Din grabă am înghesuit visurile într-o sticluță și-am golit-o la tine in suflet. Să mă ai. Dar ele n-au atins nici cerul, nici pragul poveștilor nescrise. Metamorfoză!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cu tine
Cu tine încep poveștile nescrise și visele croiesc mărgăritar,
Răsar din gând ispitele nestinse, înmuguruind un suflet solitar.
Cu tine-i soare pretutindeni, sub asfințit de umbră și de trai,
Când împărțim o mângâiere surdă, un colț mușcat de zâmbet si de Rai.
Cu tine liniștea devine zbucium și zbor de fluturi spulberă tăceri
Străine sunt emoțiile firave, sub cerul mângâiat de primăveri.
Cu tine lumea-i mai bogată, de mergi descult prin inimi desenate,
Când din mâhniri răsare fericirea și amintirile îngână șoapte.
Ne naștem și murim într-o iubire, unde uitarea-i pace și firesc
Cu tine-ncep poveștile nescrise și tot cu tine parcă se sfârșesc...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-am promis un gând cu fiecare asfințit molcom. N-am știut cum altfel să agăț tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidențele par să fii spulberat fără milă fiecare emoție firavă. Ca și cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînțeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aș pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ție aș alege să-ți fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat și demn, fără nostalgii sau regrete ca niște oameni mari. Simțeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esență validă, menite să păstreze mirajul aparențelor. Timpul o să curgă lent și lacom, aruncându-ne în brațe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenței ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică și superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca și cum într-o aglomerație de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu ști cel mai bine...
Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici azi nici mâine, nici o bucată zdravănă de veșnicie. Câteodată, știm amândoi, când străinii sunt ocupați să muște din viață ne spunem povești. Suntem goi de orgolii și ne contopim așa frenetic, căzuți parcă din pulberea isipitelor pline de voluptate. Știu că ți-e dor. Te aud strigându-mă din toți rărunchii inimii, într-o tăcere asurzitoare. Așa-i că ți-ai dori să dai de pământ cu toate cuvintele?
Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vroiam să fiu liberă și să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliți cu roua dimineților calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveștilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aș putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc...
Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vroiam să fiu liberă și să hoinăresc prin gândul tău ca o iluzie stăruitore în amurgul sângeriu al zâmbetelor pustii. Să ne trezim amândoi, goi de amintiri, înveliți cu roua dimineților calde, respirând aerul sărat al văzduhului. Atinge-mă cu dorul poveștilor nerostite, ca într-o mângâiere a timpului. Nu-mi cere să ramân. Într-o zi mi-aș putea pierde sufletul firav, încercând să te regăsesc.
Andreea Palasescu (10 iulie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomerația clipelor efemere și bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrățișa. Mirosea a brad și a oameni plini de șoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă și orașul îmi părea o întindere nesfârșită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme și apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii și altii așteptau încă trenul pierdut. Poate așa era viața. Plină de moartea uitării și de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieții, într-un suflet hoinar.
Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru și stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenție gândurile. Un fior plantase cumva sămânța acestei vieți trecătoare la țărm senin de inimă blândă. Simțeam pe tălpile goale amarul vremii și cerul plin de frumos și îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri și așteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturați cu iubire și bunătate, până ce se vor îngropa în veșnicie dezamăgirile, uitarea și vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin și freamăt și-apoi promit vom sta la umbră de furie și păcat sub un cireș înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie și dacă printre respirații de șoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine știe?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uită cine ești în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum și egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ți carnea din lut moale și-mbracă-mi sufletul cu apus. Mușcă hotărât și plin de poftă lumini care-și varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruiește-mă viselor, te implor! Altfel o să plec și n-am să-ți mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărțit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca și cum niciodată, înțelegi? Așa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veșnicia...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă mi-ar fi după voie te-aș iubi într-o deplină tăcere. Cu fiecare inspir de clipă fragedă, cu fiecare asfințit însigurat de aprilie ți-aș îmbrățișa sufletul ostenit. Într-o aglomerație de gânduri, dezbrăcându-ne ușor de ispite și rațiuni hâde, în opoziție clară cu vanitatea, ar curge timpul spumegând în valuri de vreme efemeră. Poate n-ar fi nimic în fond, doar o fărâmă de liniște menită să-mi potolească setea de tine. Am râde în hohot pe un picior de primăvară târzie, aruncând regretele în hruba uitării. Oricum n-au nici un rost.
Am gustat cu poftă toate emoțiile. În goana aceasta aclamată de străini lacomi m-am împiedicat de fericire. De atunci și până acum îmi șchioapătă sufletul. Nu vreau nimic. Nici să mă cerți, nici să mă aperi cu stângăcie de răutate. Ai clipit și ti-am prins de gene raze de soare. Să nu-ti fie frig sau întuneric. Și mai cu seamă să nu uiți niciodată drumul înapoi...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicție cu rațiunea. Când e pace în suflet și lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiții. Într-un fel începusem să iubim măști reușite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian șters. Imagini care spuneau povești frumoase, dar esența sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.
Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumul tău
Sunt parfumuri din cele mai diverse
Cu tente tari, mai dulci, sau poate șterse
Dar nici unul, nu poate să redea într-adevăr
Parfumul unic pe care îl degajă al tău păr
Cel mai de preț parfum dintre parfumuri
Ce nu se vinde în mall-uri sau pe drumuri
Este parfumul unic al trupului tău
Cu el m-am parfumat, să știi, mereu
Nu vreau să cumpăr sau să vând parfumuri
Nu vreau ca viața să o pierd pe drumuri
Sunt dependent de-o unică esență
De tine sunt mereu în dependență
Aș vrea să pot într-o sticluță să te am
Să te miros în fiecare clipă, gram cu gram
De la sticluță să pot să scot dopul
Să-ți savurez, strop cu strop, tot corpul
În fiecare zi mă tot gândesc
Să adun într-o sticluță tot ce eu iubesc
Și chiar dacă iubirea mea, e foarte greu
Îți spun că merită,
Parfumul tău...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus
N-am fost copil, nici tânăr și nici moșneag n-oi fi
Dar am venit pe lume, și-am stat, și-oi și muri;
Mi-a fost această viață precum un an în care
N-au fost nici anotimpuri, nici zori... doar înserare.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimeni nu trebuie să negocieze cu visurile sale. Visurile trebuie să fie libere să zboare și să se înalțe. Nici un guvern și nici o lege nu are dreptul să ne limiteze visele. Nu trebuie să lași niciodată ca visurile să-ti fie îngrădite.
citat din Jesse Jackson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveștilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu același zâmbet în gând și sufletul pribeag îmi cânta dorul încetișor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de țărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puțin din nemurirea lui în fiecare străin...
Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi lipsești fizic. Caut frumosul în oameni să mă alin. Te caut pe tine doar o șoaptă, cât să-mi îmbrățișez pământul și să mă întorc acasă din nou. Cât să vorbesc cu zorii și să-mi opresc pribegia de neînțeles. Dar nu știu cine sunt. De ce nu-ți seamănă nici cât o fărâmă de clipă, nici cât un zgomot al inimii plăpânde, nici cât vibrația unei emoții efemere? De ce nu te găsesc? Poate m-aș odihni la tine în brațe un ceas, aș râde și-aș plânge de fericire că te am. Și te-aș iubi. La fel de mult ca acum, când am înțeles că vidul acesta imens, dureros de prezent are menirea de a mă învăța să te iubesc mai mult ca oricând.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iert și mă vindec de tine. În definitiv poți să-mi iei din suflet orice. Dacă am un văzduh și-un strop de iubire n-am nimic de pierdut!
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor șterse. Suntem tot noi măreți pe alocuri, sub umbra ștearsă a măstilor fixe, aglomerați de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme și reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvența lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri și apus.
Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e să câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!