Cineva parcă
nimeni nu ar fi putut calcula
distanța exactă
până la primul înger
cât de mult ne apropiaserăm
cât de încăpătoare se făcuse depărtarea
către propria inimă
și cine știe dacă el ar fi fost
duhul însărcinat încă o vreme
cu nașterea vie lângă înflorirea cireșilor
la pronosticuri renunțaserăm de mult
mai vedeai ici-colo câte un doctor de suflete
prezentându-și obiectul muncii ca pe vietate
somată ineluctabil de preistorie
făceam haz probabil
încercam mai multe piste deodată
statisticile aveau desigur să ne includă și pe noi
hainele existau silențios în șifoniere mute
într-o armonie suspectă era poate
felul lor de a-și manifesta gratitudinea
pentru momentul de renunțare la sine
de încredințare exteriorului
eram noi altfel!
ipostaza anterioară ca o tentativă a subconștientului
de a face suportabil necunoscutul
monștrii letali din interiorul lui mâine
așteptarea se desfășura oarecum poetic
asemenea unei câmpii arse nesfârșite în fața căreia
proba supremă era să reziști cât mai mult
până la înghițirea definitivă
ca pe ultimă țigară consumam un gând
ne mișcam invizibil imaginația
țintind păstrarea dreptului elementar la intimitate
pragul acela dincolo de care oricând
ar fi putut surveni... nu viața
cineva parcă repara acoperișul unei case
mieii scoteau cornițe și verdele ar fi început
să se acopere de aurul coborât fantastic
sub forma bănuților galbeni
bunica parcă trebăluia
dintr-o altă stare se ridicau
aburii fragezi ai supei
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.