Cântă-mă în acorduri mute, estompate de şoaptele timpului. Sărută-mi notele schiţate lent cu arcusul aspru care, retezat pe alocuri de rugina timpului, tremură în bătaia clipelor. Cântă-mă frumos, ritmic, şovăitor în tăceri şi regrete, alipindu-mi trupul gol de freamătul mângâierilor. Vibrează-mi simţurile cu atingerea delicată a razelor palide care îţi picură din genele lungi, la umbra sufletelor pereche, dezbrăcându-mă de amintiri trăite în grabă, printre străini şi contradicţii. Iubeşte-mă mult, neoprit între extaz şi agonie. Fără limite impuse, până ce viaţa îşi va seca izvorul trăirilor şi vom deveni frenezie şi zgomot plăcut alocat fericirii. Trăieşte-mă în adâncuri de văzduh, păcat şi biruinţă. Câte puţin din toate, fără excese, într-o dependenţă surdă a ispitelor. Să-ţi fie inima mică, ring de dans şi eu să-l calc uşor, cu picioarele goale, mereu stângace în poveşti netrăite. O să crească muguri de pace, pe urmele paşilor şi noaptea am să-i anin de o taină, adulmecând în sine primăvară.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii. Mulţi vor veni să-şi ascundă ispitele în abisul ei. Şi marea le va păstra veşnic, ca o dovadă a iubirilor nemuritoare.

Andreea Palasescu (12 martie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri intense şi visuri frânte pe alocuri de orgoliu pueril se topeau în freamătul clipei molcom, respirând sporadic suspinul timpului. Firul proaspăt de verde stins cu grijă în senin si rouă proaspătă, săruta urmele paşilor pe drumul şerpuit, presărat cu argilă rece şi umedă. Era în sine un contrast vag de lumini şi umbre fade într-o palmă de răsărit lacom. Păcatele mari şi mici clocoteau înăltându-si fumul fierbinte în cercuri de abis. Le trezeau din surâs de prezent ispitele, fără prevenţie şi milă de suflet flămând. Hrană vie le era şoapta uitării, rostită adesea în ropot de ani amestecaţi în valiza timpului, ca o explozie rece de cuvinte pline de tăceri şi confuzie.

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aş număra visele pe degete. Le-aş cerne fiorul din ispita clipelor până la margini de apus tardiv. Apoi, în liniştea albastră a ţărmului, cu şoapta uitării agăţată de senin, ţi-aş strânge amintirile în căuşul palmei mici. Nu cumva să-mi picure adâncul nopţii, muguri de întuneric peste sufletul pribeag. Dorul să-mi fie şubred, cu genele lungi, grele, cernite de orgolii şi rătăciri. Inima plină de tine, întreg, neatins, sub umbra delicată a razelor cuminţi de lună. Când se opreşte timpul să te stingi, să-mi înveleşti trupul gol cu tăcerea trecutului; cu tine prezent în luminile fade şi poate într-un colt stingher de surâs. Până s-or domoli siluetele mute şi vântul schimbării şi-ar înteţi rafalele de bine. Vom învăţa să privim lumea în culori deschise, doar avându-ne reciproc, sincer, dincolo de compromis, absenţă şi ignoranţă. Până vor muri în noi păcatele şi amarul vremurilor trecătoare de la prea mult frumos. De la prea mult iubit, până la început de poveste fără sfârşit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mă în toate gândurile vechi şi noi. Cu mâinile goale, plin de mistere nespuse şi dorinte de împărţit. O să mă scriu pe un portativ şi uitarea o să-i ardă marginile roase de trecut. Doar esenţa ne va rămâne de neatins. Ne vor cerne anii în grabă şi eu voi continua să-ţi caut nemurirea. Să-ţi fiu muzică compusă cu dor şi iubire la o margine de vis stingher....

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis! (

Andreea Palasescu (11 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acoperă-mi sufletul cu atingerea razelor stinse în amurgul unui gând şoptit. Prinde-mi într-o suviţă rebelă, zâmbetul tainelor oglindite în surâsul dorinţelor arzătoare. Paşeşte usor în poveste, lăsând urma timpului să deseneze amintiri pe nisipul cald. Iubeşte-mă şi adormi în liniştea inimii mele, la umbra unui vis!

Andreea Palasescu (12 mai 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne câştigăm! Pe rând, cu răbdare şi sârguinţă într-o lume ostenită de frivolităţi şi principii aparente. Având aşteptări realiste de la sine, mai presus decât pretenţiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să ştim ce putem doar noi, fără zgomot şi vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiţii fără preţ. Şi bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau şi pot până la ultima picătură de esenţă a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înţelege prea puţin, când privirile spun poveşti la tot pasul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul zâmbet al răsăritului de martie, prins în fir împletit de taine nespuse îi strângeau inima mică în căuşul razelor leneşe. Dimineaţa, cu genele lungi, sărutate de umbra proaspătă a zorilor încărcaţi pe alocuri cu glas de văzhuh nesfârşit işi picta visele în nuanţe calde de lumină. Timpul îi răsărea din priviri şi gândul mut, fraged în trăiri se contopea cu întunericul din adâncuri nepătrunse, duale şi cumva ispititoare prin dorinţă şi necunoscut.

Andreea Palasescu (15 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am adus flori. Misterele prinse în albul petalelor se desprindeau uşor sărutând umbra delicată a întunericului. Asfinţitul muşca din lumina clipelor cu nesaţ, împletind fior şi isipite într-o fărâmă tardivă de rătăciri. Pe umerii goi, firul de şoaptă curgea ritmic în oglindă, dezbrăcând cuvintele mute, sorbindu-le adânc esenţa într-un sărut fraged. Silueta atingerilor lungi, închipuită la răscruce de vis se înălţa pe culmile amintirilor, răscolindu-mi bruma de sine flămând şi nemuritor. Urletul tăcerii senine şi atât de cuminţi prin ascultare şi supunere consimţită se izbea frenetic de trecut, asmuţindu-mi sufletul plăpând. Vântul schimbării işi purta îmbrăţisările din gând în ropot de gând până la margini de albastru văzduh. Până la răsăritul cald din ochii tăi frumoşi. Îmi erai început şi sfârşit, rugăciune şi păcat, viaţă şi moarte adusă de acel dor necuprins.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai ascuns visele într-un crâmpei de zâmbet firav. Cu picioarele goale, încă sărutând umbra chipului tău, oglindit în apusul razelor străvezii, caut să-ţi sorb apele gândurilor. Te port pe braţele infinite ale timpului, intr-o adiere sărată a şoaptelor nerostite. Urma paşilor tăi schiţează taine adânci pe nisipul fin. Sufletul îmi şchiopătează de dor...

Andreea Palasescu (7 august 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe digurile bătrâne visul sărat al amurgului se înălţa în ecouri mute, spumegând ritmic sub umbra răcoroasă de albastru senin. Tăcerea slab luminată de gânduri cuminţi săruta întunericul, freamătând agale în ropotul ispitelor pentru ca apoi să le guste cu poftă, lasciv şi molcom, într-o fragedă regăsire. Clipele miroseau a frumos, timp statornic şi blândă răbdare. Erau prinse firesc de pânza şoaptelor, aurită pe alocuri cu raze de lună şi muguri scăldaţi în dorinţă şi armonie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş strânge bagajul viselor într-o clipă. Fără regrete, fără şoaptele timpului prinse într-un mănunchi de amintiri târzii. Mi-aş face cuib din mangaieri, pe aripa umbrelor răsărite din jalea taincă a nopţilor. Aş arde ca jarul de dor nestins...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care îşi stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu şi încredere oarbă aşteptau cuminţi într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace şi oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puţin pregătită pentru eşec şi suferinţă. La fel de mult probabil şi greşisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleşit aşteptările, le-am strâns în pumnii mici şi-am suflat cu speranţă peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunţişul acestei vieţi trecătoare. Pesemne erau rupte şi agoniseala anilor mei frumoşi s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare şi rămăşiţele păstrează urma paşilor tăi apăsaţi şi grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îţi promit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se cos aripile frânte în zborul lin şi legănat al viselor? Poate e nevoie de praful stelelor şi umbra delicată a şoaptelor prinse cu grijă într-o îmbrăţişare ascunsă. Atingerea caldă a mâinilor o să prindă în suflet şirag de raze împletite în lumina blândă a răsăritului şi noaptea, cu tainele ei necuprinse îşi va suprima întunericul adânc într-un cerc de flăcări. Jarul amintirilor, muşcate pe alocuri de trecerea vie a timpului le va înteţi văpaia sorbindu-le cu nesaţ fumul efemer.

Andreea Palasescu (3 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verdele crud al ierbii atinge silueta umbrelor firave intr-o dulce şoaptă de răsărit. Roua limpede picură molcom pe genele lungi, raze străvezii de lumină care alungă visele în tăcerea nopţilor întunecate. Pământul proaspăt păstrează încă urma paşilor tăi adâncită în sufletul meu, ca un suspin al timpului nestatornic.

Andreea Palasescu (10 aprilie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!