Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică şi tristă,
Ne risipim existenţa în ameninţătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu şi pentru justiţia care ne livrează numai iluzii.

Natura însăşi e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ne vindem pruncii încă nenăscuţi,
Şi sufletul vandutu-l-am demult.
Călcăm pe oameni ca pe nişte punţi,
De Dumnezeu nu-i frică pe pământ.

Lovim părinţii care ne-au crescut
Şi-i alungăm din casele muncite.
Noi, sufletul la diavol l-am vândut,
În flăcări el a ars a noastră minte.

Ne batem joc de tot ce ne-nconjoară,
Natura-i un ecou de disperare,
Indiferenţi, lăsăm în jur să moară,
Trăim într-un ocean de nepăsare.

poezie de Adriana Paula Huţanu
Adăugat de Adriana Paula Huţanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaştem deci existenţa şi natura finitului, pentru că suntem finiţi şi de aceeaşi mărime cu el. Cunoaştem existenţa infinitului, dar nu-i cunoaştem natura pentru că el are mărime ca şi noi, dar nu e mărginit ca noi. Dar nu cunoaştem nici existenţa, nici natura lui Dumnezeu pentru că nu are mărime, nici margini. Numai prin credinţă îi putem cunoaşte existenţa, iar prin har îi vom cunoaşte natura. Or, am arătat de multe ori că poţi cunoaşte un lucru fără să-i cunoşti natura.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi existenţa, cu întreaga ei abundenţă. De ce este nevoie de atât de multe flori în întreaga lume? Trandafirii ar fi fost suficienţi. Existenţa este însă abundentă - milioane şi milioane de păsări, milioane de animale, totul există din abundenţă. Natura nu este ascetică, ea dansează pretutindeni: în valurile oceanului, în zborul păsărilor. Ea cântă peste tot - în vântul care trece prin ramurile pinilor, în ciripitul păsărilor... De ce este nevoie de milioane de sisteme solare, fiecare sistem având milioane de stele? Nu pare să existe niciun motiv care să justifice existenţa lor, în afara faptului că această abundenţă este în însăşi firea existenţei, această bogăţie este însăşi esenţa ei; existenţa nu crede în sărăcie.

Osho în Viaţa este aici şi acum
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să fac un exerciţiu nou în această săptămână. Am încercat sa privesc întreg tabloul al vieţii de zi cu zi fără să mă văd doar pe mine ca personaj activ. Am văzut o lume de oameni egoişti; Grăbiţi să luăm trenul, să mergem la muncă, grabiţi să ne cumpărăm maşini luxoase şi haine scumpe, rujuri care ne etichetează fix precum nişte complexate care nu işi cunosc valoarea şi care nu îşi inteleg rostul pe acest pamant, nu suntem frumoşi oricum ne-am imbraca, nu suntem buni oricât am încerca să nu facem rau cuiva pentru ca noi pur si simplu nu aducem folos lumii, nu ne pasă de ce este în jurul nostru, nu asta reprezintă bunătatea si compasiunea si iubirea. Suntem doar o adunătură de oameni egoişti care se calcă în picioare. Nu suntem spirituali dacă folosim spiritualitatea pentru scopurile noastre şi dacă nu ne ajutam sa construim o realitate în care sa aibă rost să trăim.

Nicoleta Petre
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se umple lumea de neologisme

Trăim mai abitir seisme
Decât în vremile primare
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

S-a resemnat Veneţia din veac
Şi sfinxul moare cu-ncetinitorul
Curg relele ca dintr-un sac
Şi nu ştim ce ne-aduce viitorul

Suntem de stele mai aproape
Dar şi mocirla e cu noi
În care vin să ne îngroape
Străini cu sufletele sloi

Se poluează mările de oameni
Se sinucid balenele pe maluri
Se vând în stradă false idealuri
Şi nu mai ai cu cine să te-asameni

A intrat deşertul în oraşe,
Pătrunde-n casă şi pătrunde-n noi
Dincolo de templele incaşe,
Se profilează chipuri de strigoi

La bursa neagră numai droguri, arme
Copiii lumii nu au calorii
La cârma vieţii noastre, alt jandarm e
Şi noi elaborăm doar teorii

Unul după altul, cataclisme
Mâine ce ne mai aşteaptă oare?
Se umple lumea de neologisme
Şi limba romilor, dispare

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babylon

tragedia veritabilă a omului contemporan
este discreditarea tragicului prin indiferenţă
veritabilă de asemenea
este combinaţia dintre nevoie şi insuficienţă
soluţia mereu omnipotentă
este virulenţa
în ecuaţia determinismului
valenţa
creează nonvalori
căutătorii de comori
descoperă incompetenţa

certitudinea infailibilă a sufletelor noastre ruginite
este colecţia de vise necitite
preludiul este salvarea unei lumi inerte
doar morţile sunt certe
şi grăbite

incoerent
omul se zbate în angoasa cuaternară
evoluţia pe scara degradării este inerentă
relativitatea ne înconjoară
doar decăderea-i soluţia stringentă

ne contemplăm perfecţiunea
în oglinzi opace
în cursa vieţii
gloata se complace

ne căţărăm pe vârfuri de iluzii
păşim pe trepte de noroi
ne pierdem vieţile-n confuzii
noi am uitat
cum să murim eroi

şi au rămas doar frunze
şi strigoi

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre noi, care trăim azi pe Terra, am pierdut această legătură cu Eul nostru adevărat, această stare a fiinţei în care nu ne temeam să abordăm ceea ce este posibil şi să tindem către stele. Nu ştim cine suntem. Ne-am transformat în oameni care se comportă egoist, mânaţi de frică şi de durere. Acest comportament nu reflectă natura noastră esenţială, este o consecinţă a rănilor pe care le-am suferit pe măsură ce am părăsit inocenţa cu care ne-am născut şi am călătorit prin viaţă. Doar oamenii care suferă pot provoca suferinţa. Doar oamenii cu inimile închise pot acţiona într-un mod lipsit de iubire. Suntem cu toţii conectaţi la un nivel invizibil. Vindecându-te pe tine, ajuţi la vindecarea lumii. Lucrând la tine pentru a-ţi atinge potenţialul maxim, devii model pentru ceilalţi şi îi motivezi să urmeze această cale.

citat din Robin Sharma
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciuleala

Ne căciulim la-nalte porţi, de parc-am fi cei de pe urmă
Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,
Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;
Străinul nu ne dă nimic, de n-are inmiit de luat.
Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,
Nu sunt decât marionete, ce iau poziţie de drepţi.
Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,
Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.
Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi
În evul mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.
Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,
Din ce în ce mai păguboase şi toate spre eşec sortite.
Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,
Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că-l are.
Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească
Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.
Politica e azi făcută de şmecheri sau de repetenţi,
Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.
Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,
Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare
Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,
El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,
Iar voi, sărmani şi oropsiţi vă războiţi cu sărăcia,
Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.
Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,
Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul mirajului

Chiar dacă totu-i relativ
În această lume de miraj,
A triumfa presupune curaj
Şi-un feedback confirmativ.

Iluzii, în al vieţii anturaj,
Se vând în mod speculativ,
Chiar dacă totu-i relativ
În această lume de miraj.

Fericirea însăşi e-un ecleraj
Pe ecranul vieţii limitativ
Ce se proiectează imaginativ
Într-un simplu scurtmetraj,
Chiar dacă totu-i relativ.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama pământul...

Mi s-a spus adesea
că e nevoie de totul
pentru a face o lume...
dar uităm de multe ori
că este nevoie de o lume
pentru a face totul!
Prea mulţi oameni uită de asta
şi dispreţuiesc
acest leagăn al vieţii
atât de frumos,
acest pământ hrănitor
ca o mamă a tuturor
care ne sprijină câte un pic
în fiecare zi a vieţii noastre,
iar în adâncul inimii noastre
acest sentiment ne îndeamnă
şi ne conduce să trăim veşnic
în pasiune, în armonie
şi cu dorinţa de a iubi pur şi simplu.

poezie de Eugenia Calancea (27 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând într-o lume diferită

Uneori suntem un pic naivi
trăim într-o lume imaginară,
care pictează cum copiii sunt neajutoraţi,
pentru că ei nu cunosc ipocrizia
şi nu au scuturi pentru a se proteja.
Ei sunt sensibili, vulnerabili,
visând într-o lume diferită,
liberă, afară din această cutie.
Fără prejudecăţi,
fără nebunia celor mari.
Uneori sunt atât de fragili
de ţi se rupe inima într-o mie de bucăţi.
Copiii au mult de învăţat,
cum trebuie să repare
tot ce alţii au distrus fără milă.
Adunaţi-vă şi de fiecare dată când se vor gândi
rămâne o cicatrice în plus, în suflet.
Asta îi face să fie mai preţioşi şi mai puternici,
uşor determinaţi pentru a face dreptate,
într-o lume atât de imperfectă.

poezie de Eugenia Calancea (10 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin valul vieţii care pare
o lacrimă ce clocoteşte,
sunt demonul ce rupe-o floare...
sunt îngerul ce-o dăruieşte.

catren de N. Petrescu-Redi
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea fericirii şi împlinirii în viaţă este un concurs cu tine însuţi pe care îl câştigi atunci când te cunoşti pe tine prin experienţele trăite. Nu poţi cunoaşte adevărul tău interior fără să trăieşti experienţe. Poţi să accelerezi procesul citind şi despre adevărurile altor oameni, adevăr la care au ajuns prin propriile lor experienţe de viaţă. Adevărul este diferit pentru fiecare şi de aceea, nefericirea este semnul că nu trăim adevărul nostru, ci încercăm să îl trăim pe al altuia. Vei avea lacrimi în ochi de fericire când îţi vei descoperi propriul adevăr interior, pentru că el este în armonie cu întreg universul. Fiecare dintre noi este într-un punct diferit al drumului spre adevăr. Cea mai înaltă formă de iubire şi respect este să onorezi locul şi ritmul fiecăruia în viaţă, fără să judeci.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eu, L. N., eu, scriitorul, eu, cerşetorul, eu, ţarul, este o mare rătăcire. De aici vin toate suferinţele oamenilor. Există numai Unul şi nenumărate manifestări ale Lui, dintre care una este cea pe care o consider sinele meu. Şi ar fi bine să nu recunoaştem manifestarea Lui în sinea noastră ca pe "eul" nostru separat, ci să simţim în noi acel "EU" şi să trăim prin El. Trecem prin cele mai diferite şi inevitabile amărăciuni şi suferinţe dacă trăim în rătăcirea că "Eu" este "eul" nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare greşeală este comisă în momentul în care privim EGO-ul nostru ca pe un duşman, ca pe un balast, ceva ce ne opreşte din adevărata fericire şi evoluţie. Nimic mai fals. Existenţa pe pământ nu este posibilă fără un corp fizic şi fără un EGO, fără un sentiment al individualităţii. Să vrei să scapi de ego înseamnă să vrei să mori. Totuşi, dacă eşti deja aici, de ce te-ai grăbi? Spiritualitatea spune că suntem aici cu misiune. Onorează-ţi şi respectă-ţi ego-ul, înţelege-ţi originile spirituale şi ajută la eliminarea suferinţei în jurul tău. Să vrei să scapi de ego înseamnă să vrei să scapi de munca pe care o presupune existenţa pământească dar nu e de mirare. Mulţi oameni caută scăparea în orice. De ce nu şi în iluzia unei vieţi superioare şi spirituale.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

S-au pornit mii să întrebe şi miliarde să răspundă,
Străbătând nemărginirea fără sorţii de izbândă.
Căutând o viaţă-ntreagă cheia porţii către soartă,
Ei fereacă pe vecie trista omenirii poartă.

Poate cerul fără seamăn într-o zi de primăvară,
Şi-a deschis apele vieţii într-un ceas tainic de seară.
Iară ploaia care astăzi leagă cerul şi pămîntul,
A rodit mugurul vieţii veşnic treierat de vânturi.

Iară zbuciumul ce arde sufletele măcinate,
Este calea ce ne-ndreaptă către taine adevărate.
În zadar cercăm noi oameni să rotim pământu-n mână,
Când se duce veacul nostru şi ne-ntoarcem în ţărână.

poezie de Alexandra Chirvasitu (19 iunie 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flash

Ploi mărunte spală vremea (care trece, care vine)
de virtuţi închipuite, fără noimă, fără rime.
Toate învârt roata vieţii, când spre alţii, când spre tine,
ochii arşi 'şi-nchid clipirea, de prea multă usturime.

Dinţii lumii nu mai muşcă, strepeziţi de răutate
nesătulă, dar sleită-n neputinţa de-a ucide
cu minciună, izvorâtă de micimi, şi laşitate
ce sfârşeşte cu un rictus "dulce"... ca de aguride.

Limba, opărită tragic de cafeaua cea amară,
până mai ieri ascuţită de-un fierar lipsit de suflet,
se alină cu veninul curs din vorbele de-ocară
scăpărate pe la colţuri de gura-i, strâmbată-n rânjet.

Ploi mărunte... dinţii lumii... roata vieţii care trece...
Totul este... cum se spune?!... E... rahat cu apă rece...

sonet de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viaţa la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui să cer răspuns!

Gândul meu... simţirea mea... gându-i fără de
simţire, simţirea... fără conexiune, în derivă... Eu
şi Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viaţă",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieţi, timpuri fără
de 'nţeles, glas de prunc ţipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieţi!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieţi, acum e linişte, chiar prea multă linişte, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viaţă nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă linişte,
lipseşte... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipseşte albul zăpezii, lipsesc toţi oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... să prăbuşească Cerul,
şi să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!