(din baladă în baladă)

Din baladă în baladă, pas
la pas printre poveşti,
o lumină creşte-n taină,
o lumină - un buchet,
nestematele amintirii,
a ce-au fost şi ce n-au fost,
bravul popor şi brava urbe
cu-a lor muşterii de dor,
zac-acum în adormire
fără semn de viitor;
se coboară în umbrire...

Versuri curg şi versuri vin,
chinul zilei de acuma
netopit rămâne încă,
ca-n cioplirea de topor
nu dispare aşchia-n zare
ci aproape de picior
cade cu suspinul brazdei,
spre această lume neagră
de strigoi şi nesimţire
ce colindă-n spaima nopţii
pe trotuarele cu fast,
corso-uri de deziluzii,
promenade de scuipat,
parc' aşteaptă primăvara
unei lumii mult mai senine,
prea sătule de crispare,
de elogii la iluzii...

În acest basm mistuit e
Făt-frumos-ul de Ilean,
neştindu-şi legământul,
tot zgâind într-un ecran,
personagiu mult prea amplu
că n-ajunge un roman,
un global, fiitor, nimeni
tot plimbând vidu-n borcan.

Muţi din poezia lumii
cu limbuţii rafinate
tot îl cată prin descrieri
din şoptire adunate,
iar în ţintirimul sorţii
glodul ştie câţi din ei,
neavând ediţia sorţii,
au rămas doar printr-un ţel,
cu-a lor dulce poetice
combinate în real.

De aici, din raza zării,
în strânsoarea de ciment
spiritul de îl hălădui
nu ajunge paviment...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele trudei

Rodul mâinilor acestea,
ceruite cu sudori,
cu durerile de braţe,
de rărunchi,
şi cu urdori...
Rodul mâinilor acestea,
nemurirea faptei
lor. Durerea...

Paşii cerbilor spre susur,
printre cetine
de brad. Urma...

Umbletul în ignoranţă...
Glasul puştilor din noi...

Toate cât sunt necuprinse
lumii noastre de plăceri,
sunt motorul de răsună,
tainic, blândul recviem...

Prea poetic, mult prea ludic,
firul Ariadnei-n noi,
de arată pasul tainic,
drumul drept, de drumul strâmb,
care merge spre lumină...

De scăpăm de minotaur,
de ieşim din drum dedalic,
de-am văzut şi taina sorţii,
tot ce a rodit durerea,
urma paşilor de cerb,
necuprinsul lumii creşte
prea poetic, prea ne-verb...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramele unei limbi mici

de fapt limba română e o capcană
pentru poeţi mari
contractaţi în piele mică
[doar 24 de milioane]x a posibilităţii
de a vorbi despre Om

o minciună de ţintă
[gândeşte la un cal potcovit
cu potcoave calde
nechezând către soare şi la
spaima potcovarului]2x

Aşa am apărut noi pe lume
printre multiple iluzii
de a fi Graiul Umanităţii
încă naufragiaţi
aici ne-au îngheţat picioarele
aci prin pielea pasului
năduf sub 3x[imperii]
&oftat de #exist

Aşa de muţi printre zebre
curbaţi în hore
nuntaşi cu Europa
ne bucurăm de Armăsarul inimii
de Profetul eliberării
prin (marea trecere)x

Finalul e o formă de bricolaj
printre florile din vază
depăşit de lacrimă&râs
ieşind din umbră
către oricevoi
ne-epuizat

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveşti

În a nopţii magie,
răzvrătite vise,
cern noian de stele,
sirag de mărgele,
ţes poveşti catifelate,
pe bolţile luminate,
pânze dantelate,
cu-a fulgilor vals, şarade...
povestea unui colţ de zâmbet,
pe chipul îngheţat,
de un sărut abandonat.
povestea unui suflet,
surprins, într-un tril zgribulit,
în al jocului dezlănţuit,
o caldă îmbrăţişare,
cu-a braţelor înverşunare,
murmur de şoapte,
troienit în noapte,
povestea unei clipe,
brodate,
cu feţi şi zâne...
poveşti aşternute,

cu migală,
în a vieţii gală,
pe file îngălbenite,
înădite,
cu emoţii, ale sorţii,
inimi, suflete,
stinghere!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vrei sa zbori?

Aş vrea să ştiu că nu mai ştii
Doar fraierii fac nebunii,
Mai râzi?
Oamenii nu vor să creadă.
Tot ce-am văzut era minciună,
Când am zâmbit
Doar voie bună.
În rouă, inimile merg în vacanţă.
Minunea mea din altă lume,
Prea mult zâmbeai şi fără glume.
Ai pornit sângele la vale
Eu te... tu vrei senzaţii materiale.
Cu cauciucuri te-am cunoscut,
Iluzii multe ai vândut
Dar ca o zână fără zmei
Împărţeai inima în trei.
O cizmă este prea banală,
Iar Burebista n-a prea fost la şcoală!
Ciocolata belgiană e cea mai bună,
Păcat că vine în ambalaje mici
Dar gustul ei scump,
E mai presus de orice!
Prefer...
Stabilitate şi onoare.
Un vagabond îţi făcea flori din gheaţă,
Îi erai seară, dimineaţă.
Cu versuri albe şi tembele,
Te-a pus mult mai presus de stele.
Tot ce a fost rămâne nespus
Într-un inel cum altele nu-s,
Cu paşi loviţi şi visători,
Cu sufletul fără comori.
Dar la final:
Mai vrei să zbori?

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind la Eminescu

Azi Eminescu mi-e în gând
Rătăcitor prin Universuri
Alunecând pe-o rază spre Pământ
El încă scrie versuri.

La fel ca-n alte dăţi, demult
El printre rime tot ascunde
Cuvinte pline de tumult
Ce greu putem pătrunde.

De vrei egal să îl socoţi,
Cu noi să îl asemeni,
Nu încerca că n-o să poţi
El, scânteiază-n cremeni!

Privind spre cercul nostru strâmt,
Ne-ndeamnă spre căutare,
"Porniţi cu toţii cu avânt,
Spre tarmuri de visare..."

Nu cată vorbe pe-nţeles,
Nu-i totul la vedere
Dar uneori el a ales
Sa ne dezvăluie mistere

Azi nu mai cade ca-n trecut
În mari din tot înaltul
Căci s-a întors pe veci în lut
Acum e doar un... "altul"

Dar va rămâne tot ce-a scris
Mereu o amintire vie
Un leac ce-n taină a prescris
Iubirea pentru... poezie.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să respiri lumină

cuvântului i-a fost dat să ştie primul
şi tot el s-a-îmbăiat în lumină plutind pe începutul lumii
departe de împărăţia lacrimilor ce s-or naşte

sunt cuvinte care mor. se prefac în bolovani
şi cad cu zgomot surd până-n adâncul fiinţei tale
se lipesc de suflet şi se transformă în tumori

poezia e lumea din lăuntrul lumii.
e palatul de cleştar al tuturor cuvintelor
ce te ademenesc dacă te nimereşti în mreaja lor

"doar tu îmi eşti plăcere-n lume... "

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea...

Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!

Prea înaltă şi prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb şi prea... zicală.

Prea dulce şi prea amară,
Prea calmă şi prea nervoasă,
Prea de râs şi prea şucară,
Prea tristă şi prea... haioasă!

Prea stinsă şi prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră şi prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!

Prea şuie şi prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!

Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noapte şi zi

Pe un colţ de noapte-albastră,
Ferecată-n lumea-i lină,
Şade-n cer, deasupra noastră,
Nemişcată, Luna plină.

Poartă straie de lumină
Iar privirea ei măiastră,
Strălucind diamantină,
Îmi pătrunde prin fereastră.

Din felia mea de lume,
Înspre alte zări celeste,
Printre stropi de-argint şi brume,
Mă strecor ca-ntr-o poveste.

Un ecou prelung aleargă...
Glas de corn în miezul nopţii,
Colindând pădurea largă,
Ca un cerb în voia sorţii.

Printre nori, c-o tremurare,
Suie-n taină visu-mi dulce...
Sub a zorilor răcoare,
Pe când Luna-ncet dispare,
Bolta-şi poartă-n Carul Mare,
Blând, Luceferii să-i culce.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (septembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul de veghe (sonet)

LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)

Prin nopţi de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum priveşte
O lume în care nu-şi regăseşte
Iubirea pe sub coroana teiului.

Dorul şi iubirea îşi împleteşte
De-a încununa muza poetului,
Ce-l aşteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubeşte.

Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopţii,
Să revină cu-a vremii repetare.

În mistere cereşti caută sorţii,
Ce-l pot aduce pe-a vieţii cărare,
Să evadeze din Imperiul Morţii.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va trebui să mă desfac de această conştiinţă exacerbată. Savurez încă prea mult această situaţie intermediară. Totul trebuie să devină mai natural şi mai simplu, şi voi ajunge poate să mă simt adultă şi capabilă să le îndrum la rândul meu, pe alte făpturi din această lume, şi să le aduc puţină lumină prin munca mea, căci aceasta contează în cele din urmă.

citat din Etty Hillesum (12 martie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ta cu păr scăldat în aur

Te-ai înălţat de mult la cer, şi azi
În noapte străluceşti atât de tare,
Peste păduri cu-a ta lumină cazi
Şi peste munţii toţi şi peste mare.

Eşti poetul cel mai de cu seamă,
Ai scris cu sufletul atâtea versuri,
Ţi-ai declarat iubirea fără teamă,
Ai dus până la cap a tale visuri.

Fiind băiet odat' păduri cutreierai
Şi îţi plăcea s-auzi cântul naturii,
Întins pe iarba verde adesea tu stăteai
Visând ca ea să-ţi dea dulceaţa gurii.

Din prima clipă te-ai îndrăgostit,
Ţi-au curs şi multe lacrimi pe obraz,
Era frumoasă, paru'-i de aur despletit,
Pentru tine totul, icoană şi privaz.

Şi ai iubit-o mai mult decât viaţa,
I-ai dedicat poeme multe, multe,
Doar lângă ea îţi regăseai speranţa,
Căci ea ştia prea bine să te asculte.

Erai Eminul ei, iar Veronica
Minunea ta cu păr scăldat în aur,
A fost a ta iubire, unica,
Al sufletului tău dulce tezaur.

Peste păduri şi peste munţi şi mare
A voastră dragoste va dăinui în veci,
În fiecare seară Luceafărul răsare,
A ta lumină blândă peste noi o treci.

poezie de Răzvan Isac (13 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Pământule eşti rece şi trist,
În zadar îţi aştepţi primăvara,
Pomii tăi sorb din tine visând,
Vechi contuzii nutrindu-ţi comoara.

O planetă cu vise-n erori,
Fremătând de dureri infinite,
Curg şiroaie-n timide chemări,
Împliniri ironic răcite.

Bate vântul istoriei goale,
Somnul templelor coboară în tine,
Cugetând în iluzia zilei
Un tărâm cu ciudate destine.

Eu colind prin albastre chemări,
Doar în stele mai cred zurgălăii,
Dar şi steaua muri-va curând,
În eter s-a pierdut vraja zării.

Prin cetate mai umblă povestea
Împlinind basm de noapte cernut,
Cântec vechi disperări sângerează
O trăire consumată prea mult.

Mă voi duce o dată cu anii
Spre tărâmul uitării topit,
Adâncindu-mi smerit pribegirea
Ce prin gândul tăcut m-ai zidit!

poezie de Aurel Petre (10 octombrie 2015)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul nostru

Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, faţa voastră o ascundeţi, farisei,
Pe cap puneţi azi cenuşă şi cu-a bâlciurilor tină
Vă mascaţi, voi, purtătorii luminoaselor scântei!...
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneţi, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Şi când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele şi tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuinţă stă ´ntr´aceea, de se poate
Să hrăniţi cu oameni veşnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocoteşte de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea şi frăţia de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeţie ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?...
Nu; ascundeţi-vă faţa în veşmântul desfrânării,
Şi în glodul mascaradei, comedia vă sfârşiţi!
Oh! veni-va şi şuvoiul ce cu furia-aşteptării
Va spăla glodul în care voi vă naşteţi şi muriţi.

poezie clasică de Constantin Mille
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea asta de oameni vii

era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
o lume indiferentă trecând printre necunoscuţi în timp ce ploaia rece o spăla de chip
un parc în care se vedea o umbră de copii jucându-se şi pocnindu-se
pe undeva era şi o uşă cluj jegoasă şi plină de abţibilduri cu un scârţâit mai rece decât gerul
un perete inscripţionat cu nume neinteresante de pictori şomeri răzbunându-se pe fabrica celor utili
în curtea casei mormane mototolite de ziare mincinoase supuse uitări
un vaiet prelung ca de lup iritat cu o chitară smulsă blues
oasele ni se iroseau în războiul lumii cu eternitatea
prin bodegi mulţi dintre noi cădeau pradă stelei 80
părul nostru mic era doar o umbră a pletelor rupte
ne scriam des versuri de despărţire prin coli de sertar
inventam poveşti în locul orelor de la politehnică
era un accident de circulaţie a înroşirii prin sânge
ciocnirea navelor spaţiale cu neputinţa unei tinereţi
se adunau procurori extratereştri pe lângă halbe
reconstruiau aici o lume ca lor în timp ce înlăcrimaţi ar fi vrut departe de aici
peste toţi creştea un nor de fum înecăcios de nicăieri
tuna şi ploua rece şi se scurgea pe noi pielea asta de oameni vii

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zar aruncat în voia sorţii

Sunt un zar aruncat în voia sorţii,
Precum talazurile spre marele neant
Cu lacrimi scriu pe pergamentul nopţii
Al cărei întuneric mă sărută agonizant.

Precum un zar aruncat în voia sorţii,
Un metronom al destinelor uitate
Cu visele servite-n aspre porţii
Clepsidra roz curge ziua către noapte.

Un zar aruncat de soarta-I nepereche,
În abis către întunecatele genuni
Unde îngeri înaripaţi îmi stau de veghe
Sunt zidit întru ale mele rugăciuni.

Joc de noroc, destine frânte sau de foc,
Eternul zar, bluestem sau binecuvantare
Timpul se ascunde în icoane ca-ntr-un joc
În zadar vrând să îngâne lacrima de soare.

De aceea-n versuri vreau să evadez,
Precum un ghiocel, eu năzuiesc către lumină
La soare şi la lună vreau să mă spovedesc
Şi ascult în taină izvorul cum suspină.

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

de ce m-am născut, aici, între voi
din lacrima pământului şi ţipătul vântului
de ce n-am pleca de aici, dintre voi
aici, sunt biet buştean uscat
plutind haotic pe un val ireal
offf, ce trist ideal
să bat la poarta sorţii, să joc, un joc cu morţii
Doamne, de ce m-ai trimis în această lume
aici si lumina e pustie
ascult, ascult, cum plânge timpul
sau curg anotimpuri prin geamul spart
aici, nu-i nimeni
ştii, aici, am devenit şi eu un nimeni

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!