În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi
cuprinşi de disperare
şi de dor

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mamelor

Simt în piept
Durerea sutelor de mame
Ce dor de dorul pruncilor duşi – frasini apuşi.
Îi poartă-n suflet ascunşi...
Aud în pieptul celor morţi în zadar
O plângere juvenilă,
Ca un ropot de cai
Oprit la hotarul dintre cele două lumi...
Dureri şi furtuni,
Cruci duelându-se cu plus infinitul,
O privire de ploi,
Răni şi noroi...
Neliniştea vieţilor ce se plâng
Şi statistici pe care
Nimeni nu le-ar putea răvăşi.
Cifre amare... morţi pentr-o zi...
Vărsare de sânge pe cer, pe pământ...
Ajunge! Ajunge!
Ajută-ne, Dumnezeue Sfânt!
Lumea întreagă te caută, plânge!
"Ajunge!" se-aude strigând.
Ajunge! Ajunge! Ajunge!
Vom muri în curând
Şi sufletul plânge... tot plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie şi mamă

Femeie şi mamă iubeşte etern
Şi ziua şi noaptea şi Ra şi Infern
O lume se-nchină la numele ei.
E maica luminii, ea-i plânge pe-acei

Ce lacrimi de stele i-aduc la altar
Şi rugă curată în suflete – dar
Vin mame cu prunci la ea să se-nchine
Plâng taţi la icoane şi mame creştine.

Cinstită femeie, în numele tău
Mai lasă pământul de-acum, Dumnezeu,
Mai lasă lumină şi zâmbet şi flori,
Mai lasă iubire şi cer fără nori.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o mamă...

Mi-ai fost ca o mamă... mereu te cinstesc,
Tu viaţa ţi-ai dus-o în iad pământesc...
Cu lacrimi, în taină, trei prunci ai crescut.
Credinţa în Tatăl ţi-a fost veşnic scut.
Atâta durere în suflet ai strâns
Şi iată, acuma, măicuţă, te-ai dus.
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade,
Dar toate-ale vieţii sunt urme deşarte...
Simt lacrima-n gânduri cum pică... Şi plâng.
E doliu... Şi sora în braţe mi-o strâng.
Ce zi îngânată cu ploi şi durere!
Dar tu nu mai poţi găsi mângâiere...
Prea scumpă măicuţă, aşa te cinstesc.
Tu, pumn de ţărână din lutul lumesc.
Îţi cauţi lumina. Ai plecat dintre noi,
Lăsându-ne – trupuri, sub arcuri de ploi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţaţi-ai dus-o
În iad pământesc

Cuprinsă de grija
Trei prunci ai crescut,
Cedinţa în Tatîl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi luminĂ,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţa ţi-ai dus-o
În iad pământesc.

Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credinţa în Tatăl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumire

Sunt o pasăre rănită,
Sunt poemul violat
De necititori de carte...
Sunt... De ce m-aţi fi aflat?!

Am strâns în panerul vieţii
Pilde şi învăţături...
Cine-mi mai deschide uşa
De lumină, oameni buni?!

Nu ştiu, ploi sunt sau sunt lacrimi?!
Nu ştiu, sunt altar sau rugă?!
Am căzut în suferinţă...
Doamne, unde-o să se-ajungă?!

Ne e dată suferinţa...
Îngeri spre purificare,
Dorm cu sufletul de gheaţă
Într-un suflet de ninsoare...

Căutăm cu gândul raiul,
Dar în iad ne adâncim...
Şi-atunci care ni-i menirea?
De ce oare mai trăim?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea să le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a se naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lumină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii străzii - prunci orfani

Bastarzi de vis, bastarzi de toate,
Încununaţi de ne-cuvinte,
Cine iubirea sa le poarte
În sanctuar de oseminte?!

Cine să mângâie tăcerea
Atâtor răni?! Cine să poată?!
În genocidul nefiinţei
Doarme a lumii-ntreagă sloată...

Pământul, leagăn de durere,
Le-a fost o viaţă aşternut,
Sărmani ai epocii moderne...
Ei n-au avut un început!

Sentinţa lor le fuse dată
De a şe naşte în neant
Şi în mizerie deodată...
Cu lacrima s-au conjugat!

Flămânzi, murdari, prin serpentine
De chinuri şi de nefiresc,
Ori trist uitându-se la mine,
Adesea, Doamne, îi găsesc...

Le-aş da fărâmă de lummină,
În gând credinţă, în ochi rugi,
Căci ei sunt bulgării de aur,
Iar noi, cei mulţi, rămânem stânci...

Copiii străzii, prunci orfani
Purtând poveri prea greu de dus.
Ei cer un zâmbet, nu vor bani...
Voi mângâiaţi-i cu-n surâs,
Fiindcă sunt prunci ai lui Iisus.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

Vezi?! Fericirea-i mărginită
Şi strânsă-n cioburi de dureri...
Azi singură-s... şi plâng, măicuţă!
În vadul fiecărei seri,

Torc caierul înţelepciunii
Şi nu ştiu unde am greşit
Şi ard în sufletu-mi tăciunii
C-atât de tare v-am iubit.

Torc caierul înţlepciunii...
Tot plâng, că singură-am rămas,
Râvnind amar la fericire...
În moarte voi găsi popas.

Mi-e pleoapa grea şi trena nopţii
Pe umerii-mi, mai greu apasă.
V-aştept copii, v-aştept, dar sorţii
De gândul meu, de mult nu-i pasă.

Şi-atunci ce rost în astă lume
"Afi", când este în zadar...
De ce o viaţă-n plecăciune
Cu gust atâta de amar?!

Vezi?! Fericirea-i mărginită,
Iar eu m-am abătut din drum,
De-aceea sunt nefericită...
De-aceea maică, plâng acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi

Paharul cu lacrimi e plin si se varsă
Sunt lacrimi ce curg din ochi de român
Străbunii, de-acolo, din cer ne veghează
Şi-l tine Hristos în mână, acum!

Sunt lacrimi de prunci rămaşi fără mamă
Plecate departe... muncind in surghiun
Purtând zi de zi in suflete rană
Of... cât să mai rabde sărmanul român!

Sunt lacrimi din ochi de bătrâni ce aşteaptă
Doar ziua în care la cer vor pleca,
Bolnavi şi săraci... tot stau să socoată
Ce-or face atunci când n-or mai putea!

Sunt lacrimi vărsate in focul durerii
Săraci suferinzi pe-un pat de spital
Azi vracii moderni slujesc doar averii
De nu le dai plată... ţi-e boala calvar!

Sunt lacrimi de mame... ce trupul îşi vând
La colţuri de stradă, pe câţiva mărunţi
Să-si crească cum pot, copilul flămând
Dar tot nu le pasă acelor corupţi!

Sunt lacrimi vărsate de cei fără casă
Orfani ce-şi duc viaţa prin guri de canal
Bogaţii nu văd sau nu le mai pasă
Cu banul încalcă şi codul penal!

E lacrima mea... e lacrima voastră
A neamului meu lovit pân' la sânge
Dar tara aceasta va fi tot a noastră
Şi n-o vom lăsa la cei fără Cruce!

Nimic nu se pierde, nimic nu se varsă,
Hristos tine-n mână paharul durerii
Şi-n clipa cea mare, de Domnul aleasă
Gusta-vor amarul... noi calea-nvierii!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!