
În oglindă văd un nebun liniștit
abia îmbrăcat în cămașa de forță
între pereții capitonați și mobilierul fără colțuri
nicio fereastră spre iad
pedeapsă pentru toate visele un coșmar oficial
de fiecare dată același
până la acceptarea ca ideal
demersul acesta insipid cu false aripi de înger
capele sixtine și papi franciscani
mii de biserici cu mii de dumnezei
printre toate alegerile nici un liber arbitru de spânzurat
nici de limbă nici de gând
doar posibilitatea de a mă retrage în pământ rădăcină
să caut lumina ca o frunză nesupusă
sihastru în propia mea carcasă
clădesc cu avânt revoluționar
paradis după paradis
cu inima deschisă fiecărei prăbușiri din înalt
sunt alienatul care dansează cu stelele vals
sau mortul de peste zi care răsuflă ușurat
între două respirații de lună
atunci când se-ntoarce fericit din groapa comună
pentru încă un vis
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Dacă matematica este numai una pentru toate neamurile
de ce dracului Dumnezeu naște atâtea controverse?!....
nu trebuie să inversez lumina
nici să întorc diminețile cu fața spre apus
răstorn în gând munții de sub ape
oricum nici luna nu mai aduce povești
sau eu nu mai știu să ascult
prăpădul gemenilor sau turnul babel
ori sodoma și gomora sau potopul lui noe
mai știu eu care legendă între două intrigi de zei
un pariu cu lebede și fecioare
iar din spumele mării mediterane
doar apollo suspină pe-un fluture liră afrodite
fie de zăpadă fie de cenușă flori ale disperării
desene de aripi perene într-un crematoriu polar
când verde paradis când raiul durerilor
doar republicile utopice conduse de poeți
trăiesc întotdeauna mai mult decât orice democrație
așa că donez o lacrimă pentru fiecare mort inutil
oricum nicio lume nu-și caută creatorul
doar se mimează steril iubirea de aproape
apoi se mai pune de-o cruciadă
sau de orice alt fel de război sfânt
la urma urmelor nicio pedeapsă nu este precum sărutul lui iuda
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele
niciodată nu caut vinovați de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieții
poate și pleoapele
când despart visele în clipe
nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovați de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mișcarea de rotație
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate
chiar și de aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e o sumă de compromisuri
între cei care nu pot
și cei care nici măcar nu vor să încerce
pe când învingătorii se mulțumesc
cu ovațiile clipei și câteva pumnale
întotdeauna mai ascuțite
decât orice încercare de perfect
și nu e nimic condamnabil aici
e doar o chestie de expunere
care face parte din selecția naturală
un fel de pedeapsă pentru îndrăzneala de fi cel mai bun
de fapt e ca atunci când primul căzut din lan
e întotdeauna spicul cel mai înalt
și cu bobul cel mai plin
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt material de construit scări la cer
altfel ne-am prăbuși în noi
precum o fac stelele care refuză risipirea
iar hăurile nu s-ar mai lăsa pătrunse
nici măcar ca sifoane spre nicăieri
din când în când zâmbesc ca un orb
la auzul unei voci de înger
ridic degetul arătător ca pe un penel
desenând aiurea poduri între lumi
într-o disperare soră cu poezia femeilor
și mă pierd în visul din visul meu
ca un autor de scenarii hollywoodiene
numai bune de ridicat biserici noi
din care dumnezeu să ne ierte
de dumnezeire
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt liber să visez că sunt liber
precum o gâză prinsă-n lumină
(nu voi ști niciodată dacă era dispusă să ardă)
...............................
poate nici Isus nu era pregătit de crucificare
...............................
doar din când în când rătăciții mai împart speranța
ereticii doar vin și pleacă ca la un job regulat
nu ca o scuză pentru cine știe ce războaie
doar așa ca să nu moară de plictiseală
între două veșnicii
iar eu îmi strig dorul de primăvară prin tine
ca să uit de toate zăpezile acestea cenușii
ca și cum doar împreună putem elibera fulgii
din strânsoarea gravitației
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori
nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naștere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
așa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur și le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aș povesti cuiva
de fapt nici nu știu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâții ăștia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
O singură clipă între două gânduri, între două respirații. Nu e nevoie de meditație sau de practică. Nimic de învățat, nimic de făcut. Nimic de atins, de obținut sau înțeles. Doar tăcere. Nu avem de făcut nimic doar să fim - fără nici un gând, fără nici o dorință, fără nici un atașament, fără nici o așteptare.
citat din Shanti Devi
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja
și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer
într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare
chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Clauza tuturor clauzelor
nu începe niciodată cu a fost odată
dar e aproape asemenea cu puricele acela potcovit
care îndrăznește să nu se supună gravitației
nici de la stânga spre dreapta nici aiurea
dar întotdeauna prin centru
ca să fie vizibil
întotdeauna vizibilitatea a fost pe placul mulțimii
fie vorba între noi surdo-muții
nicio sferă nu este totuși perfectă
oricâte teorii se adaugă ideii de ideal
poate că doar intenția se pedepsește
spațiile bănuite din spatele fiecărei minuni
sunt mai întotdeauna de netăgăduit
atât timp cât nimeni nu va căuta să le demonstreze
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tu luntre, nu tu punte
doar saci cu nisip încă virgin
neînvățat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viață
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale și circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenușie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc de mă dor norii
dar și toate pădurile înmugurite
te iubesc de fiecare dată altfel
și mă tot nasc
după fiecare îngheț drastic
precum ghioceii
.......................
în groapa marianelor
dacă oceanul ar disprea brusc
ar fi cel mai înalt munte de pe terra
.......................
fericirea
nu este niciodată atunci
când este
doar lipsa ei
se simte ca un dezastru
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi înțelege nimicul ca alternativă
(cu siguranță e doar o chestiune de timp)
o să plâng atunci puțin
cât să umezesc un colțișor de ștergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniștea nu mă va găsi
doar o abandonare calică
mă va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeam că îmi bate inima
nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine știe care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
și cea mai nesăbuită dorință
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înțelege nimicul ca alternativă
(cu siguranță e doar o chestiune de timp)
o să plângi atunci apocaliptic
cât să umezești un colțișor de ștergar
nici prea alb nici prea apretat
cu lacrimi mai amare decât marea
din nefericire liniștea nu te va găsi
doar o abandonare calică
te va pătrunde ca un ghimpe de glădice
drept unde credeai că îți bate inima
nu sunt bun de sfătuitor
mă pricep doar să văd dezastrele
ca pe cine știe care comete
numai bune să treacă regulat
lăsându-ne de fiecare dată de ales
între o ploaie de stele
și cea mai nesăbuită dorință
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăț să respir apa între foc și îngheț
cum delfinii recită adâncul din oceanul neînțelegerii
bobul de nisip către vârful muntelui nu are cărare
nici scoica în care așez speranța
nu știe rostul măsurării timpului
dintre două stări de agregare precum un sărut
între prăbușirea cerului și răsăritul grâului
nu caut oul de zbor
nici măiastra de banal
doar cânt iubirea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudați
pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbușesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mor în fiecare dimineață
mă las apoi îngropat de realitate
de la inimă în jos spre rădăcină
să-mi caut seva prin măruntaiele pământului
defect profesional-desigur
minerul din mine nu a uitat întunericul
doar partea aceasta care se visa marinar
mai strigă cerului sufocarea vieții
mă străduiesc să învăț tăcerea
nu mai șoptesc nici ierbii dorința
desfac doar piatra-n patru să-i caut centrul
între timp mă întorc în mine
din ce în ce mai adânc
până la înec
să-mi găsesc în sfârșit atlantida
să desfac minunea minunilor
în atomi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi
inima mea e însărcinată cu tine
nici un chiuretaj nu poate anula asta
rănile și ascunse dor la fel
nici un fard nu va ascunde cicatricile
fiecare trecere lasă urme
nu poți nega că a fost
nici o operație estetică
nu schimbă interiorul
oricâte oglinzi fermecate aș consulta
nici o poveste nu se scrie singură
e nevoie de doi
orice alt fel de a iubi e literatură
fiecare bătaie
toate sistolele
liniștea diastolelor
extrasistolele
toate notele din timpanul iubirii
nu-și au rostul în lipsa concertului
cum să iubesc la ideal
e ca și când mi-aș hrăni caii cu jăratic
nu draga mea
eu te iubesc cu totul
cu toate rănile
cu toate minunile
cu tot sufletul
îți iubesc și lacrima și dorul
chiar și atunci când nu mai știi
încotro e mai bine
chiar și îndoiala
și disperarea
și...
și toate neacceptările
nu-ți cer să mă inventezi
cum nici eu nu te demonstrez
ar fi de ajuns să ardem
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noțiunea timpului
așa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăța argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
așa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal țese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelațiile prin oamenii de nea
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!