Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet şi cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aş vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am şi-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deţine-a lumii cheie.

Aş vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet şi cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul şi eternul legământ,
să uit orice dorinţă, cât de vie,
şi corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa Te Uit

Ascult cum frunzele foşnesc în vânt
O melodie se aude-n crâng
Păsări ce zboară, salută, rând pe rând
Şi roua mângâie verdeaţa pe pământ

Parc-aş privi tabloul unui sfânt
Simt vântul cum mă mângâie, atât de blând
Te văd din nou şi îţi vorbesc în gând
Un porumbel zâmbeşte văzându-mă plângând

Şi de-aş putea s-arunc iubirea ta în vânt
Să te blestem măcar cu un cuvânt
Să zbor departe, deasupra, pe un vânt
Unde nici despărtiri, nici plânsete nu sunt

De-acolo să pot să îţi trimit un gând
Pe o frunza ţi-aş scrie un cuvânt
Că "te-am uitat" şi nu mai sunt
Îndrăgostita care plânge şi în gând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălţa,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruţi şi lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrăneşti cu gura ta
Lungile tăceri
Şi-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Eşti ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer şi ape şi pământ
Fără tine eu nimic nu aş mai fi
Nici trup, nici suflet şi nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu şi Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de Adrian Artene (2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îţi ascult

Vrei să ai o viaţă tăcută
Vorbeşte -i lui gândului
El trece şi tăcerea-ţi ascultă
Învolburat prin apa pârâului

Scrie-mi din pana ruptă
Şi pana căzută din cer
A vântului ce-a fost furtună
Ce suflă în preajmă lejer

Prin foşnetul pădurii te aud
Cum gândul tău mă cheamă
Pentru mine ecoul nu e surd
El îmi ia cuvintele în seamă

Şi eu te strig şi tu mă cheamă
Şi stiu c-ai vrea tu să mă vezi
Tot ce a fost lăsă în urmă
Vântul nu trebuie să -l crezi

Ne unim gândurile amândoi
Putere gând prin cuvânt
Cerul picură iubirea în noi
Aud vânt la capăt de pământ

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascunsă-n dor...

Ascunsă-n dor, cuvânt după cuvânt,
Dezleg încrucişate sentimente
Şi nu mă satur să le joc visând,
Să le adun la margini de poveste.

Ascunsă-n dor, cuvânt legat de gând
Rodeşte-acolo unde-ncepe basmul,
Hotar cel mai aproape de cuvânt
Mi-e dragostea, recunoscând înaltul.

Şi las cuvânt zidit după cuvânt,
Dar unde e ascuns tot adevărul?
Şi fără bine răul e făcut,
Cuvânt alb-negru, regăsind tot dorul.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de...

Sunt...!
Nici început;
Şi nici sfârşit!
Sunt un călător...
Desculţ... ce calcă;
În trecere pământul..;
Sfânt; dincolo de cuvânt!

Sunt!
Martorul;
Tăcut! o trecere;
Prin spaţiu; şi prin...
Timp! că timpu-i... nul;
Tot dincolo de... cuvânt!

Sunt!
Fărâmă...
Dintr-o gloată;
Dintr-o lume oarbă;
Pierdută-n cea mai neagră...
Ceaţă; negură şi fum! cuvânt!

Sunt!
Licărire...
Dintr-o... stea!
Rază-n calea... Ta!
Pulbere în orizonturi;
Fără nume; doar cuvânt!

Sunt!
Pierdere..
În căutare; în..
Pământ; în gând!
În golul dintre clipe...
În zborul unei aripe de..
Înger; dincolo de.. cuvânt!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de viaţă

Sunt un crâmpei din visul frânt
al păpădiei, pe Pământ;
Sunt umbra florii ce-a dorit
să înflorească-n asfinţit;
Pot fi un curcubeu căzut
din zborul unui gând pierdut,
sau doar amestec de culori
adus de fluturi călători;
Mai sunt suspinul ce-a zburat
spre norul cel întunecat
în noaptea cerului spuzit
cu stele-n timpul infinit.
Iar ce n-aş vrea să fiu, nici pic,
e, numai, stropul de... nimic.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră a gândului pierdut

Era trecut târziu în noapte
Un ceas bătrân ce m-a trezit
Clopote într un fundal departe
Un fluierat de tren am auzit

O umbră a trecutului grăbit
Mi-a zâmbit la geam timidă
Umbră a unui gând pierdut
Din vara cea fierbinte şi toridă

A poposit pe fruntea-mi obosită
Cu un sărut uşor de bun rămas
Se aprind lumini într o clipită
Peste fereastră să fac un pas

Luna îmi face un semn discret
Să nu deschid fereastra-n vânt
A înţeles jocul gândului direct
Un gând zboară singur în vânt

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasa de vânt

Îţi voi prinde gându-n plasa mea de vânt
Şi-l voi duce-n visuri, mie să îmi fie
Gândul în oglindă, pe un alt Pământ,
Cu un Soare-albastru, Lună colilie,
Stele roşii toate, ceruri verzi veşmânt,
Iarbă de-o culoare roz-liliachie.

Gândul tău, acolo, răsfăţat de ape
Fi-va susur dulce-al dragostei izvor,
Picur de iubire strecurat sub pleoape
Ce, în lumea-ceea, strălucind a dor,
Lunecă ferice, neputând să sape
Şanţuri pe obrazul veşnic zâmbitor.

Tu - captivă mie, eu – captivul tău,
Ne vom fi dorinţă, ne vom fi cuvânt,
Ne vom fi şi munte, ne vom fi şi hău
Într-o altă lume, sub un cer mai sfânt,
Fără timp de-o viaţă, fără jugul său,
Prins şi el în mreaja - plasa mea de vânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecuse cu bolidul

E vai şi-amar la margine de drum!
Din lumânări şi candele greu fum,
Se zbuciumă săltându-se stingher,
Ca bietul suflet ce-a plecat la cer.
Bocesc încet, plecate peste cruci,
Doua femei firave, ca năluci.
O mamă ce privea cu ochi pustii
Ne-nţelegând ce-a fost, ori ce va fi,
Lângă-o bunică ce se aştepta,
Să o ia moartea mai întai pe ea.
O gheată scâlciată, la un pas
Şi o păpuşă-i tot ce-a mai rămas...
Un tânăr omorâse, în fuga mare, fata.
Trecuse cu bolidul făcut cadou de tata,
Când fata, fără vină, ieşise din potecă,
El se grăbea, se-aude, s-ajungă-n discotecă.
Şi era, Doamne dragă, atâta de grăbit,
Că nici măcar să-şi vadă isprava n-a oprit...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!