Ecou de disperare
Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâșiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorții ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferințe capitale.
Prin valul tot mai tulbure-al vieții ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocotește,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinței ce existența ne-o vămuiește.
Dinții hulpavi ronțăie-n temelia vieții,
Copiii lumii decontează o viață decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecții,
Evoluția pe scara degradării este inerentă.
În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenți.
Ei fac și regula și jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepți și transparenți.
Realitatea-i o junglă leproasă, sălbatică și tristă,
Ne risipim existența în amenințătoarele-i confuzii,
Fărădelegea a devenit subiect doar pentru revistă,
Nu și pentru justiția care ne livrează numai iluzii.
Natura însăși e-un ecou de disperare,
Totul în jurul nostru se chinuie să moară,
Trăim într-un blestem de cruntă nepăsare;
Ne batem joc de tot ce, încă, ne-nconjoară!
poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Avrămescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.