Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaptă

mai am o treaptă
până să-i câştig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în faţa icoanei naşterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea urcă pe trepte

Iubirea urcă pe trepte până la tine,
aşteapt-o cu o cupă de miere
şi deschide uşa inimii să se topească-n ea
până ce suferinţa devine bucurie lăuntrică.

Cuvintele-şi caută metafore şlefuite
în care respiră comori cu pulpele albe
şi visează tuneluri cu lumina la capăt
dincolo de tot ce stă ascuns.

Sângele capă tă mişcarea vijelioasă,
sporeşte flămând în cercuri lăptoase
şi trupul femeii îşi uită păcatul
înainte de a se mântui prin smerenie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă

noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minţii
privesc jocul luminii prin frunze

prin faţa casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
şi ploaia nu vine

tu aşteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ţi cadă în palme
şi păsările o să te cheme
în universul zilei

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor

Mai bogat în virtute decât mulţi
învăţ deprinderile înţelepciunii,
absorb cât mai din adânc izvorul
şi-i las nisipul să-l filtreze
până capătă limpezimea de cleştar,
să-i beau cu dragostea apa vie
cu o sete de lup bătrân.

Nicio frunză nu-mi spune ce va urma,
pădurea aşteaptă să se trezească cântăreţii,
e o pregătire în surdină.

Prinţesa dimineţii soseşte devreme
şi nu mă mai recunoaşte
pe semne am devenit
absenţa în care-mi prinde-n contur trupul
pe faţa nevăzută a lunii
plecată la culcare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza se coace-n foc

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare

amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiaza arde ca focul

cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare

amiaza fără nicio boare arde ca focul
şi coace până-n inima pietrei

am alungat somnul pe apele înserării
simţindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foşnitor prin frunze de plopi despărţiţi
cu tristeţe lăcrimată prin coaja alburie

drumul ca o purpură ţesută purta poveşti
spuse copiilor înainte de somn
şi înserarea bătea la porţile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă

noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viaţă
obosite de atâta lumină orbitoare

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă şi râs

nicio lacrimă
nu-ifurată de făţarnici
în schimb râsul
este molipsitor pentru toţi

vine vremea singurătăţii
care e mai mult o alienare
sau o crudă angoasă
fără lacrimă fără râs

nicio umbră
nu vine fără lumina
căzută peste fiinţe şi nefiinţe

niciun imbold
nu ne lasă aşteptarea
mai lungă decât este

lacrima şi râsul
sunt împreună
numai la bucurie lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii se scaldă

Se dă zvon de înverzire ierburilor şi frunzelor,
seva învierii vine pe raze calde de soare,
înfloresc toţi copacii, îmbobocesc florile,
văd ademenite albinele de nectarul din corole,
ochii se scaldă-n miracolul
ale cărui taine-s greu de pătruns.

Mă simt alături de păsări un virtuos
al frumosului magic.

Asemeni lumii
sufletul meu se înalţă
şi flutură.

Pun în acord trăirile intense cu natura,
nu trebuie să pierd nimic
din mişcare lăuntrică a clipelor grăbite
care sorb din mine câte o bucurie
şi mi-o lasă fragedă,
să se înfiripe.

Dacă voi rupe prea multe file din calendar
salvati-mi primăvara în buzunare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Sorb
vraja chipului luminos
ca pe o pictură dintr-un tablou vechi
de pe faţa inimii,

nu-mi întorc ochii
ci-n zăbavă
îi fac să odihnească.

Împreună
cuib de viespi
ne dorim timpului
loc de popas mântuit,

fără să-i cer luminii
limbă de foc
cuvintele să-mi ard.

Simt cum sunt absorbit în dorinţe
de naşterea din mine urcă
în univers paralel.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori seara

Privesc monumente ruinate şi blocuri moderne,
faţa în lucru a unei epoci..
Drumuri măcinate de glodul nepăsării,
dorinţe ştirbite de puterea bolnavă.
Păpuşi de porţelan cumpărate de la anticari
îmbrânceau trecutul pe scări,
în amintirea lor
pe podul de deasupra trecutului
se ştie tot ce fumegă oraşul
înainte să se aprindă.

Uneori seara
cerul alunecă pe umerii goi,
speranţele se-nchid în cuvinte,
unul de la altul
nervii iau foc,
mintea se descreţeşte.

Oamenii încep să înveţe,
se prind
în jocul schimbării,
urcă noul val
şi se duc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aură norocoasă

Să-i pui iubirii aură norocoasă
şi din plinul ei să umpli sufletul,
e o tandreţe de floare mirositoare,

pliază în inimi bucurie
cu flămânde aşteptări de dragoste.

Când nimic nu se aude în jur
totul foşneşte în sânge.

Iar gândurile din zbor se desprind,
cad prin tine în forme de înrobire.

Intră în trupul poeziei fără cuvinte
şi se păstrează definitiv în memorie.

De o asculţi iubirea creşte ca iarba
şi flori te înfăşoară în albul purităţii
cu aură norocoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

Am sculptat în zăpadă
Doamne,
şi erai acolo
bulgăre de lumină
în mâinile mele,
bucurie lăuntrică,
nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se lasă minţit

A căzut o boare de adevăr peste cuvinte,
vorbele spuse nu se mai pot retrage,
rămâne tot mai puţin spaţiu de întoarcere.

Se impune totul printr-o lege nescrisă,
dar neîncrederea sporeşte tot mai mult,
nimeni nu se lasă minţit.
Ziua se urcă cu lumina pe schele,
ferestrele se deschid tot mai larg,

o neîncredere se ridică încet din genunchi.

Cine va sta în umbră să judece,
va şti să lase la urmă răspunsul
mult mai subţire decât se aşteaptă
şi mai străin decât noi, de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!