Iarna, dalba amazoană...

Oare, cine vine-n goană
Cu pas rece şi-apăsat?
Iarna, dalba amazoană
Pe-un mustang înaripat.
Luna fuge cam fricoasă
Ascunzându-se în nori,
Iară, iarna-mpărăteasă,
Regat face până-n zori.
Cheamă ai săi argaţi la sfat
Ca porunca-i să se-audă,
Vântul, ceaţa, au plecat
Fiind deja pe-a sa feudă.
Viscolul soseşte-n trombă
Şi-o priveşte ca vrăjit,
Un sărut îi dă pe gambă,
Apoi, pleacă-nvârtejit.
Iarna mândră-n jur priveşte
Prin văzduhul scânteios,
Că porunca se-mlineşte,
Iar regatu-i fabulos.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscolul

Crivăţul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
Că de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniştit,
cu fulgi jucăuşi şi mari.
Spre seară vântul s-a-înteţit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscoleşte.
La căpiţe pune fesuri,
ograda o troieneşte.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poţi ieşi din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O maşină co şenile
şoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare şi mănuşi,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluş.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna a uitat să ningă

Supărate anotimpuri pe la noi nu vor să treacă,
Răzvrătite vin în grabă, stau puţin şi apoi pleacă.
Vremea-n treacăt ne tot minte, nu e cea din calendare,
Suferă pământu-n tihnă, hainele îi sunt murdare.

Iarna a uitat să ningă, ziua zace-n întuneric,
Ne-au ameninţat nori negri, au trecut, şi-au dat în petic,
Prin ninsorile răzleţe ne-au trimis câteva semne,
Neaua nu vrea să se-arate, n-are cine s-o îndemne.

Domolit fâlfâie vântul din aripi înţepenite,
Zboară ciorile-n izbelişti peste câmpuri zgribulite,
Întristată e pădurea legănându-şi goale ramuri,
Stau copiii supăraţi aşteptând iarna la geamuri.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

Şi-am să te caut şi prin mine, iară...
Poate-ai rămas şi eu încă nu ştiu,
Că n-ai plecat, nicicând, din mine-afară-
Doar, să nu te găsesc mult prea târziu!

Când va-nceta să ningă peste lume
Şi albul, să tresară, va uita,
Voi îndrăzni să te mai strig pe nume
Şi poate îmi răspunzi, din iarna ta.
......................................................
Doi oameni de zăpadă şi-o tăcere-
Atât a mai rămas din tot ce-am fost.
Şi eu şi tu avem o mângâiere:
C-avem aceeaşi iarnă, adăpost.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte şi ascultă, iubito!

Priveşte, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se aşterne-n fundal,
Un moş rebegit pândeşte prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup şi-n suflet mi-e rece,
Se-aşterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici paşi de nepoţi nu pot să-l străbată.

Priveşte, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniţi de departe!
O lume de gheaţă se-aşterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoşii m-aşteaptă.

Mă strigă în noapte fraţii din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe Nistru dimineaţa

De pe Nistru dimineaţa
Soarele ridică ceaţa,
Şi adună plâns de stele
În privirea mamei mele.
Iarna trece-n primăvară,
Pe motiv să vină iară
Ea se face a uita
Tot omătu-n geana ta.
Cu aripa te-a atins,
Zborul timpului neprins.
Ţi-a lăsat pe faţă cute,
Semn al disperării mute.
Ai muncit iarna şi vara,
Singură ai dus povara,
Şi de-atâta bunătate
Dealul ţi se urcă-n spate

poezie de Olga Capatina
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim...

Nu-mi eşti aproape, deşi pari,
Prin ceaţa minţii mă strecor,
Revăd un flash şi apoi dispari,
Rămân cu mine, în decor.

Natura plânge-n pomii goi,
Privesc spre soarele îngheţat,
Trifoiul nostru în patru foi
Mai are încă de aşteptat.

Inspir vapori de primăvară,
Prind în braţe raze reci,
Păşesc prin curte, este seară
Abia ai venit şi iară pleci.

Suntem ca soarele şi luna,
Unul vine şi altul pleacă,
Ca adevărul şi minciuna,
Lacrimi ude mă îneacă.

Se va-ncălzi iubito, în noi,
De iarna aspră să fugim,
Să-i dăm tristeţea înapoi
Şi apoi, din nou, să ne iubim.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteaptă-mă toamnă

Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Nu vreau iarna rece
Cu viscol si nea
Din frunze fă-mi haine
Pantofi din tăceri
Aşteaptă-mă toamnă
Doar azi n-a fost ieri
In umbrele tale
Mai pot să trăiesc
In iarna cea rece
Simt ca ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog nu pleca
Alungă-mi din păr
Fulgul de nea
Cu tine fac casă
Deşi e târziu..
Dar iarna mă-ngheaţă
Si nici nu mai ştiu
De-i ziuă sau noapte
Albită de tot
Mă ia vântul rece
Nu pot sa inot
Pe drumuri pustii..
In casă ingheţ
Aşteaptă-mă toamnă
Te rog doar o zi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de dor

Un fulg de nea îmi cade pe obraz,
de unde îl aduce vântul oare? –
poate a fost cândva într-un talaz
ce s-a lovit de umbra-ţi visătoare.

A stat apoi un timp pe faţa ta,
când ai ieşit din apa înspumată,
dar a plecat s-ajungă la o stea
ce strălucea pe bolta dantelată.

S-a rătăcit în geana unui nor,
întins pe gândurile mele toate,
dar gerul l-a făcut un fulg de dor
cu aripile-ntinse retezate.

Când a căzut era doar un sărut
al dragostei rămasă-n amintire
pe neuitate visuri din trecut
ce m-asaltează zilnic în neştire.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Când totul e alb şi cenuşă,
Iar soarele-n doliu pluteşte,
Doar iarna – eterna mătuşă –
Din colţul de gheaţă priveşte.

Pe creste, sclipiri de zăpadă,
Prin ace de brad suflă vântul,
Rebeli, câţiva fulgi vor să cadă
În gerul ce-mbracă pământul.

Sălbatica fiară se-ascunde
La umbră de timp şi uitare,
Îşi cerne ecoul în unde,
Din văi şi poteci solitare.

E linişte iar şi e bine,
În suflet, lumini mă inundă,
Nu ştiu de ce, care sau cine
Paşii prin stele i-afundă...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

M-am întrebat de multe ori:
Cum e posibil să se-ntâmple
Ca fulgii ei aşa uşori
Să-mi cadă-atât de greu pe tâmple?

epigramă de Ghiocel Constantinescu din Muşchetarii prahoveni
Adăugat de Virgil Petcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet care a citit "Ulise iarna"

Împins de vântul cel domol,
Ulise, iarna, cu ocol,
Scăpat-a teafăr de sirene.
Scăpa-vei oare de... catrene?

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul "Viaţa Buzăului" (1989)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poalele muntelui

În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanenţă tovarăşă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Şi-o lumină palidă cădea prin norişori de fum.

Când am ajuns la cabană încetase vântul;
Un omuleţ a tras zăvorul de la poartă;
Intrând, fragede corzi verzi ne atingeau veşmântul,
Ardeau felinare-n bambuşi şi focu-n vatră.

Am strigat, " Aici noi vom sta şi ne vom face plinul!"
Vesel, am băut din vinul bun şi am cântat sub stele
" Vântul prin pini", bucuros că trupul de sete-alinu-l,
Până-n zori când aştrii-au coborât în rouă, să se spele.

Fericit erai, prietene, iar eu beat oleacă,
Bucuroşi lăsând întreaga lume pe lângă noi să treacă.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-aşează iarna

Pe frunte-mi ard zăpezi topite,
De gânduri şi de vise de opal,
Ce-mi fulguie prin clipe irosite
Şi prin căldura... tainicului şal.

Venit-a iarna rece, de la munte,
Furtunile de-argint, ne ispitesc,
Brazi-şi pitesc tăcerile cărunte,
Iar vântul nopţii... bate nefiresc.

Este vacarm, e ger, şacali urlă
O candelă străluce-ntr-o odaie,
Troienele-s la margine de gârlă
Şi focu-n sobă arde... vâlvătaie.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.
Este mulţumită mama, truda n-a fost în zadar.
Poate ca să vină iarna, grâul este în hambar.
De-acuma vor sta la masă, mulţumind lui Dumnezeu,
Că în iarna viscoloasă, vor avea pâine mereu.
...........................................
Tot aşa trudise mama, dacă mi-aduc bine-aminte,
De vara şi până toamna, când trecu la cele sfinte.

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.
Dispare visu-ndată şi mă trezesc buimac
În camera pustie cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu năzuinţă pe Domnul meu îl strig.
O, Bunule Iisus, sunt doar un biet pribeag
Înstrăinat şi singur prin lumea ciocoiască,
Te rog cu umilinţă, du-mă pe-al meu meleag
Să fiu de sfânt Crăciun la masa părintească.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Totu-i alb şi amorţit,
Vis de nea se aşterne iară,
Viscolul geme cumplit,
Iarna s-a întors în ţară.

Cu veşminte-mpodobite
De steluţe argintii,
Cu sărbători cât mai multe
Şi cu daruri la copii.

Săniuţele zglobii
Iute trec pe derdeluş,
Oamenii de nea, hazlii
Noaptea-şi caută culcuş.

Brazi înalţi, împodobiţi,
Vitrine strălucitoare,
Cozonaci gustoşi şi mulţi,
Cu miros de sărbătoare.

În jur numai veselie,
Totu-i basm şi armonie,
Doamna Iarnă, minunată,
Face din lac – îngheţată!.

Copiii, cu nasul roşu,
Privesc pe geam după Moşu'
Şi aşteaptă jucării,
Daruri multe, bucurii.

Şi pe stradă, cete-cete,
Trec în grup colindători,
Mulţi băieţi şi multe fete
Se-adună de sărbători...

Să ne cânte şi să-ncânte,
Cu glasul lor minunat
Ca izvorul de sub munte,
Candid trecător prin sat.

Astfel Doamna Iarnă trece,
Cu aerul cât mai rece,
Dar cu sufletul căldură,
Dacă nu-i cuprins de ură...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfrigurată

iarna mea de altădată,
lucitori conduri de argint
şi steluţe în ghirlandă
spune-mi unde ai fugit?

lunecam cu săniuţa
pod de gheaţă pe Ampoi,
lumina în noapte luna
eu citeam la lampă foi.

iarna mea scumpă podoabă
cu brăduţ în sărbători
ai plecat uitând în grabă
"Car frumos cu patru boi "

şi acum înfrigurată
te găsesc prin amintiri
cu o mână îngheţată
îţi fac semn ca să revii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu care-ai fost...

Tu, care-ai fost odată, tu, care eşti tu, care
Vei fi – adesea iarna, plecând în taină ochii,
Duioasă-ntrăzeri-vei, căzută la picioare,
Umbra-mi licăritoare ca solzii unei rochii.
Va fi tăcere-n preajmă – şi dincolo de geam
Ninsoarea de departe venind ca o pădure
Dusă de vânt – şi-al serii hotar ce-l atingem
De-atâtea ori cu-aripa, din nou va sta prin sure
Închipuiri, în albul pierit şi întinat...
Asemeni unui flutur câte-un sărut va trece
Caligrafiind profilul pe care-l vei fi dat
Uitării. Şi-n oglinda netulburată, rece,
Vor tresări petale dintr-un sălbatec crin
Ce şi-a lăsat amprenta pe sânii tăi odată –
Îţi vei desface părul şi vei privi cum vin,
Din negrul lui, răsfrângeri de noapte-ndepărtată
Şi cum se-ntorc din ceaţă cărările-napoi,
Înfăşurând mumia unei iubiri ucise,
Cum viscolul pe stradă, prin arbori-nalţi şi goi,
Deşteaptă sensul unor imagini, unor vise...
Şi-mi vei ierta păcatul de-a-mi fi uitat un gest
În gândul tău – sau poate în suflet, o durere
Trecută-n timp. Din toate va rămânea acest
Destin al unor veşnic pierdute giuvaere,
De nu-ţi aduci aminte nici tu când le-ai purtat.
Un ochi imens te-absoarbe încet sub pleoapa-i neagră –
De-abia te vezi tu însăţi, pe-un orizont uitat,
Plecând diminuată în timp ca o tanagră.
Cine-ţi atinge pieptul la care-am stat să-ascult
Vântul şi luna? Cine din nou îşi poartă sumbra
Lui salcie? O, poate voi fi plecat de mult...
Sărută-mă-n absenţă şi-n somn. Sărută-mi umbra.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş şti să nu mai mor

De-aş şti să nu mai mor în viaţă,
Căci am murit de atâtea ori,
M-aş transforma în praf de stele,
Să fiu pe veci nemuritor.

M-aş transforma în întuneric,
Să nu mai văd nici umbra mea,
Iar ochii mei să fie luna
Ce luminează noaptea grea.

M-aş preschimba în apă pură
Să curg la vale din izvor,
Să mă sărut cu marea în zori
Şi apoi să mă ridic la nori.

Grăunte de nisip m-aş face,
Ca vântul să mă poarte-n zbor,
Şi la final eternitatea
Să mă transforme iar în om.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!