Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.
Dispare visu-ndată şi mă trezesc buimac
În camera pustie cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu năzuinţă pe Domnul meu îl strig.
O, Bunule Iisus, sunt doar un biet pribeag
Înstrăinat şi singur prin lumea ciocoiască,
Te rog cu umilinţă, du-mă pe-al meu meleag
Să fiu de sfânt Crăciun la masa părintească.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna străină

Aş vrea să plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemniţat în lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată te înhaţă.

Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet şi nerostit cuvânt.

Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
Mă rog cu umilinţă să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.

Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci şi-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.

Iar taica se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător aşteaptă copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă
Şi-i place apoi să plece, la colindat pe alţii.

Pe uliţe-i Crăciun şi bucuria-i mare,
La oricare creştin e-o candelă aprinsă,
Un sfânt fior străbate divina sărbătoare
Şi ne-nfrăţim cu cerul, căci uşa e deschisă.

Dar visul se sfârşeşte şi mă trezesc buimac
În camera pustie, cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu îndrăzneală pe Domnul meu îl strig.

O, Doamne, Milostive, sunt doar un biet pribeag
Departe de-a sa vatră, de-ai săi înstrăinat,
Te rog Iisuse Doamne, du-mă pe-al meu meleag,
Să fiu de sfânt Crăciun pe uliţa din sat.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către fiul meu

Afară-i vânt turbat, dar cald e în odaie,
Ard crengile uscate ce-n vara le-am adus,
În astă seară alături îl am pe Niculaie,
A ocolit tot satul, venind din capătul opus.
Ne amintim pe rând de anii ce-au zburat,
De clipele frumoase şi zile cu tristeţi,
Oftăm la unison, căci multe am îndurat,
Însă ne mângâiem cu gândul la băieţi.
Fără de veste parcă mă-nvăluie un dor
De cea care a plecat să fie stea în cer,
Apoi, te strig pe tine, iubitul meu fecior
Aş vrea să te sărut, că poate mâine pier.
Nu văd să scriu băiete, am ochii o povară
Şi-l rog pe Niculaie de poate să m-ajute,
Scrisoare să-ţi aşternă acum, în astă seară,
Că muică-ta mă cheamă în clipele tăcute.
De poţi să vii copile până la sfânt Crăciun
Ca taica să-ţi mai dea ceva de prin ogradă,
Păstrat-am pentru tine din vinul cel mai bun,
Un coş cu nuci, o curcă şi mere din livadă.
O, de ai putea, măi tată, să stai o zi în plus,
La muică-ta s-ajungem, acolo la mormânt,
Mi-a apărut în vis şi-n taină ieri mi-a spus
S-aprinzi o lumânare, şoptindu-i un cuvânt.
Mi-e dor de ochii tăi, copilul meu cel drag
Şi nu-mi doresc mai mult decât o-mbrăţişare,
Eu aş pleca la Domnul de te-aş vede în prag,
Luându-mi zborul lin la casa mea din zare.
Dar de nu poţi copile, s-ajungi curând acasă,
Tăicuţa te-nţelege, eşti ocupat, n-ai vreme,
Am să-ţi trimit de toate, să ai masa frumoasă,
Iar pentru mine, nu-ţi face mari probleme.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - V

Se-nchid lăcate şi sună
Cătuşele însângerate;
Tăcerile-n lacrimi se adună
De-atâta singurătate!

Se-nchid gratii reci de oţel
În gratii de rană vie;
Martire voci ard crude-n mister...
Însingurat e orbu-n propria-i poezie!

Se-nchid lumini şi umbre
Şi ochii într-o lacrimă trecută;
Mă surp... prin mine o să umble
Atâtea boli; şi, viaţa fără luptă!

Aş vrea să evadez!... dar unde?
În mine, vai, nu mai am loc!...
Strig în pustiu (pustiul se ascunde
În patimi oarbe, în răzmeriţă şi în foc)!

Aş vrea să evadez de peste tot!
Aş vrea să mă prind doar de-un fir de viaţă!...
Dar prea multe gratii eu încă suport
Şi lumea vai, nu-mi mai dă nicio speranţă?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Şi vineţie este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Se-aude glas şficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminţi şi cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Şi vineţie este-ntreaga zare
Şi ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe uliţe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag şi călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin şi pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci şi a gutuie coaptă...
Vuieşte vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Şi printre brazi, mulţime de copii,
Aşteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aştept pe moş şi eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
Să fiu acelaşi prunc de la-nceput.
Mă rog să ţină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuş, la colindat.
Spre transcendent, şuviţe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Şi brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Sfielnic, îi aud la uşi cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăţi colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Şi farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
Să pot şi eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas şficuitor de bici!
Pe ia mea ţesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Şi soarele de negre nopţi cernit,
Valuri de grâne, macii din cosiţe,
Argintul de pe fote şi altiţe...
De le-aş avea în dar de Moş Crăciun,
Aş fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici şi străbunici,
Să prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea să-ţi alungi...
Dar timpul trece şi-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoţii de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas şficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioşi la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Şi vineţie este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e Adevărul Sfânt

Fie-ţi azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îţi rămână
Ca să fii numai lumină
Ţărmuit doar în Cuvânt

Împleteşte-ţi dar viaţa
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineaţa
Ce îţi lipezeşte faţa
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe braţe să te ţină
Să fii veşnic fără vină
Cu viaţa în Cuvânt

Placă-ţi dar chiar şi mustrarea
Adevărul să-l trăieşti
Ca să capeţi îndurarea
Şi pe veci chiar şi salvarea
Sus în slăvile cereşti

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt şi viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi şi vântul
Ca să fii victorios

Înţelege-ţi dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrşirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veşnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credinţă
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin şi biruinţă

Domnul Isus ce-ţi vorbeşte
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplineşte
Şi Cuvântul îl trăieşte
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preţ — ci pune-l pe Hristos
Pe Fiinţa Domnului
Căci fiinţă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alţii pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Şi ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă şi onoare
Îi aducem dar de jos
Şi îi mulţumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant de mai

Trece vântul prin părul bălai,
Aşa cum odată şi tu-ţi treceai
Degetele calde şi zâmbetul fin,
Amorul în versuri şi cugetul lin.

Răcoarea de mai îmi place la el,
E iute şi aspru, un biet sufleţel,
De plâng, mă alină şi-n zâmbet răsar,
Erai ca şi el, un suflet hoinar.

Se duce, se pierde în zare, şi-aş vrea
Să vină şi mâine în calea mea,
Pustie e viaţa sălbatică azi
Când el e plecat pe munte prin brazi.

Îi simt sărutarea şi ochii adânci,
Mă-ntreb de e singur acolo pe stânci,
Mă poartă în gând şi plânge de dor,
Doar mâine va şti cât îl ador.

poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obloane-'n faţa morţii

Lacrimile rup părţi din trup, clipele... rup din suflet!
Pământul îşi cere partea lui... din trup, Cerul partea sa din... suflet!
Acum chiar şi cel mai mare Om, e doar pământ, un ultim păcătos de rând!

Păcatul îşi face veacul dincolo de porţi, se închid biserici!
Se pun lacăte la porţi, ferestrele îşi trag obloanele în faţa morţii!
Vlăstarele.. născute în miezul nopţii nu mai apucă razele de soare!

Afară suflă un vânt... a pustiu, bate nisipul în negurile timpului!
Afară timpu'-i fără timp şi fără Noi, dimineaţa pare doar un vis în ochii de copii!
Bătrânii caută un zâmbet de copil, dar degeaba, sunt toţi ascunşi de... Omul Negru!

Poveşti se pierd fără de cuvinte, tăcerea lasă loc cuvintelor de plumb!
Să plec sau să rămân, nici nu ştiu de-i prea târziu, îmi plec capul în pământ!
Mă doare un... răsărit de Soare, mă ard lacrimile ce-mi curg pe faţă!

E atât de frig, parcă sunt la pol, se-'ntoarce iarna... lipsă!
Trezeşte-mă în dimineaţă şi dă-mi o palmă peste faţă!
Poate că încă mai sunt viu, poate că doar a fost un vis urât!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de părinte

Precum este mama, nime-n lume nu e!
Sau precum e tata! Doamne, dă-le lor
O cărare lină, nu poteci să suie
Iar in ochi, lumină, nu lacrimi de dor!

Îşi ascund povara aşteptării terne
De-i întrebi ce-i doare, spun că n-au nimic;
N-or să-ţi pomenească bolile eterne
Sau de ce-a zis vraciul:... că mai au un pic.

Uneori se ceartă, dar cu gingăşie,
Că s-a-nchis portiţa prea de timpuriu.
Ochii li-s în lacrimi! Ora-i prea târzie
Să le vină fata, să le-apar-un fiu.

Des mai lăcrimează! Sufletul lor ştie
Că de-acum sunt singuri! C-or muri de dor!
Casa, plin-odată, azi, este pustie.
Le-au plecat copiii; au căsuţa lor!

Iar când aşteptarea pare să-i doboare,
Pregătesc bagaje pentru-a doua zi...
Dar spre dimineaţă, plumb au în picioare,
Şi dureri... şi junghiuri. Nu au cum porni!

Apoi, la culcare, în genunchi se roagă
Să-i mai lase-o vreme Domnul pe Pământ
Măcar până-n clipa-n care-o să-şi revadă
Ce-au mai scump pe lume, ce-au mai drag, mai sfânt!

O ultimă-ntâlnire! Stând cu toţi la masă!
Ea s-aducă tortul, el să toarne vin,
Râsete, cântare, voie bună-n casă!
Apoi... de-o vrea Domnul: jale şi suspin!

Şi mai au o rugă fiecare-n parte!
Să nu plece primul de lângă celălalt!
Împreună-n viaţă, împreună-n moarte;
Căci singurătatea greu e de-ndurat!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna din cuvânt

Ce iarnă stranie cade-n cuvânt...
De-un timp, ninge cu versuri peste noi.
Se-aud poveşti în vaietul de vânt
E primăvară-n lumea de apoi!

Un frig se lasă-n filele de carte,
Tăcerile cuvintele-au învins.
De-un timp încoace îngerii au parte
De glasul poeziei din cuprins.

Ce-şi plânge coala tristă neputinţa...
Că încă-o pană-n zori a amorţit;
Îşi poartă poezia nefiinţa
Spre cerul blând, azi, de poeţi spuzit!

Şi nu-i nici un descântec să desfacă
Tăcerea din poveştile nescrise,
Ideea de cuvinte se dezbracă
Iar Muzele, de Moarte, sunt învinse...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt un spaţiu gol
cu un fruct oprit, înăuntrul său
sunt
fără mine de multe ori
sunt
o fereastră fără ramă, fără geamuri
sunt o cheie încuită în gândul meu
am devenit o lacrimă ce încet coboară
acum pe chipul tău

să nu mă mai cauţi

pictez pe un apus o cruce
cu picături de sânge şi sârmă ghimpată
sunt o marmură rece

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva din Nain

O văduvă era o dată
şi ea un singur fiu avea
în viaţa asta ce-i fu dată
să-i fie drag aici de ea

pe nimeni ea n-a mai avut
ci fiul ei ce-i rămăsese
un sprijin dulce şi un scut
de parcă ea însăşi l-alese

dar vai — veni o vreme când
o boală crudă l-a lovit
şi apoi băiatul în curând
s-a stins sărmanul şi-a murit

rămase văduva acum
doar singură fără sprijin
lovită crud pe-l vieţii drum
gustând al morţii crud venin

a ei speranţă s-a topit
în viaţa crudă pe pământ
când fiu-i iată a murit
aproape fiind de mormânt

s-a rupt şi cerul şi pământul
pe palma zilei fără milă
când în sucriu îi e copilul
cu ultim-a vieţii filă

şi l-au luat să-l ducă la mormânt
cu trupu-i firav în sicriu
să împlinească al Domnului Cuvânt
căci nu era băiatul viu

din Nain iată din cetate
pe când pe poartă ei ieşeau
mulţimile îndurerate
ce adesea iată lăcrimau

pe văduvă văzând cum plânge
şi cum se zbate-n chinul ei
cum mâinle amar îşi frânge
pierzându-şi singurul temei

căci el i-a fost reazim şi rost
băiatu acesta ce-a murit
dar azi e singură la post
cu sufletul prea greu rănit

şi atunci o iată pe la poartă
Hristos Domnul se afla
şi El mulţimea adunată
prin ochii Lui o sesiza

vedea cum văduva se zbate
în plânsul ei atât de amar
şi lacrimi calde-ndurerate
din ochi îi cad parcă-n zadar

cu ochii Lui de Creator
văzu durerea şi necazul
cum a izbit necruţător
cumplit în fiinţa ei talazul

şi mila iată îi străpunse
şi Lui Fiinţa şi Făptura
căci pentru acesta El venise
ca să trăiască viu Scriptura

di mila văduvei cuprins
o iată Domnul i-a vorbit
cu-o vorbă caldă ca în vis
văduvei cu chip rănit

nu plânge — şi El s-apropiat
atunci îndată de sicriu
şi aşa uşor El a strigat
tinerelule — scoală-te îţi spun

şi glasul Lui s-a împletit
cu ochii ficşi ai tuturor
iar tănărul — vai s-a trezit
părând tărâmul basmelor

şi mortul iată apoi a stat
în capul oaselor cuminte
băiatul chiar a înviat
l-a Domnului sfinte cuvinte

mărie Tatălui Cel Sfânt
glorie şi Lui Hristos
căci Domnul slavei prin Cuvânt
îşi puse amprenta aici jos

căci morţii iată îi ridică
să umble astăzi pe picoare
puterea Lui e veşnic sfântă
căci doar Hristos ne e salvare

şi Domnul Isus văduvei i-a dat
băiatul iarăşi în viaţă
fie Tatăl lăudat
căci El spre ceru-i ne înalţă

mărire Mielului Cel Sfânt
să- cânte-ntreagă omenirea
căci El şi morţii din mormânt
i-nvie căci este iubirea

glorie Lui Dumnezeu
slavă cinste şi onoare
Lui Hristos — El Fiul Său
ce ne oferă azi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (22 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt întreg cu o jumătate lipsă. Sunt cântec fără note, cuvânt sunt – nerostit. Sunt vorba grea, neauzită. Sunt zbor fără aripă, mers fără pas, sunt ora fără clipă. Eu sunt doar jumătate din existenţa mea. Eu sunt doar jumătate de pereche.

Dana Mîndru în Întâlniri imposibile (1988)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu eşti lângă mine

Când nu eşti lângă mine
Viaţa n-are sens,
E ca o poezie
Fără nici un vers.

N-am cui să-i spun o vorbă,
Să pun masa în doi,
Să ne iubim copiii
Aşa cum ştim doar noi.

Nu simt căldura sfântă
A iubirii noastre,
Nici câmpului nu-i ştiu
Întins de flori albastre.

Nu ştiu cum este lumea
Prin care toţi păşim,
Mi-i frică, Doamne, Sfinte,
Că repede sfârşim.

Nu am simţit stelarul
În patul meu de vis
Decât hoitarul negru
Ce-n gheare m-a cuprins.

Aş vrea în primăvară
Înfloritori, cu dor,
Să fim o veşnicie,
La sânul tău să mor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!