Gripa

să văd în ce amintire mai încap
melodia valsului fără noimă
monotonia suită-n pereţi
lumânările de pe tort
reconcilierea cu absenţa ta desenată pe frunze

sunt înconjurată rotund de diferite învelişuri
ce freamătă-n aer reflexia-n oglinzi
dulapurile tăcute stau la locul lor
învingând partea din mine ce le vrea deschise

se aude nevinovat vocea crainicului prevestind
catastrofe cu virusul "inocent" din China
zâmbetele au dispărut sub măştile albe puse la comandă
continuă să existe acel probabil de mai bine
într-o progresie aritmetică pe strada mea cu gripă

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nerostite

percepţiile din unghiurile verzi
revin ca nişte flash-uri
rupând o parte din mine.

o încăpăţânare se construieşte
printre bucăţi de ruine
ce ard în fiecare por,
din ploaia de frunze căzută în vene.

ochii părăsiţi nu împiedică durerea
şi nici umbrele dansând pe pereţi.

spaţiul continuă să respire în tăcere
neconstruind nicio uşă.

cuvintele mele rămân cu mine,
nerostite,
în labirintul acesta cu pereţii atârnaţi în cui
şi ferestre interzise.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără vis

ceva din tine dizolvă o parte din mine
se naşte un zâmbet neîntrebat
dimineaţa miroase a metafore agăţate de tălpi
ipotezele desfrunzite recompun resturi de stele
se desenează pe perete un zbor spre fereastră
mă definesc într-o respiraţie înfometată

lumina din palme devine stingheră
locul pe care stau e străin
fac un armistiţiu între mine şi cuvinte
pentru a nu tulbura verticala pe care urc

povara verbului mă apasă
pierd din lumină ascultând pendula timpului
bucăţi de albastru răsturnat
te estompează tăcerea golului înfloreşte
rămân fără vis pe o paralelă verde cu frunze ucise

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

depărtarea coboară pe cuvinte
geamurile risipesc tăcerea
împrumutând zgomotul zilei de Crăciun

oferta de azi e un amestec al realului cu lumea virtuală
prezentă în secunde neîntrerupte

decupez inspiraţia din tolba ui Moş Crăciun
descifrând ecuaţia unui sărut prin selfie
sfidând absenţa desenată pe frunze

scriu rescriu şi şterg sărutul tău
de pe traseul neauzului volatilizat în abis.

pe orbită Moşul imaginar împarte emoţii
în bucăţele de fericire sub formă de fluturi de zăpadă
curgând într-o lumină verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumânările nu mai încap pe tort, e timpul s-o iei din loc.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
şi clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuţit în tăiere
ce ne târăşte deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existenţa,
în spaţiul unde nu sunt pereţi
şi nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremeneşte tălpile muritoare
şi Dumnezeu şterge temerile zării.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populaţia creşte în progresie geometrică, iar masa mijloacelor de subzistenţă în progresie aritmetică; dezechilibrul creat face necesară intervenţia obstacolelor regresive pentru reglementarea raportului dintre populaţie şi mijloacele de subzistenţă.

Thomas Malthus în Eseu asupra principiului populaţiei (1798)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele pieptănate

Vorbele pieptănate se strecoară
în ambalajul acela greu de pe umeri.
Din movila de gânduri
elimin paltonul cu buzunare sparte
din care curg ideile mărunte.
Pe nu îl port cu mine
spărgând aerul culcat în curcubeie.

Absenţa mea albă inventează
o iubire necalculată risipită peste toate
lucrurile inutile şi plictisul inocent
ce cască în camera cu fereastra întunecată.

Străzile şi oamenii devin un amestec de cuvinte
pe care se aşază soarele nepăsător.
Fără grabă în cuibul de tăceri
cade o stea moartă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aruncare

o aruncare înainte cu degetul arătător la gură
cu toate sentimentele acelea nedivulgate
umplu încăperea

toate sertarele şi-au răsturnat visele

efectul de ebonită a astupat colţul gol
cel înţepenit în durere

peste ziua aceasta va fi regăsire sau vaiet
sensul din partea stângă a poemului
se va schimba
va fi rătăcire în verde sau linişte deplină

restitui aşteptarea şi începutul întors spre mine
învingând decorul şi vraja căzută din stele

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

un haos plânge în mine
sau râde homeric
ha-ha-ha
nu stau
nu aştept nimic
mă sprijin de gânduri opace
nu sunt acel ce îl cauţi
nu scriu slove de aur
nu sunt acel chemat
nu am nici frumuseţe, nici noroc
pasul e întunecat şi gol
de ce îmi cer să râd
când lacrimi curg
am patimă la joc
ştiu, ştiu, nu am noroc
de ce te apropii
nu, te rog
se zvonea ieri prin târg
că sunt tânăr poet
ei, un nebun, un cântăreţ
ce pot să fac
să ţip, să plâng, să tac
din neant am fost creat
unde plec...
e drumul meu
dau de pereţi cu el
aici, nu am ce să mai fac cu el
de mine,
vai de mine...
e bine, e tare bine, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

mirosuri de rufe plimbate pe sârme
zgomote agăţate de urechi
balcoane spânzurate în aer
unghiuri de calcar ciudate
spasmul zilei urcă pe geam

albastrul tace paralel cu vântul
între două cuvinte începe o iubire
un ochi uimit cade pe-o maşină
cuvinte pătate destramă o lumină
chemarea se află-n ceşti de cafea

absenţa ta e iarăşi cu mine
trec peste urme de paşi fără nume
dau frigul rotund la o parte
din turlele vechi curg ţurţuri de gheaţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A dispărut din vederea mea

Stau pe ţărm. Aproape de mine, o navă
îşi întinde velele albe în briza proaspătă şi porneşte către
oceanul albastru. Este un obiect de mare frumuseţe şi vigoare.
O urmăresc cu privirea răbdător până când atârnă ca puf de păpădie
sau ca un norişor în locul unde marea şi cerul se scufundă una în celălalt.

Atunci, cineva de lângă mine spune, " Iată, a dispărut."

Unde a dispărut?

A dispărut din vederea mea. Atât. Ea are catargul,
carena şi verga la fel de mari ca înainte de a trece pe lângă mine.
La fel, este nu mai puţin capabilă de-a-şi purta caricul spre portul de destinaţie.
Diminuarea mărimii ei este în mine – nu în ea.

Şi chiar în momentul în care cineva spune: " Iată, a dispărut,"
sunt alţi ochi care îi urmăresc sosirea, şi alte voci
sunt gata să strige voioase, " Uite-o, soseşte!"

Iar asta înseamnă a muri...

poezie de Henry Van Dyke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cine sunt eu, în anotimpul acesta obişnuit cu mine,
în coaja subţire a lumii,
într-o lumină urmată de întuneric
cu chakra într-o variantă rebelă,
în gustul amar al melancoliei creând tonuri de gri spre seară
conectată la nimicul spre care mă îndrept?
cine sunt eu să te găsesc într-o reflexie excentrică
ascuns în ceva-ul ce-mi opreşte fuga,
într-un mare zoom de pe ecranul mut?
cine sunt eu să încolţesc iarba în cuvinte,
să aud strigătul din pietre,
să fii prelungit prin mine
până la descompunerea solidară în ceea ce nu există?
sunt poate coerenţa formată din frunze, din piatră, din ploaie,
cuvinte trezite din şoapte, mirajul că eşti lângă mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoţiile au coborât din pereţi
căldura ridică tavanul şi plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi şi buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuinţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încerc

încerc să te pictez în apusul soarelui,
în începutul acela când fugisem de acasă
şi copacii alergau odată cu mine.

îmi amintesc despre mine ca despre o rudă
pe care am pierdut-o pe alt drum,
şi doar trecerea timpului se mai aude de atunci.

mă descopăr în pictura ce mă fixează
colorând cu mâna demultul murind.

cineva ne-a mutat cu privirea în spaţii diferite
fiecare cu o altă nemărginire,
chipul de acum e o stranie iluminare incertă,
efect de nitroglicerină în fiecare culoare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Probabil

probabil vii atât de aproape
deşi totul e inundat de trăirile pierite şi goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absenţa care îmbată.

se dislocă totul într-o rotire de gând
şi înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea şi nemişcarea frunzei
şi zbuciumul e răsucit în haos.

prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceaţă
aşteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agresiva amintire

Străbat aceleaşi drumuri, dar astazi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Şi nu-nţeleg cum poate această libertate,
Să-mi fie confiscată, să-mi fie luate toate,
De stau cu ochii-n lacrimi şi genele lăsate
Şi numai amintirea pe crucea ei mă bate.

Prezentul nu există, venirea lui mă doare,
Nu ştiu nici viitorul, dorit de fiecare,
Eu în halucinante oglinzi retrovizoare
Puterea amintirii o simt, dominatoare.

E viforul în toate, ferestrele-mi îngheaţă,
De-atâta amintire, nu mai există viaţă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Liber să sufăr" - 2003
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!