Măcelarii tinereților

Scrijelesc în carne vie
Trei apeluri pentru viață.
Cine să le ia în seamă?
Prea era... de dimineață.

Dumnezeu e dus cu treabă
Să vegheze alți pribegi,
Iar acei ce sunt chemați
Se încurcă. Printre legi.

N-o găsesc, sau n-au "căderea"
Pentru "vii" să intervină,
Deci așteaptă, ori să moară,
Ori s-o cate pe lumină.

Trei apeluri disperate
Și un suflet ce se teme,
Ce imploră îndurare,
Ce scâncește, urlă, geme.

Ce era în mintea fetei,
Jertfă pe altarul sorții,
Cum își reținea durerea,
Cum lupta cu gheara morții?

Schingiuită, maltratată,
Fără drept la vreun cuvânt
Și cu buzele lipite
E ca frunza dusă-n vânt.

Un nebun la chip ca omul,
Dar cu suflet de catran,
Măcelar mârșav, feroce,
Mai hidos, din an în an,

Măcelar de tinerețe,
Alexandre și Luize
Și-a scos colții și-a lovit
Când instant, când... pe reprize.

"Bravi oșteni" ce apărați
Lumea, dar n-ați fost în stare
Pe fetiță s-o salvați,
Faceți, azi, o faptă mare:

Nu-l legați, nu-l judecați,
Dați-l triștilor părinți
Să-l condamne pic cu pic,
Să-l scoată, încet, din minți.

Dați-l mamelor de prunci
Care știu să se răzbune
Și la unu-unu-doi
Schingiuit și-n van să sune.

Toți ca el, neoameni sluți,
Ce găsesc în prunci, plăceri,
Să se zbată în genunchi,
În șicane și dureri.

(Măcelarului cumplit
Deie-i Dumnezeu cel sfânt
Liniștea pe care-o au
Fetele, de sub pământ.
Din mormânt? Din ce mormânt?
Le-a împrăștiat în zare,
Fără lumânări la cap,
Fără drept de-nmormântare.)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Eugenia Mihu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 15:43:38
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 12 October 2023, 17:14:17
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook