Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în cimitir

În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte
S-apleacă şi al ierbii fir,
La tânguitoarele cuvinte.

E o aducere aminte
C-am sădit un trandafir
În liniştea din cimitir,
Lângă tăcutele morminte.

L-am sădit pentru părinte.
Când azi mireasma i-o inspir,
Totu-mi pare-o rugăminte:
Să-i mai cânt o dată la clavir

În liniştea din cimitir.

rondel de Ioan Friciu (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Bergamo e-n doliu...
Morţii se plâng într-un mod iluzoriu.
Un preot se roagă deasupra coşciugului închis,
Ca sufletul celui ce-a fost,
Să ajungă în Paradis.
Nu se va învinge moartea
Decât prin rugăciuni...
Luaţi aminte, români!
Plângem morţi fără nume
Din morminte comune.
Nu mai sunt locuri în cimitir.
Repetat plângem. Tot asemeni murim...
E simfonie de lacrimi, durere şi chin.
Incineraţii se ridică în rugă şi cruci.
Ucigaş fără chip,
Vrei tămâie la schimb?!
Oh, tu nu ştii să plângi!
Tu, satanicul nimb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp şi există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlneşti atâtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valoarează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sunt mai numeroşi oameni decât pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atâta discreţie.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna, tăcerea plânge morţii

în iarna uscată, roadele revoluţiei în direct
sunt amare,
Dumnezeu tuşeşte,
frigul face defrişări
în blocuri albastre precum gerul într-un
cimitir al eroilor
morţii încleştaţi în coasta soarelui,
pot răscolii durerea
ca şi cum ar cuvânta la pronaos
o liturghie scrisă cu sânge,
tăcerea îi duce pe un ţărm depărtat,
din cuvinte nu le-a mai rămas nimic,
privirile li s-au rostogolit în gol,
pe făpturile lor s-au înălţat altare
pentru zeii falşi
ce cântă strâmb iubirii,
făcători de morminte ai zilelor ce au fost şi vor veni
singurătatea hrăneşte eroii,
faldul triumfal al revoluţiei furate
ca un giulgiu le acoperă inimile.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor nimănui

Bat morţii cu felinarele în cruci
tropăie florile pe morminte
copiii aruncă cu oase în nuci
după dulceaţă amară de cuvinte.
Se sinucid ideile... Auzi!
Se sinucid pe masă la intrare
când vin poeţii la o degustare
şi le măsoară frânghia obtuzi.
Lăsaţi cuvintele în pace
nu le hrăniţi cu rime otrăvite
Ce-a fost a fost şi-acum prin parcuri tace
poetul cu rimele-aurite.
Nu vă mai daţi frizura cu terebentină
nu mai ucideţi cuvinte adormite
nu mai mimaţi în rime obosite
că vă băiţi în lac când sunteţi la piscină!
Se sinucid cuvintele. E genocid! E crimă!
Ideile se pierd în şiruri blestemate
izbite de urechile afone, înfundate
vă scriu la cei ce fac din Dumnezeu o rimă!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phoenix cu lebădă

Din amintiri vopsite în lumină
Renaşti ca pasărea din scrum fierbinte
Mi te aşezi în rană şi cuvinte
Şi-alint ţi-e-n zbor, statuia e-n ruină.
Rostogolind o clipă înainte,
Sperându-te, un vis mi te închină
Pe-sdânc de sânge bând alean, pricină
A curge înăuntru, pe-oseminte.
Zidind pe ieri biserici de tăcere
Aceleaşi vorbe am ebrietăţi
Iubirea tot morminte să-mi ofere.
Tu, oglindită-n ochi de gând mi-arăţi
Eternitate, dar pe-a ei mistere
E lebăda-n muţie, stih bucăţi...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir

La câte morminte sunt în mine
Nu evadez din mreja lor.
Cine mă regăseşte mă îmbie
Să gust din sfânta tămâie
Şi fundament de biserică, să torn
Iar eu, copil, ce-mi plâng joaca
Din tot ce-i viu şi e neviu
Eu cunosc, eu simt arta
Să fug cu apa prin pustiu.
Poate că altădată, din iubire
Aş face cimitir de cimitire...

poezie de Cristina Vrâncean (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir şi groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morţii şi juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconştientul meu. Această relaţie cu moartea m-a influenţat fără îndoială... În tinereţe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viaţă a stat sub semnul morţii.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cripte-a sfârşit visul

Afară-i toamnă, soare,
Dar tot mai greu respir,
Când dau să ne-mpresoare
Cruci, gropi în cimitir.
Suit-au la cer îngeri,-
Morminte noi se cască,
În văile de plângeri,
Sub frunze ca de iască.
Atâta jale-n suflet,
Prea multe inimi frânte
Şi ultimul răsuflet
Al vieţilor înfrânte.
În cripte-a sfârşit visul.
Tu, abătut părinte,
Eşti azi în paraclisul
Ce duce spre morminte.
Te sfâşie durerea,
Te-nfrânge neputinţa,
Dar iţi sporesc puterea
Dreptatea şi credinţa.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poezie necunoscută de mulţi

Venim în vizită la patul de spital
pe care lumânări vor sta culcate
i-aducem flori şi ceai şi un banal
desfăcător de suflete-apretate

Venim în vizită la noi
să râdem mucegai din buzele sterile
să ne privim cum stăm în faţa morţii goi
şi ne săpăm cu pleoape morminte în pupile

Ne adunăm cu arcuri şi saltele
cu prăjituri în sânge donatoare
pe holuri ne prefacem în atele
când noi murim pe stradă din picioare

Şi ce e grav şi trist şi asistenţă
când la spital tu te priveşti lovit
şi vii în vizită purtând indiferenţă
peste halatul în care ai murit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare
Pe cumpăna fântânii
Stă o cucuvea

haiku de Mihail Mataringa (3 ianuarie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir

Azi, mamă, am fost la tine iar la cimitir,
Din curtea ta, eu ţi-am adus un trandafir.
Un trandafir, de-ăl roşu şi împupit,
E floarea, dragă mamă, ce ai iubit.

Şi ţi-am adus, măicuţa mea, şi–o lumânare,
Ca să o aprind la sfânta cruce, că e sărbătoare.
Şi candela ţi-aprind încet, în taină,
Să nu-ţi perturb eu somnul, iubită mamă.

Şi chiar afară dacă este frig sau soare,
La tine, mamă, am să vin să-mi cer iertare.
Cu ochii–n lacrimi, mă aplec acum şi plâng,
Eu candela ţi-aprind avându-te mereu în gând.

poezie de Dorel Marin (18 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii

Frig în tainiţele nopţii,
Rece curge igrasia,
Lumânările şi morţii
Ne-au umbrit copilăria.

Scârţâie din balamale
Uşile deschise-n tindă,
Mugete de animale
Amintirea ne colindă.

Retrăim din nou coşmarul
Cel mai rău din tinereţe
Şi ne înghiţim amarul
Când îmbătrânim la feţe.

De prea multă umilinţă,
Blestemăm în Sfânta Vineri.
S-a stins ultima dorinţă:
Nu putem fi iarăşi tineri.

Apelăm la calomnie,
Ne vorbeşte-ntruna gura,
Avem nervi şi insomnie
Şi ne-mbolnăvim făptura.

Frig şi nu ne-ajută vracii,
Rece curge igrasia,
Ne-mprietenim cu dracii;
A-nviat în van... Mesia?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (17 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hachiko sau povestea unui câine

I
Întâiul an de când i-a despărţit,
Destinul tragic, pentru totdeauna,
Lângă mormântul celui ce-a murit,
Veghează noaptea, Hachiko, şi luna.

II
Al doilea an, urmatu-i-a la fel,
Tot asteptând, umil, de azi pe mâine,
Mai slab şi amărât, sărman de el,
Se arăta a fi, stingherul câine.

III
Al treilea an, nimic nu s-a schimbat,
Doar oamenii să uite începură
Pe-acel ce-i fu stăpân preaadorat
Şi îl tratase cândva cu căldură.

IV
Iar anu-al patrulea n-aduse nou,
Decât albiri în blana-i jerpelită,
Şi ca răspuns, lugubrul său ecou,
Durererii ce-şi urla, nestăvilită.

V
E anu-al cincilea, mergând trudit,
Îşi face ziua rondul pe la gară,
Acolo, în trecut s-au întâlnit,
Dar în deşert mai speră, stând afară.

VI
Trecură şase ani. –Mai poţi, mai poţi,
Prietene, să rabzi prin frig şi zloată,
Îi strigă un bătrîn, tu nu socoţi?
Aşa îţi vei petrece viaţa toata?

VII
În anu-al şaptelea, tot nesmintit,
Sub cruce, Hachiko, prezent, de strajă,
E parcă mai bâtrân şi-ncărunţit
Bolnav, nevrând mai mult decat o coajă.

VIII
Încă un an, al optulea la rând,
Chemări lansând sub bolta înstelată,
O umbră se târăşte, tremurând,
Şi-i lungă, slabă, tainică, ciudată.

IX
Din anu-al noulea, o iarnă grea,
Porneşte-omătul aprig ca să cearnă,
Si potopind bătrânul câine, vrea
În giulgiu alb, odihna să-i aştearnă.

X
Sunt zece ani; pe-un loc, in cimitir,
Se mai înalţă încă-o mica cruce,
Nu mai vghează umbra nopţi în şir,
Iar flori vreodată nimeni nu-i aduce.

poezie de Ionel Adrian Gugea (3 aprilie 2014)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre miezul nopţii
Văd printre ramuri de nuc
Ochi de cucuvea

haiku de Mihail Mataringa (14 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morminte la gard

Imperceptibil, tragic, revansard,
prin cimitir mormintele pustii,
vaslind din cruci, se-apropie de gard,
sa-ntrebe de ai lor daca sunt vii.

Si ere geologice strabat
pentru-a-si gasi, in cimitirul stramt,
o cale catre gardul ruinat,
ca este grea miscarea prin pamant.

Si ele-ajung atata de tarziu
acolo unde viii pot vedea,
incat nici vorba de-a gasi un fiu
si de-a-si aduce-aminte cineva.

Si, ca sa fie un cosmar intreg,
mormintele ajunse langa drum,
printr-un efort de iarba inteleg
ca-n cimitir sunt si ceilalti acum.

Se misca greu mormintele pe-alei
si crucile dau sunet si ecou,
cand mortii se mai cauta-ntre ei,
atat de singuri, c-ar muri din nou.

Ca si atunci cand inca erau vii
si cand la drum iubirea ii scotea,
ei intre ei incet ar tainui,
pe-o lavita intinsa la sosea.

Dar nu mai au cu cine sta la porti,
nici focurile-n ulita nu ard
de mii si mii de ani, si toti sunt morti,
degeaba vin mormintele la gard.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul iernii
Copacii scheletizaţi
Suferă de frig.

haiku de Mihail Mataringa (11 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie

Nimeni nu ştie câtă foame, frig şi frică
am tras:

când mi-era foame,
îmi lingeam aluniţa degetului arătător,
şi din el creşteau pâini cu chipul mamei;

frig când mi-era,
mă înveleam cu ştreangul tatălui;

de frică, fugeam cu un fluture-n sân şi-i spuneam
fâl-fâl, fâl-fâl,
fâl, fluture liber şi prost!

Nimeni nu ştie că am fost primul care, peste noapte,
am făcut cărare în zăpadă,
din zăpadă am făcut ploaie, din ploaie, pasăre,
din pasăre, am plâns,
am plâns cimitir de ceaţă;

din ceaţă, am clădit un paznic de cimitir
care tot uita morţii şi nu hrănea câinii rătăciţi pe la gropi.

Nimeni nu ştie că urăsc oamenii,
că-i urăsc ca faţa în oglindă -
doar oamenii pe care îi iubeşti te fac să suferi,
întocmai ca umbra lamei unui cuţit;

nimeni nu ştie că atunci când se pleacă,
eu rămân, mă întreb şi răspund,

apoi, suflu cerul de pe călcăi şi spun:
la bună recunoaştere, străinilor!

poezie de Adrian A. Agheorghesei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!