Dacă mi-ar fi după voie te-aș iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfințit însigurat de aprilie ți-aș îmbrățișa sufletul ostenit. Într-o aglomerație de gânduri, dezbrăcându-ne ușor de ispite și rațiuni hâde, în opoziție clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de liniște menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoțiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci și până acum îmi șchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerți, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit și ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Și mai cu seamă să nu uiți niciodată drumul înapoi...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Îmi lipsești fizic. Caut frumosul în oameni să mă alin. Te caut pe tine doar o șoaptă, cât să-mi îmbrățișez pământul și să mă întorc acasă din nou. Cât să vorbesc cu zorii și să-mi opresc pribegia de neînțeles. Dar nu știu cine sunt. De ce nu-ți seamănă nici cât o fărâmă de clipă, nici cât un zgomot al inimii plăpânde, nici cât vibrația unei emoții efemere? De ce nu te găsesc? Poate m-aș odihni la tine în brațe un ceas, aș râde și-aș plânge de fericire că te am. Și te-aș iubi. La fel de mult ca acum, când am înțeles că vidul acesta imens, dureros de prezent are menirea de a mă învăța să te iubesc mai mult ca oricând.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă m-aștepți și azi un ceas sau două, cu un buchet de ispite fragede voi veni negreșit. Mi-e dor de tine. Te-aș alunga pe drumuri străine vehement, sarcastic și dur. Pe urmă cât ai surâde te-aș chema înapoi doar să-mi sufoc simțurile amorțite într-o lungă îmbrățișare. Te-aș naște dintr-un vis. Vreau să-mi îmbăt cu tine toate clipele...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți promit. Câteodată se pleacă genele cu pioșenie și-mi închipui că pot totul și îți dau totul. Nu opresc nimic pentru mine. Nici bogății care înghit virtuți greu dobândite, nici certitudini înșelătoare. Mușc așa cu poftă dintr-un fascicul de lumină și apoi mi-e sete de fericire și liniște. Dar te am. Si ție îți este de ajuns puținul de mine, nevrednic de Har și neputincios.
Dacă ne-ar fi dat să fugim te-aș strânge cu emoție la pieptul vieții. Te-aș iubi mereu cald, în toate ipostazele acestei lumi trecătoare. Și dacă ne-ar găsi bătrânul sfârșit îmbrățisați sub un apus, n-are nimic. Noi știm sigur că iubirea nu moare niciodată...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu este lumină, bunătate, blândețe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot și toate. Nu renunță la sufletele noastre, e ancoră, far și călăuză în moartea uitării și a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îți șterge lacrimile, te ridică din adâncul suferințelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiția curajului, celor mai mari și alese virțuiți, Adevăr și nemărginită Înțelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înțelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-și stingă setea nebiruită de esență.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puțin și dau puțin dar am un bob de credință și cer iertare.
Știu că deși uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde și așteaptă întoarcerea noastră Acasă.
Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi te-ai ascuns într-o adiere sărată de răsărit. S-a oprit timpul scurs agale în vâltoarea clipelor și țărmul sărutat de valuri înspumate se oglindește într-o fărâmă de șoaptă. Algele moarte îmi zgârie sufletul, murdar de toamna tăcerilor. Miros a uitare și a dorințe îmbrățișate cu patos, când genele ating priviri însetate. Mi-e foame de tine, de tălpi mici care lasă urme pe cerul mării nesfârșite. Te-aș sorbi egoist și tandru până în adâncuri de suflet, să-mi lași urme neșterse de apus, pe trupul gol, într-un dulce preludiu. Ți-aș smulge tainele, strânse cu grijă în palmele albe, ispitite de zorii proaspeți. Aș face din flori legături nepătrunse. Nu cumva să-ți răpească timpul povestea și bruma de libertate. Cu cine mi-aș împărți graiul surd pe digurile mute? Cu cine aș porni într-o aventură, desculță, plină de poftă și entuziasm? Cine mi-ar plânge pe umerii arsi de soare nestins și nebunie?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am spus că dorurile prind rădăcini la răscruce de gând? Freamătă, șubrezesc apusuri cuminți, amestecă orgolii și ispite. Iulie are chip de floarea soarelui și noi, cu pași de lut proaspăt ne-am smus din toate amintirile. Ne hrănim reciproc cu sfidare vădită ca nu cumva evidențele să ne strivească fărâmele restante de vanitate hâdă. Și tot așa văzduhul lipește cu regret bătăi de inimă prin valuri de reminescență. Una singură, cu emoția iubirii și a uitării în proces molcom de convalescență. Mi-e sete de tine. Te-aș sorbi cu poftă dintr-o boare de vânt răcoros. Mi-e destul.
Să-ți stau lipită de gene lungi cât să mă vezi pretutindeni în obscurităti și liniște. Și când ne alungă dorințele în brațe de vară târzie, goi și dornici de extaz, ce zbucium! Facem ce vrem și mai ales cum pentru că viața nu se vinde la duzină. Arunc cuvinte la întâmplare într-o șoaptă fierbinte și tu la prinzi în zbor frânt pe aripi de fluturi. Ești completare. Înțelegi?
Mă răcoresc în adâncurile tale cât să mă vindec de străini lacomi și realitate
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-și stingă lumina vie, firavă doar ca să-ți cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor și de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare și blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eșecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare și recunoaștere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbește, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Și dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă visele ar fi culori te-aș lăsa să-mi pictezi sufletul pe o fărâmă de primăvară. Și două gânduri proaspete, indecente și atât de stângace prin cumințenie, ar face să ne fie răsărit pretutindeni. Aripi de zâne mustind a praf de stele și viață, fluturi și surâs candid de soare ar strânge în pumni de trecut veșted toate răutătile.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te rog primăvară, hai să ne smulgem clipe de februarie dintr-un apus boem de suflet! Cântă-mi emoția ritmic, cu fervoare și poftă nestinsă! Ca și cum ziua de azi flămândă, nestingherită de timp și rumoare, atribuită gândului fraged, ne-ar găsi îmbrățișați, goi și însetați de vis extazic până la răsărit de liniște. Soarbe-mi rugăciunile tainic și-n zări de albustru senin și tandru poartă-mi slăbiciunile oarbe, prin înalt de Cer și păpădie. Nu vezi cum fire de soare răsar din adâncuri nepătrunse de fior? Și doar la popas de trecut, noaptea înghite hulpav tărmul înfrigurat de străini cu amintiri la pachet. Te aștept. O să-ți prind petale de flori la șiret și dor de iubit pe tălpile goale. Sunt săracă dar uite îți dau fără zăbavă un grăunte de zâmbet pribeag. Îl creștem cu dor și-aruncăm în oameni râzând într-un hohot de hazard. Uite câți sunt. Toți aleargă după fericire. Și cu tine primăvară, într-o vâltoare de inimă bună mi-ar fi mult mai ușor să o prind și să le-o dăruiesc...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am studiat nimic niciodată
ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
știți cum e doar să guști
atunci când intestinele îți ghiorțăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break
nu am studiat
și nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeități flămânde
nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va liniști
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat
poată că așa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
M-aș hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Și dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc și fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă și frumos.
Stiu când ai ales să fii și tu NU. Ieri, azi și o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiș doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări și corecturi. Doar senin și febril ca și cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la o vreme tăcerea își așternea ecoul surd într-o aglomerație de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de șoapta amintirilor iși presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viață. Era pustiu apusul uitării și gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simțurile. Nu mai era nimic de spus. Poate și pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium și echivoc, devenise o încercare banală, nereușită de susținere a unor realități inexistente. Mă retrăsesem în colțul mic de lume, înțeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparențe și necunoscut. Înțelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlnești suferința doar o singură dată, în decursul experiențelor pasagere și vei simți nevoia să-ți pui sufletul la adăpost.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum te-aș fi putut găzdui într-o poveste? Să-ți fie literele vii, senine și pline de înțeles ca o fărâmă de bunătate într-o lume aglomerată de rău infinit. Aveam să te scriu frumos, cursiv și lizibil pe margini de văzduh abisal, respirând atingerile goale, pierdute în deșertul uitării. O să ne treacă în fugă prin suflet iernile pline de alb și frigul viselor împlinite pe jumătate. Privirea ta atât de plină de întreg m-ar putea izbăvi de temeri, cucerindu-mă ușor și profund, aruncându-mi trupul în dorințe mocnite, absorbite treptat de poftă și dor. Ne vom strânge în brațe la început de februarie, tăcuți, plini unul de altul până la infinit. Poate adevărul de azi ne va fi ghid în ispite și drumul anevoios, împletit cu umbre de necunoscut.
Andreea Palasescu (26 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce te-aș mai scălda în lumină. Să-ți mângaie cu raza blândă trupul gol. Să-i fie naivul freamăt și ispită în hruba uitării. Când apune tăcerea tu să-mi răsari în suflet cu senin. Să-ți fiu rugăciune și să ne-ntâlnească hazardul într-un singur gând, dincolo de punți netrecute. Pot și vreau căutarea aceasta neîntreruptă, febrilă, vindecătoare. Mă seduce până la agonie mușcând cu patos amalgamul trăirilor. Pot să-ți mestec amarul și-apoi să-ți dau înapoi fericire. Tu poți?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!
Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!
Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!
Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!
Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!
Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi pare rău
Nu-mi pare rău pentru surâsul mut, ascuns într-o fărâmă de regret
Nici pentru raza ce sărută iar apusul și-mi prinde amintirea ta în piept
Nu-mi pare rău pentru seninul proaspăt, cusut pe goliciunea caldă
Nici pentru visul aninat de-o geană ce și-a oprit vâltoarea să mă vadă.
Nu-mi pare rău pentru trecutul veșted, răpus de freamăt, dor și exaltare
Nici pentru răsărit de gând tăcut, la margine de țarm și gust de mare
Nu-mi pare rău pentru cuvinte îmi stă și-acum pe buze umbra lor
Nici rugăciunea ta nu le dezminte. M-au stins ușor...
Nu-mi pare rău pentru dezamăgiri, fiori și îndoieli împachetate
Nici pentru înțelesul din priviri. Le fac uitate.
Nu-mi pare rau pentru iubire, ne-a înălțat până la porti de Rai.
Ne-a sărutat adâncurile oarbe și cerul la o margine de Mai.
Nu-mi pare rău pentru ispite ori pentru setea neoprită de extaz
Nici pentru lungi îmbrățișări pierdute-n taine. Mi-au fost doar bucurie și răgaz.
Azi plec să-mi caut libertatea, să-mi vindec sufletul de noi.
Când n-am să-ți pot înapoia iubirea vei regreta tu pentru amândoi..
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ar fi dacă pentru o fărâmă de clipă te-aș elibera din frâiele rațiunii, lăsându-te pradă dorințelor? Ți-ar sfâșia lent orgoliile, isipitele nesupuse, amintirile mute lăsând adânc impregnat pe trupul de lut urme de extaz. Lent ne-ar sorbi întunericul șubred amestecând instincte, fericire și agonii. Dezinhibat si intens, cu iubiri mocnind in suflete flămânde de moartea uitării la
margine de apus tardiv. Te-aș lăsa să-mi domini fricile, încercările eșuate, șoaptele latente, până dincolo de compromis. Și dacă am fi alcătuiti din gânduri imperfecte, forme abstacte și efemer ți-aș pune piedică la mijloc de iulie. Să răsari în adânc de sine cu vară și valuri de cer albastru. Să furăm timp. Vrei?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!