Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomeraţia clipelor efemere şi bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrăţişa. Mirosea a brad şi a oameni plini de şoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă şi oraşul îmi părea o întindere nesfârşită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme şi apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii şi altii aşteptau încă trenul pierdut. Poate aşa era viaţa. Plină de moartea uitării şi de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieţii, într-un suflet hoinar.

Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulie, cu briză sărată de răsărit ţi-am prins de un picior fericirea. Când se aşterne tăcerea peste aglomeraţia surdă de suflete goale, tu să te adăposteşti în surâs de visuri senine. Zorii cu vibraţia intensă şi amintiri nepătrunse de toamna uitării îţi vor înveli silueta firavă în ispită. Te-ai îmbrăcat atât de frumos. Cu ie albă, împletită din fir de stele şi taine nespuse de freamătul mării. Au gust de vară şoaptele tale şi buzele roşii iţi seamănă cu rod copt de cireş.

Andreea Palasescu (1 iulie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrăţişate tainic într-un fărâmă de şoaptă, ne-a găsit alipiţi de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoţiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veşnicie. Şi întunericul muşca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparenţele. Puteam exista efectiv, fără explicaţii plauzibile, suficienţi unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la ţărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă şi plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăţi nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Şi acolo, pe un câmp de înfrângeri şi agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni şi umbre. Şi alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, aşteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care îşi stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu şi încredere oarbă aşteptau cuminţi într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace şi oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puţin pregătită pentru eşec şi suferinţă. La fel de mult probabil şi greşisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleşit aşteptările, le-am strâns în pumnii mici şi-am suflat cu speranţă peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunţişul acestei vieţi trecătoare. Pesemne erau rupte şi agoniseala anilor mei frumoşi s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare şi rămăşiţele păstrează urma paşilor tăi apăsaţi şi grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îţi promit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mine încă apunea soarele verilor târzii. Priveam amândoi într-un adânc infinit de gânduri în care se oglindea tainic surâsul amintirilor. Te-am închis într-un suflet flămând. Ascultam liniştea timpului şi glasul tău picura veninul uirării într-o şoaptă de dor. Parcă plecasei de veacuri din povestea noastră...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâşietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai ştiam drumul înapoi către mine. Fără o şoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor şi am aşteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp şi a nopţi de dor, rătăcite într-o întindere nesfârşită de apus. Era totul şi cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..

Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi timpul ne va îngădui rătăcirea, dezbrăcându-ne lent de orgolii, tăcere şi promisiuni împlinite pe jumătate. Ne vom opune gândurilor aglomerate, regăsindu-ne cald, submisiv şi poate tardiv, dincolo de abstract si necunoscut. Vom respira amurgul cu grijă, trăindu-ne proaspăt şi intens, îmbrăţişaţi într-o iubire veche, sărutând paşii clipelor şi altarul vieţii scăldat în lumină şi umbre ispititoare de abis. Ne vom asculta şi focul din noi o să ardă mocnit, asmuţindu-ne dorul şi păcatele. Siluete negre de fum îşi vor încinge brâul subtire cu dorinţe ascunse în profunzimi de suflet. Înainte de surâsul înalt al razelor o să pătrund în tainele tale, sorbindu-le esenţa dincolo de vibraţie şi slăbiciuni. Şi marea o să ne scalde în seninul albastru, muşcând din amintiri nemuritoare. O să ne fim. Câte puţin sau totul într-o inimă avidă de NOI, din care vara plină de gust şi fericire, nu plecase niciodată...

Andreea Palasescu (4 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic şi conştient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise şi culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol şi cumva în contradicţie cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid şi seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios şi rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana şi dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtaşi amintirilor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentu-i numai o răsuflare de şoaptă strânsă în pumnii hazardului cu ardoare şi simple fericiri. Pentru unii e dar, conştiinţă şi nesfârşită recunoaştere iar pentru altii nimic mai mult decât ce-i cuvenit. Din sine, fără stăruinţă şi restricţii impuse propriului suflet, spre evoluţie.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai conteneam să-l ascult. Tăcerea mi-era răsfrântă în ecouri şi noaptea păşea graţios peste clipele târzii. Avea urme de tocuri în suflet şi parfumul trupurilor avute într-o doară, îi rămăsese încă impregnat în gânduri, ca o amintire savurată în taină, ca o piesă de teatru jucată pe scena vieţii, fără aplauze. Purta în priviri toate păcatele, şi-n palme inima mea străină de suflete călătoare, goală de sine si plină de el, până la nebunie.

Andreea Palasescu (25 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din grabă am înghesuit visurile într-o sticluţă şi-am golit-o la tine in suflet. Să mă ai. Dar ele n-au atins nici cerul, nici pragul poveştilor nescrise. Metamorfoză!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa unui suflet drag, devine adesea, contradictoriu, o prezenţa vie, statornică, comparabilă cu fantasmele năucite de raţiune în luptă cu o dependenţă afectivă. Omul pleacă şi umbra atingerilor sale rămâne agăţată de inimă, printre rânduri pline de patos, dorinţe şi amintiri pierdute în mrejele timpului. Dorul îi menţine imaginea clară, intactă şi tăinuită de pofta hulpavă a uitării.

Andreea Palasescu (8 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi şi zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoţie nesfârşită şi iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare şi ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieţi. E tot ce am. Şi dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puţinul care mi-a rămas!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când...

Când ochii tăi plini de lumină,
Mă vor îmbrăţişa cu pleoapele închise,
Strângându-mă la piept sub lună plină,
Vei vedea cum te-am iubit în vise.

Când tâmpla-ţi fină vei rezema uşor,
În palma unui suflet cu obrazul plâns,
Dăltuit de riduri şi istovit de dor,
Vei auzi de-aproape un oftat ascuns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amorţite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoiase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu (26 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea evocă nevoia acută de eliberare a gândurilor care tulbură ecourile vastelor trăiri. Oamenii sunt clipe de adulaţie, mister sau furie copleşitoare într-un buchet de măşti sculptate din lutul timpului. Adesea, plecăm împreună pe drumuri anevoioase, prin hotare îndepărtate de viaţă. Ne ţinem de mână strâns, purtând bagajele viselor vechi pe umerii goi. Vântul şoaptelor ne mângâie pleoapele cu o adiere blândă a tăcerilor mistuitoare. Uneori ne pierdem în armonia viselor îmbrăţişate cu dor. Dar iubirea înseamnă să descoperi harta unui drum comun într-un suflet firav.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!