În visul de luni spre duminică

eram o fată oarecare
în sarafan cu fluturi gărgăriţe şi căpşuni
pe-o bicicletă

împleteam cu sârg brăţări din mangrove
coliere imense din fasole colorată
nu aveam nevoie de resturile zilei anterioare
nu aşteptam să-mi sufle nimeni
ca întâmplarea să fie adevărată

îmi plăcea samba... băncile ocupate
în faţa curţilor cu eucalipţi şi baobabi
mireasma de manioc...

destinul meu era un zbor printre livezi
graviola jabuticaba cupuaçu...
oamenii îmi zâmbeau fără să mă cunoască
simţeam în portugheza braziliană
un fel aparte de a spune: iubesc!

bucuria mea libertatea
făceau înconjurul primordialului
mă opream în centrul cafenelei cu dulceaţă
felinarele declamau: fericire cât încape!

sub perdeaua tandră de aburi
îmi aminteam toate copilăriile
felul în care mă îndrăgostisem prima dată
la un desert nocturn cu bomboane brigadeiro
şi lună confiată

alergasem!

dincolo de pământul de trupuri
în aria aceea privilegiată
în care viaţa se năştea
pe frunze imense de lotuşi
în strigătul verde al pădurii ecuatoriale!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire (cum alta nu!)

oraş minuscul
casă în miniatură şi oamenii tăi
ca nişte furnici pregătindu-şi aşa de firesc
materia zilei următoare/ sensul...

câteva mere golden şi 4 boabe de strugure
flori dantelate de mazăre / vreo 2 fasole
aceste etichete animate urcând curcubeu:
mireasma nepervertită a narcisei

! pentru că ea
pentru că el
pentru că amândoi

n-au întârziat indecent
într-o lume
înstrăinându-l
pe Dumnezeu

"vitraliile păstrează cerul" – e doar un fel de a spune!
recipientul perfect – sufletul celui care cu preapuţinul din multul
a ştiut constant să se declare mulţumit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Favoritism

întâmplarea noastră acaparase
o parte însemnată din priorităţile omenirii
pentru noi se făceau cozi la garoafe bătute
se răceau cafele dădeau iasomii verzi în clocot

îngeri se retrăgeau pe vârfuri:
spectacolul se ţinea cu casa închisă
nimeni n-ar fi putut spune
dacă "vreo dată viitoare"...

octombrie îşi amânase periplul
ca un înţelept fără alternativă ocupase
colţul invizibil de la terasa de pe Magheru

o marmură ratase cu brio programarea
la "De vorbă cu identitatea"
se abţineau apele
pământul se statornicea
cu faţa la roşu

cât ai clipi
cosmosul se strânsese
în incandescenţa unei eşarfe
în pulsul nostru rarefiindu-se
până la a cădea
în eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il existe toujours un ange gardien

oamenii miroseau a bomboane mentolate
nimeni n-ar fi putut spune
cât de conştienţi cât de mândri cât de indiferenţi
erau ei la frumuseţea degajată

se opreau în dreptul bazarului cu iluzii
mimau negocierea afişau expresia achiziţionatorului de succes
oricând îşi puteau permite investiţii în trecut

ieşeau... briza împingea pe scenă
siluete valencia eşarfe galbene prelungind
fragilităţi minore în aria aceea unde părea
că îngerul se uneşte cu omul

dansau-dansau!
nu era vina lor!
străzile pocneau de reacţii chimice!

râzând îşi asigurau porţia poate eronată de endorfine
călcau terenuri minate se aventurau scăpau ca prin urechile acului

din instinct din convingere
o pasăre le purta hainele aruncate
trecându-le iertătoare prin vămile cerului
ca printr-o zonă a memoriei afective

ei treceau
miroseau constant
a bomboane mentolate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Compensatoriu

poza în care par aşa de reală

se aude foşnetul inimii
100 de bătăi pe minut
(niciun doctor nu suspectează tahicardie!)
miroase a magnolie... a zăpadă vie...

lacul e întreg
simţi peştii
cleştarul palatelor
degetele neastâmpărate
încrezându-se în poveste

am adus cu mine
iarbă cât încape
ziua de naştere
multe hematii
felul în care parfumat gândul
modela mimica şi cerul
nu se mai îndoia
ştii... oxigenul acela
care întreţine arderile

poza aceasta... poza aceea
compensaţie pentru ziua în care
tu m-ai strigat... tu mă vei...
şi eu eram... şi eu voi fi
aşa de
nă
lu
că

păstreaz-o lângă tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În gol

viaţa continua să se deruleze
de mult se difuzase episodul final
nu mai simţeam nici măcar oboseala
exasperarea de a repeta una şi aceeaşi temă

repetiţia dilua simţurile
sentimentul primejdiei
o mână uriaşă frământa vocile
amesteca trupurile

de aceea poate narcisele îşi pierduseră
apartenenţa la clasa filelor albe
portocalii înfloreau inodor
într-un manual alterat
de trecerea degetelor şi a timpului

văzută dintr-un tablou
viaţa era cântecul monoton la flaşnetă
într-o după-amiază nenumită
în care deposedaţi de tragic

oamenii

ieşiseră la o promenadă

ne dezbrăcam eul ca pe haină
ieşeam insidios... ieşeam...
figurine alterizate aglomeram străzile
cu paşi în reluare care nu scriau
mai nimic

poate doar
această iluzie fărâmiţată
în care ultimele rămăşiţe
ale bateriei universale
ne făceau să părem
încă o vreme
vii.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai atunci

ne plăcea insistenţa aceea cromatică
felul în care fructul nu ceda
la subterfugiile timpului

de aceea poate geamurile păreau transparente
aşa de generoase în a primi fie şi trecerea
gândurilor neprielnice

[mă ridicasem pe vârfuri
ridicolă tentativă de posedare a necunoscutului]

"ne plăcea" era de fapt
un fel nou de a spune
în centimetrul nostru pătrat ticsit
cu singurătate... atâta ieşire din sine
când unica mutare de care am fi fost capabili
era îngroşarea punctului cu virgulă
pe o pagină mutilată

o vreme
(căreia îi pierdusem şirul... semnificaţia)
am lăsat lucrurile să se zgâiască la noi
nesimţite indiscrete invocând masochist
luarea în posesie... falsa utilitate

în realitate aşa de speriate
copia perfectă a noastră
copii jigăriţi cu suflete goale
ce nu aveau prea curând să ajungă
la satisfacerea deplină a nevoii de mamă

experimentam în propriile ţesuturi
sucul otrăvit prelins din răni vegetale
răsturnarea blocului cu iluzii în arie personală
curbura secundei vocalizele supralicitate
electrocutarea şocul moartea

şi tocmai atunci

... tocmai atunci!

viaţa devenise dintr-o dată
mult-prea-frumoasă!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul zilei

ea venea pe o cale
în rochie înflorată şi pantofi din lac
2 fluturi trudeau s-o desăvârşească estetic
zgomotul muzical deschidea o corolă

în lume
se emiteau constant prognoze nefaste
tocmai ce scăpase [pentru a câta oară?]
rochia albă cu magnolii – ca o platoşă!

ea venea pe cale
la intervale sonore îşi pipăia poşeta minusculă:
rujul din coacăze o agendă "autrefois" stiloul cu peniţă de aur 3 bomboane cu lapte

întreagă şi vie venea!
ingenuitatea ei avea poate să fie trecută cândva
la Poemul zilei

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino la faţa locului 2

nu mă învăţa mecanic
nu-mi lua din dicţionare definiţia
din tot felul de cărţi
nu te încumeta să aşezi
un cuvânt peste lucru
nici lucrul peste lipsă
să tragi de ele până când se va naşte
simulacrul de sens
(aşa-zisa formă a degetelor mele când bat
în verde / de n-o fi cumva albastru)
... felul în care prin mine circulă curentul şi cineva
entuziasmat / doar poet!/ se va grăbi să formuleze
noua teorie a conductibilităţii

nu face pe conştiinciosul
nu mă învăţa pe de rost
ca pe o poză / ca pe teorie
habar nu ai cum se uită
toate chestiile astea
scoală-te într-o seară
îmbracă-te bine
(la un moment dat va trebui să dai cu toate ale tale)
vino la faţa locului / fii martorul
crizelor lunare / al spaimelor feminităţii
acuză floarea şi ochii necunoscutului
deprinde-mă cu alineate şi intonaţii
cu spaţiile arhipline şi zona vidă

învaţă-mă 1 dată / învaţă-mă de 2...
crede mai apoi / te îndoieşte
fii martorul timpului care îmi intră în pagină
vezi cum se face toamnă / cum sentiment...
ţine-te după urmele mele
lasă în spate pădurea de foioase / toţi mistreţii
caută-mă printre păsări... / printre întrebări...
caută-mă în tine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te ţineam pe braţe
să nu te ascundă norii de fluturi.

tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imunizare

[file de jurnal afectiv]

las soarele să moară
îi vând pontul să plece mai repede
într-o văgăună/ într-o aglomeraţie/ bunăoară în lumea aceea
care n-a auzit vreodată de mine

în râset cosmic
mă răstesc la duminici
cu poale lungi şi feţe smerite
neruşinat camuflând minciunile şi desfrâul
incendiez o parte din grămezile nimicului

picur lumină-cu-otravă
silabele mele despuiate
cârtiţe retrograde ce râcâie ochii
fără de spaimă să dezgroape întuneric

iau la rost indiscreţia ciclopului
una bucată iarbă – 2 lei staţionatul
momentul acesta atât de nesfârşit atârnând
în marele incapabil de a trece

cu rănile a toate în mine deschise
ca o gură lihnită de viaţă
din sine muşcând să se răzbune pe sine
devin!

o să şterg totul
până la memoria ultimă a increatului
de aria vidă mă voi atinge
ca de veşmânt sacru
ca de moaşte

şi atunci

o să se ia marea...
cu rânjetul pescăruşilor căzându-şi aripile în simulacru de cântec
şi ploaia de cel mai prost-gust care netoţilor li s-a părut romantică

[realitatea alunecă uneori la extreme
martor al zonei aceleia desfiinţate
rămâi neputincios

jumătăţile de măsură sunt formula perfectă a disoluţiei
iluzia grandioasă a lui A FI
focarul de infecţie]

*
nu mă voi spovedi ţie
atât de mic... de neînsemnat... de stupid...
în faţa cuvintelor cosmonaute
făcând înconjurul lumii precum înconjurul morţii
a ceea ce cu mult deasupra ei este...
... în faţa cuvintelor...
lovindu-mă/ apostrofându-mă/ vie trântindu-mă
părtaşă locului aceluia microscopic
unde se naşte frica... unde prea-marea-durere... nonsensul
pe care ca un neghiob îl porţi în lipsă de iubire sau de moarte

o să-mi cresc Frumuseţea departe de tine!

[data viitoare Dumnezeu va face Femeie!]

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţindu-ne

macii mei şi-au venit în fire
părinteşte mi-au iertat surghiunul
iubirea-cu-lămâie-şi-sare
ca pe câmpii mi-au încredinţat latenţe
aşteptând rodul imaginaţiei bune

! şi eu

desculţă am alergat [un vechi obicei de-al meu!]
altfel invadată de roşu/ simţeam că frumuseţea este
cu totul altceva decât prefabricatul anost de iluzie

o corabie şi-a potrivit pânzele dincolo de naufragiu
întoarsă în mine nu s-a gândit copacul să mă acuze
de egoism... nici măcar de naivitate

rămâneau în urmă
inflorescenţe strangulate în jurul eului meu
de nu cumva vor fi fost braţele tale... cândva
obsesiile.... boala de moarte... disoluţia
atunci când mă sufocam şi aveam nevoie vitală
de un organ special precum peştii de bronhii
să pot respira în teluricul tău
lumea aceea organică în care nu se prind aripi
şi-n care trupuri se adună ca pentru reprezentaţie colectivă
simultan se înfruptă şi gem: plăcerea îşi întinde cortul
spre stupefacţia unui Dumnezeu abandonat pe tuşă

diluată aş fi trecut şi eu într-o entitate suspectă
confundându-se bunăoară cu ideea precară de anodin
temelia cavernelor tale lăsându-se-n jos... tot mai în jos
sub greutatea nimicului... cosmosul tău ca o grotă
cotropită de vacanţe şi de motoare... de toate ierburile acelea
otrăvite purtându-şi seminţele în destinul evelor oarbe
pe care nicio divinitate n-ar mai putea să le îndrepte

nu se mai aud zgomote

îndepărtarea se produce continuu

până când din tine rămâne

minuscul semn de întrebare cedând

sub imperiul rezervaţiei de lumină

în fapt habitatul specific al florilor mele

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuantificare

viaţa se scurge ca o dâră albă
durerea nu are propriu-zis acoperire
imunitatea se capătă din mers
de aceea poate optezi
pentru tablete mentolate
un fel de iluzii aromate cu verde
adulmeci polisemii

! nu, nu se moare:
viaţa este o obligaţie
de care musai trebuie să te achiţi!

sensurile le-au creat... nu oamenii
admiţi supravieţuirea contextuală

cineva sparge pe centura lumii pepeni roşii
de la tine-femeie până la măslinul tenace
calea afectivităţii primare

vrăbiile s-au certat de dimineaţă
a rămas cum a decis Puiul!

viitorul se măsoară în privirile uimite
ale de-abia-ieşiţilor-din-increat.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă!

foarte probabil nu din egoism
resimţeam eu senzaţia aceea

într-un fel sau altul
era primăvară!

îmi plăcea nebuneşte noaptea să contemplu

când străini oamenii se băgau înfriguraţi sub aşternuturi
neştiind dacă aveau să repete şi mâine gestul acela

până la insomnie până la ridicarea subtilă din patul fantomatic
îmi plăcea
legănarea albă-catifelată a florilor de cireş ca nişte soldaţi
pe timp de pace când liniştea împrăştie miros de scutec
şi mângâie geamuri într-o desfiinţare aparte a separării

era povestea fostului copil... poate!

şi ziua!
ziua-n amiaza mare!
hainele mele colorate făcând pe plac vântului
mai ales foamei personale de irealitate
tărâmul acela în care nicio trecere nu e definitivă
şi asta nu încurcă nicidecum planurile vreunui dumnezeu

ştiam: purtam parfumat părul şi pulover cu mărgele
o eşarfă păstrată în creanga ascunsă a unui copac
stările mele ieşeau dintre clişee asemenea rădăcinilor ample
îndelungă-vreme captive în conţinutul atrofiat

undeva la un capăt praful tramvaielor secetoase
figurine mergând la voia întâmplării
lăsându-se murite
nici măcar până la proba contrarie

nu din egoism resimţeam eu senzaţia aceea
eram sigură!
o dragoste anume încă era capabilă
să ţină desfăşurat pământul
deasupra nimicului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucur-obor colţ cu drogheria

frig foame ceaţă!

toată această unduire a contururilor
până la a compromite realitatea

mă descopăr din nou fetiţa
aşteptându-şi mama rătăcindu-se
într-un magazin cu necunoscuţi
şi rafturi posedate

trăiesc pentru prima oară moartea
această lume aparte în care te laşi mânat
se pare fără alternativă... de nu cumva...

repede
îmi fac semnul crucii
aşa cum în vis m-a învăţat bunica
mă joc serios în rochie cu bretele şi fluturi
ud florile de la încheietura mâinii
vorbesc vrăbiilor dintr-o carte
ca un om mare mă sustrag ascunzându-mă
în raionul cu păpuşi Ştefania şi baghete

trasez un cerc sau o planetă o inimă impermeabilă
încep un gând îl continui cu apetisant croissant cu dulceaţă

o vânzătoare îmi face semn din dreptul casei de marcaj
un glas cunoscut mă adună acum când spaima aproape trecuse
cu greu mă desprind port o vreme urmele imaginaţiei stranii

mă trezesc de tot

foame frig ceaţă... eu!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură dată?!

dar poate că noi ne întâlnisem cândva demult
cel mai probabil la facerea lumilor
de aia poate rămâneam pentru tine
unica femeie... singura adevărată
de aia poate ar fi trebuit să rămâi
pentru mine unicul bărbat fie
şi-ntr-o toamnă îngustând cărările
drumul de întoarcere al fiecăruia
către sine

atunci când oamenii normali
îşi îndeasă grijile în spatele ferestrelor
fredonează poveşti fac copii...
îi trimit în lume

şi tramvaiele noastre calcă
dimineţi lunecoase iluzorii
liniile zadarnic încercând
să încropească destinul comun
puntea aia intimidantă
în faţa morţii

unica întâlnire rămâne
într-un punct contestat al realităţii

(şi totuşi suntem împreună.)

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât o politeţe falsă, mai bine o duritate adevărată!!! Jos cu măştile!!!!

aforism de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ora aceasta nu ştiu dacă privilegiată
în care orice nefericire este sacrilegiu
cum a strivi în indiferenţă mâna înluminată
cu neprefăcătorie întinsă de Dumnezeu

aşa că dăm drumul narciselor în pline zăpezi
ca unor herghelii niciodată eliberate
de sub povara propriilor copite
lacul îşi reprimă neliniştile în aripile desfăcute
spre interiorul descătuşat al vremii

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...
găseau resurse
pentru încă un mâine

peste umerii dezgoliţi s-au aşezat cicatrice
mersul unui timp dizolvat pe alocuri
continuitatea este lanţul acesta invizibil
pe care dacă îl desfăşori
te va întoarce la tine

gesticulând
te temi
încerci marea revoltă
minima dimineaţă
într-un azi
fără nicio amintire particulară
fără de nume
dai la o parte ţărână
scuturi cer
cad păsări
se înalţă oameni
te înseninezi
în felul tău iubeşti

şi

asta

e bine.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!