Sunt un zar aruncat în voia sorţii

Sunt un zar aruncat în voia sorţii,
Precum talazurile spre marele neant
Cu lacrimi scriu pe pergamentul nopţii
Al cărei întuneric mă sărută agonizant.

Precum un zar aruncat în voia sorţii,
Un metronom al destinelor uitate
Cu visele servite-n aspre porţii
Clepsidra roz curge ziua către noapte.

Un zar aruncat de soarta-I nepereche,
În abis către întunecatele genuni
Unde îngeri înaripaţi îmi stau de veghe
Sunt zidit întru ale mele rugăciuni.

Joc de noroc, destine frânte sau de foc,
Eternul zar, bluestem sau binecuvantare
Timpul se ascunde în icoane ca-ntr-un joc
În zadar vrând să îngâne lacrima de soare.

De aceea-n versuri vreau să evadez,
Precum un ghiocel, eu năzuiesc către lumină
La soare şi la lună vreau să mă spovedesc
Şi ascult în taină izvorul cum suspină.

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta sorţii

când lacrimi se lovesc de timp
şi bat la poarta sorţii
cuvintele se înalţă şi se frâng
la ceas de taină cu strămoşii
eu beau cucută iar cu morţii
aş scrie cuvânt după cuvânt
în faţa Ta
cu lacrimi şi cântări şoptite...
în apusuri de suflet plăsmuiam întrebări
şi aşteptam, offf, cât aşteptam...
uneori scrijeleam pe copaci despuiaţi
povestea unui om răstignit într-o viaţă
alteori ascultam psalmii unui cor de îngeri
coborâţi pe zidurile cetăţii
seara, croiam din şiraguri de ceară
paşi către cer
în valuri se oglindea răsăritul privirii
eu înfigeam rădăcini
în lacrima pură a nopţii
tinzând să privesc necuprinsul
scânteie de gânduri
curcubeu al iertării
izvor de lumină în lacrima firii
alteori adormeam pe lespedea lumii
şi mă trezeam din somn
să evadez din ţăndări
ţesând mereu câte o întrebare din valuri de mare
la umbra nucului din prag
să bat la poarta sorţii
să fiu o rădăcină, un fior, un fir către lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte

Lasă-mă să-ţi deschid poarta către noapte,
Tu, înger şi demon ce strigă din neant
Licăr de soare ce se traduce-n şoapte
Ce rup în două ceruri, într-un ospăţ bacant.

Lasă-mă te rog, să te îmbrac în şoapte,
Şi să-ţi aduc sărutul ultimului val
Să îţi culeg din ceruri stele coapte
Păzite de îngerii din ţinutul abisal.

Lasă-mă să îţi sărut visul de lumină,
Cu care astăzi te-ai înveşmântat
Iubito, în nopţile cu lună plină
Vreau să te sorb, pastel de însuşi Zeus pictat.

Iubito, lasă-mă în zori să-ţi fiu luceafăr,
Cu dor să îţi sărut geana dulce de copilă
Şi obrajii tăi fini, petale de nufăr
Întâmpină primăvara cea caldă şi subtilă.

Lasă-mă să-ţi cer să fii a mea mireasă,
Îmbrăcată-n jertfa albă a unui val absurd
Aproape de zenit noi să ne facem casă
Eternele iubiri vreau să le văd cum se dezmierd.

poezie de Cristian Gabriel Vulpoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu las în "voia sorţii"

Nimic nu las în "voia sorţii"
Căci sunt nemuritor
Şi-n mine ia mereu proporţii
Un Chip divin, de Creator...
Sfidez întunecimea morţii,
Lumin spre veci biruitor
Şi Domnul îmi întinde sorţii
Ca unui fiu moştenitor

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcaşul viselor de noapte

Visele de noapte sunt mai ruşinoase,
Vin după apusul soarelui, să plece
Până să răsară, monahii sfioase
Care ştiu că viaţa precum visul trece.

Nu deschide ochii, vreau să mai trăiesc!
Locul meu pe lume - doar visarea ta,
Ziulica toată stau şi mă gândesc:
Visele de noapte, ziua unde-or sta?

Cred că e un fel de mânăstire,
Unde se trăieşte cu iubire.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (21 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul spre neant

Eu vin cu toată viaţa mea şi gulerul deschis
Şi pe peron aştept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări şi nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari şi pomii tot mai rari.

Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau şi inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se ţipă un raport.

Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, şi mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.

Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aştept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.

E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toţi au murit cândva,
Eu sunt de-o viaţă în neant şi nu am cum pleca.

Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-aşez la geam în trenul meu şi simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.

|

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SĂ NU TE LAŞI NICICÂND ÎN VOIA SORŢII (Rubaiat)
Să nu te laşi nicicând în voia sorţii,
Să lupţi ca demn să fii în faţa morţii,
Pe tot parcursul existenţei tale
Să ai belşug onest în faţa porţii.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solfegiu pe portativ

vreau să fur cântecul din grădina secretă
să cânt precum mierla între corole verzi
să fiu solfegiul iubirii în lumea concretă
înconjurată azi şi mereu de aezi.

să pătrund în gama notelor duioase
fremătând ca frunza pe geană de cântec
pianul şi vioara să-mi vibreze în oase
din tumultul vieţii mâhnirea să spintec.

vreau să plec în zborul lin cu albatroşii
să găsesc printre valuri drumul către far
să mă oglindesc în ape precum chiparoşii
unde nu-s dureri, lacrimi şi amar.

vreau prin cântecul meu să bucur strămoşii
port ca pe o comoară dorul lor în samar.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un arc de lumină între Soare şi Lună; la câte arcuri de lumină s-ar rezuma viaţa omului pe Pământ? Nimic mai mult decât un grăunte de lumină aruncat în Univers.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Florina Popescu - Blaju
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca către soare...

Azi încerc s-alerg din nou către tine,
Sper să-nţelegi că vreau să-mi fie bine.
S-aşterne din nou iarna pufoasă, drăguţă,
Peisaju-i de iarnă, astept o căruţă,
Dar nu-i o căruţă cu roţi oarecare,
E o caleaşcă ce duce către soare.
Putere de-aş avea să pot ajunge la ea,
Să mă prind cu putere şi să fie a mea,
Ca o lumină vie ce se-nalţă din nou în văzduhul albastru,
Să cânte fiorul împreună cu dorul, c-acum tu eşti un astru.

poezie de Eugenia Calancea (21 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub descântecul tău

Nu ar trebui...
Să mă faci să sufăr
Atunci când vezi
Că alerg către tine
Eu vin cu grăbire
Nu de la răsărit
Nici de la apus
Şi ar fi trebuit
A şti asta.

Vinovăţiile mele
Sunt mici
Încrustate adânc
Cu numele tău
Risipit a uitare
Ca un dor
Aruncat ireal
Spre iubire

Epitetele bleau
L-am căpătat uşor
Fugind către tine
Cu aripi de nor
Şi vânt de tăceri
Pentru că tu
Ştii bine că eu
Tot sub
Descântecul tău
Mă învârt.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florea de mac

Mă văd într-o floare de mac
Cu ochii din petale ca focul.
Sclipesc sub clar din Lună
Inundind o data cu roua dimineaţa.
Sub răsăritul fulminant al Soarelui
Străbat macii prin tulpina
Ca o rază ruptă din Soare
Şi îi fac o mare bucurie macului
Că va rămîne o floare nemuritore
Ce arde-n inimi de fecioare.
În zile de Sînziene
Aleargă ele printre maci
Circulînd plinul din subţiriori
Şi-l pun în firul în uscati şi aruncat
În braţe de bărbat neînsurat.
Eu stau ghemuită-n mac
Cu pieptul plin de iubire şi durere.
Aştept răsăritul lacrimilor divine
Să cobore-n felinarul albastru
În suflet şi-gînd
Precum stau eu în floarea de mac
Punînd oceanul planetei la ţintă,
În suflet şi gînd
Precum eu stau în formă de mac
Plutind împreună pe verdele crud
Al infinitului destin.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum un pumn de nisip aruncat în ocean, astfel sunt păcatele întregii firi omeneşti în gândul lui Dumnezeu. Precum un izvor de apă nu poate fi oprit printr-un pumn de ţărână, astfel mila Ziditorului nu poate fi înfrântă de răul făpturilor.

citat din Sfântul Isaac Sirul
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să scriu o poezie

Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.

Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Aşa de repede trece!

Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingăşie
Când suntem în doi!

Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.

Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuţei mele.

poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diego Rivera: Era o copilă slăbănoagă ale cărei sprâncene strigau "Diego, vreau să-ţi arăt tablourile mele!" Şi bineînţeles că m-a făcut să merg eu la ea şi le-am văzut, iar de atunci nu mi-am mai putut lua privirea de la ele. Însă aş dori să vorbesc despre Frida nu din perspectiva soţului ei, ci din perspectiva unui artist. O admir. Creaţiile sale sunt brutale şi gingaşe... dure ca oţelul... şi fragile ca aripile unui fluture. Frumoase precum un surâs... nemiloase precum... viaţa. Nu cred că... vreodată... o femeie a înfăţişat un astfel de lirism agonizant pe o pânză.
Frida Kahlo (în timp ce este adusă la galerie): Taci din gură, grăsanule. Cine a murit?

replici din filmul artistic Frida, după Hayden Herrera
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea virtuală

culeg gânduri din lumea virtuală
vesele sau triste, cum le scriu poeţii
simt multă desfătare pe reţea socială
sensibilă şi tandră ca zorii dimineţii.

cuvinte alese sunt rare nestemate
împodobesc cu ele cugetul sărac
am lăsat în urmă orele blestemate
adâncită-n suflet versuri fac şi desfac.

eu nu am aripi dar visele au
puternice şi largi precum condorii
precum îngerii ce prin valuri vâsleau
să ajungă la malul presărat cu glorii.

sunt fericită dar totuşi mai vreau
să cuprind universul cu bogate istorii.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se aşterneau pe lespezile goale
tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor pierdute
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinţi uitaţi în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
păşeam prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări
pe adormiţii din cetate
pe braţe de lumină se pogoară
din cerul înalt un cor de îngeri
se aşezau pe coama serii
cântau câte o poveste mereu neterminată
aici am învăţat să zbor
am înţeles şi Necuprinsul
şi am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exişti

palmele ochilor mei
îţi cuprind hulubii cu pliscurile privind către Dumnezeu
ca lacrima unui orb
mă dor curbele coapselor tale
genunchii
ofrande ce-nsoţesc rugăciuni
moliciunea pânteculului
pernă pentru fruntea unui timp destinat
iar dorul din priviri
ahhh
dorul
iţi duce suspinul spre blues

eşti atât de frumoasă
femeie
încât teama e gheară de vultur în tendonul iubirii

Doamne
psalmii tăi nu-i aşeza peste cuvintele mele
clipa ei
a mea
e sfântă precum adevărul divin

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!