Încerc

încerc să te pictez în apusul soarelui,
în începutul acela când fugisem de acasă
şi copacii alergau odată cu mine.

îmi amintesc despre mine ca despre o rudă
pe care am pierdut-o pe alt drum,
şi doar trecerea timpului se mai aude de atunci.

mă descopăr în pictura ce mă fixează
colorând cu mâna demultul murind.

cineva ne-a mutat cu privirea în spaţii diferite
fiecare cu o altă nemărginire,
chipul de acum e o stranie iluminare incertă,
efect de nitroglicerină în fiecare culoare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre sunete

rătăcesc printre sunete cu diferite frecvenţe,
caut frecvenţa ultimului pas rămas în aer,
ecou pierdut şi vag.
undeva într-un tablou răsturnat
un zâmbet trece prin mine
şi chipul meu din toamnă
e reîntors din vreme.

dincolo voi coborî o alta,
înaintea cuvântului rostit de pe acum
cu fragmente din soare, din geamul în care te-am văzut
şi cu ultima fărâmă din mine.
rămâne doar să mai găsesc frecvenţa
şi mă vei ocupa în întregime.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce culoare au ochii tăi?

Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar imaginea ta mi-e intipărită pe retină.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când te privesc,
E ca un deja vu, cu frame-uri pe secundă.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă atragi,
De simt cum pierd controlul,
E profunzimea lor, nu ştiu cum faci,
În viaţă îmi reamenajezi decorul.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când mă respingi,
În contradicţie cu ceea ce simţi
Şi ascunzi în ei sensuri şi non-sensuri,
Paradigme cu subînţelesuri.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când îţi spun, mai stai,
Se deschid în semitonuri sau capătă nuanţe de nu pleca
Şi mă întorci din drum,
Direcţii diametral opuse,
Dar găsesc calea, chiar şi-n vremuri demult apuse.
Ce culoare au ochii tăi, atunci când întreabă de mine,
Şi-mi cauţi privirea în oricine,
Pentru că în ei găseşti ceva familiar,
Acel "aşteaptă-mă", că vin îndat'.
Nu ştiu ochii mei despre cine, ce-ţi vorbesc,
Dar derulează imagini în dublu sens,
În primul plan, mi te proiectează, aşa cum te cunosc,
În perspectivă, mi te scanează interior-exterior.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suferinţă

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Nu vezi când e întuneric şi nici eu nu privesc,
Dar la răsăritul soarelui când intunericul încetează
Şi toate stelele dispar, nu lumina este cea pe care-o doresc.

Să fie un strop de linişte esenţa universului, nu ştiu.
Nu ştiu nici motivul pentru care continuu să exist, mă sting.
Ştiu însă care este idealul pentru care merită să mori, să nu fii viu.
Îl ştiu, dar nu pot să-l pronunţ, nu pot să-l simt, nu pot să-l ating.

Ce poţi crede despre mine, nu contează,
Săgeata suferinţei este de mult plecată spre inima mea.
Rana pe care urmează să mi-o facă deja sângerează
Înainte de a cunoaşte începutul, am cunoscut durerea.

Încerc să evit să sufăr, nu pot continua,
Dar ce-mi rămâne astăzi mâine moare
Şi dacă mai pot să pierd atunci voi rezista.
Nu vreau să recunosc, dar ce trăieşte doare.

poezie de Dorian Dogeanu
Adăugat de Dorian Dogeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

No-fire escape

nu totul e despre tine/ nu totul e despre arderea interioară
precum arderea pădurilor

realitatea vine în tranşe care îţi ameninţă
starea de bine/ privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil

fără mamă şi tată / balonul e singurul lucru pe care îl mai avea

am ales să tresar la fiecare explozie a tristeţii

// bucuria e o armă letala, atunci e un semn că
s-a mai sfârşit o clipă în care ai fost fericită //

strada se întinde ca acest poem şi tu te grabeşti

în loc să stai în coloana nesfârşită de maşini

în drum spre mare

orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ

ia-mă în braţe si spune-mi că totul va fi bine
dar nu, nu e despre mine / e despre ascultarea vocii care se aude peste tot

şi-ţi spune / scrie despre asta

scrie despre copilul abandonat

adu-i balonul înapoi

mărşăluieşte zi şi noapte ca o insectă în căutarea mâncării
apoi aşteaptă pe cineva să te strivească un pic

apoi nu mai vezi nimic/ eşti pe audio-only.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim despre albastru

Să vorbim despre albastru...
Sunt zvonuri că această culoare are aripi...
Am fost în fiecare culoare
Dar aici mă simt cel mai bine.
Am trăit fiecare ochire albastră
Şi m-am dus de la tine...
Ca rândunelele, să vorbim despre albastru...
E zare, e mare, e depărtare.
E ultima suflare spre-nălţare.
Aş mai vorbi despre albastru
Spre infinit... culoarea mea pentru cruţare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei şapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecaţi în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuţinau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniştiseră datorită faptului că situaţia se clarificase, stresul creştea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei şapte tineri aceasta era prima misiune spaţială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre...

despre prea devreme şi
prea târziu
despre păcatele gândului
şi mersul pe marginea abisului
împovărat cu toate slăbiciunile lumii
zbătându-se şi murind
deasupra unui timp care zboară

amăgiri în decor grizonat
cu ochi care sărută
şi mâini care văd rebele sinapse
din adevărul brutal

şi-o lună desculţă venită prea târziu
un geam opac
arome violete
şi-un nicăieri de viaţă agăţat.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fapta din vorbe

Vorbesc întruna despre tine
Cu mine însumi, cu oricine
Vorbesc mereu, căci dacă tac
Te-aud vorbind, şi ce mă fac?

Vorbim într-una despre noi
Când ne lipsim, căci amândoi
Vorbim doar despre fiecare
Şi nicidecum de ce ne doare.

Vorbeşti întruna despre mine
Cu tine doar, că n-ai cu cine;
Mereu vorbim, nu mai putem
Până la fapte să tăcem.

De-aţi înţelege dumneavoastră
Ce faptă mare-i vorba noastră!

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2 februarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şaptea culoare

din ochii tăi lipseşte o culoare
vinovat cerul şi-a tatuat cicatricea
cu albastru violet

(gest în care începusem să cred)

acum e linişte o linişte lungă
din care aştept să ieşi
chiar dacă rămâne un gol
vino pe genunchii visului
o singură noapte să fim doar noi
aceeaşi culoare pentru fiecare zi

tot ce ai putea să tulburi
e doar o curiozitate cu
foarte multe imagini
dar asta nu înseamnă
că nu pot să îţi explic
despre experimentele genetice
sau despre ceasul care
măsoară golul dintre noi

întotdeauna egal până
la cea dintâi atingere

încearcă să înţelegi

albastrul lipit de cer
nu-i întotdeauna o culoare

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este funcţia rapidităţii cu care se schimbă pozele în filmul nostru propriu, ca fapt şi consecinţă, de la o poză la alta. Noi simţim timpul în funcţie de simţirile pe care le experimentăm în acel timp. Dacă luăm, spre exemplu, situaţia omului care se află aşteptând într-un dop de circulaţie, când el se grăbeşte la o întâlnire importantă, el simte fiecare secundă ca fiind eternitatea. În comparaţie cu aceasta, omul care ia cina cu iubita lui la restaurant are impresia că timpul zboară, iar dacă analizăm cele două situaţii, amândoi stau pe aceeaşi axă a timpului şi acela care stă două ore în dop şi acela care petrece două ore la restaurant, numai că simţirile lor crează senzaţia timpului. Dacă eu pot să diger fiecare poză din viaţa mea şi să trec cu viteză la o altă poză, aceasta se numeşte că scurtez timpul. Dacă nu sunt în stare să diger fiecare poză şi rămân prins în ea până o diger, o învăţ şi mă descurc în ea, abia atunci sunt pregătit să trec la o altă poză, deoarece toate aceste poze sunt obligate să creeze în mine pregătirea pentru simţirea Puterii Superioare şi dorinţa de a fi ca Ea. Asta este tot ceea ce acest film trebuie să mă înveţe pe mine.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi oentru viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

aş vrea să scriu despre tine,
despre plopii aşezaţi în rând în seara asta,
despre mâini împletite,
perdele supărate când nu te văd.

calc pe nimic.
în memoria mea intră o listă lungă
din care nu lipseşte noaptea lipită de mine
şi nu lipsesc nici sinapsele din cutia Penelopei
ca nişte liane venite dinspre tine.

între un pas şi următorul părea o fugă spre rai.
asfaltul miroase a smoală fierbinte
sunetele sar înapoi şi înainte
cad frunze, cad ochi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, Luci, ce era atât de important, încât nu suferea amânare?
Lucian: Cu excepţia faptului că te iubesc şi că ţi-am găsit jurnalul, iar astfel am reuşit să aflu că, de fapt şi tu ţii la mine?
Lia: Păi, da; cu excepţia acestor amănunte... Poţi trece peste ele?!
Lucian: Cred că da; pot.
Lia: Atunci, spune-mi!
Lucian: Păi... Nu ştiu cum sau cu ce să încep.
Lia: De preferinţă, cu începutul.
Lucian: Cu începutul?! Bună idee. Păi, să vedem... În cazul ăsta, ar trebui să stabilesc exact care ar fi începutul. În mare parte, e vorba despre domnul To Kuny.
Lia: Ah, despre dânsul...
Lucian: Da, întocmai, despre dânsul. Ţi se pare interesant sau nu?
Lia: Bineînţeles că e interesant!
Lucian: Încă vrei să pleci în oraş sau nu?
Lia: Luci, vezi bine că stau aici, cu tine, aşa că spune-mi o dată!
Lucian: Desigur... Deci... Luna trecută, de 1 aprilie a fost ziua dumnealui, iar datorită tabloului în care i-am pictat chipul, mi-am amintit vag unele lucruri referitoare la dânsul; ţi-am povestit atunci, imediat. Însă, în plus faţă de atunci, mi-am amintit multe alte amănunte. Spre exemplu, numele dânsului; pe când atunci îi ştiam doar iniţialele, P. V. Acum îi ştiu întreg numele.
Lia: Serios? Şi care ar fi acesta?
Lucian: Victor... Preda Victor!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntoarcerea la marea singurătate

oricât de mult
ne înşelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu ţin o eternitate
chiar şi viaţa este un vis
din care suntem ispitiţi
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoaşterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este şi părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ă T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiţi
acum aici
aşa cum şi eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
şi celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subţire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se aşază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
şi nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine aşa
să fiu lucid
precum o lamă de cuţit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care îşi bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picnic

erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el şi o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraţilor strugaţki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi şi ultimul
iar viaţa nu însemna decât nişte litere
şi atât

poezie de Cristian Lisandru din volumul de versuri Fulguiri (11 ianuarie 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina mea

secretul

Poezia e o compoziţie muzicală. Sunetul îmi dictează... puterea cuvântului.
Eu nu am nicio taină. Inspiraţie e dictată de cineva din mine. Am o dublură. Odată am fost violonista din mine... Altădată inginera din mine. Altădată am predat vioara... şi, mai târziu am fost autodidacta şi poeta... toate funcţie de locul unde trupul meu a fost mutat, influenţează doar natura... războiul, zgomotul armelor, panica din noi... limba în care comunici... Cei care au rămas pe loc... în oraşul care nu se întâmplă nimic... bat apa-n piuă despre vise ireale. Profeţia e în mine. Ştiu dinainte totul... dar nu ziua, oră, secunda! Mă pregătesc pentru ea...
Voi sunteţi pierduţi.
Eu mi-am găsit locul. Din balcon văd marea. La orizont sunt duşmanii!

poezie de Bianca Marcovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare am fost viu?

Dacă privesc timpul în urmă
Nu ştiu din el cât am trăit,
Îmi amintesc doar de-o furtună
În care alb m-am rătăcit.

Acum e iarna peste mine
Cu fulgii ei de pămătuf,
Şi-n sobă ard uscate lemne,
Mă încălzesc de frigul brut.

E cald în casă dar mi-e rece,
Am pus pe mine un cojoc
Să nu simt frigul ce mă trece
De la picioare spre mijloc.

Noaptea-i afară şi în rime,
Liniştea-i la ea acasă
Şi e tristeţea lângă mine,
Stă lungită şi nu-i pasă.

O îndulcesc c-o poezie,
Să îmi zâmbească când şi când,
Curge din ea o melodie
Ce-am auzit-o implorând.

Aud mereu note în valuri
De mă gândesc că sunt nebun
Şi-aud şi pomii şi-a lor ramuri
Şi frunzele murind pe drum.

Dacă privesc timpul în urmă,
Revăd roşite flori pe câmp.
Poate-i doar vis c-o vreme bună,
Am fost în viaţă viu un timp.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt iubită pentru mine însămi, pentru sinele meu interior, pentru fiecare cuvânt pe care-l scriu, pentru timidităţile, tristeţile, luptele, defectele, fragilităţile mele. În fiecare zi spun că nu-l pot iubi mai mult şi în fiecare zi descopăr în mine mai multă dragoste pentru el. Ce pot să fac cu fericirea mea? Cum pot s-o păstrez? Îmi vine să îngenunchez pe când cade asupra mea precum ploaia, să-i adun stropii în dantelă şi mătase şi să-i lipesc din nou de mine.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică, atunci când o fi fost, se afla undeva, pe un tărâm îndepărtat, o cetate. Era o aşezare de meşteşugari vrednici, despre a căror iscusinţă se dusese vestea peste mări şi ţări. De cum se iveau zorile şi până la apusul soarelui, cei din partea locului se îndemnau voioşi la lucru, îndeletnicindu-se fiecare cu meşteşugul deprins din bătrâni.

Virgil Chiriac în Papucarul vrăjitor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!