Al cui e soarele?

Al cui e soarele de-a pururi
Al cui pământul pentru veac?
- Cine-a venit aici puternic
Şi cine n-a plecat sărac.
Cine-i pe lumea asta veşnic
Şi ce-i aici netrecător?
- Ce oare e mai slab ca viaţa
Ce zboară oare mai uşor?

Ce-i mai supus ca omu'-n lume
La trecere şi la dureri?
Ce zi nu poate să ne-aducă
Sfârşitul unei triste seri?

Cine-a putut opri vreodată
Vreun timp şi soare pentru el?
- Cine-a putut scăpa pe lume
De putrezirea de vreun fel?

A cui averi n-au fost trecute
Şi-a cui locaş nu s-a mutat?
- A cui tărie n-a fost frântă
şi-a cui putere n-a-ncetat?

... Sărmane călător, ia seama
La câţi au fost şi nu mai sunt,
Aceiaşi soartă te aşteaptă
Nu-ţi crede raiul pe Pământ

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a zis

Cine-a zis dorului dor,
A fost om păciutor,
A trăit a sa fiinţă
Multe griji şi suferinţă.

Cine-a zis doru-i iubire,
Aduna în zămislire,
Şi în ziuă, şi în noapte
Dulce şoapte, mândre fapte.

Cine-a zis dorul e greu,
Nu a fost un nătărău,
Închega urme pe mare
Într-o lume şi un soare.

Cine-a zis doru-i amor,
Nu i-a fost deloc uşor
Să înveţe a iubi,
Dorul lui a plămădi.

De-a zis dor, de-a zis iubire,
Se gândea la fericire.
Cine-a zis că doru-i mut,
A fost om nepriceput.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de bun rămas

Iubito, câtă lume între noi
Numărători de ploi din doi în doi
Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,
Câte zăpezi pe buze ne-au crescut...
Ascultă-mă şi lasă-mă să strig
Mi-e frică de-ntuneric şi de frig
Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit
Cine-a iubit frumos, cine-a greşit
Cine-a făcut spre noapte primul pas
Cine-a plecat din joc, cine-a rămas
Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând
Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând
Cine a pierdut şi cine a câştigat
De toate înlănţuit sau dezlegat
Cine-a crezut mai mult în celălalt
Sub cerul prea străin şi prea înalt
Când am să uit cum sună glasul tău,
Decât tăcerea, ce-mi va fi mai rău
Şi cum să pot sub stele înnopta
Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?
Numărători de ploi din doi în doi
Iubito, câtă lume între noi.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost n-a fost

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

poezie de Tiberiu Utan
Adăugat de Yigru Zeltil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cine-a ucis?

Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Şi mergem pe stradă ca nişte strigoi,
Izolaţi în tăcere, cu pasul grăbit?

Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristeţea amară?

Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai ştie prin parcuri s-alerge,
Dorindu-şi ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nţelegând a dezastrului lege?

Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Aşteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?

Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranţei să mai pâlpâie blând,
Şoptind că va-nvinge furtună şi ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?

Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credinţa în ziua de mâine,
Că am ajuns, dominaţi de nevoi,
Să ne urâm pentru colţul de pâine?

Cine-a greşit şi cine plăteşte
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimeşte,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună! cine-a stins lampa?

Noapte bună! cine-a stins lampa-azi noapte?
Un zefir invidios, fără doar şi poate.

Ah! prietene, ştii atât de puţin
Despre răbdarea cu care-au trudit
Îngerii la acel celest fitil,
Iar acum pentru tine-i stins licărul divin.

Poate-a fost sclipirea unui far
Pe care,-n beznă vâslind, un marinar
Ar fi putut s-o vadă!
Sau poate a fost felinarul care
Lumina-n tabără toboşarul să sloboadă
Tam-tamul pentru deşteptare.

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grace: Ştii, toată dezbaterea asta e o glumă.
Friedman: Am contraargumente puternice.
Grace: De parcă ar conta. Orice s-ar întâmpla aici, detectoarele alea de metale nu vor pleca. Ne vor opri şi le vor folosi pe noi.
Dl. Price: Aş dori să plecaţi, domnişoară Polk.
Grace: Vai, domnule Price, mai ştiţi ce-i aia liberă exprimare?
Dl. Price: Dumneata mai ştii ce-i aia etichetă? Bune-maniere? Politeţe?
Grace: Da, toate cele care ne ţineau pe loc. Ei bine, ştiţi ceva? Trăim într-o lume liberă.
Joan: Ce faci tu acum se numeşte liberă exprimare?
Dl. Enfield: Nu o dezbatem pe această tânără, domnişoară Girardi. Vă sugerez să nu deviaţi de la reguli.
Friedman (încet, către Glynis): O să câştigăm dezbaterea cât ai clipi din ochi.
Grace: Are dreptate, Girardi. Petrecere, despre asta vorbim aici.
Dl. Price: De-ajuns. Afară!
Joan: Şi pentru tine despre ce e vorba aici? Ideea ta de libertate e o lume în care toţi sunt de-acord cu tine?
Grace: Crezi în idioţia asta de dezbatere?
Joan: Nu ştiu ce cred. Ştiu că Ramsey a venit aici cu o armă. Ştiu că ar fi putut muri oameni. Tu, eu. Mi-ai zis că gândesc aşa pentru că tatăl meu e poliţist? Şi ce-i rău în asta? Da, tata e poliţist şi tu poţi crede că asta îl face să fie vreun bigot. Dar el are de-a face mereu cu arme dintr-astea. Nu e o chestie politică pentru el, e realitatea. Au fost îndreptate şi aruncate spre el. E ceva real şi pentru mine. Pentru că de fiecare dată când aud că sunt poliţişti pe undeva şi că sunt trase focuri, mă întreb dacă-l voi mai vedea vreodată. Nu cred c-ar trebui să trăim într-o închisoare, dar ştiu că trebuie să ne descurcăm cu ce-avem. Trebuie să găsim o soluţie. Chiar dacă nu se încadrează în ceea ce credem de obicei. Ştiu că bat câmpii, dl. Enfield, şi nu pot aduce un document care să-mi confirme teoriile. Eu... Pur şi simplu, asta cred eu.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea

O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.

Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?

Să amintească un bun rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?

Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?

poezie celebră de Puşkin din Opere alese (1828), traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume este Aici şi dăinuie de veacuri Aici? Pentru că ceea ce a venit aici, va pleca inevitabil de aici. Efemerul e doar o umbră apărută în vis pe care tu o numeşti formă, "forma mea", lume, macrocosms, creaţie; dar el nu a fost niciodată aici, doar visezi asta. Doar eternul fără formă, doar absolutul, e veşnic aici. Fii asta, nu şti asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

- Lună mare, fermecată,
Vino, spune-mi o poveste,
O poveste minunată
Din Palatele Celeste.

Oare ai văzut vreodată
Cine locuieşte-n ele
Şi aruncă ziua toată
Cu comete şi cu stele?

Ştii cine-a făcut Pământul
Şi-acest mare Univers?
La-nceput a fost Cuvântul
Ce-a pornit al lumii mers?

Luna mi-a răspuns şoptit
- Haide, dormi, că somnu-i sfânt;
Chiar şi eu, necontenit,
Sunt legată de Pământ.

poezie de Octavian Cocoş (25 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei din urmă

Ochii negri,
Părul negru,
Şi-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine-a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?...
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...

A trecut...
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurată albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Şi-aruncat în plină ziuă -
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

A trecut...
Şi-n urma celei ce purta cu ea secretul
Frazelor turburătoare de seninuri fără pată,
Am rămas să-i sorb parfumul
Şi să descrifrez regretul
Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept...
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa a fost, aşa va fi

Aşa a fost, aşa va fi.
Timpul trece ca nebunul.
Mâine vei îmbătrâni,
Tânăr nu rămâne unul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Viaţa nu-i decât un timp
pe care îl poţi trăi,
anotimp cu anotimp.

Aşa a fost, aşa va fi.
Lăstarul va creşte pom.
Copilul va deveni
mâine lângă tine om.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cât pământul se roteşte,
din noapte se face zi,
ziua în noapte sfârşeşte.

Aşa a fost, aşa va fi.
Unul naşte altul moare.
Nimeni nu poate trăi
timpul, nesfârşit de mare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Totul e în transformare.
Natura se va primeni,
soarele veşnic răsare.

Aşa a fost, aşa va fi.
Dumnezeu-i atotputernic.
El ne poate dărui
lumină din întuneric.

Aşa a fost, aşa va fi.
Toate îşi au rostul lor.
Timpul nu-l putem opri.
Este veşnic curgător.

Aşa a fost, aşa va fi.
Va curge timpul ca izvorul.
Doar Dumnezeu poate şti
care ne e viitorul.

Aşa a fost, aşa va fi.
Cum e scris în Sfânta Carte.
Timpul nu se va opri,
viaţa curge mai departe.
........................
Aşa a fost, nu va mai fi
când sfârşitul lumii vine.
Pământul va încremeni,
Universul nu-l mai ţine.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu?! Ce cauţi aici? Nu trebuia să fii aici...
Lucian: Am venit să te trezesc. Se pare că eşti cam puturoasă. Toţi sunt deja afară şi te aşteaptă de mult timp.
Lia: Serios? De ce ai venit tocmai tu?
Lucian: Nu ţi-e clar? Pentru că aşa am vrut. Hai, acum, trezeşte-te odată! Doar nu-ţi închipui că aş fi venit degeaba până aici!
Lia: Nu te-am invitat eu, nici nu te-am obligat să vii. Pe unde ai intrat?
Lucian: Pe uşă, pe unde altundeva? N-ar trebui s-o laşi deschisă, dacă nu doreşti să intre cineva nepoftit în timp ce dormi.
Lia: Păi, n-am lăsat-o eu. Ia stai puţin...
Lucian: Puţin doar?! Am de gând să stau chiar ceva mai mult.
Lia: Nu la asta mă refeream. Unde-i Ly?
Lucian: Afară, cu ceilalţi, ne aşteaptă. Domnişoara Kuny a fost mai vrednică decât tine, s-a trezit de dimineaţă.
Lia: Înseamnă că ea a lăsat uşa deschisă când a plecat de aici. Altfel nu avea cine.
Lucian: Poate. Asta presupune că trebuie să-i fiu recunoscător, să-i mulţumesc, altfel aş fi stat mult şi bine să aştept la uşă, până binevoiai tu să te trezeşti, să-mi deschizi.
Lia: De cât timp te afli aici, în camera mea?
Lucian: De... Vreo câteva ore?!
Lia: Luci, nu glumi!
Lucian: Nu-ţi face griji, nu de foarte multă vreme, doar câteva minute.
Lia: Ce anume ai făcut între timp?
Lucian: Nimic deosebit. Ce-aş fi putut face? Te-am admirat numai... Crede-mă, te-am privit doar, atâta tot.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs

Hai să facem un recurs,
În procesul conştiinţei,
Să aducem timpul scurs,
În oglinda neputinţei.

Vreau să văd într-adevăr
Cine a iubit mai tare,
Cine-a minţit, cu spor
Şi-a trădat prin minutare.

Cine-a spus că vom trăi
Veşnica poveste suplă,
Când suspinele-au rodit,
În durere să irumpă.

Tu sau eu am irosit
Salba de mărgăritare,
Cine umbra şi-a ciunţit
Într-o faptă-ngrozitoare.

Axul putred de ceasornic
Ne-o zvânta amărăciunea
Şi-oi găsi în ochiul dornic,
Împlântată tevatura.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă şi cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primeşte,
Tot străinul huzureşte.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Şi-are-o ţară Românie!
Mulţi o vor, da-i numa una
Şi-a noastră-i dintotdeauna.
Nu-i de ieri şi-o fi şi mâine,
De-om mânca pământ pe pâine
Şi-om bea lacrimă sărată
Din inimă ne-nfricată!
Timpu-şi bate clipele,
Noi ne-om duce zilele,
Din câmpie-n munţii suri
Lupi liberi pe sub păduri!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a iubit vreodată şi n-a iubit la prima vedere?

A iubi sau a urî nu stă-n puterea noastră,
Căci voinţa nu este stăpână peste soartă.
Când doi s-au despuiat, deja blestemul iubirii a-început,
Unul trebuie să-nvingă şi-altul să se piardă în sărut;
Unul va suferi mai mult, astfel a fost croit acest proiect,
Deşi-s două lingouri de aur, asemenea în fiecare-aspect:
Nimeni nu cunoaşte motivul, pricina de deochi,
Ceea ce vedem e cenzurat de însăşi proprii ochi.
Când doi sunt egali în toate, dragostea-şi ia la revedere:
Cine-a iubit vreodată şi nu la prima vedere?

poezie de Christopher Marlowe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele comori

Ce-i oare mai frumos pe-această lume
Decât un cer senin – un cer albastru?
O grădină cu flori, copaci, legume...
Ce-i mai frumos decât să ştii ce-i Sacru?

Ce-i oare mai frumos decât să poţi
Simţi cu sufletul tot ce-i în jur?
Să fii altfel! Să-i poţi iubi pe toţi:
Duşmani, nepoţi, necunoscuţi, netoţi...

Ce-i oare mai frumos decât să poţi,
Cu sufletul, cuprinde-ntreaga lume?!
Să poţi trezi pe oricine din "morţi",
Să fii tu însuţi o minune.

Ce-i oare mai frumos decât să vrei,
Întregul Univers, în braţe, să îl strângi?
Să-i faci să realizeze şi pe ei:
Că nu doar de tristeţe poţi să plângi!

Ce-i oare mai frumos decât să simţi
Pe pielea ta – exact ce tu oferi?
Nicicând să n-ai puterea să te minţi
Că nu meriţi toate aceste averi!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (15 aprilie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

OARE CINE A PUTUT SĂ TE ALINTE(Rubaiat)
Oare cine a putut să te alinte
Cu îmbrăţişări şi cu alean fierbinte?
Oare cine te-a adus pe astă lume?
De icoana ei mereu adu-ţi aminte!

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Cine sunt eu? Eu sunt un om!
Un om cu suflet (dăruit mai mult altora decât mie însămi);
cu ochi (mai mult pentru cei din jurul meu decât pentru mine);
cu mâini muncite zi şi noapte
(mai cu spor pentru ceilalţi oameni, decât pentru mine)...
Cu nume concret, strădui, viabil (mie şi celorlalţi oameni),
pentru ca ceilalţi oameni să ştie că asta de-aici şi de oriunde,
cea de-acum şi dintotdeauna, am fost, sunt şi voi rămâne, eu!!

Cine sunt eu? Eu sunt asta de-aici, care n-a putut rezista, niciodată,
dorinţelor celor din jur! Şi, fiindcă n-a rezistat şi, acum trei mii de ani,
când, câţiva oameni au vrut-o îndrăgostită de un poet,
ea s-a" îndrăgostit"... de poet!
Apoi, ei au vrut ca ea să-i dedice versuri poetului şi să devină poetă!
Şi ea i-a dedicat versuri poetului şi a devenit poetă! Poetă adevărată!

Cine sunt eu? Eu sunt un om care şi-a pus inima pe tavă,
pentru ca oamenii să facă din ea, ce vor...
Şi apoi să facă parte din tot ce eu, cea care sunt,
voi fi putut agonisi efemerităţii:
deznădăjduire şi speranţă, durere şi bucurie suferinţă şi iubire!

Poate a venit vremea să-mi iau inima înapoi (cât va mai fi rămas din ea),
cu ei cu tot, cei care vor face parte din dreptul meu la eternitate!
S-o iau înapoi, acum când sunt aici, pentru atunci, când nu voi mai fi, aici!

Cine sunt eu, cine eşti tu, cine e dânsul... Oare ce mai contează?
Până la urmă, nu mai contează!
Dar contează să ne bucurăm de o clipă, de o zi, de o şansă!
De lumina zilei şi de întunericul nopţii;
de albastru cerului şi de scânteierea stelelor;
de luceafărul dimineţii şi de luna înserării!
De iubire! De fericire! De ceilalţi oameni!
De bucuria de a fi pe Pământ!

Pentru că aveţi un chip, un nume, un suflet;
pentru că sunteţi sănătoşi, frumoşi, buni;
pentru că puteţi dori, dărui, iubi;
pentru toate acestea, bucuraţi-vă..., prieteni...!

poezie de Iulia Mirancea (20 aprilie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei colege care se plânge că s-a îngrăşat în concediu la Poiana Ţapului

Întrebarea e meschină
Să mă ierte dolofana!)
Oare cine-a fost de vină:
Ţapul...? Dânsa...? ori Poiana...?

epigramă de Victor Macarevici din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi înviat Cristos

De n-ar fi înviat Cristos,
Zădarnic-ar fi fost credinţa
Şi omul, pururi păcătos,
Îngemănat cu suferinţa,
Prin lume şi-ar fi dus căinţa,
Necunoscând ce-i biruinţa
De n-ar fi înviat Cristos.
De n-ar fi înviat Isus,
Zadarnic ar fi fost Cuvântul
Ce pretutindenea s-a spus
Şi s-a-mpânzit cu el pământul, —
N-am fi ştiut ce-i Legământul
Şi veşnic ne-ar fi fost mormântul,
De n-ar fi înviat Isus.

Dar Domnul a-nviat din morţi
Şi-a arătat că învierea
Ce-a sfărâmat închise porţi,
E semnul vieţii şi puterea
Ce-aduce lumii mângâierea
Şi darul jertfei: înfierea...
— Cristos a înviat din morţi!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!