Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de la sfârşitul lumii

Mama era iarna de la sfârşitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de ţărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârşitul lumii.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc în lumea asta trecătoare

o clipă mi-a fost casă
am adunat din ea
dureri, mâhniri şi amăgiri
eu nu mai vin mamă azi acasă
de ce să vin..
să beau la o pomană
o cană cu vin
a mea, a ta
sunt beat
şi ce
din argila asta
sa faceţi
doar ulcioare
mă voi ridica
o clipă
să va spun
tovărăşi aici este capăt de drum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

22

Cu pieptul de bronz cu inima de piatră
cu gura de cristal
păşesc batjocoriţi sub pământ cu pământ
cu viaţă răsuflând început de final
Cine-au fost? Cine sunt?
Ce umbre de strigăt au fost puse-n cuvânt
când liberi mai plâng pronunţând râsul lor
ca şi cum nici n-au fost
nici nu sunt
şi nici să mai fie
din mormânt... nu mai vor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcelarii tinereţilor

Scrijelesc în carne vie
Trei apeluri pentru viaţă.
Cine să le ia în seamă?
Prea era... de dimineaţă.

Dumnezeu e dus cu treabă
Să vegheze alţi pribegi,
Iar acei ce sunt chemaţi
Se încurcă. Printre legi.

N-o găsesc, sau n-au "căderea"
Pentru "vii" să intervină,
Deci aşteaptă, ori să moară,
Ori s-o cate pe lumină.

Trei apeluri disperate
Şi un suflet ce se teme,
Ce imploră îndurare,
Ce scânceşte, urlă, geme.

Ce era în mintea fetei,
Jertfă pe altarul sorţii,
Cum îşi reţinea durerea,
Cum lupta cu gheara morţii?

Schingiuită, maltratată,
Fără drept la vreun cuvânt
Şi cu buzele lipite
E ca frunza dusă-n vânt.

Un nebun la chip ca omul,
Dar cu suflet de catran,
Măcelar mârşav, feroce,
Mai hidos, din an în an,

Măcelar de tinereţe,
Alexandre şi Luize
Şi-a scos colţii şi-a lovit
Când instant, când... pe reprize.

"Bravi oşteni" ce apăraţi
Lumea, dar n-aţi fost în stare
Pe fetiţă s-o salvaţi,
Faceţi, azi, o faptă mare:

Nu-l legaţi, nu-l judecaţi,
Daţi-l triştilor părinţi
Să-l condamne pic cu pic,
Să-l scoată, încet, din minţi.

Daţi-l mamelor de prunci
Care ştiu să se răzbune
Şi la unu-unu-doi
Schingiuit şi-n van să sune.

Toţi ca el, neoameni sluţi,
Ce găsesc în prunci, plăceri,
Să se zbată în genunchi,
În şicane şi dureri.

(Măcelarului cumplit
Deie-i Dumnezeu cel sfânt
Liniştea pe care-o au
Fetele, de sub pământ.
Din mormânt? Din ce mormânt?
Le-a împrăştiat în zare,
Fără lumânări la cap,
Fără drept de-nmormântare.)

poezie de Eugenia Mihu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 1

Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflaţi suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,

Şi-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranţe vane şi dureri deşarte —
Nu-mi daţi iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!

Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă şi ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...

Trecuta rătăcire-i azi ruşine,
Păreri de rău şi conştiinţă clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.

sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu şi în Renaştere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
nu ştiu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

(Autor: Teodor Dume)FIECARE CU POVESTEA SA...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
nu ştiu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ocrotită viaţa

locuitorilor unei ţări
al cărei nume începe cu r
de un înger care începe
să se numească emil
iar ei n-au ştiut
doar s-au văzut peste nopţi
luaţi în braţe de poezie
drept perne umplute cu fluturi şi flori
(?!) –
pe scară de nori
coboară şi ocroteşte şi-acum
viaţa oamenilor neştiutori
poetul care începe uşor
să-i... plutescă, plătind
pentru asta un preţ uneori
greu de-nţeles
dintr-o dată anterioară
facerii lumii din răni

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec şi crezi că-i prea curând
Să nu mă cerţi şi să nu-mi porţi ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranţă nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierţi.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Şi nici cu cerul nu vreau să te cerţi
Şi nici nu vreau să cauţi lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieţii aţă,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăieşti în lipsa mea învaţă
Şi poartă-mă în suflet şi-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea lui Cuza

Încredere, ţi-au acordat
De două ori te-au votat
Şi aşa au fost formate,
Ale noastre Principate.

Românii, la sfârşit de lună
Au dat mână cu mână.
Iar generaţiile, niciodată
Nu vor uita această dată.

Ţara Românească, Moldova, s-au unit
Unirea, astfel s-a înfăptuit.
Cuza, numai datorită ţie,
Învăţământul a fost organizat bine.

Un viteaz bârlădean,                                               
Mândru moldovean.
Ţăranilor, le-a dat pământ,
Acum se răscolesc în mormânt.

Când văd că această Românie
Se zbate doar în sărăcie.
Şi suntem conduşi de golani
Cu gândul doar la bani.

Universităţi, tu ai ridicat
Şi nouă ni le-ai lăsat.
Multe şcoli, numele ţi-l poartă,
N-o să te uităm niciodată!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (23 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu c-au fost puţine

Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Poate-o poveste tristă... sau poate-un basm nebun!
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine
Acele vorbe-alese... şi-aş vrea şi-acum să-ţi spun...
Că visu-mi este-acelaşi... acelaşi vis din care
Trezire să nu-mi fie... dacă nu-mi eşti trezire!
Nu pot fără de ochii-ţi, ce-mi amintesc de-o mare,
Cu valuri verzi-albastre şi-un ţărm plin cu iubire...
Născută-n miez de timpuri, la jumătăţi de vieţi,
Un rug născut spre-a arde... şi-o singură vestală.
Au fost prin noi... şi frunze... şi toamne şi nămeţi,
Ne-au mai rămas memorii... şi-o ultimă petală...
Eu nu ştiu ce ţi-a fost... dar ştiu ce-a fost cu mine,
Tu ştii c-au fost prea multe, eu ştiu c-au fost puţine.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină şi pură iubito
te frângeai între gânduri, eu păşeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăştia mă omoară, nu mă lasă
şi dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am ştiut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în şir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colţuri
te adunam în palmă şi printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii

Crăcănel, când s-a-nsurat,
A fost foarte inspirat,
Dar mireasa lui bogată
Era tare... expirată.

epigramă de Marian Cioacă (septembrie 2008)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oltenii lui Tudor

Vine-un chiot dinspre munte,
Vine freamăt din păduri
Tudor domnul vine-n frunte,
Cu mulţimea de panduri!
Iar din Jiu, din apă sfântă,
Iese cântec vitejesc,
Şi cu glas de surle cântă
Tot poporul românesc.

Las să-i sune surle-n ţară,
Să-şi adune-olteni destui,
Ţara s-o vedem noi iară
Veselă pe urma lui
Mândra patrie română
Nu sub braţ de oameni slabi,
Ci voinică şi stăpână
Cum a fost sub Basarabi.

Zboară corbi pe sus, băiete,
Cârduri negre se-nvârtesc,
Şi se zbat de-atâta sete
Şi de foame se izbesc:
N-au s-aştepte-oltenii rugă
Să le dea de hrană-n văi
Oh, ciocoi, te-ajung în fugă
Toţi răzbunătorii tăi!

Cine vrea părtaş să fie
Dreptului pe-acest pământ
După Tudorin să vie!
Că-i trimis de Domnul sfânt
Să ne scape-acum odată
De ciocoi, căci Dumnezeu
Însuşi s-a pornit să-i bată,
Cum ne bat şi ei mereu.

Ridicaţi, români, Dreptăţii
Steag cu sfântul George-acum
Sfintei Legi şi libertăţii
Faceţi-i odată drum!
Cine nu-i cu voi, să ştie
Că izbit va fi de voi,
De cei straşnici în mânie
Şi din leagăn de eroi.

Domnul Tudor să trăiască!
Sus cu toţii, pui de lei,
Pentru ţara Românească,
Pentru drepturile ei!
A-mbrăcat cămaşa morţii
Domnul Tudor, ca Hristos,
Dar schimba-va pasul sorţii,
Va trânti dranii jos!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi oameni

Lumina cea sfântă în noi se coboară
Şi îngeri suspină de oameni ce sânt,
Bătaia de inimi începe să doară
În oameni şi îngeri, cum n-au fost nicicând.

Pământul se umple de raza curată,
Iar oameni suspină de îngeri ce sunt,
Iubesc şi-n iubire pe toate le iartă,
Că astfel e-n ceruri şi aşa-i pe pământ.

Doar îngeri şi oameni acolo... fiinţe
Căzute în rugă din inimi şi minţi,
Flămânde să-şi ardă în flăcări dorinţe,
Uitând câteodată să fie cuminţi.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!