Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp şi există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlneşti atâtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valoarează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sunt mai numeroşi oameni decât pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atâta discreţie.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am găsit încă un om de care mă pot despărţi. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poţi spune nespus de mult. Vă strângeţi mâna, vă uitaţi unul în ochii altuia şi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi: "acum ne putem despărţi". Căci orice v-ar despărţi de acum înainte, sunteţi doi oameni care s-au întâlnit. Ăsta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – devine acum posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.

Constantin Noica în Jurnal filozofic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 10 ani eram pe stradă, la 5:00 dimineaţa, în noaptea de Înviere şi am avut viziunea că în lume e plin de oameni aşa cum e şi Pera. Oameni înfrânţi, pierduţi, depresivi, fără speranţă şi care depun eforturi uriaşe doar ca să îşi vadă munca irosită sau cu rezultate mult sub aşteptări. Oameni care merg prin viaţă răniţi şi doborâţi de sărăcie, greutăţile vieţii, lipsa de iubire şi atâtea şi atâtea nenorociri care se tot adună şi nu devin mai puţine, ci mai multe. Şi eu, Pera, deşi încă nu aveam decât rezultate foarte mici, am înţeles în inima şi în mintea mea un lucru important: că dacă citesc şi aplic, dacă învăţ din eşec şi repet încă odată cu lecţia învăţată, dacă perseverez ca un catâr încăpăţânat care nu se lasă până când nu cade lat, pot să aleg orice domeniu din viaţa asta şi să ating visuri imposibile. Am ştiut că toată puterea este la mine şi dacă accept asta, pot să fac orice îmi doresc în viaţă. Şi tu eşti capabil de acest lucru! Îndrăzneşte şi cere mult de la viaţă!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Bergamo e-n doliu...
Morţii se plâng într-un mod iluzoriu.
Un preot se roagă deasupra coşciugului închis,
Ca sufletul celui ce-a fost,
Să ajungă în Paradis.
Nu se va învinge moartea
Decât prin rugăciuni...
Luaţi aminte, români!
Plângem morţi fără nume
Din morminte comune.
Nu mai sunt locuri în cimitir.
Repetat plângem. Tot asemeni murim...
E simfonie de lacrimi, durere şi chin.
Incineraţii se ridică în rugă şi cruci.
Ucigaş fără chip,
Vrei tămâie la schimb?!
Oh, tu nu ştii să plângi!
Tu, satanicul nimb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalog

Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
A şasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
A şaptea poruncă: Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu evita să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
A zecea poruncă: Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

poezie celebră de Octavian Paler din Viaţa pe un peron
Adăugat de ea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
Şi-a închis porţile,
Scriindu-şi istoria
Din urmele crucilor împodobite cu sânge,
Poposind pe carnea în care s-au sădit
Durerile sufletelor.
Morminte comune
Ascund durerea celor ce printre morţi
Şi-au aflat moartea.
Spânzurătoarea este o cumpănă
Între două ere.
Scheletele eliberate se tem de lumină,
Dar cred în ea.
O numesc libertate...
Fiţi lumina ce arde
Spre a le lumina calea!
Speranţa lor a fost mult timp un vis...
Voi sădiţi pacea, adevărul şi dreptatea
La care ei nu au avut acces!
În semn de mulţumire,
Vor fii cete de îngeri şi suflete
Ce vă vor susţine
Din univers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei pe care

deşi te dezbraci şi îmbraci în fiecare zi
nu vei reuşi să schimbi niciodată nimic
orice culoare ai purta
şi oricât te-ai goli de tine
pentru ceilalţi
eşti doar o idee a inimii născute în momente diferite
în oameni diferiţi
tu eşti ei
dar ei nu vor fi niciodată tu.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mi-am sărbătorit niciodată ziua de naştere. Ce pot să spun la 80 de ani? Iubesc încă viaţa. Singura mea satisfacţie reală sunt dezamăgirile mele, asta înseamnă că am avut iluzii foarte mari.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de frig...

Atât de frig e azi în cimitir,
N-au dat căldură nici măcar un fir.
Iar Soarele, ce-a mai rămas din el,
E ca o bilă rece de oţel.

Copacii tremură şi se închină
La zeii lor din coajă şi răşină
Iar florile, culcate pe-oseminte,
Mai moarte-s decât morţii din morminte.

Tăcut pe-alei o umbră se prelinge
Iar candela din mâna ei se stinge.
U-huu, se-aude-o cucuvea bătrână,
Pe brazii cimitirului stăpână.

Un bocet slab de jale-i dă răspuns,
Pe undeva pe după cruci ascuns.
De sus, cu chip de om, o Lună rea
Rânjeşte la bătrâna cucuvea.

Se face şi mai frig în cimitir,
Dar nu mă mir, de ce să mă mai mir
Când florile culcate pe-oseminte
Mai moarte-s decât morţii din morminte?!

poezie de Mihail Mataringa (25 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele multor oameni seamănă cu un cimitir în care mai ard, încă, lumânări pe morminte.

aforism de Paula Adriana Cozian din Cugetări şi reflecţii (2015)
Adăugat de Paula Adriana Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu din ceea ce am trăit eu însumi că uneori singurătatea nu este decât o altă formă de a iubi; şi că în această formă de dragoste se deşteaptă uneori porniri ciudate; pentru că nu putem obţine totul, vrem să nu mai avem nimic; neputând vindeca o rană, vrem s-o facem mortală. Şi poate că Infernul nu e decât cealaltă faţă a Paradisului. Expulzaţi din Paradis, n-avem unde merge decât în Infern, aşa cum aruncaţi de pe culmea unui munte nimerim în prăpastie. Nu există abisuri fără înălţimi. Numai o prejudecată îi socoteşte pe toţi sinucigaşii nişte oameni care şi-au încheiat socotelile cu viaţa şi nu-i mai interesează nimic. Cei mai mulţi dintre ei, probabil, nu sunt decât nişte oameni care au eşuat în încercarea de a găsi o soluţie.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Valentina Becart {scriitor}
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir

La câte morminte sunt în mine
Nu evadez din mreja lor.
Cine mă regăseşte mă îmbie
Să gust din sfânta tămâie
Şi fundament de biserică, să torn
Iar eu, copil, ce-mi plâng joaca
Din tot ce-i viu şi e neviu
Eu cunosc, eu simt arta
Să fug cu apa prin pustiu.
Poate că altădată, din iubire
Aş face cimitir de cimitire...

poezie de Cristina Vrâncean (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Cristina Vrâncean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rişti?...

Râzând,
Rişti să pari nebun.
Plângând,
Rişti să pari sentimental.
Întinzând o mână cuiva,
Rişti să te implici.
Arătându-ţi sentimentele,
Rişti să te arăţi pe tine însuţi.
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,
Rişti să pierzi.
Iubind,
Rişti să nu fii iubit la rândul tău.
Trăind,
Rişti sa mori.
Sperând,
Rişti să disperi,
Încercând măcar,
Rişti să dai greş.
Dar dacă nu rişti nimic,
Nu faci nimic,
Nu ai nimic,
Nu eşti nimic.

poezie celebră de Rudyard Kipling
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai culcat în iarbă, ascultând zumzetul insectelor care ciuruie liniştea, priveşti bucăţile de cer ce se văd prin frunzişul unui copac, simţi în nări mirosuri ameţitoare, eşti fericit şi nu ştii pentru ce. Nu-ţi mai trebuie nimic în afară de ce eşti. Totul e extraordinar de simplu, într-un fel, vara m-a ajutat să obţin prin simţuri ce nu mi-a fost dat să am prin credinţă. N-a fost nevoie să aflu de la alţii că sacrul există în natură, că divinul poate fi atins, uneori, cu degetele. Vara, până şi tristeţile mi se păreau luminoase.

citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nicio carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată, nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.

Osho în Autobiografie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceu

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!