Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp și există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, a...
Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp și există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlnești atâtea nume de oameni față de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăiești. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calitățile lor, mediocritatea ta valoarează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ți strigă că nu ești bun de nimic, deși într-un cimitir sunt mai numeroși oameni decât pe stradă. Cu morții nu riști niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoși și discreți; singurul pericol e să te plictisești de atâta discreție.
Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.