Până la argintiu

fac un semn
las minimul spaţiu
şi acestei aberaţii
să se manifeste
nu sunt indiscretă
nu vreau cu orice preţ
să intru în amănunte
privirea de ansamblu creează
cadre aproximativ acceptabile
cu deşert ridicol străbătut de foşti beduini

o cafea la nisip şi turbanul meu orange
de la care, necomplexat, îşi trage un soare instinctele
întâmplarea rămasă în suspans noir pe la miezul-nopţii albe

respir respir respir cu faţa la răsărit fac briză 2-3 păsări ample
o femeie sau o leoaică îmi traversează centrul echilibrului
proba de foc impune imaginaţie
jocul acesta de dezlipire a vălului
de pe realitate

dobor dunele una câte una
dincolo de umbre cactuşi sau narcise!
trupul meu evaporându-se subtil
până la argintiu

catifelate parfumate vii
creaturi domestice se retrag
în sălbăticiuni

sunt exact în momentul acesta
te privesc ca şi cum
de mult ai fi trecut

chiar ai.

îmi recuperez cafeaua în timp util!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana Infinitului

Respir încet
şi văd
se unesc în sânge şi trup
la Masa Tăcerii
sub blana mielului

Respir încet
şi văd
căzuţi sunt toţi
în strângerea de şarpe
măslinul singur
stă drept în noapte

Respir încet
şi văd
la ieşirea din grădină
trec prin Poarta Sărutului
plătind vama cu o ureche
şi treizeci de arginţi

Respir încet
îl văd
cară pe umeri lumea
în bici şi în ocară
ei nu mai sunt

Respir încet
şi văd
sunt toţi
suntem toţi
răstignim Coloana Infinitului

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să respir

Simt că am obosit alergând
printre cuvinte. Aştept o literă
întoarsă
poate "o"... poate "e"
să mă aşez pe ea
şi să respir
să respir
să respir
poate"a".. poate"i"
poate verbul "a fi"

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţie

Tu eşti buenos aires, eşti ozon,
mă tem să te respir pân' la extaz,
cu riscul plenar să mă crezi filfizon,
tu eşti prinţesă şi eu sunt cneaz...

Eşti Iaroslavna, sunt cneazul Igor,
eu te respir, o!, când tu mă respiri,
Galiţchi, fratele tău, bată-l de şogor,
ne suspectează că suntem vampiri.

Trupul tău scapără-n curbe semeţe,
spre ochii tăi negri, privesc siderat,
când sânii tăi- pietre- imploră tandreţe,
tu mă respiri, eu te respir- înspiralat!

Mai e o vreme şi vom trece Donul,
părul tău negru-i ca pana de corb,
eu te respir, ufff!, iar tu-mi ţii isonul,
ca, într-o zi bună, să pot să te sorb...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături...doar de tine!

Respir iubire, respir amor
În fiecare clipă alături doar de tine!
Respir iubire, respir amor
Iar inima ce-mi bate doar ţie-ţi aparţine!

Părtaş mi-e cerul plin de infinit
Căci sufletu-mi străluce, hrănit de-a ta iubire
Din clipa fermecată când noi ne-am întălnit,
Călăuzindu-mi dragostea spre nemurire!
Alături... doar alături...
Alături... doar de tine!
Respir iubire, respir amor!

poezie de Liviu Dumitru Muscă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir numele tău

Ce palidă simţire sticleşte-n ochii tăi!
Adie primăvara în zâmbetul tău trist...
Răsare dimineaţa... Eu încă mai exist?
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Atâtea anotimpuri ne amăgesc viaţa!
Îmi rătăcesc timpanul în noapte pe alei,
Atâta bunătate iţi luminează ceaţa,
Respir numele tău pe-obrajii mei.

Iţi dau visele mele, să ştiu că tu eşti bine,
Aşa sunt fericită în triştii anii grei
Trăieşte-mi fericirea, în pieptul tău o ţine!
Respir numele tău pe-obrajii mei.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manevră

cu o mână aproximativ decisă
te-ai lua şi te-ai împinge
dincolo de joia ploioasă

ai înainta simulând déjà-vu-ul
ca împrejurimile să fie sigure
că eşti de-a casei

ai începe un cântec
ceva despre o lume sau despre o margine
fundalul ar fi cu silabe de pescăruşi
nimeni nu s-ar grăbi să schimbe decorul

înaltă şi vie
ţi-ai despacheta sufletul
ai încerca privirea aceea firească
aptă să ascundă fie şi parţial frici
ţi-ai trece o inimă peste moarte

ca un cer
ai lăsa păsări să te zboare
într-o joacă ai sări în violet de curcubeu
i-ai face lui semn

în centrul luminii ai aprinde
cel mai sublim dintre focuri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de zile

[file de jurnal afectiv]

vei mişca o perdea sau o vorbă
aproape te voi recunoaşte

o să revăd
genul proxim al "nostalgiei"
pragmatică voi transfigura estetic

până în momentul acela
în care se vor face struguri de august

şi atunci...

albăstrea risipită într-o majoritate
a macilor proclamând carpe diem
îmi voi aminti într-o doară cum
pronunţai Întâietate ca şi cum
ai fi vorbit despre tine

o femeie va lua distanţă
fără lacrimi cu îngăduinţă va privi
perspectiva rămasă într-un tablou
mai exact într-o imaginaţie

se vor aduna ape
multe specii pe cale de dispariţie
îmi voi ţine echilibrul
în cuvântul acela
colac de salvare
al fidelilor cuvântători
subjugându-şi gesturile
literelor aliniate heraldic

nori albi vor trece
în anxietate de păsări
chipul tău rarefiindu-se
îmi va induce
un ultim poem

în fapt

morţii cu morţii...

viii.... cu-ai lor...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie hibernală 2

intru în clipa aceasta
musai trebuie să port
pantofi cu număr par
afectele altcuiva
masca de circumstanţă
chiar dacă acum doare
chiar dacă acum ţipă
o pasăre de care nimeni
nu-şi mai aduce aminte

sunt o apă ce curge în sine
reciclându-şi visele să nu moară
predându-se mai apoi total dezgolită
la apelul timpului

sunt o mână / una singură
în van căutându-şi perechea
să împlinească preceptul biblic

sunt prea eu
sufăr de mine ca de o boală rară
nimeni nu mă identifică
în labirintul mult prea personalizat
al coconului propriu

fă ceva! fă cevaaaa!! – îmi strigă o literă
dă la maximum vocea exteriorului!

[paşi / foşnete / uşi trântite / mănuşă uitată / stupoare / bătaie în geam.../ cade ceva... / ba nu... // puncte de vedere...]

badijonează plânsul acela
să se asemene unui cântec
până când... până când...
va începe să ningă peste realitate
estetic îmbrăcând-o în tabloul din care
cel mult va răzbate un semn de uimire
într-un iris

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc pământul chiar din centrul său

în acelaşi timp îi dau târcolae
precum un satelit
şi din centru şi din lună
mă privesc cu nedumerire
parcă aş fi un atom dintr-un alt atom
într-un fel întors pe dos sau viceversa
totuşi fac parte din structura acestei lumi
intru în reacţii şi creez legături
în funcţie de instabilitatea mea
de valenţele câstigate ori pierdute
în căutarea echilibrului
nucleul meu are protonii ataşaţi
şi uneori complici
cu neutronii
în schimb cedez uşor electroni
pentru că le respect independenţa

sunt cumva victima propriului meu microscop
care se vrea şi telescop şi periscop
aleluia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te primesc aici

ia în primire
pământul acesta
gura lui amuţită de invazii subterane
cârtiţa-cu-ochi-de-femeie-nedevenită
cântecul răguşit al orbului
adunându-şi luminile
din imaginaţie

ia şi
jumătatea-mi de cuvânt
neputinţa într-ale rostului
toate sensurile acestea
aşteptându-şi învierea
dincolo de grota
neinspiraţilor sorţii

ceartă-te înţelept
cu seceta din mine
prelungindu-se indecent
peste fraged-trup-albastru-de-ploaie
... cu crăpăturile acestea
prin care schiloade privesc
ierburile ce n-au mai fost în stare
să crească din canalele morţii

te primesc aici:
comportă-te ca la tine!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir din nou

Uneori îmi pierd aripile
şi apoi le văd în singurătate.
E îngerul Domnului
care o să aducă pace
şi multă dragoste la fiecare casă
şi la fiecare inimă...
Între timp, eu,
în singurătate, respir din nou,
inspiraţia cuvintelor rătăcitoare,
în infinit...

poezie de Eugenia Calancea (22 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la mine ca la o străină simpatică

împrejmuite gândurile cocorilor
încep cu ţipăt tăcut dimineaţa
închisoarea devine insidios marele duhovnic
de aceea poate purtăm orange în singurătate
semnul distinctiv al prizonieratului... al fricii

drumurile izgonesc paşii
unii s-au născut prea devreme
alţii ridicol
râmâne acest timp oval
în jurul căruia deznădăjduiţii
se aşază la masă

înfrigurată cina de taină se încropeşte
din firimiturile scăpate instinctual
de o pasăre
Dumnezeu se complică din nou
întinzându-ne dedesubt plase
căderile noastre se petrec în aval de îngeri
în grota trupurilor orgasmic ferfeniţate

pe urme de om dâre de vreme
substituind porţiuni de carne
cu moarte

suflete îşi leagă fedeleş realitatea
evaporate imploră
dramul clasic de milostenie cosmică
orizontul nostru
această sârmă ghimpată delimitându-ne

*
o inimă ticăie
în pământul ticsit cu inutilitate
bulbul îşi face obraznic loc printre ziduri
străbate ani-întuneric de neviaţă
surprinde chipurile noastre zumicate

blând uriaşul ne duce-nspre cer mâinile
o femeie umple golul cu imaginaţie
micşunele desăvârşesc fragilitatea
premisa estetică a creaţiei

cuvintele ating cu repeziciune galactică
relieful scheletic al lipsei
mă bizui pe secunda aceasta
când încă am vii înţelesurile
desprinsă de destin fie şi pentru o viaţă
privesc la mine ca la o străină simpatică
una aproximativ brună
una aproximativ acceptabilă
şi înţeleaptă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Tine

Dorul e aerul tot mai puţin,
Pe care îl respir când mă abţin
La glasu-ţi sfânt cu ochii-nchişi să vin,
Ca o călugăriţă să mă-nchin.

La trupul tău frumos ca o icoană
Fără de care trupul mi-e o rană,
Privind cu ochii ficşi precum o stană
Care se simte-n ochii tăi o pană.

Respir, de dorul tău, parcă revin
Să m-adumbresc la glasul tău puţin,
Ca un văzduh de plâns la un suspin;
Dorul e aerul tot mai puţin.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 noiembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezvie

Şi teamӑ nu mi-ar fi sӑ pӑşesc pe podelele
Ce sprijinӑ sunete hodorogite,
De voi auzi de dincolo cum sunӑ stelele
Înşirate la cӑpӑstrul unor nopţi preaiubite.

Şi teamӑ nu mi-ar fi sӑ privesc lângӑ mine,
Nu am fricӑ de veşti, îmi este albӑ hârtia,
Voi privi în trecut şi la ziua ce vine
Cum rӑsare din noapte liniştitӑ lumina.

Şi teamӑ nu mi-ar fi sӑ strig, sӑ te strig
În cӑutӑtorii de perle ecoul mi-e lung,
O sӑ respir, o sӑ respir fierbinte prin frig
Renӑscutӑ sӑ fiu când la tine ajung.

poezie de Ioana Haitchi (5 ianuarie 2017)
Adăugat de Ioana Haitchi
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În absenţa noastră

îndepărtarea se instaura
într-o complicitate stranie
traversam pe sens interzis
cu ochii închişi
nevăzându-ne moartea

nu ştiu dacă asta se numea curaj
făcea parte din codul genetic de eroi
anonimizaţi de istorie deodată scoşi de la naftalină
asemenea unor fluturi somaţi să iasă din crisalidă
de întâmplarea mult prea personală

?! era pur teribilism
o sfidare a sorţii
o punere voită cu faţa la ţintă:

trage dracului odată, trage!

era nepăsare!?

în lumea cu ochii închişi imaginam
câmpii cu zombi şi păsări intrate
în adâncul oamenilor
în zona aceea cu bulină
susceptibilă de reeditare

traversam...
în absenţa noastră
explodau obuze
se ciocneau meteoriţi
se disociau rase şi specii
în faliile desprinzându-se
de pe faţa pământului
bucăţi vii de carne
din trupurile noastre
repudiate

era curiozitate:
până unde avea să meargă impertinenţa destinului?

şi-apoi
cine ar fi băgat mâna în foc pentru noi
că nu ne vom trezi împreună
în faţa supermarketului cu de toate?!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!