Viscolul

Crivăţul din miazănoapte
de mult ne-a avertizat,
Că de mâine se prea poate
să intre iarna în sat.

Noi nu l-am luat în seamă.
Altfel spus, nu l-am crezut.
Acum plătim iernii vamă
că viscolul a-început.

Întâi a nins liniştit,
cu fulgi jucăuşi şi mari.
Spre seară vântul s-a-înteţit.
Trosneau crengile-n stejari.

Încet, iarna intră-n drepturi.
Toată noaptea viscoleşte.
La căpiţe pune fesuri,
ograda o troieneşte.

În zori, zăpada-i cât omul.
Numai poţi ieşi din casă.
Fără crengi rămâne pomul
într-o iarnă viscoloasă.

După încă două zile
viscolul a încetat.
O maşină co şenile
şoseaua a desfundat.

Cerul s-a mai limpezit.
Cu fulare şi mănuşi,
copiii iute-au pornit,
cu sania pe derdeluş.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit iarna în sat

De-alaltăieri tot ninge,
Viscoleşte peste sat.
Nu se văd copii să strige.
Gălăgia a-încetat.
Frigul iernii îi adună
În casă, pe laviţă.
Vremea nu mai este bună
S-alerge pe uliţă.
În casă e cald şi bine,
Mâţa doarme după sobă,
Bunica poveşti ne spune,
Nepotul bate la tobă.
Sub streaşina de la casă
Vrăbiile zgribulite,
Fug de iarna viscoloasă
Că şurile-s troienite.
Doar Grivei se-ascunde-n şură
De năprasnica zăpadă,
Să latre, nu are gură.
Nu se mai joacă-n ogradă.
Vântul îndoaie copacii,
Crengile în geam lovesc.
Colo-n grajd, la burta vacii,
Doi viţei se încălzesc.
Aşa sfidează gerul iernii
Şi oameni, şi animale,
Până va da colţul ierbii
Sus pe deal şi colo-n vale.
Vremea bună va veni.
Iar vor fi copii afară.
Gălăgie iar va fi
Pe mica lor ulicioară.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

Presară iarna lacrimi dalbe peste pământul îngheţat,
Acoperă cu flori de gheaţă ferestrele şi-ntregul sat.
Pe dealuri ea aşterne neaua cu străluciri ca de mărgea,
Copacii îi îmbracă-ndată în mantie de catifea.

Iar vântul intră-n jocul iernii şi viscoleşte fulgii toţi,
Cu veselie îi adună pe toţi copiii pe la porţi.
Ei vântul îl aleargă-n vale şi fulgii-i prind din zborul lor,
Apoi se tăvălesc râzând, pe-al iernii drag şi alb covor.

Iar iarna se înveseleşte şi-n jocul lor cu drag se prinde,
Din ceruri cerne iar ninsoare, ce lumea-ntreagă o cuprinde.
Din râsul pruncilor ea face pentru văzduhuri zurgălăi,
Ce-n nopţile de vifor pline suna-vor vesel peste văi.

În jocul iernii intră seara ca o măicuţă obosită,
Ea linişteşte copilaşii şi-n case-ndată îi trimite...
Iar iarna ca s-o pedepsească trimite crivăţul hapsân,
I-acoperă pe boltă luna cu norii ei ce-aduc furtuni.

În case-acum e cald şi bine, copiii s-au culcat de mult,
Afară singur vântul bate, cu inima-mi eu îl ascult...
Mă ninge-n suflet cu fantasme, iar vântul vieţii mă îngheaţă,
Doar inima-mi e încă jună şi desenează flori de gheaţă.

Presară iarna lacrimi dalbe peste-al bunicilor mormânt...
Mi-e dor de –a lor sfântă poveste, mi-e dor de-al lor blând, drag cuvânt...
Pe dealuri se aşterne neaua şi ninge-n suflet cu poveşti,
Curând la noi va veni Moşu... colindători pe la fereşti....

poezie de Gabriela Munteanu (8 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ger cumplit

E ger cumplit, e vreme rea.
De trei zile viscoleşte.
Avem în ţară iarnă grea,
Nu e semn că se opreşte.

Viaţa la ţară e aspră.
Îndură multe săteanul.
Zăpada-i până-n fereastră,
Peste sat e uraganul.

Copacii ramuri apleacă.
Nicio pasăre nu zboară.
Pe stradă nu-i om să treacă.
Vântul zăpada-învâltoară.

Dorm în grajduri animale,
Câinii s-au ascuns în şură,
A-îngheţat râul în vale,
Sunt troiene-n bătătură.

Fie iarna cât de grea
Pe ţăran, nu îl doboară.
Trăieşte cu-încrederea
Că iese în primăvară.

poezie de Dumitru Delcă (18 ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga piţigoiului

Ţâţândei, a venit iarna
Dar mai e pân' la Crăciun,
Când tot omul taie porcul
Şi mănâncă ce e bun.

Aştept şunca aburindă,
Să gust şi eu din ea
Atârnată sus la grindă
Asta e plăcerea mea.

Fraţii mei sunt pe drum
S-adune ce se găseşte
Pe viscolul ăsta nebun
Şi zăpada o troieneşte.

Ciocârlanii afurisiţi
Îi alungă pe cărare,
Îi ceartă şi îi gonesc
Când au ceva de mâncare.

Creştine! Taie pe Ghiţă
Care a căzut, săracul
Zi şi noapte el guiţă
De a speriat tot satul.

Eu vreau să ciugulesc
Şunca lui pusă la grindă
Să o mai şi înfrăgezesc
Zi şi noapte stau în tindă.

Vino, Crăciunule odată
Să ai grijă şi de noi,
Vino, iarnă cu zăpadă
Şi voi, sănii cu zurgălăi.

Copiii, la derdeluş
Cu micuţele lor săniuţe,
Eu flămând şi pofticios,
Să gust din şunculiţe.

C-aşa-i datina străbună,
Pe care o sărbătorim,
Cu belşug şi voie bună,
Asta-i tot ce ne dorim!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseşi de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinţi
Sălbatică luna şi eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinţi.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanşa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur şi încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubite, urlă iarna

Iubite, urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud şi trosnituri cu ton de pistolete,
Când îşi răsfrâng din ramuri şi plâng ursuzi, molcomi.

Încuie uşa bine şi trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Şi încălzeşte-l grabnic, şi caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.

Ne zguduie şi poarta.... Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Şi scârţâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivăţul o-ndeasă sub tălpi de inamic.

Iubite urlă iarna şi-o spaimă mă apasă,
Încuie uşa bine, să nu ne intre-n casă...

sonet de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Din iarna sufletului meu porneşte
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Şi-n iarnă cugetarea-mi viscoleşte.

În gemete pustii se prelungeşte
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Şi corbi sporesc în cete înmiite...
Şi stolul tot mai jalnic croncăneşte!...

Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...

... Iar corbii, presimţindu-şi trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Îşi năpustesc sălbatica grămadă...

sonet de Mihai Codreanu din Statui - Anotimpuri (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

Ninge... cu fulgi pufoşi, suavă licărire
Ce prin ecoul stins al soarelui de vară,
Transplant de energie se strecoară,
Să-i dea sublimului, gest de strălucire...

Transplant de energie, ce din înalte ceruri
În fulgi pufoşi în orga iernii plânge,
Acoperind cu alburi şi petele de sânge
A toamnei frunză, prinsă-n joc de geruri...

Acoperind cu alburi, firul firav de grâne,
Ce dă speranţa plinelor hambare,
Când câmpul auriu în plin de soare
Sub secere şi coase, va naşte noua "pâne"...

Azi câmpul auriu este albit ca varul
Şi dă speranţa zilei, că ţăranul
La sfatul vetrei sale, socoteşte anul
Şi foaia de tutun, o-aprinde cu amnarul...

La sfatul vetrei sale, clădeşte noi iluzii
Cu socoteli pripite, dar pline de speranţă
Ca iarna prinsă-n drepturi sporeşte-n cutezanţă,
A lui ardoare sfântă, lipsită de confuzii...

Ca iarna prinsă-n drepturi, păşeşte triumfală
Ca un spectacol falnic, cu joc de fulgi de nea,
Ca o paradă scumpă a formelor de stea
Ce umple scena lumii, cu fast imens şi fală...

Ca o paradă scumpă şi plină de surprize
Cu ţurţuri de gheaţă în clarul cristalin,
A ierni zile plâng şi umple golul, plin
De lacrimi reci şi blânde, în scurtele-i reprize...

A iernii zi de plânge, cu gerul ea învinge,
Căldura ce-i contrară şi aprigă-n efecte
Şi viscolul de-l cheamă cu multele-i defecte,
În drepturi este iarna şi ce frumos... iar ninge...

poezie de Constantin Enescu (decembrie 1991)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acvila se-întoarce-acasă

Din îndepărtata zare
se-întorc păsări călătoare.
După iarna viscoloasă
acvila se-întoarce-acasă.
Străbate mări şi oceane,
îndură sete şi foame,
până-ajunge în Carpaţi
unde brazii îi sunt fraţi.
Unde în munţii bătrâni
ocrotită-i de români.
Aici scoate puişori
mititei şi gălbiori.
Iubitoare, bună mamă,
aleargă mult după hrană
ca să crească puii mari,
să zboare printre stejari.
Singuri să-şi găsească hrana
până când începe toamna.
Iar când toamna-i pe sfârşite
şi iarna semne trimite,
acvila-i încolonează
şi cu ei zarea scrutează.
Vor pleca în ţări străine
până-n vara care vine,
când se vor întoarce iară
în frumoasa noastră ţară.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Totu-i alb şi amorţit,
Vis de nea se aşterne iară,
Viscolul geme cumplit,
Iarna s-a întors în ţară.

Cu veşminte-mpodobite
De steluţe argintii,
Cu sărbători cât mai multe
Şi cu daruri la copii.

Săniuţele zglobii
Iute trec pe derdeluş,
Oamenii de nea, hazlii
Noaptea-şi caută culcuş.

Brazi înalţi, împodobiţi,
Vitrine strălucitoare,
Cozonaci gustoşi şi mulţi,
Cu miros de sărbătoare.

În jur numai veselie,
Totu-i basm şi armonie,
Doamna Iarnă, minunată,
Face din lac – îngheţată!.

Copiii, cu nasul roşu,
Privesc pe geam după Moşu'
Şi aşteaptă jucării,
Daruri multe, bucurii.

Şi pe stradă, cete-cete,
Trec în grup colindători,
Mulţi băieţi şi multe fete
Se-adună de sărbători...

Să ne cânte şi să-ncânte,
Cu glasul lor minunat
Ca izvorul de sub munte,
Candid trecător prin sat.

Astfel Doamna Iarnă trece,
Cu aerul cât mai rece,
Dar cu sufletul căldură,
Dacă nu-i cuprins de ură...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copaci fără pădure

in povestea copacilor goi
scârtâind într-o singură uşă
este vorba de noi amandoi
este vorba de foc si cenuşa

doi copaci fără frunze pe drum
după cum ii priveşte înaltul
doi copaci prin sărutul de scrum
aplecându-se unul spre altul

nu mai suntem decât doi copaci
vor veni taietori să ne tundă
vor lua crengi toti copiii săraci
pentru flacăra lor muribundă

si chiar dacă mă vei mai iubi
peste crivăţul iernii ce vine
fără braţe cu ochii pustii
n-am să am ce întinde spre tine

spune-mi pădure cu frunza rară
unde-i iubirea de astă vară?
nu ştie iarna sa se indure
de noi copacii fără pădure

cântec interpretat de Tatiana Stepa, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

S-au dezbrăcat iar salcâmii.
Printre ramuri cântă vântul,
Nu se mai ascund lăstunii.
Fără haină-i şi pământul.

Vrăbiile zgribulite
Pe la streaşină se-adună.
Casele-s acoperite
Cu pânză albă de brumă.

Corbii croncănind a iarnă
Se îndreaptă spre pădure,
Unde-atunci când o să cearnă,
Viscolul o să îndure.

În zbor, desenând pe cer
O geometrie vie,
Cocorii, fără echer
Au descris o simetrie.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de iarnă

De prin crâng şi de pe deal,
Cu vuiet şi cu scandal,
Venind iar din depărtare,
Rupe tot ce-i stă în cale.
Peste voi şi peste sate,
Crivăţul de miază noapte,
Se apleacă – o mireasmă.
A iernii catapeteasmă.
Cu ilic şi cu cojoc,
Cu mantie de mătasă,
Se aşterne peste toate
Iarna şi la noi acasă.
În văzduh vuiesc copacii,
Pe câmpii Frunze se-ngână,
Parcă umblă-n lume dracii
Mână-n mână.
Văd, mai sus, pe-un vârf de viţă
Zgribulită şi smerită,
Puiul de la vrăbiuţă
Care caută grăunţă.
Mama-i este obosită.
Doarme-n leagănul de nea,
Dincolo de casa sa.
Totu-I alb, un basm cu zâne,
Vântul a-nceput să scurme
În cotloanele-nvechite
De la casele smerite.
Natura e amorţită,
Chiar şi moşul din ogradă
Are nasul ca ardeiul
Alba parcă-I lumea toată.
Este ger. Pe văi şi dealuri
Gheaţa licăre şi geme.
Pleacă maică la pădure
Să aduc-un braţ de lemne.
Numa-n deal, la derdeluş,
Cu fulare şi mănuşi,
Trec copii la săniuş.
Toţi aleargă prin zăpadă,
Se împing ori stau să cadă,
Luciul lacului sticleşte,
Timpul trece fără veste.
Satu-i zahăr, ori e sare...
Mare veselie, mare!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea sfântă, de Crăciun

În noaptea sfântă, de Crăciun
Am făcut un lucru bun.
În genunchi m-am aşezat,
Rugăciuni am înălţat,
Să-l aflu pe Dumnezeu,
Pe Tatăl Ceresc al meu.
Toată noaptea m-am rugat
Şi pe Domnul l-am aflat.
L-am aflat în cer, în stele,
Şi în gândurile mele.
L-am găsit acolo, sus,
Stând alături de Isus.
Lângă fecioara Maria,
Care-a născut pe Mesia.
El de-acolo ne veghează
Şi mintea ne luminează.
Tot de acolo ne priveşte
Şi de rele ne păzeşte.
Dumnezeu este în toate,
E în viaţă, e în moarte.
Tot în noaptea luminată,
În zarea îndepărtată,
Cu ochii minţii am văzut
Tărâmul necunoscut,
Spre care ne îndreptăm
De pe pământ când plecăm.
Chiar şi-acolo l-am aflat
Pe Cel care ne-a creat.
Toată viaţa, cât trăim,
Cu credinţă să-i slujim,
Din suflet să-i mulţumim.

poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

Viscoleşte peste ţară,
Vâjâie parcă-i nebun.
Nu-i chip să mai ieşi afară.
Nu mai e nimeni pe drum.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine cu sania

şi renii dau din picioare
teleghidaţi după ce-au primit
un microcip între coarne
implantat de cercetători

vine în haine roşii şi barba albă
s-a lungit un an cu cinci centimetri
în cizme are o ninsoare
cu fulgi mari de zahăr vanilat

vine încet şi-ar vrea un loc la saună
să audă cum trosnesc morcovii
în boturile renilor poate opri iarna

nu crede că s-ar putea strecura
pe horn cum era obiceiul

vine cu sania prin zăpezi de vis
în visul tuturor ajunge la timp

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zaţul din cafea uscat pe cană
Îmi aminteşte cât ne-a fost de bine
Şi-mi pustieşte sufletul c-o rană.

Cât cenuşiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai şti cât doare
Absenţa ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.

Şi pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminiţe ca pe cer în noapte
Şi-atâtea bunătăţi puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.

În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristeţe inima-mi îngheaţă
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun şi-n altă viaţă?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!