Duminica umblă

Duminica umblă mohorâtă pe străzi
cu mâinile în buzunare.
În biserici e frig, lumânările nu ard,
îngerii sclipesc cu aripi frânte.

Dumnezeu a sigilat himerele oamenilor cu fruntea îngheţată.
Mirosul de busuioc îndeasă în strane femeile în negru
şi crucea nu ajunge nici în cer nici în pământ.

Azi se ţese istorie de dimineaţă,
dorinţa e o rană deschisă pentru toţi.
Victimele erorii scornesc speranţe false,
doliul neamului e prezent şi dincoace şi dincolo de Prut.
Lumina comună e sechestrată de mâinile jupuite de piele
şi cele pline cu aur.
Pământul rămâne sub tălpi împărţit de istorie

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica trece...

Duminica trece prin oameni
scormonind întunericul
ascuns sub coaste, în ochi, în gând.
Deschide o fereastră unde toaca răsună cu muget violet,
limbi de clopot sfărâmă ecoul
format din peşti apocaliptici,
sfinţi cu surâs decolorat,
reliefuri învelite-n frig şi speranţe,
o turlă surpată înclină lumina într-o parte.
Un ochi pironitor ca o strigare dintr-o icoană trece prin tine.
Duminica fântânele tac.
Umbrele dorm sau îngenunchează
cu fruntea plecată-n pământ.
Aerul se plimbă pe bulevard,
trotuarele merg sub sălciile coafate ca de sărbătoare.
Duminica, îngeri formaţi din lumină şi glas vin din neant
uscându-şi aripile în lapte şi miere

poezie de Oana Frenţescu din Copacii aleargă odată cu mine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire de flaute

După ce aerul trece prin flaut,
înfloreşte sub aripi de păsări
şi are mirosul unei biserici
abia alăptate de rouă.

Cu mâinile altcuiva
încerc să ridic muntele
cât mai aproape de ieslea norilor,
fără să tulbur orga
ce cheamă stelele în palma cerului,
în timp ce o uşă în formă de cerc
se înroşeşte de aşteptare.

Smerită şi blândă,
duminica ascunde sub tălpi
sămânţa de rai.
Până unde creşte sufletul în pâine?
Până când?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă văd un nebun liniştit

abia îmbrăcat în cămaşa de forţă
între pereţii capitonaţi şi mobilierul fără colţuri
nicio fereastră spre iad
pedeapsă pentru toate visele un coşmar oficial
de fiecare dată acelaşi
până la acceptarea ca ideal
demersul acesta insipid cu false aripi de înger
capele sixtine şi papi franciscani
mii de biserici cu mii de dumnezei
printre toate alegerile nici un liber arbitru de spânzurat
nici de limbă nici de gând
doar posibilitatea de a mă retrage în pământ rădăcină
să caut lumina ca o frunză nesupusă
sihastru în propia mea carcasă
clădesc cu avânt revoluţionar
paradis după paradis
cu inima deschisă fiecărei prăbuşiri din înalt
sunt alienatul care dansează cu stelele vals
sau mortul de peste zi care răsuflă uşurat
între două respiraţii de lună
atunci când se-ntoarce fericit din groapa comună
pentru încă un vis

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

istorie

Învăţată în cărţile de şcoală, istoria era o apoteoză a vitejiei neamului. Gândită dincolo de şcoală, istoria oamenilor măsura durata absenţei lui Dumnezeu.

definiţie celebră de Ionel Teodoreanu în Secretul Anei Florentin (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia creştină are o virtute pe care n-a avut-o niciun sistem filosofic în istorie: egalitatea absolută, nedemagogică, a oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Toţi sunt oameni. Creştinismul nu e depăşit în istorie de nimic.

Petre Ţuţea în Jurnal cu Petre Ţuţea (1992)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana

Nici strălucirea nu este de mine nici fala
Nici mirarea nici flinta eternei erori
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Nici dimineaţa acestei fântâni murmurate
Nici plopul nici râpa ce am trecut-o
Zărind umbrei tale piciorul ei luminos
Dar frumuseţea rămâne o rana deschisă
Atunci m-aş întoarce să-mi pun gura pe ea
Atunci aş simţi ce fel se-nfioară durerea
Bujorii aprinşi din cana lăsând să cadă
Trupul petalelor de căldură şi teamă
În noaptea păcatuui în eterna fântână
Nici amintirea nici gloria nu rămân
Buzele reci caută încă buze fierbinţi
Dar frumuseţea rămâne o rană deschisă
Un spaţiu deschis al imaginarului
Strălucirea gloria ei mirarea şi spaima
Timp fără timp ecou fără paşi paşi fără drum.

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o pasăre ale cărei aripi, mâinile, necunoscând zborul scriu istorie.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este o pasăre ale cărei aripi, mâinile, necunoscând zborul, scriu istorie.

definiţie aforistică de Vasile Ghinea (2012)
Adăugat de Vasile Ghinea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii au lacrimi

Îngerii au lacrimi şi fluturi pe degete,
tocmai acum curg în biserici peste chipul
mucenicilor bizantini,
mă închin sfioasă
în parada asta de aripi
Te caut, Doamne,
Te strig de dincolo de mine,

M-ai răstignit pe trei cruci deodată:
a Ta, a mea şi a lui...
cu dragoste şi iertare Mi-ai dat
dezlegare de cuvinte,
Ah, Doamne
cât dor rănile înfipte în inimă!

sângerează a viţă de vie sălbatică,
peste tot curge
şi colcăie a farisei în catedrale,
pe străzi mucenicii cer azil cerşetorilor
îşi fac loc printre cartoane
şi benzi desenate...

nu vreau
să-mi schingiuiesc şi ultimul deget
mâinile mele prelinse în sunet de greier
mai pot să mângâie curcubeul.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunde strâmbe

Nimbul lipseşte în spaţiul cu îngeri răniţi
şi spatele întors către divinitate,
frigul intră prin pereţi, până-n oase,
slăbiciunile omeneşti umplu nimicul
c-un timp ce nu se mai întoarce.
Biserici vechi şi noi toarnă vecernii,
suntem restructuraţi din rugăciuni,
ce cad ca o ploaie, cu grămada,
în cuvinte dezgolite de sâmbure învelit în lumini.
O primăvară nevie umblă pe străzi
buimacă,
ghioceii germinează-n pământ.
Strâmbăm secundele
ca în ele să încapă visele,
ce le purtăm cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul e prezent

nimicul e prezent în dimineaţa asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăţi ce cad din el
şi-un bulgăre de praf martir pe-o carte

strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenuşiul lor etern
fantezia găureşte pereţii urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinţii
demoni nu-s
şi nici ochi lipiţi de ferestre
există o cale lungită peste a şaptea durere
unde lumina migrează cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea este un manual de istorie, cultură şi spiritualitate a neamului nostru!

aforism de Ana Iordache
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi.

Ion Buga în Predici, volumul II
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

noaptea s-a aprins iar
emoţiile au coborât din pereţi
căldura ridică tavanul şi plimbă odăile

se face tot mai strâmt
norii se adăpostesc printre riduri
trupul fumegând de frunze rămâne fără ochi şi buze
mâinile tac retrase-n buzunare

gândul nu se împarte la nimeni
doar timpul se sparge în secunde rotunde
fără oprire creând iluzia altei lumi
cu un trup de care n-ai trebuinţă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesuri amare

Am fruntea pietrei,
înrourată-n tăcere. Rugă am rostit
pentru aceste înfloriri
baletând
în înţelesuri amare.

Ce zile faste mi-am ales
s-aştept iubire
pe false coridoare?
Ale cui sunt mâinile
şi ochii acestui
chip tulburat?

Astăzi,
nici păsările,
nici ploile
nu mă mai recunosc
şi... ştii doar,
soră geamănă
le-am fost...

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Suntem într-o istorie depravată,
Întinsurile ei peste amintirile noastre foşnesc sonor.
Cuvinte de jale neluate în seamă se nasc în prezent
pătând peisaje mioritice.

Sunt ochi care plâng
ca o menire de nemişcare a destinului.
Sunt bocanci încleştaţi de legi suprapuse
venite smuls peste mulţime.
Din urmă vine durerea şi sângele pierdut.

Umeri timizi de femei
trec prin sentimente încălzite de puterea banului.
Braţele poporului atârnă ca nişte ramuri plecate,
pe jumătate împietrite.

Suntem într-o istorie depravată.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!