Sonetul 1

Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflaţi suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,

Şi-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranţe vane şi dureri deşarte —
Nu-mi daţi iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!

Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă şi ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...

Trecuta rătăcire-i azi ruşine,
Păreri de rău şi conştiinţă clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.

sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu şi în Renaştere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima lumii...

În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Şi tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranţe şi gânduri tăcute.
Am pus raţiunea să nu mai asculte.
Şi robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile şi sumbre palate.

Robiţi de maşini şi luxoase vacanţe,
Mirajul din drog... privaţi de speranţe,
Urmăm neclintiţi ce ne da lăcomia
Şi creştem cu grijă şi-n tihnă robia.

Orbiţi de plăceri şi de lucruri deşarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Şi-n timp ce greşim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum...

Voi ce-ascultaţi în aste răzleţe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereţii,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieţii,
Pe când eram în parte alt om decât acum;

Voi toţi, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel şi chip aicea mă zbat şi plâng avan
Între speranţa vană şi între chinul van -
Mă veţi ierta, şi mai mult: veţi suferi cu mine!

O, astăzi ştiu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă ruşinai amarnic.

Astfel, ruşinea-i rodul greşelii de-altădată,
Ruşinea, pocăinţa, cunoaşterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!

sonet de Petrarca din Sonete, Prolog (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăţi în vechea haină,
Vor şti doar codrii a mea taină...
La groapa mea daţi zor, daţi zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-aşezaţi, n-oi şti de gînduri,
Am fost şi gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...

La groapa mea daţi zor, daţi zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, energii

Ştiu că sunteţi demult
Opriţi şi la mine,
Ridicaţi-mă voi,
Din covorul cu rime!

Voi, vibraţii adânci,
Ce rost aţi avea,
Dacă fibrele mele
Azi nu le-aţi mişca!

Vă promit că vă dau,
Continente de forme,
Conţinuturi să-mi daţi
Dar să nu-mi puneţi norme!

Pariaţi pe poet
Şi în timp, şi-n vecii,
Bucurie daţi lumii,
Energii, energii!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume rugineşte azi

Singurătate albă din negru infinit,
Să te strivesc în palmă, stingându-te tacit,
Să mă ajung din urmă, pe drum fără cărări
Uitarea îmi alungă ale vieţii mări.

Streaşină curată din al meu hotar,
Stă împodobită ca falnicul stejar;
E puntea mea de lacrimi, ea a curăţat
Viaţa plină-n patimi ce am îngropat.

Rosturi regăsite prin clipe ferecate
În neputinţe duse azi undeva departe,
Înmiresmat-au orele care mi-au vărsat
Cascadele saline ce le-am înstrăinat.

Azi, nu aşa departe, o lume rugineşte,
Din mine nu e parte când ea nu se sfinţeşte...
Înecată-n vină, această lume-n chin
Nu vrea a-şi recunoaşte iubirea ca un spin.

Dureri ce o străbat, iar eu mă uit cum moare...
Nu dureri o înving, ci bucurii avare!
Iar eu tot mai privesc cum lumea se scufundă,
În veselii de-o clipă ce veşnicul afundă.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădem ca frunzele... a toamnă

morţii coboară din lună sfioşi şi vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost şi ei ai lumii fii, dar n-au ştiut că vor muri
sfârşitul lunii suflă-n frunza moartă şi iarna bate-ncet la poartă

o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-şi mai amintească
c-au fost şi ei dureri de-o zi şi fericire doar o clipă
pribegi trec şiruri triste printre noi prea ocupaţi să-i mai primim în casă

se moare-n ţara asta cu încrâncenare, mor ape şi păduri şi oameni şi copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
şi îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Şi, în puterea mea, un timp s-o am,
Aş vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simţea acela ce eram.

Şi poate-aş creşte-o cât aş vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aş dori
Să-mi fie mare cât o veşnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ţine-o zi.

Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aş strânge-o-n pumni, aş face-o gând uitat
Şi n-aş mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.

De-ar fi să pot s-o fac, n-aş face-o-n pripă
Şi nu mi-aş risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeaşi clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În nemiloasa devenire

Trăim o bună parte din viaţă printre morţi.

Citim în cărţi poeme de-o mie de ani spuse
Şi muzici ascultăm, demult compuse,
Şi-n vis vorbim cu vechi prieteni morţi;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-şi capătă durată
Şi fiinţează-n noi prin nefiinţă.
- Şi ne-nşelăm cu strania credinţă
Că ispăşim cu mari păreri de rău
Greşelile de-odinioară,
Care pe alţii i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine şi ce-i rău
Şi când cu nepăsare şi-n neştire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veşnicie.

Şi doar numai părerea de rău mereu e vie.

poezie clasică de Alexandru Philippide din Vis şi căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăieşte retras departe de agitaţiile vane ale lumii!

citat din Epicur
Adăugat de Lefter Cristina, Ploiesti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

E-o pulbere de amintiri ce nu-mi dă pace
E-o ramură de brad uitată-n vitriol
E-un diavol rătăcit ce-n mine zace
Ca un "je t"aime" trădat la demisol.

Adună-mă din staţii de tramvaie
Sunt rana timpului cea dureroasă
În timp ce tu, înaintând prin ploaie,
Eşti ca-n trecut, tăcută şi frumoasă.

poezie de Paul Polidor
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Culeg si ploi şi vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineţi cu dor..
şi nopţi fără de stele..
Şi poezie cern.. si nepăsare..
şi Cer, dar şi ţărână cern..
şi câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Şi scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
şi lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri şi dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har şi muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..
si. un timp ce parca. a fost rupt şi din calendare..
Dar e al meu acum..
Esti cel strigat in ruga..
Şi. acum e timp de leagăn după. o lungă truda..
.. iubirii cântec vreau sa. i fiu..
in murmur heruvimic sa. ti port şi ţie paşii..
în miez de noapte.. şi la ceas de zi...

Cern ploi şi vremi... şi dorurile toate..
Iubire cernem.. şi. asteptari târzii...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii nu o îngroapă decât pământul. La fel este şi cu corupţia. Şi dacă gura lumii răneşte inimi, corupţia ucide suflete.

aforism de Toma Ion Mihai (12 august 2020)
Adăugat de Toma Ion Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii

Crăcănel, când s-a-nsurat,
A fost foarte inspirat,
Dar mireasa lui bogată
Era tare... expirată.

epigramă de Marian Cioacă (septembrie 2008)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

LXI

Slăvite fie clipa, ceas şi loc,
meleag şi an, şi anotimp şi lună,
şi ziua-n care ochii tăi, stapână,
în mine aprins-au vâlvătăi şi foc.

Şi-n veci slăvit dintâiul dulce dor
în care-am ars cu dragostea-nfrăţit,
şi arcul cu săgeata aţintit,
şi rănile ce-adânc în piept mă dor.

Slăvite fie vorbele ce eu,
(o, câte!) le-am rostit chemând spre tine,
şi lacrimile, şi suspinul greu,

şi versul scris ce faima ta prin mine
o spune lumii-ntregi, şi gândul meu
ce-i doar al tău şi neîmpărţit cu nime.

sonet de Petrarca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec şi crezi că-i prea curând
Să nu mă cerţi şi să nu-mi porţi ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranţă nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierţi.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Şi nici cu cerul nu vreau să te cerţi
Şi nici nu vreau să cauţi lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieţii aţă,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăieşti în lipsa mea învaţă
Şi poartă-mă în suflet şi-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaica

te aştept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
şi mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preţ de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
mă vei ţine iar în braţe, să mă-nveţi din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.

pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
şi adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viaţă, mi-a fost unica povaţă,
chiar şi-n gânduri infidele, chiar şi-n gândul trecător,
da, am renunţat la stele - te-am ales în locul lor...
şi acum, o altă maică, mă va învăţa să mor,
am să te visez lupoaică în ţinutul lupilor.

dar în vise, porţi-închise, şi-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ţi spun pe nume,
să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna – fără glasuri, fără dor;
mă vor învăţa să urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ţinutul lupilor.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!