Doliu

Bergamo e-n doliu...
Morţii se plâng într-un mod iluzoriu.
Un preot se roagă deasupra coşciugului închis,
Ca sufletul celui ce-a fost,
Să ajungă în Paradis.
Nu se va învinge moartea
Decât prin rugăciuni...
Luaţi aminte, români!
Plângem morţi fără nume
Din morminte comune.
Nu mai sunt locuri în cimitir.
Repetat plângem. Tot asemeni murim...
E simfonie de lacrimi, durere şi chin.
Incineraţii se ridică în rugă şi cruci.
Ucigaş fără chip,
Vrei tămâie la schimb?!
Oh, tu nu ştii să plângi!
Tu, satanicul nimb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De la o vreme ninge a durere,
Nu mai avem nici lacrimi, nici putere.
Ieşiţi voi, morţi, spre a intra noi, vii,
Moartea să nu ne poată birui!
Rugaţi-i voi iertare lui Iisus,
Căci noi nu mai avem nimic de spus.
Aici e-ngenuncheată lumea toată,
Ne plângem morţii, singuri, toţi odată.
Miroase a tămâie şi-a durere.
Aici suntem lipsiţi de mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
Şi-a închis porţile,
Scriindu-şi istoria
Din urmele crucilor împodobite cu sânge,
Poposind pe carnea în care s-au sădit
Durerile sufletelor.
Morminte comune
Ascund durerea celor ce printre morţi
Şi-au aflat moartea.
Spânzurătoarea este o cumpănă
Între două ere.
Scheletele eliberate se tem de lumină,
Dar cred în ea.
O numesc libertate...
Fiţi lumina ce arde
Spre a le lumina calea!
Speranţa lor a fost mult timp un vis...
Voi sădiţi pacea, adevărul şi dreptatea
La care ei nu au avut acces!
În semn de mulţumire,
Vor fii cete de îngeri şi suflete
Ce vă vor susţine
Din univers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

(dedic acest poem unui coleg de condei trecut azi în nefiinţă. Drum lin printre îngeri, Corneliu Culman!)

Şi stelele se sting... Şi anii ning...
Se prind în păr frânturi de adevăr.
Lacrimi şi clipe, taină şi visări,
Sunt aripi frânte, parcă, de plecări.
În trupul gârbovit, de-acum un gol...
Viaţa a fost doar un crâmpei de dor.
Un biet actor... Un rol de-amar şi jale,
S-a scris în cer cu litere amare.
Biserici ard în inimi, ramuri plâng.
Copacul vieţii tale e-n amurg.
Azi îngeri vin spre a-ţi aduce-n dar,
Lumina cea din veşnicul hotar.
Sub lujeri de lumini se împletesc,
Iubirile ce încă îţi slujesc.
Te-ai dus – o stea! Noi suntem doar o rugă
Ce ne dorim la tine să ajungă.
Fă o minune-n cer şi scrie. Da!
Îţi plânge de durere litera.
Şi dincolo de lume sunt poeţi,
Actori şi stele, oameni eminenţi...
Însă aici, noi toţi vom sărăci.
Prin moartea ta, tu ai rănit o zi.
Îţi va fi drumul pagină de soare.
Vor trece-n taină păsări călătoare
În chip de rugi. Aici, cu luare-aminte,
Noi toţi cei dragi, te vom cinsti cuminte.
Un clopot sfredeleşte iarăşi zarea,
În hăuri negre te-a furat cărarea.
E doliu-n noi. Te plângem, chip de lut...
Ne amintim, mai ieri, cum te-am avut.
Azi nu mai eşti. O stea din ceruri pică.
În Univers, rămâi decât o clipă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea n-are flec la tocuri

de trăit, trăim prin vise
sau prin jocuri de culise;
viaţa este-un schimb de focuri,
moartea n-are flec la tocuri.

gândul morţii ne apasă
şi ne smulge o grimasă;
suntem predispuşi la şocuri:
moartea n-are flec la tocuri.

am rămas fără cuvinte...
morţii strigă din morminte:
hai să facem schimb de locuri!
moartea n-are flec la tocuri.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângem...

Să plângem azi copiii ce şi-au pierdut chipul pe vecie
Şi copţi bărbaţi, femei, ce vor avea trup mutilat.
Să plângem pe bunici ce şi-au pierdut nepot deodat'
Şi îndrăgostiţi eterni, rămaşi fără perechea, mai deunăzi vie.

Să plângem câte vise au pierit definitiv, fără să zboare
Şi cât de atroce, multă, a fost durerea dinainte.
Să plângem ultima atingere, ultim sărut fierbinte
Pe buze, sau pe frunte, de atâţi ştiuţi, mai ieri doar oarecare.

Să plângem vinovaţii ce se îmbuibă în cârca noastră, indiferenţi,
Interesaţi doar s-aibă cât mai mult, vampiri de neam, hiene...
Să plângem, c-or muri de atâtea burţi, de atâta nesfârşită lene
Şi rugi să îndreptăm în sus, să fie morţii cât mai competenţi!

Să plângem o popie ordinară azi, impostor ortodoxă,
Ce ştie doar să fure prea sărac, în fum să-l tămâiască...
Să plângem că tot ne vând gropi, de morţi, ei, tagma mişelească,
Că stă ascunsă, pronând ce-i lumina doar de Paşte... clerul nostru noxă.

Să plângem hoardele în convoaie oficiale tot mai nesfârşite,
Ce vor sfârşi în minciună răstigniţi de atâtea, atâtea răuri.
Să plângem perfidia şi hoţiile adânci, adânci până la hăuri,
Ce-au împânzit o ţară şi se cer, ordurile ce sunt... nepedepsite.

Să plângem pe-un pungaş primar, ce-şi vrea doar lui mumia prin spitale,
Pe banii mei şi ai tăi, ca el să-i ţină... şi i-a pus deoparte.
Să plângem că-i o viaţă atât de scurtă, un blestem cu totu' aparte,
Ca tot cei neavuţi să fie mai curând lui Dumnezeu, să-i stea în poale.

Să plângem noi, viii de acum, pe morţii noştri, de-acum noi
De-o noapte de coşmar, sacrificaţi pe altarul lăcomiei.
Să plângem ce-am avut şi şi-au plătit soborul cast, al nevinovăţiei...
Dar să nu stăm apatici, că suntem încă mulţi... şi sunt şi eu cu voi!

Să plângem pân' om seca lacrimi, de nu ne-om cere ţara înapoi,
Să nu stăm doar la poarta "Colectivului"... Să fim cu toţii... NOI!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect de bocet

Morţi din gropile comune,
Fără nume ori cu nume.
Morţi de glonţ ori de cărbune,
Risipiţi în lut şi-n lume,
Pentru ce ieşiţi afară
Şi-mi şoptiţi în astă-seară
Jalea voastră-atât de-amară
Fără nume ori cu nume?

Armele-auziţi cum tună
Din adâncuri de genune
De-mi cântaţi ca o furtună
Marşul vostru fără strune
Şi-mi strigaţi să las deoparte
Reveriile deşarte,
Că-i primejdie de moarte,
Morţi din gropile comune?
(...)

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când ne plângem morţii, ne plângem de fapt propria neputinţă sau chiar moartea.

Rita Drumeş în Staccato - Frânturi de viaţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă-n doliu

Tu, mireasa-n doliu, care
Ai rănit în drumul tău
Albe păsări călătoare,
Ştii ceva de plânsul meu?!

Ştii că-n univers, deodată,
Mi-am pierut identitatea?!
Înger Căilor Lactee,
Sunt de ani-lumină, noaptea.

Ştii că sunt în carul mare
Struguri albi de lacrimi coapte?!
Oh, nu ştii nici ce amare
Sunt gutuile de şoapte!

Nu ştii mustul suferinţei
Şi nici gustul nucii verzi
Şi nu vrei, mireasă-n doliu,
Suferinţa să mi-o crezi.

Mă ascund în toamnă, iată,
Şerpuielnic vis de ploi...
Sunt o umbră, deci, mă iartă
Că nu suntem amândoi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp şi există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlneşti atâtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valoarează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sunt mai numeroşi oameni decât pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atâta discreţie.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

să mă iertaţi c-ades sunt revoltată!
sunt supărată tare şi n-am somn...
mi-e ţara, iar, de temeri sufocată,
iar eu îmi ard durerea în amvon.

îi simt în gând povara neputinţei
şi lacrima din trupul ei musteşte.
să-ngenunchem în numele credinţei!
şi eu... şi tu, să plângem româneşte!

vi l-am adus pe Dumnezeu, dar voi,
îl tăvăliţi prin ură şi ruşine...
ce drept aveţi să cereţi pentru noi
clemenţă, pace şi nemărginire?!

şi parc- aud, în pieptul meu vuind,
un clopot... plâng! şi sângele se zbate.
şi plâng, şi plâng, şi plâng. şi plâng mereu –
balans concav între prezent şi moarte.

las port şi datini, steag şi imn, cuvânt
şi plec cu Domnul nostru mai departe,
rămân o firmitură de pământ,
sub spicul ce-a lăsat însemne-n carte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu plângem ce am pierdut, să nu plângem ce pierdem, să nu plângem ce vom pierde. Să ne bucuram că suntem o existenţă sub cerul vieţii care se poate indentifica pe sine insăşi şi să încercăm să nu ne pierdem sufletul.

Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa adevărului universal

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Tăcere şi vise, uitare,
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Vedem repetat cum se moare.
Apoi ca o frunză în vânt,
Un clopot de doruri străine,
Ne ducem, ne ducem pe rând,
Pe drumuri eterne, virgine...

O lacrimă, dreptul de-a fi,
Hulpav univers ţi rapace,
Le vom avea într-o zi...
Şi lumea din jur iarăşi tace...
Clepsidra sa spart în tăceri,
În taine şi-n cioburi de sticlă,
Din timpul trecutului ieri,
Cenuşă de jar se ridică.

Tăcere şi vise, uitare...
Din tocul în stele-nmuiat,
Curg lacrimi, curg lacrimi amare,
Iar ochiul e-un cer răsturnat.
Mă dor sub a versului pleoapă
Cuvintele, verbul "a fi",
Alunecă-n mine şi sapă,
De dor şi de vis, poezii.

E tot ce rîmâne-ntr-o zi,
E tot ce vom fi într-o clipă
Şi-n jur e mister, sunt copii,
Noi plângem şi-ades ne e frică.
Uităm şi ne naştem tăcut
Din pace, din vis, din uitare.
Bunicul la tâmple cărunt,
Mai trece în vis pe cărare.

Vedem repetat cum se moare,
De teamă vulcani devenim,
Erupem şi coapsa ne doare,
Bătrâni începem să fim.
Troiene de clipe se-nalţă,
Murim şi trăim repetat
Şi trecem haotic prin viaţă,
Copii şi părinţi ne-au uitat.

Apoi ca o frunză în vânt,
Din ramura-trup astăzi frântă,
Focuri de lacrimi erup,
Iar vântul cu plângeri ne cântă.
Se-apropie ani brumării
Şi ramuri dansează în noapte,
O viaţă în ere târzii,
O viaţă de lacrimi şi şoapte.

Un clopot de doruri străine,
Acelaşi ecou repetat,
Tăcerea se-ntoarce la mine
Şi toţi cei din jur m-au uitat.
Nu ştiu nici ce sunt, nici ce este
Durerea din urmă de clipă,
În urmă rămâne-o poveste
Şi munţi de tăceri se ridică.

Ne ducem, ne ducem pe rând,
Morminte şi cruci renegate,
Ne ducem, rămânem cuvânt,
În lume, în viaţă, în moarte.
Acolo-n nimicul etern,
Suntem doar o clipă uitată...
Eroi trecători prin infern,
Petală de rai, niciodată.

Pe drumuri eterne, virgine,
O frunză pe veştedul cer,
Se-ntoarce, se-ntoarce la tine,
Învăluită-n mister.
Se stinge pe dealuri pădurea,
Cărare de jad încolţeşte,
Se-mbracă-n argint astăzi lumea
Şi totul în jur străluceşte.

Pe drumuri eterne, virgine,
Ne ducem, me ducem pe rând,
Un clopot de doruri străine...
Apoi, ca o frunză în vânt,
Vedem repetat cum se moare.
E tot ce rămâne-ntr-o zi,
Tăcere şi vise, uitare,
O lacrimă, dreptul de-a fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

virus ucigaş -
plâng înaintea morţii
părinţi şi copii

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac în rugă
mereu cu moartea dator -
doliu de verde.

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec ploile...

Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferinţă să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocneşte pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!

Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat şi ură
Într-un iureş fără seamăn, grav şi fără de măsură...
Lutul strămoşesc musteşte parcă lavă omenească
Şi din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!

Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viaţă, dar nici moarte...
Ne trăim în lanţuri viaţa, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferinţă ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălţăm?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne Dumnezeul... (Psalm 88)

Doamne Dumnezeul mântuirii mele
Zi şi noapte strigă rugăciunea mea
Săturat îmi este sufletul de rele,
Ia aminte, Doamne, nu Te-ndepărta.
De lăcaşul morţii am ajuns aproape
Şi cu morţii astăzi mă înşir la rând,
Vin înmormântaţii, vin să mă îngroape,
Printre morţii lumii mă trezesc plângând.

Doamne, mă-nconjoară morţii din morminte,
Doamne, cu-ntuneric m-ai lăsat zidit
De niciunul astăzi nu-Ţi aduci aminte,
Mâna Ta mi-apasă sufletul trudit.

Şi cu valuri grele mă loveşte-ntr-una,
De atâtea lacrimi ochii mi se sting
Şi pe capul care a purtat cununa
Fire de zăpadă înfloresc şi ning.

Pentru morţi, o, Doamne, mai lucrezi Tu oare
Cu minuni şi semne, ori se scoală ei
Să-Ţi aducă slavă, bunătatea-Ţi mare
Celor din morminte să le-o dai Tu vrei?

Toţi aceştia, Doamne, cum să Ţi se-nchine?
Vino, Doamne, vino, vino-n ajutor,
Pentru ce mă lepezi şi Te-ascunzi de mine
Când din tinereţe ştii că trag să mor?

Sunt cuprins de spaime, ape mă-nconjoară,
Peste mine trece azi mânia Ta,
Ziua, ca şi noaptea, spaima mă doboară,
Vino, Doamne, vino, nu Te-ndepărta!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!