(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boris (lângă Napoleon, care zace inconştient pe podea): Dacă nu îl omor, va porni războaie în toată Europa. Dar crima... cea mai odioasă dintre toate nelegiuirile. Ce ar spune Socrate acum? Toţi grecii ăia erau homosexuali... cred că dădeau nişte petreceri... Pun pariu că vara închiriau o casă împreună în Creta. A: Socrate e om. B: Toţi oamenii sunt muritori. C: Toţi oamenii sunt Socrate. Asta înseamnă că toţi oamenii sunt homosexuali. Eh, eu nu. M-au fluierat doar o dată nişte cazaci... Unii oameni sunt heterosexuali, alţii sunt bisexuali, iar câţiva nu se gândesc deloc la sex. Ăştia din urmă se fac avocaţi.

replici din filmul artistic Dragoste şi moarte, scenariu de Woody Allen (10 iunie 1975)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa te testează grav, des, fără milă şi fără nici un sentiment de compasiune. Dacă se poate să renunţi şi să crapi, nu faci decât să te încadrezi în firescul mamei natură. Cei care reuşesc în viaţă nu sunt firescul, ci sunt excepţia. În natură avem dovada că perseverenţa bate totul, inclusiv testul timpului. Apa, în timp, erodează cele mai dure materiale solide şi îşi croieşte drum. Oamenii care nu reuşesc, renunţă. Există aspecte ale vieţii în care ar fi o prostie să perseverezi şi ţine de discernământ şi de alegere personală când perseverezi şi când nu. Cred că nimeni nu e în măsură să îţi poată spună când să te opreşti, decât inima ta. Dacă perseverezi o viaţă întreagă într-un lucru, doar tu poţi spune dacă a meritat sau nu. De aceea, e important să îţi alegi bătăliile punând întrebarea: "Îmi place să mă lupt şi să perseverez indiferent de rezultate?" Când găseşti acel obiectiv, vis şi domeniu în care poţi face asta, nu te opri până când cedează viaţa sau ţi se termină ţie timpul pe Pământ. Aşa fac oamenii care reuşesc. Restul nu lasă nici o urmă şi trec precum puful de păpădie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am fi fost Dumnezeu

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu te-am fi făcut din lut,
Şi nu te-am fi lăsat să putrezeşti în el, după moarte.
Nu te-am fi îmbătrânit cu timpul,
Nu te-am fi petrecut "dincolo" ridat, bolnav,
Neputincios şi urât mirositor.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi făcut tristeţea
Şi nu ţi-am fi spus:
"Ia-o, noi nu avem nevoie de ea!"

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
Nu i-am fi ucis copiii lui Iov,
Consolându-l că i-am dat alţii în schimb.
Am fi ştiut că pentru părinţi
Fiecare copil este un unicat.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi creat microbacterium leprae
Şi n-am fi avut satisfacţia
De a te lăsa în afara cetăţii, flămând şi gol,
Putrezind de viu.

Noi oamenii, dacă am fi fost Dumnezeu,
N-am fi blestemat femeia cu durerile naşterii,
Printr-o opţiune univocă,
Misogină şi perpetuă.

Noi oamenii, fără să fim Dumnezeu,
Te-am creat, imaginându-te veşnic.
Am fost ospitalieri şi te-am primit îngenunchiaţi,
În noi, în case şi temple,
De proşti ce suntem,
Fiindcă ne place să ne iluzionăm.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul despre care vorbeşti, nu mi-e duşman. În această viaţa, fiecare îşi face lucrul său. Deocamdată sunt puţini aceia care, făcându-şi lucrul lor, apar tuturor folositori. Iar de cei care făcându-şi treaba lor, dăunează tuturor, e pământul plin. Şi atunci, cum să socotim pe toţi oamenii răi duşmanii noştri? 
A fi om de omenie şi adevărat abrag, nu înseamnă deloc că eşti alungat şi tu fugi. Dimpotrivă, omul bun trebuie să fie el însuşi urmăritor. El urmăreşte răul făcut de oamenii răi şi schimbă acest rău în bine. Dacă nu e aşa, ce rost mai au fugile şi alergările noastre în arta ascunderii şi a dispariţiei. 
Dacă tu ţi-ai propus ca din bezna celor răi, cel puţin pe unul să-l schimbi în bine, atunci pe oamenii răi nu-i mai poţi socoti duşmanii tăi, şi am să-ţi spun de ce. Oamenii răi sunt aproape toţi cei ce alcătuiesc lumea. Dacă pe toţi îi socoteşti duşmanii tăi, atunci de cealaltă parte eşti singur cuc, iar împotriva ta sunt toţi. Şi ei te vor copleşi. Asta-i una. Şi acum ascult-o şi pe a doua. Începi lupta cu omul rău şi să zicem că le vii de hac la o duzină, viaţa însă se înmulţeşte ca iarba şi în locul duzinii apar hoarde întregi, toţi viermii se înmulţesc de colcăie. Se vădeşte că ai sporit şi nu ai mărginit răul.

Chabua Amirejibi în Data Tutashkhia (1975)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin această fereastră zidită

când plouă mai ales
oamenii se fac singuri
încolonaţi la tăcere ca la supermarket
lansează comenzi off-line
prin geamul de ceaţă o vietate se sufocă:
nu e treaba lor
atâta vreme cât cu brio şi-au procurat
cutia de singurătate cu valabilitate nelimitată
ieşirea-aceasta-din-sine... ce mare lucru?!
banal periplu printr-un oraş cândva la ceas de seară sau de pustietate

Ce Bucurie îţi aduce Ploaia? Câtă Uimire? Cât Cer? Câtă Viaţă? – întreabă o vrabie
răspunde un tramvai... unul galben romantic-de-tot păstrând incrustate
memoriile afective ale lumii anesteziate

pe trotuar lipsa de sentimente face găuri
un copil crede că şi-a rătăcit mingea într-o groapă
când Pasărea i se aşază pe umăr în felul său el înţelege
că altfel trebuie să se facă...

când plouă
oamenii se fac singuri
prin această fereastră zidită le-a alunecat
Îngerul... Frumuseţea lui Dumnezeu
dacă-i întrebi nici măcar de plăcere nu-şi mai aduc aminte
şi doar ea singură i-a târât în groapă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligrafie

sunt zile în care
îmi desenez pe faţă un surâs
şi lumea crede că zâmbesc
în alte zile îmi desenez pe piept o inimă
şi oamenii îşi dau coate admirativ
femeia aceasta are o inimă
când îmi desenez deasupra capului
o lumină oamenii se înclină smeriţi
această femeie are un dumnezeu
aţi văzut? are un dumnezeu
eu trec mai departe
strângând în mâini
cutia cu creioane colorate

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nou este un concept atât de învechit ca cel de "An nou" şi în ce măsură se pot împlini sau nu, cuvintele lui sterile? Oamenii spun "La mulţi ani" şi "Un An nou fericit" la fel de mecanic cum spun "Dumnezeu să-l ierte!". Oare câţi realizăm că întreaga gândire, ca şi toate cuvintele acestei lumi, sunt doar apogeul deşertăciunii şi cum am putea să înţelegem asta cu mintea? Când tocmai mintea afirmă despre copiii ei gândurile, adică deşertăciunea, că ne pot crea viaţa, când de fapt viaţa doar găzduieşte micimea sau deşertăciunea cuvintelor şi nicicum nu o urmează. Dacă am vedea că gândurile noastre sunt doar eticheta de pe sticla de apa minerală şi că nu au cunoscut şi nu pot cunoaşte în veci apa minerală, atunci cât de valide sunt aceste etichete/gânduri, când de fapt sunt doar deşertăciune. Poate vreo minte umană accepta asta? Cu siguranţă, nu. Doar inima noastră, care este pacea tăcută a infinitului, poate vedea ca întregul zgomot psihologic numit gândire, e doar umbră şi vis, iluzia care dă impresia de separare. Câtă suferinţă născută din ignoranţă!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recuperator

dacă nu poţi să plăteşti maşina
banca o re(cu)perează
dacă nu plăteşti ratele la casă
banca îţi ia casa
dar dacă nu poţi să-ţi plăteşti ficatul
sau
inima? atunci ce faci
atunci vin recuperatorii de organe şi
rămâi fără ficatul care nici nu a fost al tău
niciodată nu ai fost proprietarul lui
sau
inimă, artificială şi ea - o lume
ştiinţifico - fantastică
mai bine n-ar fi fost - trec
la culoarea albastră
ochii văd oamenii care plâng
se roagă să le las viaţa artificială
pe care nu o pot plăti
cât valorează o inimă ne
adevărat este întotdeauna somnul
de veci (?!) v-am povestit
a intrat să facă cafea sărutând
buzele mele cu buzele ei naturale

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

oamenii ăştia de nea au un tupeu nemărginit
am ştiut dintotdeauna că sunt aroganţi
poate de la cum stau cu nasul pe sus
sau cum privesc lumea cu detaşare
nici nu clipesc
se cred zei
se cred nemuritori
dar asta doar până la primăvară
când florile de cais
or să cheme fluturii
iar copilul din mine va râde în acord cu primăvara
pe când oamenii de zăpadă vor învaţă modestia
topindu-se

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

oamenii ăştia subetajaţi plimbându-se
în cămaşă de forţă... într-o lesă
prin faţa ferestrelor prăbuşite
dintr-o inimă

cu amintiri parţiale şi spasme
bâiguie prin albul tristeţilor de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afişe
automat îşi conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când îşi privesc durerea în faţă, oamenii se simt egali. Atunci când durerea este recunoscută, oamenii învaţă să spună adevărul despre experienţa lor. Atunci poate începe lucrarea lui Dumnezeu pe planeta Pământ.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii ăştia

Copiii ăştia ce mai cresc
Cu harul lor ceresc!
Privim la ei când azi, când înapoi,
Şi ne-nfruptăm cu nostalgii;
Ei pleacă, şi rămânem doi,
Să plângem pe fotografii.

Copiii ăştia ne-au îndulcit iubirea
Şi-au prelungit din nou simţirea,
Ne-au îmbunat şi ne-au secat,
Ne-au stors şi ne-au catifelat;
Ce le-am făcut, fu cu temei;
Ce suntem, suntem pentru ei.

Ne mângiie a lor privire
Şi al lor har cu implinire.

poezie de Laurian Taler din So many words (1 august 2010)
Adăugat de Laurian Taler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se cern

Oamenii se cern,
Fire de nisip în bătaia vântului,
Atât de puţini pasageri statornici,
Atât de mulţi călători
Furaţi de griji, de compania altor priviri,
Plictisiţi probabil de acelaşi decor
În căutarea altor poveşti cu oameni
Care se vor cerne şi ei,
Flori bătute de vânt, duse-n depărtări,
Păstrând ascunsă
Umbra parfumului de odinioară.

Oamenii se cern
Istoviţi de clipele tăcute
Ce trec peste visele lor
Tot mai îndepărtate,
Tot mai uitate
Şi tot mai neîmplinite.

Oamenii se cern;
Din strălucirea prieteniilor de altădată
Viaţa-i transformă în nişte străini cu nume cunoscute,
Rătăciţi în amintiri.

Oamenii se cern.
În cele din urmă
Îţi vor rămâne aproape
Cei care te-au purtat în suflet,
Mereu.

poezie de Ovidiu Scridon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Îmi plac la nebunie oamenii ăştia, nu le poţi pune întrebări. Sunt atât de înzestraţi mental, încât nu trebuie să deranjăm geniul fin, decât dacă se află într-un birou. Când e vorba de sume uriaşe de bani, atunci geniul fin poate fi deranjat!

replică din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!