
Sonetul 1
Voi, care-n sonul rimelor aceste
Aflați suspinul ce în timp, departe,
Hrăni un tânăr rătăcit, ce-n parte
Era un altul decât cel ce este,
Și-n stiluri varii lacrimi de poveste,
Speranțe vane și dureri deșarte
Nu-mi dați iertare, ci o milă-aparte,
De v-a trecut iubirea prin tempeste!
Am fost o lungă vreme, azi văd bine,
În gura lumii vorbă și ocară
Încât mâhniri în mine se-nfiripă...
Trecuta rătăcire-i azi rușine,
Păreri de rău și conștiință clară,
Că lumii place tot ce-i vis de-o clipă.
sonet de Petrarca din Sonetul italian în Evul Mediu și în Renaștere (1970), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre timp
- poezii despre rușine
- poezii despre poezie
- poezii despre iubire
- poezii despre iertare
- poezii despre gură
- poezii despre durere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
În lacrima lumii...
În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Și tot mai adânc coborâm în noroi.
Distrugem speranțe și gânduri tăcute.
Am pus rațiunea să nu mai asculte.
Și robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile și sumbre palate.
Robiți de mașini și luxoase vacanțe,
Mirajul din drog... privați de speranțe,
Urmăm neclintiți ce ne da lăcomia
Și creștem cu grijă și-n tihnă robia.
Orbiți de plăceri și de lucruri deșarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Și-n timp ce greșim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre sclavie
- poezii despre vacanță
- poezii despre plăcere
- poezii despre palate
- poezii despre lux
- poezii despre inventatori
- poezii despre gânduri

Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum...
Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereții,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieții,
Pe când eram în parte alt om decât acum;
Voi toți, dacă iubirea v-a scos din piept suspine -
Că-n fel și chip aicea mă zbat și plâng avan
Între speranța vană și între chinul van -
Mă veți ierta, și mai mult: veți suferi cu mine!
O, astăzi știu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă rușinai amarnic.
Astfel, rușinea-i rodul greșelii de-altădată,
Rușinea, pocăința, cunoașterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!
sonet de Petrarca din Sonete, Prolog (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre prezent, poezii despre pocăință sau poezii despre plâns

De-o fi să mor
De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăți în vechea haină,
Vor ști doar codrii a mea taină...
La groapa mea dați zor, dați zor.
Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-așezați, n-oi ști de gînduri,
Am fost și gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut...
La groapa mea dați zor, dați zor...
De-o fi să mor, de-o fi să mor...
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri, 1980
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vestimentație, citate de Tudor Arghezi despre tăcere, poezii despre trecut, citate de Tudor Arghezi despre trecut, poezii despre păduri, citate de Tudor Arghezi despre păduri, poezii despre moarte sau citate de Tudor Arghezi despre moarte

Veniți, energii
Știu că sunteți demult
Opriți și la mine,
Ridicați-mă voi,
Din covorul cu rime!
Voi, vibrații adânci,
Ce rost ați avea,
Dacă fibrele mele
Azi nu le-ați mișca!
Vă promit că vă dau,
Continente de forme,
Conținuturi să-mi dați
Dar să nu-mi puneți norme!
Pariați pe poet
Și în timp, și-n vecii,
Bucurie dați lumii,
Energii, energii!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre energie, poezii despre continente sau poezii despre bucurie

Mereu e o altă lume
mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează
o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar și iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă
pentru înalt visele mele sunt agățate de-o stâncă
și nu-mi văd nici mâinile
și nici dimineața prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
și câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos
adun bucățele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre visare, poezii despre stânci, poezii despre mâini, poezii despre miezul zilei, poezii despre frunze, poezii despre fericire sau poezii despre dimineață

O lume ruginește azi
Singurătate albă din negru infinit,
Să te strivesc în palmă, stingându-te tacit,
Să mă ajung din urmă, pe drum fără cărări
Uitarea îmi alungă ale vieții mări.
Streașină curată din al meu hotar,
Stă împodobită ca falnicul stejar;
E puntea mea de lacrimi, ea a curățat
Viața plină-n patimi ce am îngropat.
Rosturi regăsite prin clipe ferecate
În neputințe duse azi undeva departe,
Înmiresmat-au orele care mi-au vărsat
Cascadele saline ce le-am înstrăinat.
Azi, nu așa departe, o lume ruginește,
Din mine nu e parte când ea nu se sfințește...
Înecată-n vină, această lume-n chin
Nu vrea a-și recunoaște iubirea ca un spin.
Dureri ce o străbat, iar eu mă uit cum moare...
Nu dureri o înving, ci bucurii avare!
Iar eu tot mai privesc cum lumea se scufundă,
În veselii de-o clipă ce veșnicul afundă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre curățenie, poezii despre vinovăție, poezii despre victorie, poezii despre uitare, poezii despre stejari, poezii despre singurătate sau poezii despre ore
Cădem ca frunzele... a toamnă
morții coboară din lună sfioși și vor să se-încălzească-n cloaca lumii
ai fost și ei ai lumii fii, dar n-au știut că vor muri
sfârșitul lunii suflă-n frunza moartă și iarna bate-ncet la poartă
o cană cu vin fiert poate-ar ciocnii dar cine să-și mai amintească
c-au fost și ei dureri de-o zi și fericire doar o clipă
pribegi trec șiruri triste printre noi prea ocupați să-i mai primim în casă
se moare-n țara asta cu încrâncenare, mor ape și păduri și oameni și copii
ne lăudăm c-o palmă de pământ ce gura le-o astupă
și îi uităm cum se preling tăcute lumânări în recele mormânt
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre toamnă, poezii despre sfârșit sau poezii despre lumânări

Clipa
De-ar fi să scot din amintiri o clipă
Și, în puterea mea, un timp s-o am,
Aș vrea să văd, în ea, cum se-nfiripă
Tot ce simțea acela ce eram.
Și poate-aș crește-o cât aș vrea să fie
De-ar fi să-mi placă mult ori aș dori
Să-mi fie mare cât o veșnicie
Sau, dacă-i mult, măcar cât ține-o zi.
Iar de va fi ca ea să nu-mi mai placă,
Aș strânge-o-n pumni, aș face-o gând uitat
Și n-aș mai vrea cu mine să petreacă
Prin amintiri ce-n urmă am lăsat.
De-ar fi să pot s-o fac, n-aș face-o-n pripă
Și nu mi-aș risipi puteri de mag
Pe altceva decât aceeași clipă
Ce revenea când te priveam cu drag.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre amintiri

În nemiloasa devenire
Trăim o bună parte din viață printre morți.
Citim în cărți poeme de-o mie de ani spuse
Și muzici ascultăm, demult compuse,
Și-n vis vorbim cu vechi prieteni morți;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-și capătă durată
Și ființează-n noi prin neființă.
- Și ne-nșelăm cu strania credință
Că ispășim cu mari păreri de rău
Greșelile de-odinioară,
Care pe alții i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine și ce-i rău
Și când cu nepăsare și-n neștire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veșnicie.
Și doar numai părerea de rău mereu e vie.
poezie clasică de Alexandru Philippide din Vis și căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre prietenie, poezii despre muzică, poezii despre lectură, poezii despre greșeli sau poezii despre devenire
Stau lângă tine
Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Ești lumina, visul, dorința și iubirea,
Ești căldura, nădejdea și chiar simțirea,
Ești liniștea, calmul, ești flacăra vieții,
Ești raza de soare, prinos a dimineții,
Ești valul, limanul ce-mi dă siguranță,
Ești sprijinul meu, ești vis și speranță,
Ești crezul ce-atestă arzătoare credință,
Ești freamătul viu ce-mi stârnește dorință,
Ești murmurul blând adus de departe,
Și totuși, în tot, ești doar vorbe deșarte,
Și cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi și azi nu e mâine,
Voi reuși vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine și privesc în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre viitor sau poezii despre foc

Gândesc, visez și îmi fac speranțe
am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
și rămân propus clipei viitoare fără pretenții
nu înțeleg nimic din aceste mișcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
și mă chinui cu înțelesul a ce mi se întâmplă
gândesc, visez și îmi fac speranțe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forța iubirii de care dispun
îmi așez pe marginea drumului plopii fără soț
dar nu sunt Eminescu
și-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoștenit
de valorile în care crede
necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toți impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoașterii
cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiționez să nu cred
și lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole
aștept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre suflet, poezii despre obstacole, poezii despre mișcare sau poezii despre imagine

Trăiește retras departe de agitațiile vane ale lumii!
citat din Epicur
Adăugat de Lefter Cristina, Ploiesti

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață
Noi
E-o pulbere de amintiri ce nu-mi dă pace
E-o ramură de brad uitată-n vitriol
E-un diavol rătăcit ce-n mine zace
Ca un "je t"aime" trădat la demisol.
Adună-mă din stații de tramvaie
Sunt rana timpului cea dureroasă
În timp ce tu, înaintând prin ploaie,
Ești ca-n trecut, tăcută și frumoasă.
poezie de Paul Polidor
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trădare, poezii despre tramvaie, poezii despre ploaie, poezii despre pace, poezii despre frumusețe sau poezii despre draci

* * *
Culeg si ploi și vremi cu soare..
Prin sita sufletului meu cern dimineți cu dor..
și nopți fără de stele..
Și poezie cern.. si nepăsare..
și Cer, dar și țărână cern..
și câte lacrimi, câte resemnari...
si crucea. i tot mai grea, Cuvinte,
Dureri fără de margini cânt..
sub zgura lumii aripile. s frânte...
Și scriu pe Cer o ruga.. si. ncă una...
și lacrimile dor in mine toate,
Si. alerg cu doruri și dureri in spate..
Dar simt cum cresc in mine,
tainic, drumuri de lumină..
si alte aripi, aripi de iubire...
fiori de har și muguri de. mplinire
Si. i scrijelit acum in mine.. un fir de dor,
un dor nemărginit de tine..
un dor ce. l ingropasem cuminte
intre altare..
si. un timp ce parca. a fost rupt și din calendare..
Dar e al meu acum..
Esti cel strigat in ruga..
Și. acum e timp de leagăn după. o lungă truda..
.. iubirii cântec vreau sa. i fiu..
in murmur heruvimic sa. ti port și ție pașii..
în miez de noapte.. și la ceas de zi...
Cern ploi și vremi... și dorurile toate..
Iubire cernem.. și. asteptari târzii...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre dor sau poezii despre aripi

Glossă îngerilor din pustiu
E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.
E cerul senin câmp cu flori
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.
Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.
Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.
E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.
Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.
Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.
Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.
Și lumii aduc mulțumiri
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!
Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre copilărie
Gura lumii nu o îngroapă decât pământul. La fel este și cu corupția. Și dacă gura lumii rănește inimi, corupția ucide suflete.
aforism de Toma Ion Mihai (12 august 2020)
Adăugat de Toma Ion Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre suflet, aforisme despre inimă, aforisme despre gură, aforisme despre corupție, aforisme despre bârfă sau aforisme despre Pământ
Gura lumii
Crăcănel, când s-a-nsurat,
A fost foarte inspirat,
Dar mireasa lui bogată
Era tare... expirată.
epigramă de Marian Cioacă (septembrie 2008)
Adăugat de Marian Cioacă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre nuntă, epigrame despre gură, epigrame despre bârfă sau epigrame despre bogăție

LXI
Slăvite fie clipa, ceas și loc,
meleag și an, și anotimp și lună,
și ziua-n care ochii tăi, stapână,
în mine aprins-au vâlvătăi și foc.
Și-n veci slăvit dintâiul dulce dor
în care-am ars cu dragostea-nfrățit,
și arcul cu săgeata ațintit,
și rănile ce-adânc în piept mă dor.
Slăvite fie vorbele ce eu,
(o, câte!) le-am rostit chemând spre tine,
și lacrimile, și suspinul greu,
și versul scris ce faima ta prin mine
o spune lumii-ntregi, și gândul meu
ce-i doar al tău și neîmpărțit cu nime.
sonet de Petrarca
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre ochi, poezii despre celebritate, poezii despre ceas sau poezii despre anotimpuri

De-o fi să plec
De-o fi să plec și crezi că-i prea curând
Să nu mă cerți și să nu-mi porți ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranță nu de voie bună!
De-o fi să plec te rog doar să mă ierți.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Și nici cu cerul nu vreau să te cerți
Și nici nu vreau să cauți lumii vină.
Atât mi-a fost de lungă-a vieții ață,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăiești în lipsa mea învață
Și poartă-mă în suflet și-n cuvânt.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre inimă sau poezii despre cuvinte

Lupoaica
te aștept de-atâta vreme, inima o simt cum geme,
și mă-ndepărtez de tine, fără cânt, fără sobor;
amintire, preț de-o clipă, doar de lacrimi fac risipă,
te-am iubit, cu ce ardoare, mai ca-n luna lui cuptor;
printre gânduri se-nfiripă - o-ntrebare, de-am să mor,
mă vei ține iar în brațe, să mă-nveți din nou să zbor?
am să zbor doar cu-o aripă, cu cealaltă-am să cobor.
pretutindeni umbre mute - negrele necunoscute,
și adorm ca-ntr-o poveste - de nescris, într-alt decor;
chipul tău, întreaga viață, mi-a fost unica povață,
chiar și-n gânduri infidele, chiar și-n gândul trecător,
da, am renunțat la stele - te-am ales în locul lor...
și acum, o altă maică, mă va învăța să mor,
am să te visez lupoaică în ținutul lupilor.
dar în vise, porți-închise, și-o putere care-mi cere
să mă lepăd de durere, să rămân un privitor,
să te uit, să-mi curgă spume, să nu pot să-ți spun pe nume,
să pândesc halucinante creaturi ce-n spaima lor
vor fugi întruna-întruna fără glasuri, fără dor;
mă vor învăța să urlu, voi ajunge prădător...
ca un lup fără pereche, în ținutul lupilor.
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lupi, poezii despre zbor, poezii despre stele sau poezii despre spaimă