Petiţie

întâlnirea cu tine
îmi reconectase absenţele
la semnificaţie
mă trezeam ieşind
din marea majoritate
riscam oprobrii anihilare

dar noi!

rataserăm şi de data aceasta!

în ziua neasumată din lipsă de cauză
am căutat ieşirea de urgenţă
am optat separat fiecare pe cont propriu

[de aceea poate dimineţile mele erau despre magnolii albe
nu ştiau copacii tăi cum să se îmbrace]

ne-am camuflat
în zâmbete false
în atâta nepăsare
ne-am luat inimile
le-am strangulat într-o ţoală
în rumoarea lumilor de afară

diabolici am trecut filă cu filă precum un cuţit prin rană
luate din ascunzişuri tandre se dezveleau pădurile
asemenea sufletelor ce-şi apropriaseră o vreme gândul înfierii

şi

n-aveam noi chef de vreo dramă
am privit din exteriorul sentimentului
istoriile ample se scriseseră altcândva
pentru fitecine

aşa că

duminicile mele nu puteau fi
decât despre supraaglomerare
reprezentaţii interviuri scenă deschisă
nimeni nu mă mai prindea pe de-a-ntregul
un artist îşi propusese reconstituirea
a ieşit la un moment dat
jumătate-de-viaţă

femeia aceasta atât de sigură pe sine
gata oricând să se repete!

alura ta rămasă în vârful vreunei lănci
de-acolo exercitându-şi suveranitatea
ploaia cu gloanţe personală

într-un final i-am dat brânci
păsării muribunde
sardonic i-am urmărit disoluţia

[mi-am şters buzele înnegrite
cu dosul unei palme]

ajunşi pe marginea fiinţei
am făcut cerere
pentru un nou septembrie
am promis maxima concentrare
lepădarea de sine
intrarea în celălalt
ne-am luat chiar şi o marjă de eroare
să fim siguri că timpul o să ne-ngăduie

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depersonalizare

cu certitudine
războiul acela
nu era al nostru
cineva trasase o linie
pusese un punct
plasându-ne în afara jocului
cu oameni suficient de mari
pentru a scrie istorie

anodini în afara pericolului
am privit călduţ la spectacolul celorlalţi
ne-am construit chiar şi o peşteră am plantat vreo 3 brazi

... ceaiul la ordinea zilei şi fardul... uneltele eficace

desigur eroismul avea să fie încă o vreme
piatra de poticnire a minţilor mult prea acomodate
ne forţam poate norocul, cine ştie?!

micşunelele crescuseră uriaşe irecognoscibile
cu greu ne aminteam florile pitice ale copilăriei
ne-am impus iubirea dezinteresată faţă de sine
aşa cum necondiţionat un părinte învaţă să ierte
crima unui copil

într-un final
am înţeles:
sângele era
chiar al nostru.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

încerc să fac spaţiu,
astfel îmi închipui eu că timpul va avea loc să se învârtă ca un câine nervos după coadă, să îşi muşte sfârşitul cu începutul, să se reia pe sine înapoi în sine.
în fine, s-a înţeles că am nevoie de un fel de roată orizontală pe care să se repete epopeic şi perpetuu secunda aceea pe care o numesc coincidenţă izolată.
trag de spaţiu către cele patru colţuri ale lui cu toate cuvintele mele, cu toată sudoarea fericirii de a-mi reuşi un pătrat perfect în care să aibă loc Cercul.

truda aceasta
se termină brusc
pentru că am vorbit oamenilor
despre oameni
şi mi i-au luat,
am vorbit oamenilor despre câini, viziuni,
arme, noduri, cuminţenie şi ferestre
şi mi le-au luat.
le-am spus despre culorile
care explodează înlăuntrul meu
din fluturi atomici
şi mi le-au şters.

am vorbit despre regnul neobişnuit al iubirii,
despre cum se sărută munţi migratori
în plin sentiment de câmpie,
despre ce înseamnă o întâmplare întârziată
în ultima vară posibilă a universului.
nu mai am noţiuni,
m-au obligat să nu le mai ştiu.

fără cuvinte, mă am.
despre tine,
dumnezeule de idee,
nu am vorbit,
pentru că
nu am avut niciun cuvânt ubicuu
care să te descrie.
te am.

ţine-mi de spaţiu,
să se poată învârti acest nu ştiu ce
cu noi,
rămânem nespuşii
din această dimensiune izolată.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber-arbitru

[file de jurnal afectiv]

ziua de azi nu poate fi
decât despre pescăruşi
despre felul în care
într-o grabă... într-o copilărie
mi-am luat libertatea
de a mă ocupa
nu de priorităţi
am rupt pânza aceea densă
întreţinând iluzia continuităţii... a iubirii
n-am ignorat timpul... controversele....
nici concurenţele dintre oameni... trădările
toate maldărele acelea concrete
purtând greutatea neantului
vraful de somaţii

mi-am spus:

spaima poate să mai aştepte
eventuale germinaţii estetice
într-un spaţiu virgin
în care s-au conservat
nepervertite culorile... în fapt
amintirea fiecăruia de celălalt

am deprins intuitiv înţelesurile
trudind să le umplu cu fericire
în oglindă mi-am dat cuvântul de onoare:
nu sunt asemenea celor mulţi!
nu mă tem de însingurare!
am învăţat să port albastru-cu-bleu
frumoasă inutilitate într-o lume fantastă!

subtilă... adică Femeie
am răscolit aparenţele acestea
fotonii demiurgici populând
profundul cromatic

orice lucru se cuvine
a fi scos din anonimat
rostind nuanţele adecvate
altfel degeaba pasăre!
altfel degeaba om!

ziua de azi nu poate fi decât despre pescăruşi
această trezire la realitate când înţeleg
că orice moarte se declanşează
cu anihilarea centrilor durerii
în deplină cunoştinţă de cauză optez

să mă doară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

aparent fără nicio legătură cu scenariul biblic
această derizorie contorsiune de destine
unul împotriva celuilalt ca şi cum
reciproc ne-am fi privat de locul binemeritat
în fantomaticul paradis
acelaşi imbold preistoric ne îndeamnă
fiecare pe sine să se salveze
înainte ca celălalt să o facă!
uităm infinit cât de înjumătăţiţi
cât de bolnavi suntem!

să fie vis?!... aproape-realitate?!

eu în rochie retro şi coafură asortată
în privirile unui public cenzurându-şi aplauzele... poate înjurăturile
... păşesc... păşesc într-un viitor niciodată de tine anticipat
de undeva din afară încerc să spun lucrurilor pe nume

chiar dacă tu... chiar dacă...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana

pe bune?!
chiar mă crezi tâmpit?!
de unde apari mereu în miez de noapte?
şi-ţi încolăceşti braţele în
jurul gâtului
de fiecare dată îmi îndrugi minciuni
de fiecare dată te cred
minciunile tale sunt atât de gingaşe
că mintea mea bolnavă de tine nu le poate respinge

am crezut că ne iubim
prin munţii bucovinei
cu buzele
am salutat soarele ce a trecut atât de aproape
privindu-ne
parcă peste tine au zăbovit mai mult razele lui
(uite acum sunt gelos pe soare)

pe bune ioana?! pe bune?!
acum după ce ne-am logodit
şi inelele strălucesc pe degetele noastre
tu te crezi îndreptăţită
să-mi ceri socoteală pentru
fiice vers pe care-l scriu cu
buzele pe abdomenul tău
de ce mi-am luat o logodnică în locul unei muze?
de mâine n-o să-ţi mai vorbesc de mine
nici despre copiii pe care-i naşti
dându-le frumuseţe prin însăşi dificultatea naşterii

poezie de Cezar C. Viziniuck din Ioana (2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit (poezie dedicată soţiei)

N-am să uit toamna în care,
În satul meu a venit.
Avea un geamantan mare
Cu de toate burduşit

Mă plimbam pe strada mare,
Cu soare în asfinţit,
Când un trandafir în floare
De departe am zărit.

Am alergat înainte
Şi în cale i-am ieşit.
Am rămas fără cuvinte,
Ce fată am întâlnit!

Era aşa de frumoasă,
Inima mi-a cucerit.
Era şi puţin sfioasă
Când pe mine m-a privit.

Era tânără copilă,
Care de pe bănci venea.
Întorcea o nouă filă
În viaţa-n care intra.

Chipul ce-mi stătea în faţă
Mă vrăjise-atât de mult!
Simţeam că la cer mă-înalţă,
Că nu mai sunt pe pământ.

A rămas şi ea uimită.
Obrajii i s-au roşit.
Am văzut că-i mulţumită
Că pe mine m-a-întâlnit.

Am prins-o uşor în braţe
Şi un sărut i-am furat.
Am vrut şi ea să se-înalţe
Precum eu m-am înălţat.

Era dulce, mlădioasă,
Când de mână ne-am luat.
Am dus-o la mine-acasă
Şi pe viaţă ne-am legat.

Ne-am jurat atunci credinţă
Viaţa să ne-o bucurăm,
La copii să dăm fiinţă,
Lângă ei mereu să stăm.

Vrem să ţină legământul
Atât cât ne ţine viaţa.
Până ne cheamă pământul,
Până când se rupe aţa.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem aici!

încercăm pronunţarea cuvintelor
reuşim partea infimă de început
restul este luat în posesie
de un fel de ape... de timp...

[arrière-fond... sugestie... sentiment impresionist]

ochii ni se adâncesc într-o prăpastie
gesturile devin frugale ca de anxioşi
parcă eram într-o familie... parcă într-un supermarket?!
avem minima grijă să fim politicoşi!

o sonerie sau un clinchet!
surpriza mimată a evenimentului antologic!
aerul acela de viaţă!
rochia apretată şi alura de galben
silueta de-abia descinzând
cu iuţeala fericirii pierzându-se
în irealitate!

şi foarte probabil

ne-am putea speria unii de alţii
ştim sigur că suntem fraţi!
reîncercăm pronunţarea cuvintelor!

*
oamenii aceştia – noi!
dintr-un prezent fantasmagoric
obosiţi de moarte în simularea neîntâmplatului
artiştii mediocri neînstare să se prefacă

pe scenă povestitorul rece
consemnând fără oscilaţii vocalice fără afecte
istoria în statistici exacte [pentru urechile cui?!]

nimic dramatic nimic care să impresioneze până la sânge
dusul la groapă ieşirea din utere trădarea din dragoste... mai-nimicul

... se crede pe scenă! habar nu are
cum despre el însuşi altul povesteşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţie

Pe masă buchetul de lalele
Ce le-am cules împreună
Încă nu s-a vestejit
Dovadă că încă îmi păstrezi
Dragostea ce mi-am dorit.

De aceea mi-am luat creionul
Şi le-am schiţat pe o filă albă
Voi căuta să le dau acelaşi colorit
Vreau să ştii că asta-nseamnă
Că te iubesc necontenit.

poezie de Mihai Leonte (5 noiembrie 1963)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu fac parte din trecutul tău!

foarte probabil ai trecut şi tu prin faza aceea
ştii... micul dumnezeu acreditat să acopere
ca şi cum ar îngropa exercitându-şi vocaţia
neconsemnată în vreo carte liturgică

orice gest minor încă e susceptibil de erezie!

ai uitat pentru că ai vrut
ţi-a dat mâna să intri în memorie
să aboleşti toate cunoscutele

ca pe mireasmă ieftină
ai risipit parfumul de magnolii
compoziţia chimică a feminităţii

ai dat cu var
ai dat cu pietre
ai pus inimă
de ţărână

nu fac parte din trecutul tău!

pe-aici nu se trece!

este gard electric teren minat...

pentru că SUNT

cât se poate de VIE!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din O Leoaică îmi traversează centrul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Struguri albi

aş fi trecut prin lume ignorând
orice definiţie filosofică orice clasificare
intuitiv aş fi împrumutat
câte o crenguţă de magnolie
cu parfum de tine
aş fi pus semn să nu omit
codul obligaţiilor de onoare

te-aş fi luat... te-aş fi pus
într-un loc anume în timp sigur
cu oră exactă şi admiterea marjei de eroare
ai fi avut fântână şi 3 păsări galbene
cântecul meu fărâmiţat adunându-te pe tine

ai fi fost om cu toate ale sale!

şi aş fi vorbit
despre şira spinării tale
despre începutul perioadei de calviţie
despre crizele nocturne aparent hormonale
despre polemicile noastre puerile
soldate cu revizuiri planetare

aş fi pus existenţa sensului tău
la discreţia capriciilor mele poetice
aş fi alergat să prind gestul acela
înainte de a se prăbuşi
în zona semnificaţiei vide

n-am putut!

rămăsese deodată timp berechet
pentru a rata şi a o lua de la capăt

clasificatoare.... filosofică m-am dedicat
porţiei de struguri albi individuale

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

ne-am făcut din trupuri case în care să ne ascundem
ne-am făcut din suflete izvoare de smoală

ne-am încheiat cămăşile cu flori în dreptul inimilor
am respirat
am respirat
am respirat

în timpul acesta alţi oameni mor

ne-am făcut din ciment casele
şi acum stăm în ele ca în nişte corturi de gheaţă

respirăm frica precum un aer murdar

când vom fi arşi şi împrăştiaţi în ocean
acolo nimeni nu ne va mai cauta
timpul va dispărea
dar vom continua
sa respirăm
sa respirăm

fluturi albi vor zbura deasupra apei cu aripile lor transparente
prin ele o să ne mai atingem degetele
prin ele ca prin nişte geamuri de sticlă o să ştim că mai suntem aproape.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna?!

venise primavara şi eu
aveam să o ratez aproape sigur şi de data aceasta
aşa cum ratezi cam toate chestiile esenţiale
care te-ar putea duce spre infinit

minusculă încercasem minima revanşă

aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârşeşte
prin a deveni iubirea cu premeditare

surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit

norii erau albi şi greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut

şi poate că totuşi.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar şi numai prin acea fracţiune de secundă
când ai intrat pe uşă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
şi ne-am despărţit... pentru totdeauna?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârtecându-mă

acolo am simţit
un fel de pădure
şi păsările erau
cu cântecul în jos
trupuri îngrămădite
închipuiau o unică boală:
să fi fost spaima de viaţă?!

fetiţă încă am vrut să ajut iarba
să-şi intre în memorie
visul meu de femeie măreaţă
o vreme să-l mai ţină pe loc:
cât de mare eram când eram mică
şi cum habar n-am avut!

– pe schele nişte poeţi –

ignorând legile gravitaţiei... alte legi grave
prin sternul lor heruvimi cu degete mari înroşite în frică

şi decorul acesta straniu – rodul imaginaţiei ahtiatului după rating
fără de scrupule violându-mi intimitatea / în văzul lumilor aşezându-mi nudul
rochia de la 5 ani/ copacul de la 7/ nesăbuinţa constantă de a călca-n gol
peste toate mormintele acestea de nimeni vreodată reperate/ în fapt
secretul înţelesurilor mele desuete/ parola infailibilă către sine
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie
prin care în glumă am păşit
nu m-am mai întors niciodată

până în ziua în care

pe o scenă m-ai adus tu cu promisiuni şi confetti
nu mai conta nimic/ nici măcar moartea!
unui cosmos întreg i-am ţinut singurătăţile
câte oceane! cât albastru-spre-verde!

câtă ingenuitate!

.... un fel de pădure / păsări anxioase cu ţipăt spre jos
toată aglomeraţia aceasta în măruntaiele mele făcându-şi loc / revendicându-mă
pierzându-mi obişnuinţele/ jumătate de mână / un sfert din copac.../ mai-toată-viaţa

... aproape-o-pădure / păsări demente ieşinde din tine...

sfârtecându-mă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am întâlnit într-o zi

Ne-am întâlnit într-o zi. Era Toamnă.
Eu străină..... Tu, copil. Aveai mamă şi tată.
Ne-am întâlnit într-o zi. Era Vară.
Eu străină... Tu, îndrăgostit de mine şi de alte femei
din lumea întreagă.
Ne-am întâlnit într-o zi, Era din nou Toamnă,
Eu te iubeam.... Tu iubeai ploile şi o altă femeie.
Mi-am pus capul pe inima ta, iar cu mâna dreaptă
îmi strângeam sânul stâng,
Sub care simţeam dinţii unui destin gelos dar drept
Cu Toamna şi iubirea din mine, ce-ţi oferea un dar nemeritat
... Timpul.
Timpul meu! A trecut prin mine şi prin tine într-o zi,
Şi ne-a hotărât soarta.
... Te-am strigat înainte să plec!!! Dar n-ai avut cum să m-auzi,
... Aveai multe iubite... şi ploua zgomotos! De vină era Toamna.
Am plecat! Am plecat... tot străină! Ploua! A fost ultima noapte
de dragoste în cântecul ploii de Toamnă.
Ne-am auzit în Vară. Ne-am întâlnit bucuroşi.
Nu se schimbase nimic în vieţile noastre.
Tu... aveai acelaşi dor de ducă, şi aceeaşi agendă de telefon,
Cu numere vechi, cu nume consumate şi cumpărate la un şpriţ de vin,
Ce-au grăbit cândva albirea tâmplelor mele,
Şi mi-au împachetat toate sentimentele de dragoste în văzul lumii.
... Acum, e din nou Toamnă! Dar nu plouă, Dacă iţi spun că te iubesc m-auzi?
Nu ştiu dacă iţi aminteşti, de fiecare dată când ne întâlneam
ploua. Şi niciodată nu ai auzit când ţi-am spus: Te iubesc.
Ţi-am repetat de zeci de ori... atât cât a cântat ploaia, şi inima mea a reuşit să te adoarmă... liniştit.
Ne-am întâlnit într-o zi. Ne-am întâlnit într-o zi cât pentru o viaţă
întreagă,... chiar dacă tu eşti acolo, şi eu, aici.
... Toamna e de vină, pentru tot ce-mi doare, pentru ce-ţi doare,
pentru tot timpul ce trece prin noi,
cu regrete tardive - şi mulţi ghiocei răsăriţi la tâmple şi-n inimile
încă tinere... de-a rezista ploilor de Toamnă cu iubiri.
Ne-am întâlnit şi-acum. Te-am strigat.... până să înceapă bocetul
Toamnei... dar în zadar răspunsul tău. Acum îmi scurmă frunzele
şi sufletul ce se întinde moale pe pământ... pentru o linişte
şi-un somn odihnitor cerut de-o inimă cât frunza Toamnei.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepţia a ceea ce alţii pot da sau lua de la sine este o iluzie. Nimeni nu poate să vă dea ceea ce nu aveţi sau să vă ia ceea ce aveţi. Numai ceea ce este iluzoriu poate fi dat şi luat. Numai judecăţile, interpretările, părerile şi aprobările pot fi date şi luate. Dacă acceptaţi aceste daruri false, ca să vă întăriţi încrederea în sine, fiţi pregătiţi pentru momentul în care ele vă vor fi luate cu forţa.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Sibiu-România

A trecut viaţa, noi ne-am atins pleoapele
În fiecare zi cu câte-un vers,
Purificând astfel norii...
Tu mi-ai atins mâna si ai mângâiat blândeţea
Cu care ti se oferea iubirea.
A trecut timpul şi eu mi-am dezlipit ochii
Am privit cerul, am privit marea
Suntem tot mai aproape de zei.
Nasturi se aşezară pe fotoliu
Sibiul renaşte,
Sibiul revine...
Lumini, clădiri în mişcarea timpului
Oameni buni, pâine excepţională.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!