Veacul nostru

Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină!
Oh! cu manta, faţa voastră o ascundeţi, farisei,
Pe cap puneţi azi cenuşă şi cu-a bâlciurilor tină
Vă mascaţi, voi, purtătorii luminoaselor scântei!...
Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite
De tirani, ca vite duse, între ele se omor,
Când voi puneţi, o, nemernici, arme nou descoperite
La picioarele acelor ce duc vrajba în popor,
Şi când fabricile cântă fabricând a lumii moarte,
Când fanfarele şi tunul pretutindene răsun,
Când înalta chibzuinţă stă ´ntr´aceea, de se poate
Să hrăniţi cu oameni veşnic, flâmânzitul vostru tun,
Când Europa clocoteşte de lung strigătul Irlandei,
Când dreptatea şi frăţia de pe lumea au sburat,
Când o neagră profeţie ca aceea a Casandrei
Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?...
Nu; ascundeţi-vă faţa în veşmântul desfrânării,
Şi în glodul mascaradei, comedia vă sfârşiţi!
Oh! veni-va şi şuvoiul ce cu furia-aşteptării
Va spăla glodul în care voi vă naşteţi şi muriţi.

poezie clasică de Constantin Mille
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!