Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart şi timpul plecat
o masă, un om şi o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad şi ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înţeles ce este murirea
atâtea stele azi şi toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin şi nu mai vin
tu ieşi în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe uşa unui vis trecut şi destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece şi de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag şi gol în humă şi nămol
şi te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat uşor
sunt eu sau totul este ireal şi trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârşit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut şi gol
un visător în cer

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

încă o dovadă că mărimea contează

am fost acolo
au deschis mormântul şi-am văzut
măreţia
cum milioane de oameni încercau
să şteargă faptele mortului
cu un burete greşit

aceste milioane de oameni sunt deopotrivă
măreţe
fiindcă se bat cu faptele altuia

(una e să-mi dai o palmă mie
şi alta
unei statui

pot suporta milioane de palme
dar până la capăt
niciun sărut

de asta a fost capabil doar un singur om şi acela
de atunci
a fost cu uluitoare frecvenţe
răstignit)

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Când mi se face dor de noi
cutreier mintea cu-ntrebarea,
de pot să cern din strigăt mut
un tunet ca să rup visarea.

Talazuri ce se sparg cu vuiet
îneacă visuri de demult,
ce încă vor să meargă-n taină
să te dezmierde-n aşternut.

Contemplu-un gând ce se înalţă
din zări ranite de-ntrebări,
ce îmi întemniţează fiinţa
cuprinsă azi de remuşcări.

Îmi sprijin tâmpla de-o simţire
gândind la lucruri ce-au apus,
la ce e azi şi va fi maine
la tot ce incă nu s-a spus.

Descui un cufăr vechi din suflet
dorind iar clipe ce-au trecut,
şi-au fost atunci un vis măiastru
iar azi s-au dus şi nu mai sunt.

Acum când gânduri de cenuşă
se zbat mocnind sub clop de foc,
sorbind din cupa nazuinţei
gândesc că totuşi incă pot,

Să mă cufund în regăsire
zburând spre taine din trecut
şi să-mi aştern iarăşi in suflet
speranţa unui început.

poezie de Sorin Mădălin Birceanu (24 septembrie 2013)
Adăugat de Sorin Mădălin Birceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul sufletului meu

Ştiu că mi-ai frânt inima
când ai plecat ca un laş
fără să spui unde,
ş-apoi te-am căutat să lămurim,
dar degeaba tu erai prins în altă viaţă,
în pat cu fosta colegă şi prietenă,
dar viaţa merge înainte,
greu mi-am reparat inima şi sufletul
şi încet toate sunt altfel acum.
Am găsit doctorul de suflete
şi am reuşit să-mi repar inima,
pe care tu ai rănit-o aprig,
dar am trecut printr-o boală aprigă
şi viaţa, coşmarul a fost la mine,
luptându-mă din greu să răzbesc,
fără a ceda nici o clipă şi încă mai lupt,
dar am vindecat inima,
cu ajutorul unui înger bun şi frumos...

poezie de Eugenia Calancea (18 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

a fost uitată şi lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

şi iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârşit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopţilor
îngerii poartă în negru, veşmântul notei uitate
de la naşterea iubirii
văzutul şi nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopţile vieţii
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitaţi
căci iubirea e-n noi şi-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântaţi iubirea

durerea îmbrăcată şi ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfăşiată
pe cer se caţără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veşnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină şchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
şi pictez o notă de mult uitată
şi-mi spun
trezeşte-te zbor, naşte-te iubire încă odată!

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezenţa Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.

Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine –
Şi-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puţine.

Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuia pe ele
Mie mi-au adus liniştea şi-un somn bun.

Mi-am amintit apoi de celelalte dimineţi
Şi-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore şi fără cârmă, cu greementul smuls
Şi cu Prezenţa rămasă departe-n pupa navei.

Acum cred c-am descoperit marele secret,
Învăţând din necazurile prin care am trecut:
Domnul trebuie întâmpinat dimineaţa-n zori,
Dacă vrei ca-ntreaga zi să-ţi fie-alături – scut.

poezie de Ralph Spalding Cushman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă

L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o dimineaţă.
Tânără, ziua zâmbea ca o zorea.
Prezenţa Lui a fost ca un răsărit de soare,
Ca lumina unei glorii în inima mea.

Toată ziua a zăbovit prin preajma-mi,
Toată ziua a stat pe lângă mine –
Şi-am navigat împreună, în bună pace,
Pe marea cu primejdii nu puţine.

Alte nave-au naufragiat, lovite de talazuri.
Alte nave-au fost scufundate de viforul nebun.
Dar vântul care le biciuiau pe ele
Mie mi-au adus liniştea şi-un somn bun.

Mi-am amintit apoi de celelalte dimineţi
Şi-am compătimit îndurerat soarta epavei
Fără ancore şi fără cârmă, cu greementul smuls
Şi cu Prezenţa rămasă departe-n pupa navei.

Acum cred c-am descoperit marele secret,
Învăţând din necazurile prin care am trecut:
Domnul trebuie întâmpinat dis-de-dimineaţă,-n zori,
Dacă vrei ca El întreaga zi să-ţi fie-alături – scut.

poezie de Ralph Spalding Cushman, 1879-1952, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om

am luat drumul călătorului
destinul în buzunar
inima şi sufletul
le-am pus pe galantar
odihna o aveam la intersecţia
pietrarului
unde sculptară timpului aştepta
acolo unde...
nimeni nu a lăsat
o sticlă de apă veşnică
ca să-mi beau amarul sorţii
în memorie am acum
copii ce se jucau seara
cu zmee
colorate în roşu de apus
cerului ei foc punând
când hârtia ziarului minţea
şi minte
chiar nu vreau să fiu
cocoşatul catedralei
oraşului amorţit în praf de plângere
chiar dacă am coroană de spini
în suflet fără să spun

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ceea ce nu sunt!

Spun lumii ceea ce nu sunt,
Doar prin ce fac şi ce rostesc,
Spun dimineţii ce nu sunt,
Prin ce sărut şi ce iubesc.
N-am mers pe unde merge drumul,
Am mers pe unde nu-i cărare
Şi am lăsat în flori parfumul
Tot verdelui din larga zare.

În zile lungi am pus refren,
În nopţi pustii am pus un cânt
Şi-n suflet un copac peren,
Să-mi lase rodul pe pământ.
Nu mi-am uitat în vorbe ruga
Şi-am prins în palme focul vieţii,
Mi-am cufundat în verde fuga
Şi-n roşu, clipele tristeţii.

Mi-am construit un vis al meu,
Iar din căderi înalţ izvor,
Din tot ce-a fost în viaţă greu
Deschid ferestre-n viitor.
Iubirilor le-am dat culoare
Şi-am scris poveşti de dor, cu foc,
Iar în poeme-am pus cicoare
Şi izul fin de busuioc.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

Am zâmbit, am râs, am plâns,
Am fost bună sau mai rea
Şi în viaţa mea s-au strâns
Amintiri, pe undeva.

Am fost simplă, complicată,
Agitată sau mai calmă,
Uneori sofisticată,
Gospodin-am fost, ori doamnă

Am fost ploaie, curcubeu,
Renaşteam după furtună
Toate-am fost, dar am fost eu,
Toate astea împreună.

Am fost toate la un loc
Am zburat, m-am prăbuşit,
Am fost flacăra din foc,
Am fost, fiindcă am iubit.

Am iubit şi-am fost iubită,
Am visat şi-am fost visată,
Am rănit. am fost rănită,
Am fost mare-nvolburată.

Şi sfârşit şi început,
Şi tristeţe, bucurie,
Şi nimic şi tot ce am vrut,
Şi-am fost cuiva poezie.

Am fost rană sângerândă,
Am fost leacul unui om,
Şi sătulă şi flămândă,
Am fost floare, fruct în pom.

Am fost ciob şi nestemată,
Şi săracă şi boemă,
Am fost viaţă întâmplată
Şi din piatră şi din gemă.

Şi adesea temătoare
Mi-am zdrelit ades genunchii,
Şi-am rămas tot iubitoare
Când ţipam din toţi rărunchii.

Am fost soare, cer senin,
Am fost primăvară, toamnă,
Am fost miere sau venin,
Am fost toate, bag de seamă.

Ast-am fost, şi mai sunt încă,
Om cu bune şi cu rele,
Am fost val, am fost şi stâncă,
O femeie printre ele.

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am avut niciun motiv - sfârşit

Motto: "Singura prietenie de preţ este cea care s-a născut fără motiv." Arthur van Schendel
Dumnezeu este Olarul iar noi suntem vasele de lut. Toţi am fost creaţi pentru un scop.
"El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea." (Romani 9:18)

şi a venit şi vremea, să-ţi dau drumul să zbori,
să străluceşti în soare, asemeni unei flori...
şi ceasul a bătut, zicându-mi să te las...
de-acum, tu să mergi singur,
lucrând ca şi un vas...
orice sfârşit dă lacrimi,
chiar de un început
se-arată şi porneşte, lăsând ce-a fost... trecut.
şi doare şi apasă, deşi e tot ce-ai vrut,
răscolind momentul, când noi...
ne-am cunoscut.
nimic accidental n-a fost cu noi vreodată,
însă destinul acum, deschide altă poartă...
eu simt şi ştiu ce vine,
oricât m-aş bucura...
în suflet ard suspine,
ce vor elibera.
mult te-am iubit pe tine,
tu, suflet mult ales...
şi venele-mi sunt pline
de plânset nelumesc.
ai să-nţelegi prin vreme
ce eu ţie ţi-am fost...
precum şi-a mea iubire,
ce ţi-a fost adăpost.
şi te-am iubit pe loc, cum nu credeam să fie...
deşi, inima mea... plângea în colivie.
şi ţi-am întins o mână,
iar tu, n-ai ezitat...
ce-a fost... o să rămână,
deşi... totu-i schimbat.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duioşia unei singure flori

e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniştea unui loc neînşelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete şi locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exişti
şi primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
şi când mă gândesc
totul ţine doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioşia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea

Nu mai avem nimic din ce-a putut să fie,
Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit...
N-a fost decât o scurtă nebunie
O dragoste frumoasă într-un asfinţit...
N-am fost decât doi călători cu trenul,
Dar ne-am urcat în tren fără tichete
Şi fără niciun alt bagaj decât refrenul,
Unei iubiri cum văd cam incomplete.
Dar n-am putut călători-mpreună...
Şi fiecare-am coborât în câte-o gară,
Cu suflete inspăimântate de furtună,
Ce ambii nimerim, nu pllrima oară!
Şi-atâtai tot! Din ce-a putut să fie,
Totul se sfîrseste ne-început,
Un dor sălbatic si o poezie
Simbolizînd iubirea ce-a trecut!
Astăzi mă doare sufletul, dar lasă,
Voi trece eu şi peste-această zi,
Tristeţea-mi dă târcoale, dar nu-mi pasă,
Zimbind merg înainte, orice ar fi!!!!
Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine,
Cu lacăte de giata am încuiat la porţi
Iar gîndul meu care zbura spre tine,
L-am zavorit cu lanţuri ca pe-un hoţ!!!
Să nu îmi scrii nu mai citesc iubite!
S-au risipit cuvintele în vînt
Chiar de e vară, cald si chiar fierbinte
Mi-e atîta iarna-n suflet, şi în gînd!!

poezie de Tatiana Frunzete
Adăugat de Tatiana Frunzete
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, oraşul gri,
Secretul graţios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înţelepţi şi cu surâs firesc,
Şi-acea privire-a iubirii ascunse, ani şi ani,
Şi-aflată,-n sfârşit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult şi-am fost de mulţi iubită –
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsaţi-mi întunericul şi nemişcarea,
Voi fi-obosită şi ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!