Il existe toujours un ange gardien

oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eşarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului

din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective

ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuantificare

viaţa se scurge ca o dâră albă
durerea nu are propriu-zis acoperire
imunitatea se capătă din mers
de aceea poate optezi
pentru tablete mentolate
un fel de iluzii aromate cu verde
adulmeci polisemii

! nu, nu se moare:
viaţa este o obligaţie
de care musai trebuie să te achiţi!

sensurile le-au creat... nu oamenii
admiţi supravieţuirea contextuală

cineva sparge pe centura lumii pepeni roşii
de la tine-femeie până la măslinul tenace
calea afectivităţii primare

vrăbiile s-au certat de dimineaţă
a rămas cum a decis Puiul!

viitorul se măsoară în privirile uimite
ale de-abia-ieşiţilor-din-increat.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(in)eficient estival

mă pândeşti constant
habar nu ai
cum fiece dimineaţă îmi trece cu sfinţenie
printr-o grădină
printr-un miracol
de unde şi dâra aceea inefabilă
ca şi cum o magnolie şi-ar elibera sufletul
nelăsând niciun mort în urmă

intrată în alura mea personală
în interioare cu deschidere amplă
această parfumerie naturală
cu vitrine şi cristal
ochii mei potrivindu-şi adâncimea
în tentativele cosmice ale mării
doar în aceste felii proaspete de pepene roşu
în boabe de struguri şi brioşe cu frişcă

zgomotul muzical al sălciilor!
briza!
numai paşii de balerină
frustrând timpul
atât de greoi... de uituc
în trecerea lui

mă pândeşti constant... mă pierzi
nu ai cum să intuieşti
rudenia mea de sânge cu levănţica
cu grămăjoarele de vanilie izmuliţe esenţe şi carmine... busuioc cyclamen pătrunjel
apa aceasta primordială cu care îmi limpezesc faţa
descotorosindu-mă de prejudecăţi
empatizez cu poemul ierbii/ prelungesc verdele
dincolo de drumuri cu acces prohibit

o nălucă se strecoară!

[oamenii uită
să-şi arunce
în dulap
hainele iernii
într-o jenă neputincioasă
sunt convinşi că doar pielea
pielea lor poartă vina!]

mă pândeşti
transpiri
eviţi contactul
cu tine
(in)constant
trudnic
salahor
încerci
să-mi numeri vârstele
omiţând
că aici
nimeni nu îmbătrâneşte vreodată.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rău se respiră

Îmi plăcea
Când poetul Marek Zarecki
Fuma ţigările mele mentolate,
Spunând: după ele se respiră mai uşor.

Dar el nu mai e,
Iar eu am încetat să mai fumez ţigări mentolate.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consistenţă

ninsoarea
ne luase oarecum prin surprindere
n-am fi putut spune dacă eram
veseli speriaţi... doar curioşi
învăţam din mers
această ieşire amplă de sub nisipuri
proiecţia uriaşă a micului eu din nimic

cu priviri frontale de pitici războinici
ne-am deschis reciproc rănile... hectarele de pustiu neiubit
fulgii se păstrau intacţi deasupra încinsăturii inimii
o abatere minimală de la legile firii cel mai probabil
simple derogări de la verdict

siluete pufoase traversau
centrul de echilibru al cosmosului
mirările se ciocneau se amestecau
lângă tulpina copacului fidel
purtând rătăcirea chipului

toată această frumuseţe
şi noi tăietorii-de-lemne
păcătoşii... prin neputinţa
de a-i ţine piept....

atunci ţi-am vorbit!

despre copilăria mea muzicală
despre dimineaţa aceea constant repetându-se
în aplauzele argintate ale zăpezilor ầ la minute

drumul era luuung
fericirea se forma din albastrul-cu-mov al florii ghimpate
împodobind vidul din gardurile după-amiezelor albe fără sfârşit

din adâncul troienelor
doi călători şi-o luminiţă gălbuie

oricând
ar fi putut
surveni
viaţa

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL fără de BOMBOANE, II

Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieţii tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...

Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino şi gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Singur, singur fără de fraţi
La milă vieţi/ a celorlalţi...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...

Nu vreau de la viaţă nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

voi da like zilei acesteia nici măcar începute
aşa cum acorzi prezumţia de nevinovăţie... de frumuseţe
necunoscutului pe care foarte probabil nu-l vei vedea
niciodată în carne şi oase

realitatea se va abţine
(de) la eventuale pronunţări de sentinţe
în virtutea memoriei devenite afectivă
printr-o întâmplare fericită
prin strădaniile mele proprii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zilei

ea venea pe o cale
în rochie înflorată şi pantofi din lac
2 fluturi trudeau s-o desăvârşească estetic
zgomotul muzical deschidea o corolă

în lume
se emiteau constant prognoze nefaste
tocmai ce scăpase [pentru a câta oară?]
rochia albă cu magnolii – ca o platoşă!

ea venea pe cale
la intervale sonore îşi pipăia poşeta minusculă:
rujul din coacăze o agendă "autrefois" stiloul cu peniţă de aur 3 bomboane cu lapte

întreagă şi vie venea!
ingenuitatea ei avea poate să fie trecută cândva
la Poemul zilei

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul de luni spre duminică

eram o fată oarecare
în sarafan cu fluturi gărgăriţe şi căpşuni
pe-o bicicletă

împleteam cu sârg brăţări din mangrove
coliere imense din fasole colorată
nu aveam nevoie de resturile zilei anterioare
nu aşteptam să-mi sufle nimeni
ca întâmplarea să fie adevărată

îmi plăcea samba... băncile ocupate
în faţa curţilor cu eucalipţi şi baobabi
mireasma de manioc...

destinul meu era un zbor printre livezi
graviola jabuticaba cupuaçu...
oamenii îmi zâmbeau fără să mă cunoască
simţeam în portugheza braziliană
un fel aparte de a spune: iubesc!

bucuria mea libertatea
făceau înconjurul primordialului
mă opream în centrul cafenelei cu dulceaţă
felinarele declamau: fericire cât încape!

sub perdeaua tandră de aburi
îmi aminteam toate copilăriile
felul în care mă îndrăgostisem prima dată
la un desert nocturn cu bomboane brigadeiro
şi lună confiată

alergasem!

dincolo de pământul de trupuri
în aria aceea privilegiată
în care viaţa se năştea
pe frunze imense de lotuşi
în strigătul verde al pădurii ecuatoriale!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Favoritism

întâmplarea noastră acaparase
o parte însemnată din priorităţile omenirii
pentru noi se făceau cozi la garoafe bătute
se răceau cafele dădeau iasomii verzi în clocot

îngeri se retrăgeau pe vârfuri:
spectacolul se ţinea cu casa închisă
nimeni n-ar fi putut spune
dacă "vreo dată viitoare"...

octombrie îşi amânase periplul
ca un înţelept fără alternativă ocupase
colţul invizibil de la terasa de pe Magheru

o marmură ratase cu brio programarea
la "De vorbă cu identitatea"
se abţineau apele
pământul se statornicea
cu faţa la roşu

cât ai clipi
cosmosul se strânsese
în incandescenţa unei eşarfe
în pulsul nostru rarefiindu-se
până la a cădea
în eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minimul motiv

mă apropiasem
simţisem un gard viu tremurând
ca şi cum o pasăre ca şi cum om

o magnolie îşi dăruise petalele
vântului... privirii de artist
dumnezeului ascuns
aşteptându-şi constant
ofrandele ancestrale

au trecut mai multe secunde
cine ştie?! poate o viaţă
căutam detaliile acelea apte
să garanteze continuitatea
cum ar fi o problemă spinoasă acaparatoare
o iluzie... un joc nesfârşit de-a-uitatelea

din nou mă apropiam
simţeam
vietate bolnavă
nu se ştie dacă agonisindu-şi rana
de prin vecinătăţi... dintr-un sine

sirena sunase deja... pentru a câta oară?
mai toţi cunoscuţii alergaseră
îşi puseseră la adăpost cele 2 mâini 2 picioare...
bruma de sensuri cu care poate o stare de asediu să te lase
aproape fericiţi improvizau posibila oră viitoare
încă erau capabili să înfieze licurici
să legene somnul cu monştri al vinovatului

făceau dulceaţă de vişine îşi recondiţionau hainele... sentimentele... iertau... băteau din palme se salvau chiar dacă... chiar dacă

şi tu...

şi noi

2 vietăţi agonice
nemaivând
minimul motiv
să se adăpostească

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de piatră

drumul fusese lung aproape nesfârşit
începuse cumva la un apus continuase
dintr-o convingere oarbă... dintr-o spaimă?!
nimeni n-ar fi putut spune cine fusese mai trist
stăpânul... sau celălalt?!

într-un sediu de primărie
sau post de miliţie
schimbul se săvârşise rapid
în lumea brută obişnuită cu tranzacţiile
nu era timp de sentimentalisme
nici măcar pentru banala strângere de mână

despărţirea se produsese brusc
aşa cum subit pleci după pocalul cu otravă concentrată
desculţi nuntaşii ieşiseră ca dintr-o carte cu zodii
de dinainte decoloraţi şi storşi fără s-aştepte vreo vreme
hainele boante purtaseră marionetele
gustul de ciorbă cu lumânări şi pilaf ars

se scriau zapise se stabileau soroace
o nebunie aparte acapara lipsa de vigilenţă
a zarafilor albi

din ascunzişul cornului

inorogul

văzuse cu suflet de om

ea cumpărase
văl alb şi sclipici
coroniţă

peste timp
un copil pus pe pozne
eliberase râzând
calul fantast

târziu când mireasa de mult îşi mutase
cântecul siderat lângă îngeri.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin această fereastră zidită

când plouă mai ales
oamenii se fac singuri
încolonaţi la tăcere ca la supermarket
lansează comenzi off-line
prin geamul de ceaţă o vietate se sufocă:
nu e treaba lor
atâta vreme cât cu brio şi-au procurat
cutia de singurătate cu valabilitate nelimitată
ieşirea-aceasta-din-sine... ce mare lucru?!
banal periplu printr-un oraş cândva la ceas de seară sau de pustietate

Ce Bucurie îţi aduce Ploaia? Câtă Uimire? Cât Cer? Câtă Viaţă? – întreabă o vrabie
răspunde un tramvai... unul galben romantic-de-tot păstrând incrustate
memoriile afective ale lumii anesteziate

pe trotuar lipsa de sentimente face găuri
un copil crede că şi-a rătăcit mingea într-o groapă
când Pasărea i se aşază pe umăr în felul său el înţelege
că altfel trebuie să se facă...

când plouă
oamenii se fac singuri
prin această fereastră zidită le-a alunecat
Îngerul... Frumuseţea lui Dumnezeu
dacă-i întrebi nici măcar de plăcere nu-şi mai aduc aminte
şi doar ea singură i-a târât în groapă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangenţial

lumea era grăbită
şi timpul se grăbea şi străzile

experimentam superficial stările anoste de agregare
un puls lichefiat învăţa să pâlpâie în doze homeopate
semilucid transcriind ceva din sensul iubirii sugrumate

ne feream de cuvinte
desenam în aer mici înţelesuri cât să conservăm
îngemănarea aceea mecanică a mâinilor
iluzia întâmplatului

încurcam la răstimpuri copacii
inutil ne corectam din mers încercam
să reţinem diferenţa specifică
aveam aceeaşi dragoste răvăşită
în lăuntrul lor acolo unde
o pasăre încă îşi inventa puii

când am început să vorbim
nimeni nu a ghicit semnele
istoriei personale.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind din muzeu

am dat peste un feliator
de fum acvamarin
holul era dezbrăcat
de inhibiţiile adormite prematur
visam că ies în stradă
în tăria nopţii
ieşind pe bulevardul lenin
auzeam câinii cum sfâşiau clipa
nu se opreau din lătrat
urlau tot mai răguşit şi înverşunat
încercau să smulgă luna
din pieptul unei musulman
m-am ridicat din pat
în pijamalele abuzate de sudoare
am trecut prin casa adormită
cu diazepam şi whisky contrafăcut
haina găurită de cuţite
am tras-o din mers peste cap
în stradă era femeia
cu trăsături de nefertiti
îmbrăcată într-o rochie de mireasă
şiroind de lacrimi dulci
ne-am intersectat de trei ori
la rând pe străzile unde câinii urlau
neobişnuiţi cu ploaia acidă
buzele noastre miroseau a gunoi
dar eram eleganţi ca o noapte de noiembrie
balele câinilor se scurgeau
pe trena ei de voal plină
de tifoane mânjite cu sânge şi iod
simţeam că visele nu erau la locul lor
cerul era înfricoşător de înstelat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscăciune

[file de jurnal afectiv]

am ajuns probabil la capăt de lume!

de aceea poate literele
de aceea poate somnul... vis de fluture amorţit
cu puţin înainte de a intra în afectivitate

pulsul rarefiază scurgerea prin timp ca printr-o gaură neagră
omul îmbracă pustietatea locului cu pustietatea-de-sine
tabloul zilei: 2 şopârle extenuate şi corb
cu semnul mirării imprimat pe faţă

o fata morgana ne ia în posesie vieţile
mâinile se alipesc altora...
cu noi în afara noastră ridicăm pueril....
dintr-un imbold... dintr-o neacceptare
"magazin sătesc cu de toate":
eugenii-cico-caramele-ciocolată-cu-ursuleţi-biscuiţi-în-folie-galbenă
mirosul acela subteran aproape salvator dându-ne iluzia
că suntem într-o vecinătate

o hiroshimă îşi revendică exponatele:

anii-întuneric din interior până la suprafaţă
această eviscerare insidioasă a sufletului
aria decretată virană la care nu mai avem dreptul
pe motiv de neîncadrare în marja de eroare

cu noi în afara noastră ridicăm pueril
copaci imaginari ascunzând în rădăcini pictate
fieful pescăruşului peste cactuşi

un autobuz aşteaptă parcă să se umple cu noi!

electrocutaţi în zumzetul a milioane de lăcuste
cădem din copilărie în rugii cu-pietre-şi-sânge ai liniei ferate:
destinul ne curbează gleznele până la fărâmiţare

datori vânduţi deşertului înţelegem...
mult mai gravă decât moartea...
neiubirea... de care nimeni nu scapă

ne întoarcem

fiecare

pe alt drum

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste noapte (2)

se trezise în toiul întunericului
nu ştia dacă de afară venea cald... frig...
sau de la sine?!

pasăre uitată împrăştia fără milă memorii afective
cineva se pregătea să confunde golul
cu acea contopire în infinitate
o doamnă în vârstă se aplecase să adune o mână... un picior
un suflet în formă de cireş odrăslind în creştet început de zăpezi
îi ţinea hangul ţâncul de la 7

în somn mimica ei se schimonosise
probabil din cauza sinuzitei cronice acutizate
– se consolase ea într-un prag de ziuă
ca-ntr-un prag de moarte
legată la ceafă pusese
într-o parte ardeii mici-pricăjiţi
în alta – specimele mai de soi ca şi cum
ar fi despărţit grâul de neghină, caprele de oi

o coropoşniţă traversase aria prin centrul destinului
şi ea!
se lăsase acaparată de chinurile facerii

insecta uriaşă o înnodase ireversibil înapoi:

îmbătrânise!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări
intrarea definitivă în neutralitate

şoseaua se decolora văzând cu ochii
specii necunoscute ambiguizau ansamblul

drumul se desfăşura în continuare
la fel de mecanic de insidios de inutil
această bandă electrică de alergat
crescută din înseşi tălpile noastre
ca dintr-o convingere
dintr-o neputinţă
din nepăsare?!

unde erau copacii?
unde podgoriile?
unde oraşul aprinzându-se-n noapte
de la sufletul viu?

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paralel(isme)

pronunţi copac
şi se face frig ca şi cum
universul ar găzdui sine die
o pădure de semne cu înţelesuri în jos

cuprinzi dimineaţa aceasta într-un enunţ
prin care oamenii umblă ca şi cum ar fi urmăriţi
din când în când tramvaie galbene le iau în posesie privirile:
prin geamuri: nişte păsări surghiunite

rupi o silabă în două... în trei... în nimic

te situezi centrifug
şi vulturii se reped
să prindă bucata cea mai bună

cu ultima resursă de vigilenţă mă faci atentă
cum de luni în şir îmi vorbeşti
despre iubire

cu toate strădaniile mele
aud numai sin/gu/ră/ta/te

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albele

cel mai mult timp l-am petrecut în parcare
printre canguri cu cotiere de sticlă -
cel
mai înalt dinre ţopăitori
putea să ridice picioare până la nori
şi
nori chiar erau: se simţea cum zburau măturaţi! la origini acei
nori plini de coji acrişoare de măr...
cel puţin
miroseau foarte frumos! până la os
miroseau şi până în australia
ah
la aborigenii nomazi! bolnavi la vederea
femeilor albe ca melcii. ele
cel
mai adesea cu mişcări deplasate
în trafic. de organe abia prelevate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!