În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape
în mijlocul apelor zadarnică truda păsării
de a te ţine la suprafaţă

poate intempestiv ne-am dorit primăvară
şi copii ne-am trezit şi desculţi
grăbiţi am iniţiat marea călătoria prin ierburi:
creşteau obuze sub neştiute sentimentele noastre

şi ne-am amăgit durerea
de parcă durerea ar fi fost copil mic
să înţeleagă de păcăleli:
am bătut locul rău care ne lovise
[habar nu aveam că... destinul... şi destinul nu avea trup!]
infinit mai naivi decât ea am suflat peste inimă
aer cald-aer rece-aer parfumat şi
nimic

poate că am trăit cu iluzia traversării lui decembrie
prin iglurile cercurilor personale suspendate
poate de-adevăratelea ne-am sufocat iubirea
şi cu totul ne-am deşertat

lumina stă să cadă
sugrumată în fricile omului
o nostalgie letală
preţul greu al neînţelepciunii... al neîncrederii
fără drept de apel subţiindu-ne faţa

nu vom trece de momentul acesta:
eşti omul rău! – îţi spun / eşti omul bun! – îmi repeţi
eşti omul bun! – îţi spun / eşti omul rău! – îmi repeţi...

muzică perisabilă – ecoul sentimentului deformat
şi acest trunchi de copac cândva cu vocaţia solidificării memoriilor
neputincios azi să înfieze tristeţea de moarte a fiilor omului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Nou Inceput

de-ar fi să căutăm un început
să-ncepem iar de unde ne-am pierdut
să reaprindem povestea din trecut
în inimă speranţ-a renăscut

demult, iubirea noastră a crescut
prin valurile vieţii ne-am zbătut
din ură, certuri, nimic n-am obţinut
ne-am rătăcit, în negura durerii ne-am pierdut

dar eu am învătat iertarea
azi ştiu că tu eşti fericirea
de am greşit, lasă uitarea
să şteargă tristeţea şi durerea

nu te-frica, dă-mi mâna ta
pe drumul vechi, noi iarăşi vom pleca
iubire nu ne vom jura
în suflet va rămâne pururea

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule...

"Multe lucruri minunate există, dar nimic nu-i mai minunat ca omul."
Sophocles

Păşune eşti de păşunat
Eşti capodoperă lăsat
Eşti iarbă moale pentru mulţi;
Pentru smeriţi, pentru desculţi.

Frumseţe eşti în lume pus,
Ca înger azi, mâine mai sus,
Neant în marele infinit
Şi un model desăvârşit.

Eşti râu de apă curgător
Ce izvorăşte din izvor.
Nu-ţi tulbura apa în jos
Pe lângă apa-i vreun setos.

Un pom pe lume eşti menit
Să odihneşti vreun obosit.
Şi pom cu poamă tu eşti dat
La trecător pentru gustat.

Nu eşti sălbatic-pom frumos -
Şi fructul îţi este gustos.
Coroana ta de poame-i plină
La ea mulţi trecători să vină.

Tu eşti colibă şi sălaş
În locul tău sărmani să laşi
Şi om tu eşti şi nu eşti câine,
Flămândului ca să dai pâine.

Tu eşti o floare, nu eşti spin,
De eşti ateu, de eşti creştin
Eşti foc pe timpul îngheţat,
Căldură la străin de dat.

Pod peste ape mari eşti pus
Să treacă omul cel supus
Şi de pe tine sa privească
Valuri ce fost-au sa-l lovească.

Tu eşti cărare printre stânci
Sa nu mai meargă om pe brânci
Eşti far de mare şi de port
Să fii văzut, să nu fii mort.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pe tine te-ai uitat

Eu te ştiu... poate mai bine decât vrei să îmi arăţi,
Nu eşti tot ceea ce pare, nu eşti tot ceea ce poţi,
Şi nu caut explicaţii, definiţii n-am să-ţi dau,
Cum să definesc frumosul lângă care vreau să stau?

Eşti doar tu, aceea care, zămisleşte tot ce-i pur
Fără tine frumuseţea n-ar mai exista în jur,
Nu ne-am naşte niciodată, făcătoare de minuni
Care ne veghează paşii, ca să devenim mai buni

Aş putea să-ţi spun iubire, aş putea să-ţi spun destin,
Eşti în toate şi eşti totul, eşti şi dragoste şi chin,
Lacrimile tale udă tot ce creşte-n jurul tău,
Eşti lumina infinită care vindecă ce-i rău

Noi suntem doar prunci pe care tu îi creşti şi îi păzeşti
De păcatele umane, de durerile lumeşti,
Fără tine nu-i trecutul, viitorul nu ar fi,
Suntem toţi bucăţi din tine, suntem toţi fiice şi fii

Eu te ştiu, te simt şi-n suflet te voi ţine talisman,
Să nu pot uita vreodată să iubesc frumos, uman,
Însă am o rugăminte, o şoptesc cu un oftat,
Ai grijă, te rog, de tine... mi se pare c-ai uitat...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine Doamne...

Eşti tot ce am, la Tine Doamne
toate ideile adun, să înţeleg viaţă şi moarte,
să nu ajung un mic nebun, care le ştie el pe toate;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
lacrimi în glob colecţionez, văzute doar de Tine, poate,
mă vor ruga să evadez... se dă o filă dintr-o carte,
iar eu înaintez...
eşti tot ce am, la Tine Doamne
ridic şi frământări şi basme,
când mierea este o amară şi focul rază boreală,
te regăsesc să mă înalţi mai sus de brazii din Carpaţi;
şi cald are să-mi fie... peste lacrimi uscate
aşez o poezie şi picturi abstracte;
eşti tot ce am, la Tine Doamne
îmi văd Sfârşitul şi Începutul,
când nu întrezăresc trecutul
mi-arăţi o lume viitoare să-mi uit durerea cântătoare...
să mă unesc în Univers între lumini ascunse-n vers
la Tine Doamne poposesc;
eşti tot ce am, ce am primit...
un plus şi minus Infinit,
un Început şi un Sfârşit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (noiembrie 2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neconceput

Am strâns atâta dragoste în mine...
Şi toată-toată, numai pentru tine!
Doar pentru tine, scumpa mea iubită,
Doar pentru tine-i dragostea mea infinită!

Doar tu ai reuşit să faci din mine,
Ceea ce altele: o sută, n-au putut!
Şi încă atâtea de ar mai râvni la mine,
Tot ai rămâne de neîntrecut!

De ar fi toate la fel cum eşti tu,
Ar arăta cu totul altfel lumea...
Nu şi-ar mai pierde nimeni cumpătu',
Am privi cu alţi ochi iubirea!

N-am mai interpreta nimic greşit,
Nu am avea de ce să ne mai temem...
Ar fi totul atât de diferit,
Nu am avea ce să mai pierdem!

Ne-am respecta mai mult - cu siguranţă!
Am înţelege în sfârşit ce-ar trebui
Să ne dorim cu toţii de la viaţă:
Am înţelege în sfârşit ce-nseamnă A IUBI.

Ar fi totul mult mai intens de-atât,
Am înţelege mult mai multe...
Nu ne-ar mai sta nicicând dragostea-n gât,
Nu ne-am mai pierde-n amănunte!

Ar fi totul pe faţă, n-ar mai trebui
Să ne ţinem captive sentimentele!
N-ar mai avea cine contribui
La contopirea noastră cu regretele.

Am fi exact cum ne vrea Dumnezeu:
Cu trup şi suflet unul lângă altul,
Exact cum am ajuns să fiu şi eu -
Sută la sută implicat cu totul.

Şi toate astea, datorită ţie,
Căci eu, ca tine, n-am mai întâlnit!
Un suflet care valorează cât o mie,
Atât de greu de-nlocuit, de definit...

Eşti sfântă, eşti la alt nivel, eşti altceva
Sau cel puţin, eu nu aş fi crezut
Că poate exista în lume aşa ceva...
Un om ca tine, de neconceput!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (8 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ţi s-a întâmplat până acum a fost o binecuvântare pentru ceea ce eşti astăzi! Dacă nu ai fi avut parte de experienţele pe care le-ai avut, nu ai fi devenit omul care eşti şi poate nu ai fi reuşit să inspiri lumea prin ceea ce eşti şi ce faci! Fii recunoscător pentru tot ce ai trăit până acum, pentru clipa prezentă şi pentru tot ce vei trăi de-acum încolo! Toate au un singur scop, şi anume acela de a te ajuta să evoluezi şi să devii tot ceea ce poţi mai bine!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem iubirilor ce mor

Veşnic între noi vor creşte necuvinte
Iar sufletele noastre vor pătimi de dor,
Şi-o să ne fie teamă de lumină
Când ninge indecent, pe tragicul amor.

Eu m-am opus căderii în neant
Chiar dacă inefabil, iubirea nu ne-a vrut,
Deşii cândva ne-am cumpărat un munte
Dar de atâta frig, în el n-am încăput.

Ne-am despărţit ca doi străini în noapte
Pe un peron de gară, vechi şi-nsingurat
Din care amândoi ne-am rătăcit prin lume
Însângeraţi aiurea de-un gest necugetat.

Mi-e dor de tine astăzi, dar nu ştiu unde eşti
Şi-mi ninge amintirea cu un fel de moarte,
Nu pot să înţeleg iubirea ce se-nfruptă
Din marea depărtare care ne desparte.

Caut un motiv să-mi fi din nou aproape
Dar gura mea, refuză să te chem.
Cred că o să mor de dorul tău femeie
Şi mi se face milă de dulcele-mi blestem.

poezie de Constantin Georgescu (iulie 2016)
Adăugat de constantin_georgescu_pif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti superbă, eşti o perlă

Lumina privirii tale
m-a uimit cu strălucirea.
Tot mai des îţi ies în cale
să primesc şi eu iubirea.
Tu eşti mai strălucitoare
decât luna de pe cer.
Chiar şi razele de soare,
când apari, pălesc şi pier.
Eşti superbă, eşti o perlă.
Întruchipezi frumuseţea.
Tu eşti cântecul de mierlă
care cântă tinereţea.
Nici cea mai frumoasă zână
lângă tine nu rezistă.
Peste toate eşti stăpână.
Ca tine, nu mai există.

poezie de Dumitru Delcă (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fluture divin

Sunt un fluture venit din amintire,
De undeva unde cu greu poţi să ajungi,
Trecând de munţi şi stânci de gânduri.

Dar dacă eşti într-o ureche,
De eşti căit şi hotărât,
Pornit-ai tu-ntra-acolo,
Şi-oricât de mohorât şi-urât o fi acolo,
Să nu te-opreşti, să nu faci cale-ntoarsă,
Căci n-ai să mă găseşti, n-am să mai fiu acasă.

Dar eu sunt fluture, venit din amintire,
Un loc spre care tu acum porneşti,
Cu pas de fier.
Să nu stai să te gândeşti
La ce te-aşteaptă,
Ci mergi rapid, dar totuşi mai încet puţin,
Că nu te-alergă nimeni, nu tre' să te grăbeşti.

Tu ai să treci prin foc şi apă,
De ai curajul să le-nfrunţi.
Şi ai să mergi prin alb şi negru,
Te rog să nu te-ncrunţi,
Căci dacă nu-nţelegi ce-ţi spun,
Am să-ţi explic pe scurt:
Toate astea în mintea ta s-au petrecut.

Poţi tu să crezi aşa ceva?
Că locul unde-ai fost, şi eşti acum, şi eşti în fiecare zi
Nu e decât o minte, una din milioane, mii şi mii?

Şi asta dovedeşte ce uimitor e omul
Prin natura sa, prin totul
Ce-l creează.
Şi cel ce l-a făcut, acela este Dumnezeu.

Căci omul e-o creaţie divină,
Exact ca cel ce a creat-o,
Şi totuşi, mulţi nu preţuiesc
Că Dumnezeu ne-a dat-o.

poezie de Luca Gudină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără nume, fără cuvinte, fără amic...

Tu nu ai luptat de frică să nu câştigi
ai preferat să te faci nevăzut
într-o lume în care poţi să învingi
tu ai rămas cel mai tăcut...

Tu nu ai plâns de frică să pari slab
Căldura ta emană fulgi de iarnă,
În frigul pe care tu l-ai creat
Acum te văd, aluneci pe a mea palmă

Tu ai râs în hohote ţinând o ea de mână
Tu, cel ce vrei să pari fericit fără nimic...
Sau poate ai... Acum poate ai totul
dar eu nu am nici măcar amic...

Tu nu eşti cel ce eşti,
Tu eşti un fulg de om
azi topit în inima mea

Pentru că eu nu am ştiut să fiu aşa ca tine
Pentru ca
Eu, nu am stiut sa am rabdare

poezie de Anna Panovici din Clipe
Adăugat de Anyella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem iubirilor ce mor

Veşnic între noi vor creşte necuvinte
Îar sufletele noastre vor pătimi de dor,
Şi-o să ne fie teamă de lumină
Când ninge indecent, pe tragicul amor.

Eu m-am opus căderii în neant
Chiar dacă inefabil iubirea nu ne-a vrut,
Deşii cândva, ne-am cumpărat un munte
Dar de atâta frig, în el n-am încăput.

Ne-am despărţit ca doi străini în noapte
Pe un peron de gară, vechi, şi-nsingurat,
Din care amândoi ne-am rătăcit prin lume
Însângeraţi aiurea de-un gest necugetat.

Mi-e dor de tine astăzi, dar nu ştiu unde eşti
Şi-mi ninge gândul cu un fel de moarte,
Nu pot să înţeleg iubirea ce se-nfruptă
Din marea depărtare care ne desparte

Caut un motiv să-mi fii din nou aproape
Dar gura mă refuză atuncea cînd te chem,
Cred că o să mor de dorul tău femeie
Şi mi se face milă de dulcele-mi blestem.

poezie de Constantin Georgescu din Ipostaze (2017)
Adăugat de Constantin Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare capcană a creştinului ca şi a femeii îndrăgostite este să creadă că el s-a eliberat de mintea lui, că a trecut dincolo de ea, pentru că are niscaiva-i taine/trăiri. Şi nu vedem că şi asta e un banal gând. Deseori oamenii spun: te iubesc din inimă, nici nu ştii ce simt pentru tine, când de fapt e mintea toată ziua. Omul uită că mintea prin repetiţia unui gând poate crea o emoţie, o emoţie care se repetă poate crea un sentiment, iar un sentiment îndelungat va duce la banala credinţă gen "Eu vorbesc cu Dumnezeu, cu extratereştri, îi simt harul pogorându-se asupra mea, sau simt că şi Gogu mă iubeşte! etc." Momentul în care ne eliberăm din ghearele minţii toate aceste creaţii ale ei sfârşesc, se topesc în liniştea non-duală a vieţii veşnice în Dumnezeul tuturor Dumnezeilor. DE ABIA CÂND ABSOLUT TOTUL SE STINGE, LUMINA SE APRINDE! Absolut totul va fi înghiţit de tăcere, vezi asta în fiecare noapte, dar de ce să aştepţi moartea pentru asta? De ce să nu te eliberezi de vacarmul gândirii, fie sociale, religioase, afective, etc. chiar Acum? Odată eliberat din ghearele minţii, VEZI CĂ: tot ceea ce vine şi pleacă şi un miliard de veşnicii de ar trăi este efemerul, nu eşti tu. Tu nu eşti născut, doar în veghe visezi asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Am uitat să ne iubim,
Ne zbatem şi dăm din coate
Ca să ne îmbogăţim,
Deşi ştim că bogăţia
Nu se capătă cu bani
Şi că, uitând omenia,
Din fraţi, devenim duşmani!

Prea ne-am bătut joc de toamne,
Am necinstit al ei rod,
Doamnele nu mai sunt doamne,
Domnii-s rude cu Irod!
Cer şi pământ se revoltă
De atâta nepăsare,
Numai ura se dezvoltă
Şi strigă în gura mare!

Prea vrem să le-avem pe toate,
Dar să nu facem nimic,
Să putem ce nu se poate;
Vrem furtuni într-un ibric!
Orgolii nemăsurate,
Egoism şi nepăsare –
Asta-i sarea în bucate
Într-o lume-nşelătoare!

Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt,
Izgoniţi din Rai cu toţii,
Pângărim acest pământ,
Purtându-ne ca netoţii:
Poluăm, exterminăm,
Ne întrecem în distrugeri,
Fără să ne-ngrijorăm
C-am putea ucide îngeri!

Parcă ne e tot mai rău,
Dar nimic nu ne opreşte:
Prăvălim lumea în hău,
Înjunghiind-o mişeleşte!
Alţii sunt mereu de vină
Dacă-i să dăm socoteală,
Până şi legea divină
Este pusă la-ndoială!

Oamenii nu au cuvânt,
Nu respectă nicio lege
Şi trimit către mormânt
Tot ce nu pot înţelege!
În zadar se mai ridică
Cei cu inima curată,
Sub al răilor jug, pică
Şi dreptatea... nu se-arată!

Ei n-aud cuvântul Tău,
Sunt orbiţi de preamărire,
Nu discern bine de rău,
Nu au nicio lecuire!
Calcă zilnic pe cadavre,
Înteţesc războaie, mii,
Milă au cât nişte javre,
Chiar de propriii copii!

Şi n-aud cuvântul Tău!
Oamenii nu au cuvânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Ce-a fost sfânt nu mai e sfânt!
Prea vrem să le-avem pe toate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Supărat eşti pe noi, Doamne!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi ...răspunsuri

Oare cine-i mai ferice?!
Cel ce are şi nu dă,
Cel ce-n viaţă dăruieşte,
Sau acel care primeşte.

Fiecare-n felul lui,
Poate este fericit
Important e ca în suflet
El să fie mulţumit.

Că nu ne-am născut la fel
Unii dau, alţii primesc,
Ăi de dau vor şi răsplată
De la cei ce ii iubesc.

Ea nu–ntodeauna vine
Ş-atunci eşti dezamăgit
C-ai făcut chiar peste poate
Şi că nu eşti răsplătit.

Dar să nu aştepţi răsplata
Pe pământ, de n-a venit,
Tu o vei avea în ceruri,
Că acolo... eşti iubit.

Să trăim deci cu speranţa
C-orice bine am făcut,
Ne va călăuzi calea
Spre un veşnic început.

poezie de Mariana Simionescu (20 august 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să realizezi că toată greutatea stă pe umerii tăi. Tu eşti singura persoană responsabilă. Pentru că o persoană alfa e responsabilă pentru binele grupului şi este datoare să îi protejeze pe cei din grupul său. Tu poţi să faci asta de mâine? Financiar, emoţional, spiritual, eşti pregătit? Dacă nu, ce faci ca să te pregăteşti pentru asta? Te-ai gândit vreodată că nu are cine să aibă grijă de tine şi eşti singurul care trebuie să îşi poarte de grijă? Poate eşti privilegiat. Poate ai părinţi care te mai ajută. Poate mai ai un partener de cuplu, soţ, soţie care te mai ajută. Dar te-ai gândit că totul se poate schimba peste noapte şi totul poate cădea pe umerii tăi? Cum te pregăteşti pentru asta? Ţi-ai descoperit vocaţia şi ştii care e misiunea ta în viaţă? Îţi dezvolţi abilităţile şi talentele? Ţi-ai început afacerea ta ca să nu depinzi de nimeni legat de câţi bani faci sau de programul de lucru? Ai grijă de sănătatea ta? Cum mănânci şi cât sport faci pe săptămână? Eşti capabil să oferi iubire şi sprijin celor din jur? Din punct de vedere emoţional şi psihlogic, eşti o fire optimistă, ai umor şi ai puterea de a–i încuraja pe alţii când le e greu? Poţi tu să treci peste obstacole indiferent de ce îţi aruncă viaţa în cale? Ai destui prieteni şi o comunitate pe care să te poţi baza dacă lucrurile devin foarte grele?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare clipă eşti la o răscruce de drumuri, şi cu fiecare alegere porneşti pe un drum. Un drum este iadul şi altul este raiul, şi mă refer la ele ca şi stări sufleteşti pentru că mi-e clar azi că aceste două concepte sunt mai mult psihologice decât religioase. Iadul l-am trăit toţi când ne-am simţit lipsiţi de speranţă, trădaţi de cei dragi, abandonaţi sau respinşi, fără perspective sau motive să ne mai trăim ziua. La fel, am trăit şi raiul, atunci când ne-am îndrăgostit, când am fost entuziasmaţi de visurile noastre, când am alergat prin iarbă cu câinele sau am mers cu bicicleta într-o zi de primăvară. Într-o zi, eu am decis că vreau să trăiesc în rai şi să nu mă mai întorc în iad, dacă se poate, niciodată. Şi atunci mi-am spus: "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea atingerii

sunt nopţi în care îl ignori pe Dumnezeu
frigul îţi taie răsuflarea
pari o statuie care imită o rugă
fără să ştii
rupi din cuvinte
ca dintr-o
halcă de carne crudă
nu te interesează nimic
în patul tău cineva
a făcut dragoste
îţi tremură mâinile
dar taci
priveşti dintr-o bătaie de inimă
durerea ţi se prelinge în suflet
ca un răstignit aştepţi dimineaţa
prin care încerci să evadezi

Dumnezeu a aţipit

dincolo de lumea ta
e linişte
eşti singur şi gol
între viaţă şi moarte
se derulează o altă poveste
în care
durerea atingerii poate fi
ură
iubire
sau trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!