Cu mâini de lumină
Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinerețe am adormit pe căpițe
și am rămas îmbătat de mirosul copt.
Acum învârt ideile și le las să germineze,
caut esențe de trăire vie,
merg mai departe și-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viața
cu mireasma răcoroasă a nopților de mai.
Doamne, în universul atât de înălțător
picură-mi din harul tău cîte puțin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.
Poate nu știu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoștința.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mă întorc pe drumul soarelui
Urmăresc orizontul până dincolo de moarte,
îi șterg geamurile la ferestre.
Mă întorc pe drumul soarelui la obârșia izvoarelor,
caut oamenii locului.
Mă sfătuiesc și-mi arată în ceea ce cred,
să mă pot converti
la sintaxa cuvintelor scrise pe fața zilei
în ziua învierii.
Doamne, prinde-mă de mâini
și pune-mi în palme pâine cea de toate zilele,
să o mâncăm împreună cu peștele sfânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirosul copt
Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.
Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.
Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
și-i împrumută savoarea.
Își risipește mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.
Spiritul irumpe și se înalță
din forme migălos șlefuite
fără de unghiuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la malul opus
Frânghia care ne leagă unul de altul s-a rupt,
am tras tot timpul fiecare în partea sa,
s-a mers prea departe pe drumuri inexistente
și a venit furtuna.
Prins între fulgere și vânt năprasnic am intrat în panică,
cu respirația tăiată caut un adăpost
în care să-mi las trecutul,
prezentul să-l fardez
și să merg pe sârmă în echilibru
până la malul opus.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânără
Tânără și atât de fragedă trăiește în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrățișând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.
Tânără înfășoară în cuvinte speranța
și-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,
până îi cad florile și leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se așteaptă.
Într-o lume sinuoasă și schimbătoare
esența se închide în viață.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ființă de lumină
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În scoica memoriei
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniștea străină
Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viața care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoși
și mai caut să lupt.
La poarta raiului liniștea mea e străină,
mă întorc în trecutul știut
ca o pagină dată înapoi de vânt
și absorb lumina
din care m-am născut.
În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintașii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ambiția
Nici visul nu-l crede cum s-a întrupat
și poate fi văzut cu ochii
de cel care l-a urmat
până ce lumina i-a vestit capătul,
fără eforturi sprâncenate
pentru cel ce și l-a promis.
Când alte forme nu-s de atins ținta
și-n tine sălăsluiește ambiția
de n-o mai poți opri
fără să-i vezi rodul.
Pui pe picioare întregul arsenal
cu rezerve cu tot
și pornesti cu ce ai mai bun
pe drumul rămas fără alternative.
Dă semne că pragul poate fi atins
și trecut mai departe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca și până acum
nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poți struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută și ademenitoare
apoi
îmi revin și privesc lumea
așa cum este sau va fi în viitorul apropiat
mă împac cu mine și rămân așa
un trecător prin zile și nopți cu întrebări
și mai puține răspunsuri
la care pot contribui direct
dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luați în seamă
ca și până acum
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naștere până azi
între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi
noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până la tine-i departe
să-mi mărturisești
cum reușești să spargi clipa
și o lași să aștepte monoton pe următoarea
de ce te frămânți atât de mult
să rupi în bucăți răbdarea
când totul trece
din inimă sângele pleacă și se întoarce
sare peste obstacole
destul de grăbit
până la tine-i departe
nu știe decât un singur circuit
din care nu trebuie să iasă
tot ce se întâmplă nu se știe
nici nu se simte
în ochii tăi privesc
blândețea ninsă pe pleoape
lumina lor fulgerată
cade peste nemargini
dar nu mă lasă niciodată singur
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța este o căsuță nouă
Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de așteptare,
chiar și trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
și fructifică.
Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc mințile,
numai locuiesc în trupul știut,
așa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mișcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.
Speranța este o căsuță nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu vrei să mă răstignești
Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuții
și ele se înmulțesc lipsite de sens.
Am în gânduri multe disponibilități,
dar doresc altele mai pline de conținut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.
Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi așez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
și să cadă din pat.
Tu vrei să mă răstignești
de un trup înalt și aproape firav,
nu mă lași să rup din ce-ți prisosește,
mă împarți în zilele de lucru cu spiritul
și-mi modelezi cu dragoste voința
până n-o mai am.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fărâmă de nimic
Cu fața la altarul cerului mă-nchin,
Căci nu știu ce taine
Dincolo de el ascunde,
Tu, Doamne! De ești al meu stăpân,
Mă îmbarcă pe a ta corabie.
Mă simt fărâmă de nimic,
În universul tău misterios și infinit de mare,
Mă întreb, ce rol are al meu destin?
În teancul tău, de suflete rătăcitoare.
Că mi-ai dat minte să gândesc,
Dar vai! Ce minte scurtă,
Care m-ajută să trăiesc
Și să-mi învârt destinul
în juru-mi pe orbită.
Și, Doamne! Cum să nu doresc
Să știu, în infinitu-ți univers
viața mea și-a celorlalți
Oare la ce ajută.?
Cu fața la altarul cerului mă-nchin,
Fărâmă de țărână și nimic ce sunt,
Ție, Doamne, de ești al meu stăpân,
Îți mulțumesc acum, cât mai am timp.
Până al meu pământ voi părăsi,
Știu ce am fost, dar nu și ce voi fi,
Decât că sunt un suflet rătăcit,
Fărâmă de țărână și nimic,
Ca toate celelalte,
deci exist.
poezie de Valeria Mahok (27 ianuarie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să știu de teamă
Întorc drumurile înapoi
și mă pregătesc de mers,
dar am numai împotriviri.
Las în uitare toate suferințele,
nu vreau să știu de teamă
și nevinovat starea mă intrigă,
deseori tristețea are urme vagi
care sunt greu de observat,
dar sapă în interior adânc.
Cerul se cufundă într-o liniște apăsătoare,
copacii cu aerul lor de lumină
respiră verdele prin frunze,
nu mai pun prea mult suflet,
mă înclin cu smerenie la cei dotați
cu harul dătător de viață.
Serile copleșitor de frumoase
se apropie la orizont.
Îmi lipesc fruntea de inima ta,
o ascult,
nu pot să fac mai mult,
dar pot iubi
cu toată ființa ce se înalță.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce nu pot face
norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existența
care locuiște nestingherită în trup
cu statut de viață.
mai departe merg liniștit
până la capătul speranței dezlănțuite
ce nu se lasă supusă de ignoranță
nici de aspirațiile neverosimile timpului prezent
și încearcă să scape de singurătate
cu omiprezența ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spațiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La marginea vieții
În timp fără de sfârșit
la marginea vieții, vise nu sunt,
ci mai degrabă o acceptare-n tăcere
a trecerii în lumea ce nu mai apune.
Lumina cea vestitoare de mugure
ca și semințele îngropate nu mor,
ploile între tunete trezesc pământul din somn
și caută-n câmpii mirosul de pâine.
Iar toți cei ce caută-n memorie
răscumpărarea sufletului ce învinge
păcatul cu iertare,
își pleacă genunchi și văd mai departe
de orizontul spre care merg.
Tu să nu-mi spui că-ți pare rău
pentru ce nu ți s-a întâmplat
când căutai peste tot rodul nașterii,
tot ce-i trecut nu se mai întoarce.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!