
Șoaptele din adânc
Iubirea mea șoptește: "Bun rămas!"
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viața de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.
Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viață trecătoare
Cu raza-i caldă și strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic și duios.
Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări și țărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: "Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?"
Era, ea însăși, visul vis și dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Și sclav, și adăpost, și-al ei izvor.
A întristat-o ultimul popas
Și-au alungat-o norii de furtună
În hăul care-ncearcă să-i răpună
Și ultima-i șoptire: "Bun rămas!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Popas sufletesc
Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Și încalec pe visul semeț ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este și vine.
Smâcesc din frâie și dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puținul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Și îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă și gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieții e-o pură visare
Și vânt adunat pentru bunul rămas.
Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit și prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic și mare impas.
poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de albastru
Ți-e dor de albastru, de soare, de noi,
de primul sărut și de altele-apoi,
de nopțile-n care sub lună-am dansat,
de tot ce-mpreună, un timp, am visat.
Ai vrea, uneori, să întorci din trecut
chiar zilele reci dintr-un timp ce-a durut,
dar care n-a fost niciodată urât,
sub cerul mai trist, uneori mohorât.
Întoarce-ți privirea spre cerul senin
și-alege din gânduri cuvinte de-alin
sau, dacă-i furtună și totu'-i un val,
întinde-ți, deasupra, albastrul tău voal
Și fă ca, de dragul a tot ce a fost,
să-ți fie seninul etern adăpost.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul din albastru
Ziua cu lumnină
Viață trecătoare
Noaptea e senină
Viață fermecatoare
Suspină ea marea
Valul sărută malul
Un răsărit de soare
Pe tera este raiul
Mâna ce ne-a dăruit
Un infinit din astru
Iubirea pe pământ
Cerul din albastru
Păsări care zboară
Clipe dintr-un ceas
Omu-îi o frântură
Secundă de popas
Rămase vii amintiri
Din iubirile lumești
Din zbor de cocori
Sufletu-îl moștenești
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas
Viața-i scurtă, trecătoare,
Într-un mormânt faci popas
Și aștepți o lumânare
De la acei care-au rămas.
epitaf epigramatic de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulgi de nea...
Plutesc ușor prin aer și-n legănatul lor
Își fac loc printre clipe în semn de bun rămas,
Luând cu ei doar albul din cerul norilor
Să-mbrace cu el timpul în ultimul popas!
Se furișează-n vânt să-i poarte-n zări, departe,
Pân' la ghețari rămași în vreme, solitari...
Un vifor le șoptește oftând că nu se poate
Și îi așază-ncet... prea mulți, pe drumuri mari!
Poate c-a lor menire e să ne stea în cale,
Să ne opreasc-o clipă... de ce și cum, nu știm!
Un drum printre zăpezi, mereu e o-ncercare
Și astfel învățăm ce-i bine să iubim!
E câmpul plin de fulgi și albul ne orbește,
Sau doar ne-ncetinește c-o clipă de răgaz,
Luând a lor răcoare și raza ce sclipește
Din orice clip-a vieții vom face un topaz!
poezie de Lili Șipoteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în zbor de albatros
Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.
E seara lor, atât de așteptată,
În care vor uita și depărtări,
Și vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.
Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.
În zborul singur înspre veșnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Și din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit și-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Și ne simțeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu știu acum ce pot să fac, sunt trist, posac și de dor zac
Că te-am pierdut și-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc și-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viața mea,
Nu vreau să-ți zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ți spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranța ne-ar reda!
Acuma știu cum să te-mpac și toate voile să-ți fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.
A trăi și-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat și-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viața ce am trăit.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Azi, te iubesc! Te vei mira: "Și azi?"
- iar eu te voi privi cu bucurie-
"Cu tot ce-a fost? Cu tot ce va să fie?"
-Aș vrea ca, din ce-a fost, acum să scazi
tot ce-a fost rău. Renunță la trufie,
oprește-ți pașii singuri și nomazi!
Ce va mai fi? Doar eu și tu vom ști,
în viitorul nostru împreună
în viața ce-ar putea fi mult mai bună
atunci când vom fi doi și vom gândi
că Soarele nu va să mai apună
cât timp lumina noastră va zâmbi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa de zbor
Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuși, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.
Purta în el cunoașteri, și singure-au crescut,
Odată cu atâtea învățături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a ști
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.
Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n neființă cu zborul efemer,
Sămânță de lumină alunecând pe cer,
Dorință de-ntrupare și mesager divin.
Își simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce și-ar dori
În viața efemeră a unui muritor.
Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar știe că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Veșnicul meu
Nu doar mi-ai fost, iubirea mea,
Tu încă-mi ești și îmi vei fi,
Mi-ești infinit pe cer și-o stea,
Chiar dacă eu nu te-oi mai ști.
Iubirea mea de veșnicii,
Azi, pașii mi-i îngenunchez
Să-ți las privirea mea, când vii
Pe ea să calci când înnoptezi.
Iubirea mea, am doruri mii
Și-abia aștept să te revăd,
Ieri te-a luat, dar azi să-mi vii,
Că-n suflet mi-a rămas prăpăd.
Iubirea mea, imensul meu,
Plâns de vioara răvășit,
Te-ntoarce azi, că mâine, eu,
Te-oi lua în veșnicu-mi sfârșit.
Iubirea mea, dor ne-mplinit,
Tu rază-n viață mi-ai rămas,
Mi-ești veșnic dar de negăsit,
Căci te-a furat un lung popas.
Iubirea mea, tu, dragul meu,
Azi te aștept ca niciodat',
E acel timp când Dumnezeu
Mi te dăduse altadat'.
Iubirea mea cu glas duios,
Destinul meu dulce-amar,
Tu, mi-ai rămas visul frumos,
Chiar dacă-mi ești peste hotar.
Iubitul meu, eu cred acum
Că-ți este mult prea dor de noi,
Te rog, alege-același drum
Și vino astăzi înapoi.
Am să te-aștept, iubirea mea,
Sau tu, cel ce m-aștepți, să fii,
Iubirea noastră-n fir de stea
S-o țesem printre veșnicii.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Popas
Dintre toate liniștile mele
ce le prețuiesc ca pe comori,
cea mai grea mi-e liniștea de tine,
când din zări străine o cobori.
Între noi s-a poticnit cuvântul,
pe cărarea îngropată-n frunze
și te-ntreb: ce vină are toamna,
că-mi dezleagă gândurile-ascunse?
Ea-mi coboară-n gânduri împăcarea
strălucirii-aprinse-n lumini calde,
poleind cu fir de aur clipa
zborului ce-n aripi noi îmi arde.
Și mă resemnez în blând popas
între ce-i trecut și ce-a rămas...
poezie de Eugenia Ponta Pete (2014)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Exilat
ce puțini mai vor lumina
în suflet s-o mai rețină
să trăiască-ntodeauna
fără pată fără vină
ce puțini au mai rămas
care vor înțelepciunea
și ca stâncă și popas
ignorând întreagă lumea
și ce mulți au părăsit
Evanghelia Scriptura
omul iată a rătăcit
ignorându-și chiar făptura
nu mai vrea lumina vie
să-i fie mărgăritar
ca să fie-n veșnicie
dragoste scăldată-n har
nu mai vrea neprihănirea
pur curat ca să trăiască
și o mască-i e iubirea
vrând doar slavă pământească
nu-i mai este Hristos stâncă
demult el l-a abandonat
s-a topit viața sfântă
cu păcat peste păcat
de aceea-mpărății
azi se clatină amar
pe cărările pustii
omul calcă în zadar
nu-i lumină nu-i viață
Evanghelia n-o vor
ci păcatul îi înhață
în iureș amăgitor
nu mai este curăție
în sufletu omenesc
și inima-i o pustie
de tot ce-i Dumnezeiesc
cum să fie fericire
pace astăzi pe pământ
Dumnezeu ce e iubire
când nu are vreun cuvânt
cum să fie astăzi pace
când omul a părăsit
pe Cel care să-i împace
din ei toți l-au izgonit
El Hristos ce pacea aduce
iată azi e exilat
Mielul Sfânt care pe cruce
viața pentru om și-a dat
poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm de vânturi măturat
O, știu că ne-am iubit cu-nverșunare,
fără s-avem vreo teamă că ar fi păcat!
A fost un zbor de păsări călătoare
spre un tărâm străin, de vânturi măturat.
O noapte cât un veac de nebunie,
așa a fost atunci, să ne iubim din plin,
nici nu știam că totul va să fie
doar vraja oazelor, umplute cu venin.
Un scurt popas, o clipă trecătoare,
în haosul uitării, care ne-a furat,
eu vraci de dulci speranțe-nșelătoare,
tu muză ludică a marelui păcat.
Și ce-a rămas apoi în urma noastră?
doar lungile regrete dintr-un jurământ,
pe malul râului cu apă-albastră,
unde credeam că le-am găsit mormânt.
Au dispărut de-acolo într-o seară,
pândind-ne acum din umbre de trădări,
când oazele turbează-n plină vară
și-n visul meu târziu te-aduce uneori.
poezie de Corneliu Neagu (18 noiembrie 2019)
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Once upon a dream
A fost odată, într-un vis, un vis ca niciodată,
Căci îngerul, de cer trimis, mi-a dat iubirea-i toată.
M-a învelit privirea lui în roua primăverii,
Și... nu ai cum să te opui, în visuri, mângâierii.
Simțeam că aripi am și eu, în zborul împreună,
Dar nu aveam. "Le scot și eu" a îndrăznit să-mi spună.
Povestea dintr-un vis al meu, un vis ce-a fost odată,
Azi, o trăiesc și-aș vrea, mereu, s-o știu neterminată.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O viață și o zi
Din alte lumi și timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porți ce s-au deschis,
Lăsându-ți libertatea o viață a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.
Ne-ai studiat, mirată, și chiar din prima clipă,
Ai înțeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.
Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înțeleagă taina, să știe cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Și să-i accepte-n suflet lumina și domnia.
O cunoșteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Și-i căutai pereche: pe-acel ce-ți poate da
Aceeași încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viață și o zi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul meu
Convoaiele de cară, nici nu mai trec pe deal,
Vâlcenii ce duc mere le cară-n limuzine
La piețele Craiovei prin satul meu natal,
Din care nu mai pleacă azi oameni spre uzine.
Din satul meu natal toți tinerii plecară.
Poeții săi cei mulți s-au risipit ca norii;
La lilieci, pe rând și cei bătrâni se cară,
Doar cerul e același... și stelele și sorii!
Spre sat, destul de des, îmi trimit gândul-
Acolo, copilăria mi-a rămas!
Și am s-o caut, până-mi vine rândul
Să plec în moarte, din ultimul popas!
Și-acela eu aș vrea să fie- satul -
În care am văzut lumina zilei,
În luna lui Gustar, când treieratul
Era în toi. Amin! Pun punct idilei.
poezie de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut
Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.
Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.
Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.
Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viața ce se scurge,
Mă-ntorc....
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevăratele comori
Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să știi ce-i Sacru?
Ce-i oare mai frumos decât să poți
Simți cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poți iubi pe toți:
Dușmani, nepoți, necunoscuți, netoți...
Ce-i oare mai frumos decât să poți,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poți trezi pe oricine din "morți",
Să fii tu însuți o minune.
Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în brațe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze și pe ei:
Că nu doar de tristețe poți să plângi!
Ce-i oare mai frumos decât să simți
Pe pielea ta exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minți
Că nu meriți toate aceste averi!
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe
Ai adormit, prințesa mea? Visezi?
Ești obosită după greul zilei?
Aș vrea să intru-n visul tău, să vezi
plutirea prin înalturi a acvilei.
Eu te-aș chema să te ridici în zbor,
să-mi fii alături sus, pe-un cer albastru,
să ne-aruncăm, vijelios, pe-un nor
mai depărtat de toți ceilalți, sihastru,
iar apoi, ca și zeii din Olimp,
să ne-mplinim iubirea în tăcere,
prin trupurile noastre, în alt timp,
îmbrățișați în clipe de plăcere.
Să intru-n visul tău, să te trezesc?
În somnul liniștit, pari o copilă...
pe care o veghez... și o iubesc...
Încep să mă transform... Sunt o acvilă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
În mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina și Egal!
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!