Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ți fața și pe țevi niciun șuierat), întregul adevăr mi-a tre...
Pe când îmi lingeam rănile în noapte (apa ridicându-se, un fel de lumină selenară, tu întorcându-ți fața și pe țevi niciun șuierat), întregul adevăr mi-a trecut prin minte într-o străfulgerare. Acel inconfundabil zumzet era sunetul tuturor clipelor pe care le petrecusem împreună cu tine, al mădularelor tale agile și zvelte, al pleoapelor tale închizându-se și al tălpilor tale mici călcând prin iarbă. Atunci mi-a trăsnit o idee care părea la început atât de teribilă încât aș fi alungat-o pe dată, de-ar fi fost fie și numai pentru faptul că aud apa aceea umflându-se chiar acum și sunt sigur că nu mă înșel.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.