Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa trecerii

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii,
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii
În lumi de taină, vise şi poveşti.
O lacrimă şi devenim istorii,
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Ce spre-a se strânge, n-au avut vreo culpă.

Trec sărbători, trec clipe şi iluzii...
Dar nu vedeţi că timpu-i trecător?!
Acum sunt lauri prinşi pe cerul frunţii,
Acum alunecăm spre viitor.
Şi în clepsidră veşnic ning secunde,
Ne naştem repetat spre a muri.
Când pleaopele ne sunt de lacrimi ude
Ni-i gândul şi speranţa la copii.

Se derulează-n ritmuri nebuneşti
Cu iz tomnatic, vieţi şi osanale.
Oh, om, în rugi, etern ai să trăieşti,
Rodind pământul vieţii viitoare.
Ca într-u carusel te risipeşti
Şi trup de lut şi suflet de lumină,
Dar rod vei fii. Mereu ai să rodeşti,
Mustind copac cu flori din rădăcină.

Îmbătrânim, ne-nmormântează pruncii,
Cenuşa strămoşască respirăm,
De-acum suntem o candelă sub nucii,
Sub care, vis de seară, ne-nălţăm.
Ne-am irosit şi lacrima şi gândul,
La tâmple cu ninsori ne-am avântat,
Prin timpuri noi am străbătut pământul
Şi mult mai trişti şi singuri am plecat.

În lumi de taină, vise şi poveşti,
Ne adâncim. De-acum trecute-s toate.
Străini, batem la poarta cetăţii îngereşti
Şi-n noi e-ntinăciune şi e noapte.
Ni-i sufletul de ceară, avem un singur gând,
Cei dragi, aproape fie în clipa cea din urmă,
În lacrimi să ne ducă spre ultimul mormânt,
Să lase-n urmă-o floare şi-un sărutat de mână.

O lacrimă şi devenim istorii...
Aşa e scris în legile cereşti...
Şi în adâncuri se surupă zorii
Spre a-nvăţa să mori ori să trăieşti.
Trădează lacrimi cerul şi-n oglindă
Se nasc deodată-atâtea flăcăcări vii.
În plase de lumină vor să prindă
Întâiul dans de flori de păpădii.

De noi osoaru-i plin şi se surupă,
Precum un tulnic vocile vuiesc.
Din ochii goi durerea o alungă
Şi umbre reci în noi se prelungesc.
Am scormonit zadarnic în clepsidră
Şi-n lume parcă iar s-a-ntunecat.
Câmpia bătrâneţii e aridă
Şi înger printre îngeri am plecat.

Deasupra ploi de lacrimi cad din norii
Împarfumaţi cu smirnă. Liliac
Şi lacrimi, azi, încununează zorii,
Iar eu privesc, îngenuchez şi tac...
Mă dor genunchii,-n rugi găsesc lumina
Şi-aştept prologul sfintei sărbători,
Ca-n gând şi-n suflet să-mi pătrundă tihna
Să-mi port tăcerea morţii printre flori.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Spre a călca cu paşii prin ninsori,
Mi-am lăsat trupul iarăşi să se rupă
Născându-mă o flacără în zori.
De-acum sunt stea şi lacrimă deodată,
Altar la care îngeri sau oprit
Să-mi liniştească pleoapa-ndoliată.
Sculptată-n stâncă-s, însă n-am murit.

Ce spre-a se strânge n-au avut vreo culpă...
Deasupra ploi de lacrimi cad din norii...
De noi osoaru-i plin şi se surupă,
O lacrimă şi deveni istorii.
În lumi de taină, vise şi poveşti,
Îmbătrânim. Ne-nmormântează pruncii...
Se derulează-n ritmuri nebuneşti,
Trec sărbători, trec clipe şi iluzii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Şi sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele şi de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Şi umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsaţi ofrandă la altare,
Precum strămoşii voştri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Şi s-au născut oceane pe obraz
Şi lumea-i împărţită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Şi ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe şi se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-şi cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Şi în adâncuri jaru-a încolţit,
Tăcerea strigă şi durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulţi, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipeşte,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Şi alt ocean de valuri se clădeşte.
Brăţări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veşnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele tomnatice şi gri.
Bătrânii – vis şi cânt şi pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Şi nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenuşa morţii şi-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veşnicie mi-a apus în păr
Şi tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brăţări de vis
Mi s-au ascuns în suflet şi-n privire,
Căci de tristeţe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Şi sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un gheţar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe braţe îmi vor creşte trandafirii
Şi îngeri se vor naşte în apus,
Aş da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele şi de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Şi Labiş este toc în călimară.
E viaţa o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele şi de dor
Şi sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple.
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic şi turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul

Peste iarbă şi prin oase
Trec numai lumini de coase
Şi prin gene de izvor
Trec numai bărbaţi de zbor...
Peste fum şi nopţi de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Şi la moară şi la plug
Trec numai bărbaţi de rug...
Şi pe zări şi pe sub zări
Trec numai bărbaţi călări,
Şi pe mări şi pe sub mări
Trec bărbsaţi de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbaţi de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Şi la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă şi prin oase
Trec numai bărbaţi de coase
Şi pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbaţi de drum...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru univers

Cânt universal mă cheamă
Să cutreier alte lumi,
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Prin dureri şi prin genuni.
Reverii, pierdute umbre,
În palate de gheţari...
Dorm vulcani de pietre scumpe
Şi slugarnici oameni mari.

Cânt universal mă cheamă,
Altei lumi să aparţin...
Suflet – munte de aramă,
Viaţă – suflet de creştin.
Unduielnică chemare,
Clopot lent zbătându-se,
Căutăm eliberare,
Fremătând de dragoste.

Să cutreier alte lumi,
Sufletul olog, aşteaptă.
Unde-s oamenii cei buni,
Cu inimă mai curată?!
Unde-i soare în privire
Şi-nfloresc pe câmpuri stele,
În ocean de fericire
Să-mi scald gândurile mele.

Să-mi trec pieptul prin furtună,
S-ascund lacrimile mele
Unde stelele-şi adună,
Trena lor de giuvaere.
Să alerg printre comete,
Biet quasar cugetător,
Poeme, iubiri ardente,
Vis, trecut şi viitor.

Prin dureri şi prin genuni,
Prin vulcanică uitare,
Prin tăceri şi prin furtuni,
Vedem zilnic cum se moare.
Toate-n lume s-au schimbat,
Plâng mormintele deodată,
Plâng, pe cerul înnorat
Prunci şi fraţi, mamă şi tată.

Reverii, pierdute umbre,
Pietre scumpe şi morminte,
Premoniţiile sumbre
Şi aducerile-aminte,
Prin clepsdire se strecoară
Ca un râu de giuvaere,
Într-o lume ireală
Plină de stihii mizere.

În palate de gheţari,
Vis de stele căzătoare...
Univers, printre quasari
Înger sunt, pictând în zare,
Aripă de curcubeu
Şi ocean de bucurii,
Pentru a trăi mereu
Evantai de poezii.

Dorm vulcani de pietre scumpe,
Lumea noastră-i în schimbare,
Lacrima, sufletu-l umple,
Inima de doruri doare.
Scânteiază-n noapte stele,
Repetat se pierd quasari,
Suntem fulgere prin ere
Şi-ai cuvântului zidari.

Şi slugarnici oameni mari
Se întorc spre rugăciune,
Suntem calfe şi zidari,
Trupuri făurim... şi nume...
Azi, în carne-nmuguresc
Glosse, semne şi cuvinte...
Viaţă, viaţă, te iubesc!
Dumnezeule Prea Sfinte...

Şi slugarnici oameni mari
Dorm – vulcani de pietre scumpe.
În palate de gheţari
Reverii, pirdute umbre...
Prin dureri şi prin genuni
Să-mi trec pieptul prin furtună,
Dorm vulcani de pietre scume,
Cânt universal mă cheamă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harpa vieţii

Se tânguie harpa... În dans de egretă,
Cuvintele trec pe-un gri portativ.
Femeia – un înger, la fel de cochetă,
Mai caută-n lacrimi decât un motiv

De-a trece pe dealuri cu tălpile goale,
În scârciumul vieţii să-şi pună dorinţi,
Atât de fragile şi-atât de banale.
Şi stropii de ploaie să cadă cuminţi...

O ploaie de îngeri danseze sub pleoape,
Sub ploaie de frunze şi flori, repetat,
Să-i fie şi lumea şi cerul aproape,
Să fie iubire! Aşa a visat...

Se roagă-n tăcere, se roagă la sfinţi,
Uitate biserici lumină să-i deie,
Să aibă lumină, bunici şi părinţi,
Să fie de-a pururi, să fie femeie.

Îşi pleacă genunchiul.. E-atât de frumoasă!
Un voal de lumină la tâmple-am zărit.
Femeia aceasta se-ntoarce mireasă
La liniştea nopţii ascunsă în schit.

Îşi caută umbra ascunsă-n uitare...
E-atâta tăcere în sufletul ei,
Că harpa îngână un imn de-ntristare
Şi vraja durerii se-ascunde. Şi-n zare,
Îşi clatină timpul secunde-cercei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru îndrăgostiţi

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Mereu ţinânu-se de mână,
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Îndrăgostiţi trec pe alei.
Doar luna-şi varsă în tăcere,
Deasupra lor, aleasa miere
Pe când în suflet li se zbate
Un tainic univers de şoapte.

Pierduţi în nopţi cu plină lună,
Cu lira sufletului, până
În neuitatele tăceri,
Se-ascund şi azi, la fel ca ieri.
Precum un talisman, sărutul,
Încununează începutul.
Cuminţi, sub dulci îmbrăţişări,
Vor fi-mpreună până-n zori.

Mereu ţinându-se de mână,
Cântul iubirilor îngână
Pe bănci de lemn pictate-n gri...
Numai bătaia inimii
Se-aude grav şi sacadat.
Atâţia tineri s-au plimbat
Pe sub coroanele de tei...
Pe bancă, au rămas doar ei.

Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Vor trece pruncii lor, ca ei.
Perechi de-ndrăgostiţi cuminţi,
Mereu la fel de fericiţi.
Cântec de flaut trece-n noapte...
Cad flori de tei îmbrăţişate,
Mai suflă vântul şi... tresar,
Apoi, la tâmplele de jar,

Îndrăgostiţi trec pe alei...
Poete, vino dacă vrei!
Pictează fericirea-n vers!
Nectarul vieţii l-ai cules?
Priveşte-l, ia-l din ochii lor!
Un roi de fluturi trece-n zbor –
O zbatere de gene, poate,
În rest tăcere... lună... noapte.

Doar luna-şi varsă în tăcere
Ploi de dorinţi şi visul cerne
Lumina-n muguri de cenuşă...
Deschide-a sufletului uşă!
Nu-nnoura cu lacrimi azi
Coroanele de jad din brazi,
Ci lasă-i cale să coboare
Precum un râu, spre teiu-n floare.

Deasupra lor aleasă miere
Îşi varsă laptele de stele.
Pe bancă văd dormind cuminţi
Însângeraţi de-a lor dorinţi,
Doi tineri blonzi... Stau mână-n mână
Şi rodul dragostei adună.
Deodată-i lumea tei în floare
Şi plouă flori de tei din soare.

Pe când în suflet li se zbate
Un fluture pribeag de şoapte
Pe banca de sub tei se-aşează
Şi ca un prunc firav visează.
La tâmple râuri de argint
Se scurg... Tu nu ai socotit:
Întoarce-ţi-vă amâdoi,
Sub teiu-n floare, numai voi.

Un tainic univers de şoapte,
Clepsidra cioburilor sparte,
Zarea tăiată în felii,
Timpul din care nu mai vii,
Lumină şi întunecare
Şi lacrimă şi întristare,
Vor fi doar amintiri cândva,
Iar teiul... nu va exista.

Un tainic univers de şoapte,
Pe când în suflet li se zbate
Deasupra lor, aleasa miere,
Doar luna-şi varsă în tăcere.
Îndrăgostiţi trec pe alei
Sub ploi de vis, prin ploi de tei,
Mereu ţinându-se de mână,
Pierduţi în nopţi cu plină lună.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să m-aşez în palma ta

Îmi fac veacul în genunchi, fruntea mi-o aplec sub cnut-
Cnutul vieţii blestemat, ce pe frunte l-am avut,
De când alergam prin timp, ca un fluture pribeag,
Între lacrimi şi cuvânt, cu un vis născut beteag.

Sângeram în nopţi pustii, ca un mac strivit de ploi
Şi cerşeam, nici nu ştiu cui, să-mi dea visle-napoi.
Le păstrez de-atunci, dar nu-s decât gânduri de-aruncat,
Peste care numai ierni au tot nins şi au călcat.

Sunt orfană de orice, de iubire mai ales,
Am dat tot ce-aveam de dat şi din mine au cules
Toţi flămânzii ce-au dorit, băgând mâna pân' la cot
Şi-am rămas fără poveşti, şi-am cântat şi nu mai pot.

Drumurile s-au închis, bariere-s peste tot,
Ca să trec prin vama lor, ce, de unde să mai scot?
Doar poemul să mi-l vând, pe doi bani, sau ce mi-or da,
Să trec dincolo de ploi, să m-aşez în palma ta.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec anii

Trec anii prin toate cele
Şi cu bune şi cu rele
Câte unul sau în şir
Se duc anii în delir,
În zile calde sau reci
Pe cărări sau pe poteci,
Ani rebeli şi ani integrii
Ani albi şi anii negrii
Se duc anii cu antren
După acelaşi refren,
Trec prin ziduri de cetate
Indiferent de etate
Prin noianul infinit
Trec anii la nesfârşit
Şi la soare şi la umbră
Trec cu o alură sumbră,
Hotărâţi fără tăgadă
Se duc anii în cascadă,
Trec anii într-o clipită
Nu iau şpagă iau mită,
Trec ani din zare-n zare
Peste munte, peste mare
Lasă semne de întrebare.

poezie de David Boia (31 ianuarie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă celor albi la tâmple

Albi la tâmple de poveste,
Iarna-n noi a-nmugurit,
Gând de nouri peste creste,
Pace-n veci în infinit.
Nuferi aurii-n privire,
Tainice înţelepciuni,
A iubirii strălucire,
Risipită-i în genuni.

Albi la tâmple de poveste,
Flori de cais şi flori de măr,
Mândrii, fără să le pese,
Trec bătrâni prin timpul lor.
La urechi cercei de stele,
La morminte cruci de lemn,
Ne-au lăsat bătrânii sene,
Amintire să le-avem.

Iarna-n noi a-nmugurit,
Sub basma, albe troiene,
Cad în sufletul cernit
De boală şi de durere.
Cresc nămeţi în ochiul trist,
Peste troienite umbre
Şi cu fiecare vis,
De tăceri timpul ne umple.

Gând de nouri peste creste
Şi iluzii în panere,
Vieţi adeseori modeste,
Inimi veşnic austere.
Sub cununi de neputinţă,
Ca un clopot vor răzbate,
Drumul către nefiinţă,
Până dincolo de moarte.

Pace-n veci în infinit,
Pace peste lumea toată,
Trec bătrâni, etern albind,
Prin dureri şi griji, prin sloată.
Bărbi de spumă, biet pribeag,
Căutâdu-şi resemneare,
Plângând, se opreşte-n prag
Şi priveşte lung în zare.

Nuferi aurii-n privire,
Streaşină de promoroacă,
Vara trece fără ştire,
Vine toamna, apoi pleacă...
Ţurţuri reci înspre privire
Îşi îndreaptă săgetarea...
De nori grei – nefericire –
Este-acum pătată zarea.

Tainice înţelepciuni,
Munţi lucind, purtând ispite
În arzândele cununi,
Ne ascund învăţăminte.
Trec, stăpâni pe cai grei...
Amazoane, în clepsidră,
Trec prin râuri viorii...
Vor pământul să-l cuprindă.

A iubirii strălucire,
Lin alunecând spre cer,
Ca o pasăre-n pieire
Prinsă-n lanţuri de mister,
Trec bătrânii – umbre lucii,
Trenuri lungi în vremuri grele,
Trec lăsând în urmă pruncii –
Lampioane efemere.

Risipită-i în genuni
Negura... Şi îngenunche,
Când a morţilor furtuni
Ciutura de lemn îşi umple.
Clopot bate-n mute zări,
Morţi nuntesc întru chemare,
Lacrimi curg, se-aruncă flori
Şi se pierd... în depărtare...

Risipită-i în genuni
A iubirii strălucire.
Tainice înţelepciuni,
Nuferi aurii-n privire,
Pace-n veci în infinit,
Gând de nouri peste creste,
Iarna-n noi a-nmugurit...
Albi, la tâmple, de poveste...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Ilorian Păunoiu

Până-n cea de-a şaptea chakră,
Tomograf universal,
Lumi se nasc şi lumea moare
Repetat şi ireal.
Lumea-n taină îşi petrece
Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Numai timpul trece, trece,
Defăimat, statornic ceas.

Până-n cea de-a şaptea chakră
Totu-i temeri şi balans,
Viaţa noastră-i doar o arcă,
Lemn pădurii, care-a ars.
Tocu-i înmuiat în zgură...
Morţii, în cuvinte reci,
Trec ţinându-se de mână
Pe a frazelor poteci.

Tomograf universal,
Sufletu-i rănit şi cast,
În pierdutele artere
Nici un ceas n-a mai rămas.
Nu-i lumină în adâncul
Lumii-n care vom pătrunde,
Doar o cruce şi mormântul,
Lumânări de lacrimi ude.

Lumi se nasc şi lumea moare
Voal de lacirmi şi de ploi,
Timpul trece, viaţa doare,
Şi curge sângele-n şuvoi.
Când reumatice artere
Se frâng haotic sub cuvânt
Noi suntem literă şi semne
Şi interjecţii şi cuvânt.

Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare.
Timp haotic, timp banal,
Timp de fluturi de ninsoare...
"Bucuraţi-vă de soare!
Bucuraţi-vă de ploi!"
Fiinţa cea mai dragă moare,
Dar renaşte pentru voi...

Lumea-n taină şi peterece
Trena ei de duse rugi,
Tu-ţi dormi somnul (timpul trece),
În mormânt, sub grele cruci.
Laşi de veghe poezia,
Îngeri împletind coroane.
Ai lăsat tocul, hârtia,
Numai sufletu-ţi nu doarme.

Nunţi şi-nmormântări, cu fast,
Toate trec, pe rând trec toate
Şi cu ce ai mai rămas
Om pierzându-te în moarte?!
Fapta şi cuvântul tău,
Gestul de mărinimie –
Literă de Dumnezeu
Sunt. Şi pavăză-ţi sunt ţie.

Numai timpul trece, trece,
Voal de nouri, câmp în soare...
Tu, morminte trist şi rece
Ascunzi rugi şi închinare
Plâns de lacrimă amară
Peste crucile de lemn,
Rămâi întru veşnicie,
Un universal poem!

Defăimat, statornic ceas,
Tu eşti doar oglinda-n care
Se privesc fără popas
Toate clipele amare.
Timpul ca o cicatrice,
Arde rănile ce dor,
Universului matrice,
Nimănui nu-i eşti dator.

Defăimat, statornic ceas,
Numai timpul trece, trece,
Nunţi şi-nmormântări cu fast
Lumea-n taină îşi petrece.
Repetat şi ireal
Lumi se nasc şi lumea moare,
Tomograf universal,
Până-n cea de-a şaptea chakră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!