Scriu, iubito, scriu

e o vreme cam ciudată!...
stranie, consistentă, deplasată
şi pe zgomotul efemerului lunecând înapoi,
mereu pe variaţii de apus...
chiar am devenit un spectator ideal
sumbrului concert prin instincte trecut.

gânduri de rasă la fereşti tot urc
şi când nu mai am ce face,
mă îmbrâncesc în mine
şi izgonesc veghea emoţiei
spre o verde excitare.

scriu iubito, scriu!
de prezenţă prins pierdut.
suflarea mi-e dată în dans încet
parcă aşa mi l-ai simţit şi tu,
dans ce-n hora păcatelor la rându-i cuprins.

de aici până-n vitrina ochiului tău
mi-e teamă că m-oi expira fără voie
traversându-ţi dantela surâsului tău,
ce l-ai reactivat,
prea deodată şi prea neîmblânzit.

eu răsturnat în gând la vedere
şi aflându-mă într-un vernisaj de uitare,
caut neagra lumină menită să-mi aprindă
mâna debarasată de timp
cu care scriu iubito, scriu!

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi vreau să-ţi scriu, iubito...

Azi vreau să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem,
Căci tot mai hâd e veacul, meschin şi furios –
Şi-aş vrea să-mi sting tristeţea – gândindu-te frumos.

Ştiu c-ar putea să-ţi sune banal şi prea lumesc
Aceste vorbe simple: "Frumoaso, te iubesc!" –
Dar prea puţin, în lumea aceasta, de granit,
Se-aud vorbiri de suflet, de dor şi de iubit,

Şi ştiu că sunt poetul ce pare că-i căzut
Din vremuri prăfuite, din vremuri de demult,
Un aiurit ce cântă, cu viers cam desuet,
Iubirea pentru tine, în tainic alfabet

Şi zâmbete în juru-i stârnind, cu înţeles,
Sau râsete-nfundate, venind din gând pervers...
Dar vine vremea-n care, doar gândul diafan,
Va scoate omenirea din hăuri la liman.

Tu mă priveşti, iubito, cu ochii strălucind
Şi simţi în piept o caldă mirare, tresăltând...
Ştiu, cam ciudat şi palid îţi par, adeseori
Şi cam prea des lunatic, pierdut cu capu-n nori;

Dar vreau să ştii că-aceasta înseamnă să iubeşti
Şi, singură, iubirea, din cele omeneşti
Ne scoate din tristeţe, durere şi gând rău
Şi, sigur, ea ne face, vecini cu Dumnezeu.

... Am vrut să-ţi scriu, iubito, un preafrumos poem,
Cu umbre de tristeţe, iluzii şi blestem
Dar, parcă, stins mi-e glasul, prea trist şi răguşit
În lumea asta sumbră şi dură – de granit...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu

Şi iar m-am pierdut pe cărare,
Pământul se-nvârte mereu ;
Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
Să nu transformi în ateu!

De mine-ai prins lanţuri prea grele
Ce-au fost să mai pot să le trag
Urmându-mi cărarea spre stele
Cu visu-mi atât de dulceag.

Mi-e talpa întregă o rană
Pe care nu pot s-o strivesc
Şi ea îmi e, poate, dojană
Că-s mult prea catâr şi trăiesc.

De ce nu mai e sărbătoare
De-o bună spinare de ani
Să curgă iubirea-n pahare
Să bem toţi acei mai sărmani?

Îţi scriu astăzi, Doamne, scrisoare
C-aş pune răbdarea în cui.
În ea îţi spun tot ce mă doare
Dar Tu să nu zici nimănui!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul numelui de fată

Ţi-aş colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aş face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.

Ţi-aş colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aş fi nici eu acela pe care l-ai uitat.

Ţi-aş colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ţi aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ţi cânt să mai apuc!

Ţi-aş colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ţi colind!

Ţi-aş colinda, iubito. Mi-ai da, dac-ai avea,
Numele tău de fată, să-l scriu pe crucea mea?

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, nu sună întotdeauna de două ori

Îţi scriu de-aici, dintre iluzii, îţi scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii şi despre nodul desfăcut.
Îţi scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struţ,
Pe ambalaje de-ngheţată, pe butelia din căruţ.

Îţi scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îţi scriu pe paracetamol.
Îţi scriu de ce, şi cum, şi unde, îţi scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălţimi şi despre hău.

Îţi scriu cu pana de benzină, îţi scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îţi desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îţi scriu, doar ţie, uneori.

Îţi scriu cu tocul de la uşă, îţi scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tuşă inconfundabilă-n tablou.
Îţi scriu, de azi, fără oprire, îţi scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ţi-am pus poprire şi nu accept negocieri.

Îţi scriu ce ţi-am mai scris odată, îţi scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îţi scriu scrisoare demodată, îţi scriu vorbind, îţi scriu tăcând.
Şi dacă nu primeşti ţidulă, nici telegramă, nici răvaş,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poştaş.

poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.

Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost minţit!

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Aflând că frate-mi eşti,
Odată scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Basarabia

Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.
În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost minţit!
Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

mă stecor stingher printre nopţi rebele
mă cheamă, mă dor amintirile
păşesc pe un peron de gară, de viaţă
gara e goală, viaţa absentă
nu am timp, timpul e gol
am ascuns în pământ paşii tăi, paşii mei
paşii noştrii i-am uitat într-un parc
unde am strâns la piept femeia, întâia oară
caut în ploaie chipul iubit
nu, nu pleca acasă
rămâi lângă mine o zi
mai scriu un poem pe sânul tău gol
te mai scriu într-o noapte de amor
te vreau şi te chem pe drumul spre iad
să ardem, să ardem iubito în sărutul final
curg flăcări de iubire în noi
pe umeri gânduri
mi-e cald lângă tine şi clipa e vie
foşneşte în cameră o rochie purpurie
e vis, e trăire
au trecut clipe, zile, ireal
îmi e frig acum
fără tine, fără ger
doar un tren aşteaptă într-o gară pustie
mai arde un foc
într-o inimă de granit, inutil
sunt tăcut, sunt departe
şi viaţa'i o moarte
mai ninge iubito la poli

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu!

Scriu cât de mult mă doare şi nu pot să măsor
La cât aş vrea s-adorm în infinitul zbor!...
Scriu cât de puţin viaţa m-a alintat vreodat'
Şi câte tot ea mi-a luat...

Scriu cât de fericită-am fost plângând
Cum lacrimile s-au trasformat în rând...
Scriu cât de puţine zâmbete-am păstrat
Şi cum haina suferinţei-am îmbrăcat.

Scriu cât de mare avânt am retrăit în mine
Cât de nemilos fost-am rănită-n sine...
Şi scriu cât de puţin am fost în ochi privită
Îmbrăţişată, înţeleasă şi iubită.

Scriu cât de mult se plăteşte-un vers
Cântat de-al inimii nucleu neşters...
Scriu cât de vag şi de puţine-am strâns,
Comorile de lut ce mi s-au stins.

Scriu câtă dragoste-n inimă mai am!...
Câte poveşti am strâns doar într-un an...
Câte rezerve de nădejde mi-au rămas
Şi câte taine stridente fără glas.

Mai scriu şi depre ea şi despre el...
Scriu încă de suflul meu rebel...
La cât de multe el a renunţat
Să fie într-o Carte înregistrat...

Scriu cât de mult aş vrea să se oprească
Şi totodat' neîncetat să crească...
Durerea şi iubirea la un loc,
Sădite-n al inimii boboc.

Şi tot mai scriu şi peste mine scriu
Cât timp aici vremea mă ţine viu...
O lecţie de viaţă m-a înălţat în zbor
Şi m-a-nvăţat în timp durerea să-mi ador...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

DĂ-MI VOIE O CLIPĂ SĂ ÎNNEBUNESC

Chiar dacă mai scriu versuri pline de dor
Şi las nebunia să-mi curgă pe piele,
Eu scriu fiindcă nu vreau să mor...
Nici tu să mă vezi în clipele grele.

Chiar dacă-mi citeşti pe chip bucuria
Şi-n ochi vezi doar verde turbat,
Pe mine mă doare de fel nebunia
Ma doare şi pasul, cu care-i plecat.

Chiar dacă îmi place prea mult să iubesc,
Si tremur când m-atingi cu privirea,
Dă-mi voie o clipa să înnebunesc...
Căci astăzi mă doare prea mult fericirea.

Chiar dacă şi viaţa din mine-i corectă,
Şi vântul m-atinge pe sâni uneori,
Pe mine ma doare prea rau că-s perfectă
Şi nu am secrete ascunse-n bujori.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-ţi scriu, dar ce să-ţi scriu?
La tine-n gând, e prea târziu,
La mine-n suflet, prea de noapte
Şi-atâta vreme ne desparte...

catren de Gabriela Georgeta Ciucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pe traiectorii nevăzute
despre fotonii lovind trupul
revărsarea aceea lentă gata să ţipe
neinventată de noi
ca şi cum o busolă urmăreşte fuga mea spre tine
poemul începe mereu de departe
unde tu respiri liniştea zilei aşezând desprinderea de lume
sub arcada veşniciei
alegând mereu o coborâre cu un răsărit continuu
probabil vuietul auzului e mereu acolo
pentru că poemul meu e lipit cu fluturi
şi literele cunoscute chiar şi în tăcere
chiar şi într-o abstinenţă distorsionată
spre tema ieftină plină de umbre
scriu într-o regăsire înregistrată în lumina din ochi
mi-e de ajuns un colţ verde de toamnă
şi-un timp de tine nepustiu

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce scriu poeme?

scriu pentru că visez,
scriu pentru că, dacă n-aş face-o,
aş muri chiar astăzi,
scriu pentru prieteni şi duşmani,
scriu pentru iubitele mele
a căror imagine o port pe retină,
scriu pentru mine
să-mi împrospătez memoria
cu fumul şi cenuşa
prin care am trecut,
închin un imn soarelui
şi mă rog să rămână acolo
aşa rotund şi frumos
pentru că el îmi dă viaţă,
închin un imn lunii şi mă rog
să rămână pe bolta nopţii
atâta timp cât va exista iubire,
scriu să încălzesc lumea cu cuvintele mele,
scriu să mă audă mama
de acolo din ceruri
că fiul ei visează frumos
şi are trupul din ramuri de frunze,
care foşnesc în razele primăverii,
mă rog să nu mă lovească
fulgerul zigurat al lui dumnezeu
care m-ar mumifica într-o cruce
la răspântii
cu mâinile întinse între răsărit şi apus,
scriu să-mi acopăr toate rănile
cu făşii de cuvinte,
să-mi acopăr inima
care sare din ţâţâni la fiecare emoţie,
să-mi astupe urechile,
să nu mai aud toate neroziile timpului,
să-mi adoarmă ochii pe visele copilăriei,
care încă nu mi s-au împlinit,
mă rog pentru toţi nenăscuţii lumii,
pentru aura şi nimbul lor,
mă rog ca locurile să nu devină pustii,
să triumfe iubirea
ca aripa pasării albastre
care se-mpreună cu azurul cerului
şi mă mai rog
ca somnul să-mi fie lin
sub umbra de cetini.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (23 noiembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu de Cornelia Păun Heinzel

Cornelia Păun Heinzel: Scriu

Scriu
Fără a dori premii şi laude deşarte,
Pentru că literatura-i mai presus de toate.

Scriu
Fără a vrea bani, faimă, funcţii, bogăţii,
Pentru că nu asta-nseamnă scriitor să fii.

Scriu
Fără a fi un fals personaj construit
Mediatizat sponsorizat, în realitate un nimic.

Scriu
Fără a-mi vinde sufletul, nu la comandă, ci cu onoare
Pentru mine aceasta reprezintă o valoare.

Scriu
Nu cu scopul de a mă vinde, a mă promova,
Cu comerţul, scrisul nu se poate confunda.

Scriu...

poezie de Cornelia Păun Heinzel din Confluenţe literare Australia (2 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

..

să-ţi scriu pe-o frunză arămie
sau pe o adiere de vânt
cât de toamnă îmi este mie
că rostirea mi-e fără cuvânt

să-ţi scriu pe o rază de lună
când nopţii îi alunecă abisul
şi tu nu mai vii ca o zână
laşi coşmarul să-mi bântuie visul

să-ţi scriu pe clipa ce bate
cât ne-am irosit amândoi
să le uit apoi pe toate
nescrise rămână teancuri de foi

George Ionită în Leaganul toamnei (2018)
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...

aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanul târziu

Povestea n-am putut să-ţi fiu
Din zori de zi, la răsărit,
Dar poate c-aş putea să-ţi scriu
Romanul de la asfinţit.

Poate c-a fost să ne-ntâlnim
Cumva, aşa, mai spre apus,
Să avem timp să ne iubim
Când toate grijile s-au dus.

Şi-atunci mi-am cumpărat cerneală
Şi-s dornică să scriu din nou,
Tu dă-mi o pagină, dar goală,
Eu scriu romanul cu stilou.

Chiar de-i apus, e minunat!
E cerul nostru sângeriu,
Şi tu, şi el m-aţi inspirat
Ca să încep, din nou, să scriu.

Cât eu pun suflet şi candenţă
Pe coala ce mi-o dăruieşti,
Ai grijă, tu, din neglijenţă
Să nu cumva s-o murdăreşti!

poezie de Florentina Mitrică (4 iunie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar m-a prins iarna...

Iar m-a prins iarna cu uşile deschise,
Şi fulgi moi şi grei mi-au trecut peste prag,
Am simţit zborul lor ostenit şi pribeag,
Deşi, prea departe, plecasem prin vise...

S-au aşezat într-un colţ, sperând să apar,
Dar visul meu ajunsese în mugur,
Şi-a plesnit nefiresc de banal, însă, sigur,
In eroare de timp, într-un timp literar...

Şi-au albit casa mea, alb atât de frumos,
Iar in vis le simţeam aripi frânte de dor,
Şi-am simţit că mă prinde în vis un fior,
Că durea tare rău acest zbor graţios!

O durere prea mare, să nu mă trezesc,
Şi să-mi văd a mea casă albită de tot,
Mă ridic în genunchi, printre fulgi îmi fac loc,
Ca să scriu două rânduri, să mă încălzesc!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

aş vrea să îţi scriu...
o scrisoare lungă
iubito
cu litere adevărate albastre
cu litere
pe care să le poţi mirosi
şi cuvinte pe care
să poţi adormi
ca într-un hamac
poate chiar eu
aş putea fi scrisoarea
dacă aş renunţa
să mă mai trezesc
din visul primordial
într-un coşmar repetabil
al existenţei fără tine
astfel ţi-aş putea pătrunde
în adâncimi
necunoscute nici ţie
înlăuntrul Ochiului
ţi-aş fi ultimul Dumnezeu updatat
aş putea să îţi scriu
cum e să mori
din viaţă în viaţă
sufocat de neputinţa regăsirii
pentru că respiraţiile mele
au nevoie de plămânii tăi
sau aş putea putea
de ce nu
să îţi povestesc draga mea
cum e să te faci că eşti viu
milenii după milenii
şi ceilalţi să se prefacă
că te cred
dar mă gândesc
că ar fi prea trist
să îţi scriu
despre toate aceste nimicuri
şi plictisitor
când tu încă nu te-ai născut
nehotărâtă în alegerea
de a fiinţa sau nu
ar putea părea puţin ciudat
nu-i aşa
să primeşti o scrisoare
dintr-un viitor care poate
nu va fi niciodată prezent
dar lasă-mi măcar
această iluzie iubito
că din matricea mea
în matricea ta
se poate traversa în acest fel
şi Poştaşul va ajunge
să sune la sufletul tău
de două ori
întotdeauna de două ori
ca să ştii...
aş putea să îţi scriu
această scrisoare lungă
cât toate universurile la un loc
dar cred că deja am scris-o
şi am uitat că de fapt
noi n-am existat

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!