Şi-acum mai eşti în mine

M-ai adăpat, iubite, ce sete-aveam în mine
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta rămâne pe sânu-mi şi adoarme!

Şi-acum mai eşti în mine, ca un poem ce cântă
Pe strune de vioară, când înserări frământă.
Cum înfloreşte-albastrul sub genele lăsate,
În visele de noapte, când pleoapa-ncet se zbate!

Şi aripile-s ramuri ce înfloresc amurgul,
Cu primăveri aruncă în mine Demiurgul.
Pe buze mai suspină sărutul... ce arsură
Mi-a sângerat tăcerea şi s-a ascuns în gură!

Mi-ai adăpat iubite, atâtea doruri mute,
Cu zeama aurie de pere pergamute!
Când ai muşcat din versul virgin al cărnii mele
A explodat tot cerul şi a plouat cu stele.

Şi-s ca o sărbătoare în straie de lumină
Şi te iubesc cu teamă şi te iubesc cu vină...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Şi-acum mai eşti în mine" de Violetta Petre

M-ai adăpat iubite, ce sete-aveam în mine,
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta-mi rămâne pe tâţe şi m-adoarme!

Acuma am în ochii deschişi, visări nebune,
Căci mă priveai cam galeş şi tandru pe păşune,
Ieşeau gingaş din fluier acorduri minunate
Iar eu oftam din suflet cu genele lăsate.

Sunt aripile ramuri ce înfloresc amurgul,
Cam mustrător la mine, gelos, se uită murgul
Şi buzele îmi tremur de o simtire pură,
Iubesc, dar condamnată-s pe veci să tac din gură.

M-ai adăpat iubite dar setea-mi este vie,
Mă copleşesc frisoane si simt o nebunie,
Că vreau să-mi strig iubirea ce-mi freamătă sub piele,
S-audă toată lumea, să urce pân la stele!

Îmi umflu tare pieptul şi strig s-auzi şi tu,
Sî-ţi fie clar iubite ce-ţi spun acuma: MUUUUUU!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru 29

Am braţele înmugurite-n toamne,
Paradoxal, nici frunza nu mai cade,
Mi-ai împrimăvărat iubirea, Doamne
Şi plouă peste mine cumsecade.
Îmi înfloresc în irişi cantilene
Şi îmi zâmbesc pe buze, crini albaştri,
Pe glezne-mi cântă voci vivaldiene
Şi mă înalţ, o novă printre aştri.

În palme cresc poeme de lumină,
Din asfinţit culeg un vers de taină,
Mi-e foame de iubire şi de vină
Şi mă dezbrac de a tăcerii haină.

Şi aş dansa cu ielele de mână
Când noaptea îşi îmbrăţişează zorii,
Pe trupul meu, doar roua să rămână,
Tu să o bei, nectar din sânul florii.

Mi-s tălpile de verde ameţite
În labirintul sevelor astrale;
Arată-mi calea înspre noi, iubite,
Din cele patru puncte cardinale!

Mă vei găsi în câmp de genţiene,
Printre scaieţi ce-mi cântă la vioară
Albastre simfonii fără refrene
Şi-n mine nemurirea se strecoară.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorim cu ochii-nchişi

Şi dacă-i numai noapte şi umbre ne doboară,
Eu înfloresc în mine şi-n tine-a doua oară.
Cu ochii-nchişi te caut şi te găsesc oriunde,
Acolo unde luna, de lumea mea, te-ascunde.

Ştiu gustul gurii tale dintr-un sărut cuminte,
De ochii tăi, în ochii-mi eu îmi aduc aminte.
Şi chiar de irişi galbeni au adormit în vină,
Te am întreg, iubite, pictat pe-a mea retină.

Sub piele am lăstunii din primăveri albastre,
Pe coapse cântă vara din zâmbetele noastre.
Şi toamnele se-alintă pe sâni, cu ploi flămânde,
Pe braţe ninge iarna, cu alb, să ne inunde.

Te văd cu ochii minţii şi te citesc ca orbii,
Poemul meu de taină, cum te vânează corbii,
Când află că lumina şi soarele-s străine!
Dar înflorim, iubite, doi orbi, printre ruine.

Şi dac-ar fi ca mâine, să ne deschidem ochii,
Eu te-aş închide-n mine, de mine, să te-apropii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, Poem şi tu, Cuvântul...

Te-am văzut prin ploile târzii,
Aşteptând să-ţi luminez cărarea,
Paşii îţi plângeau pe căi pustii,
Eu îţi răsăream, topindu-ţi sarea.

Primăvara, ştiu că ţi-o aduc,
Iernile le-ascund la mine-n păr
Şi în toamna cuibului de cuc
Te mai ning şi azi cu flori de măr.

Sub cireşi în floare mă mângâi,
Înfloresc sub palma ta, cum cerul
Îşi deschide porţile dintâi.
Tu îmi eşti, iubite, temnicerul

Într-un loc în care m-ai chemat.
Au venit cocorii-n zbor la tine,
Chiar de mi-este zboru-ndepărtat,
Am adus şi fluturii cu mine.

De mai sunt zăpezi în trupul tău
Şi-n coroana-ţi umbra îţi veghează
Ca un crâncen, sângeros călău,
Eu îţi dăruiesc lumina trează,

Să-ţi descânt tăcerea din nisip-
Clipele ce curg nevinovate
Şi pe buze, zâmbet, înfirip,
Noaptea o gonesc cât mai departe.

Seve de iubire-am răsădit,
''Îţi aştern cu floare tot pământul''.
Dacă pân-acuma n-am murit,
E, că-ţi sunt Poem şi tu Cuvântul...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

sufletul meu este imensă enciclopedie
cu stele în palme şi cântecul pe buze
am transformat tristeţea într-o parodie
am scăldat în lumină gândurile confuze.

am lângă mine oameni pe care-i iubesc
le dau versul meu încărcat cu speranţe
cerul cu luceferi cu rugi îl înmulţesc
doruri atârnă greu în albastre balanţe.

cântă viori în mine şi cerul le ascultă
aş vrea să îi fur morţii încă un veac
să răspândesc în lume iubirea ocultă
mi-a fost hrană de suflet şi leac.

o rugăciune sfântă către ceruri zboară
credinţa-n Dumnezeu deznădejdi doboară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai când iubesc

Numai când iubesc,
Primăverile sufletului meu, ca florile paradisului înfloresc.
Numai când iubesc,
Irişii ochilor mei, ca stelele nopţilor senine, vioi se trezesc.
Numai când iubesc,
Piramidele viselor mele, fapte reale construiesc.
Numai când iubesc,
Dărniciile altruiste mă însufleţesc.
Numai când iubesc,
Valorile sufletului meu se înmulţesc, se înmulţesc,
Fiindcă iubesc, ca mine, ca tine, ca voi, fiindcă iubesc.

poezie de Valeria Mahok (6 august 2013)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de sărbătoare (glossă)

Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!

Şi scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, răşină!

Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Şi nu mi-ai dat răspuns la întrebare,

Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-şi strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

Din picătura ploilor celeste
Am supt precum din sânul de lehuză,
Iar roua florilor de colţ pe creste
Mi-a fost sărutul părintesc pe buză.

Ferestrele din cer, în ochi, deschise
Îmi sunt şi-acum albastrele petale-
Aş mai rămâne-n visele promise,
Să mă hrănesc cu sevele astrale.

Să nu am anotimpuri fără soare,
Să înfloresc în fiecare clipă,
Sub genele cuprinse de mirare
Să-mi ţeasă timpul încă o aripă;

Pe sub zăpezi, să nu mă ştiu vreodată,
Să nu m-atingă igrasia urii
Şi ochii să nu-mi plângă niciodată,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii!

Şi să te gust şi să mă guşti angelic
Ca pe-o licoare-n vas de alabastru,
Cu mir de nard în Edenul feeric
Să ungem fruntea unui cer albastru.

Şi să uităm clepsidrele flămânde
Ce-şi scutură nisipul în rafale!
Iubirea, sângele să ne inunde
Când mă ating, timid, buzele tale.

Duminica să cânte-n calendare,
Să se-odihnească timpul de osândă,
Să n-aibă săptămâna nici hotare
Şi nici secundele să stea la pândă.

Pe-un colţ de palimpsest, rămână versul
Ce-a suspinat de dor şi de pudoare,
Tu-mbracă-mă cu întreg universul
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Să strălucesc ca zilele de vară,
Sau precum steaua eminesciană
Ce nemurirea peste timp îşi cară
În ''pas des deux'' cu cea bacoviană.

De goliciune nu îmi e ruşine
Şi nu m-apasă vreun păcat sau vină;
Îmi este, Doamne, nesperat, de bine
Să mă gătesc cu straie de lumină.

Poemu-acesta nu e ca oricare
El s-a născut ca nuferii din tină
Un dar de suflet pentru fiecare
Cu frumuseţea prinsă-n rădăcină.

Rămâne-n mine ca dovadă vie
Şi în uitare de-aş cădea nu doare,
Că-n el, trecutul, poate să învie
Cuvinte ce rămân nemuritoare.

Precum copacu-şi lasă chihlimbarul
Din miezul din adâncuri, ca pecete,
La fel, poetu-şi foloseşte harul
Cu frumuseţe, suflete, să-mbete.

Luaţi din el ce vreţi, sau ce vă place
Şi ce vă face fruntea mai senină!
Doar ştiu că în poemu-acesta zace
Un chihlimbar, de-al inimii, răşină.

Un chihlimbar, de-al inimii răşină-
Cuvinte ce rămân nemuritoare.
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Şi scrie-mă poem de sărbătoare!

Când mă ating, timid, buzele tale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv şi cenuşiu.

Să nu mă cerţi, că am bătut la uşă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenuşă
Şi l-ai înaripat spre univers...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doar ploaie sunt...

Nu s-au mai desprins de mine ploile cu frunze-n plete,
Curg, aşa, ca o cascadă şi nu-ncerc să mă ascund.
Poate, te-oi găsi prin ele, printre frunze violete-
Strigă-mă, iubite-n ploaie, chiar de-andante îţi răspund!

Şi dezbracă-mă de toamne, cât mai este timp de-o vrajă-
Uite, cum suspină cerul-mpovărat de nenuntiri!
Caută-mă-n nopţi de veghe, unde mirii stau de strajă,
Numărându-şi anii tineri amprentaţi de amintiri.

Şi de-o fi să fie-o nuntă, nu uita să faci strigare
Până dincolo de toamne, să mă-mbraci în primăveri,
Să mă plimbi prin constelaţii, înhămat la Carul Mare,
Ca un Zburător, iubite, nemurirea să-mi oferi!

Poate-i doar un vis de noapte ce se naşte din dorinţă-
(Eu să te inund cu cerul, ce se scaldă-n ochii mei),
De atâta aşteptare şi prea multă neputinţă,
Când doar ploaie sunt, iubite, şi te chem ca să mă bei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braţ albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În braţele tale dimineaţa plânge.

Geme orhideea de atâta viaţă
Dincoace de umbre, soare o răsfaţă
Un penel sărută visul şi-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospeşte-n tine!
Ştiu că-ţi este noapte, fără Poezie,
Ştii că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt pădure şi câmpie şi grădină...

Cresc în mine, azi, păduri, ca-ntr-o oază din deşert
Şi nu-mi pasă dacă-mi furi, un poem cu ploi. Te iert.
Lasă-mi versul de-nceput, când gemea de-atâta verde-
Un lăstar necunoscut, nebunia să-mi dezmierde!

Cresc în mine, azi, câmpii, flori de maci, pe buze dulci
Şi devreme, de-ai să vii, să nu uiţi să te aduci,
Să-ţi arăt cum râd scaieţi, la o margine de vară,
Când i-atinge luna-ncet, şi-i sărută-n strai de seară.

Cresc în mine, azi, grădini cu zorele şi trifoi,
Tu, să mă adăpi cum ştii şi duios să mă desfoi,
Să-mi laşi trupul să respire şi-n miros de busuioc
Să gustăm din mere coapte. Şi la cină te provoc,

Să mă guşti din cupa vie-a unui roşu trandafir,
Unde te aştept, iubite, ca pe-un tainic musafir.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu, ca orice-albastră visătoare...

Eşti vinovat de norii ce se-adună
Pe cerul meu, pe umerii mei goi,
Nu mai ajung, iubite, pân' la lună
Şi poeziei 'i-este dor de noi.

Eşti vinovat de toamna tatuată
Pe glezna unui vis neîmplinit,
Iar eu de ce-s, iubite, vinovată,
Că-n ochii tăi, iubiri, mi-ai răstignit?

Eşti vinovat de ploile de vară,
Ce sapă-adânc în suflete de maci;
Le-aş aduna durerea de fecioară
Pe buze-n aşteptare, dar tu taci.

Eşti vinovat de crimă şi trădare,
Că mi-ai ucis albastrul din priviri
Şi m-ai trădat ca pe-o nemuritoare
Sirenă îngropată-n amintiri.

Eşti vinovat de-nsingurea-n care,
M-ai condamnat, într-un deşert de dor;
Îmi plânge versu-n semne de-ntrebare,
La care nu găsesc răspuns şi mă strecor

În nopţile ce-mi sunt mereu aproape-
Nopţi albe, agonii, şi-nnebunesc;
În mine nicio zi nu mai încape
Şi-aş vrea pe trupul tău, să m-odihnesc.

Am obosit de-atâta aşteptare,
Ecouri îţi trimit, dar nu ajung;
La tine. Depărtarea e prea mare
Şi gerurile iernii mă străpung.

Şi de mai cred în false jurăminte,
E pentru că îmi place să mă mint,
Că sunt un adevăr printre cuvinte
Şi vreau minciunile să îţi dezmint.

Eşti vinovat, iubite, şi mă doare
Că suntem, totuşi, sub alcelaşi soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

De m-ai îmbrăca-n iubire, lupii s-ar opri din goană
Şi le-aş îmblânzi nesaţul cu sărutul tău de vineri,
În genunchi, te rog, iubite, pune-mă într-o icoană,
Să miros a iasomie la mirese şi la gineri!

Lasă-mi vântul să-mi adie, peste sâni şi peste pleoape!
Şi să cred că mă mângâie, palma ta de zeu cuminte.
Adu-mi cerul şi pâmântul, lângă mine, mai aproape,
Să-mi aleg, din universuri şi din lutu-ţi, noi veşminte!

Sunt frumoasa din Valhalla, goală sub lumina lunii,
Tu să mă priveşti o clipă, cât să îţi pătrund în sânge,
Pune-mi borangic pe braţe, să culegem toţi alunii,
Să mă-mbraci în frunza toamnei, chiar, pădurile, de-or plânge!

Şi mai vreau să-mi pui coroană de cicoare peste frunte,
Să se oglindească-albastru, ochii mei de inocentă,
Ce n-au învăţat, Infernul, Purgatoriul, să le-nfrunte,
Când mai am pe mine urme, din a Raiului placentă.

Şi să mă botezi, iubite, dimineaţa, pe răcoare,
Când vin zorii să se-mbete cu miresmele femeii!
M-aş îndrăgosti de viaţă, chiar de-i viaţa-nşelătoare,
Doar să gust un pic din tine, când vor înflori toţi teii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

Să te trezeşti şi să alergi prin mine!
Prin vene nu mai curge nicio vară
Şi primăvara geme în ruine
Şi orice anotimp e o povară.

Nu te mai chem, am obosit, iubite
Doar versul meu, o toamnă-o să-ţi recite.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complimente

- Iubito, fugi de mine?
- Nu, iubite, fug ca să vin la tine!
- Iubito, eşti ca o floare.
- Dar tu, iubite, eşti al meu soare.

- Iubite, hai să fugim în lume,
Să vedem ce ea despre noi va spune.
- Iubito, hai mai bine să ne ducem de pe pământ,
să ne ascundem în sufletul tău cald şi blând.

- Iubito, eşti frumoasă, eşti a mea aleasă
Şi vreau să te fac mireasă.
- Iubite, te iubesc şi te-am iubit mereu
Şi tu eşti alesul meu.

poezie de Vladimir Potlog (1 aprilie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!