În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape
în mijlocul apelor zadarnică truda păsării
de a te ţine la suprafaţă

poate intempestiv ne-am dorit primăvară
şi copii ne-am trezit şi desculţi
grăbiţi am iniţiat marea călătoria prin ierburi:
creşteau obuze sub neştiute sentimentele noastre

şi ne-am amăgit durerea
de parcă durerea ar fi fost copil mic
să înţeleagă de păcăleli:
am bătut locul rău care ne lovise
[habar nu aveam că... destinul... şi destinul nu avea trup!]
infinit mai naivi decât ea am suflat peste inimă
aer cald-aer rece-aer parfumat şi
nimic

poate că am trăit cu iluzia traversării lui decembrie
prin iglurile cercurilor personale suspendate
poate de-adevăratelea ne-am sufocat iubirea
şi cu totul ne-am deşertat

lumina stă să cadă
sugrumată în fricile omului
o nostalgie letală
preţul greu al neînţelepciunii... al neîncrederii
fără drept de apel subţiindu-ne faţa

nu vom trece de momentul acesta:
eşti omul rău! – îţi spun / eşti omul bun! – îmi repeţi
eşti omul bun! – îţi spun / eşti omul rău! – îmi repeţi...

muzică perisabilă – ecoul sentimentului deformat
şi acest trunchi de copac cândva cu vocaţia solidificării memoriilor
neputincios azi să înfieze tristeţea de moarte a fiilor omului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!