Privește și ascultă, iubito!
Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne-n fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.
Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.
Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.
Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.
Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito!
E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate și vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....
E târziu, a nins peste tot,
Orașul pustiu e și frânt,
Gerul își dă în clocot
Și-și face în mine avânt...
Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri și iar,
Pașii tăi aud departarea
Și vin către mine, dispar...
E noapte și ninge și ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Și arde și arde în noi...
poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge peste sufletul trist
Și fulgi uriași încep să cadă
Eu umblu prin oraș hoinar
Un tablou alb de zăpadă
Se-așterne timid pe trotuar.
Ninge, e noapte și mi-e frig
Sufletul simt cum îmi moare
Iubito... în zadar acum te strig
Pe fața-mi curg lacrimi amare.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (9 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea îndrăgostiților
E noapte caldă de toamnă,
Luna răsare pe cer.
Frumoasă e ca o doamnă,
Tandră și plină de mister.
E noapte caldă de toamnă
Și vântul adie ușor.
Un greier colea își cântă
Cântecul său de dor.
E noapte caldă de toamnă,
O frunză se desprinde de ram.
Tu stai lângă mine, iubito,
Și sunt fericit că te am.
Iubito, îmi spui în șoaptă
Și dulce eu mă înfior.
Iubito, a venit toamna,
Noaptea îndrăgostiților.
poezie de Vladimir Potlog (12 septembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă
Îmi ninge în suflet, iubite,
privește zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
și-ngheață lumina la geamuri.
Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai știi cine sunt?"
Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aștept la un ceai!"
..............................................................
În mine se-ascund zăpezi numărate
și ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aștepți:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de iarnă
E iarnă, iubito, sub cetini de brad,
E viscol afară și-i tropot de cai,
De fulgi rotocoale tot cad și iar cad,
Eu stau și aștept doar o veste să-mi dai.
Aștept să fugim împreună din iad
Și-aș vrea să ne pierdem pe-o gură de rai,
'Mi-e dor să mai mângâi o coapsă de jad
Și-o tâmplă umbrită de părul bălai!
Mai știi că-ntr-o vară, iubito, te-am dus
Departe de-ai tăi, de orașul încins,
Și-n fânul de munte de-acolo de sus
O noapte întreagă cu stele ne-a nins?!!
E iarnă, iubito, și am doar un vis
Să-mi fii din nou Evă-n acel paradis
sonet de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă, iubito
așează, iubito, pletele tale
printre stele
pune scara sufletului meu și urcă-n mine
și joacă-te cu ele
pune trupul meu, iubito, acoperiș
gândurilor tale
și lasă ploaia fără vise rele
să cadă, iubito, cu fericire
soarbe-mă încet, ca un izvor cu apă vie
cată-mă până în adânc de trup
leagăne-te-n șolduruile tale pietroase
și
fi furtună-n mine
strâge-mi coapsele cu palmele
înfinge-mă adânc ca să mă doară
strigă că mă vrei
și roagă-te ca să nu moară
strâge-mă, iubito, din drumuri rătăcite
poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb
Mă trezesc în noapte
în neliniște albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.
Ninge și ninge lacrimi de gheață
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat și bat.
Ninge și ninge peste viață
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.
Miroase a zăpadă, gerul troznește-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
și adorm târziu în noapte cu tine în gând.
Iubito, fă-mi loc în așternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine și trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge
mă stecor stingher printre nopți rebele
mă cheamă, mă dor amintirile
pășesc pe un peron de gară, de viață
gara e goală, viața absentă
nu am timp, timpul e gol
am ascuns în pământ pașii tăi, pașii mei
pașii noștrii i-am uitat într-un parc
unde am strâns la piept femeia, întâia oară
caut în ploaie chipul iubit
nu, nu pleca acasă
rămâi lângă mine o zi
mai scriu un poem pe sânul tău gol
te mai scriu într-o noapte de amor
te vreau și te chem pe drumul spre iad
să ardem, să ardem iubito în sărutul final
curg flăcări de iubire în noi
pe umeri gânduri
mi-e cald lângă tine și clipa e vie
foșnește în cameră o rochie purpurie
e vis, e trăire
au trecut clipe, zile, ireal
îmi e frig acum
fără tine, fără ger
doar un tren așteaptă într-o gară pustie
mai arde un foc
într-o inimă de granit, inutil
sunt tăcut, sunt departe
și viața'i o moarte
mai ninge iubito la poli
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La mulți ani
Priveam la geamul tău,
Iar viscolul de-afară
Mă îndemna mereu,
Să intru... într-o doară.
Dar pentru ce mă mint
Când inima ți-e dată?
Mai frig în suflet simt
Acum... ca niciodată!
Iubito, ce noapte nebună!
Cu suflete albe la geam,
Speram c-o să fim împreună:
La mulți ani!
Și am simțit atunci
O lacrimă pe gene,
Pe fața mea de stânci,
Pe inima-mi curată.
Și am plecat lăsând
Petrecerea să fie
O farsă-a unui gând,
În viața mea pustie.
Iubito, te cheamă o lume,
Ce singur rămân peste ani!
Și-n noaptea aceasta se spune:
La mulți ani!
poezie de Stefan Băiatu (31 decembrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Radio-telegrafie
Navele strigă fără contenire, zi și noapte,
Mii de cuvinte zboară de la și spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe
Oferă sfaturi, salută, cer ajutor.
Ele strigă, strigă și plâng ne'ncetat,
Cuvintele se-nșurubează-n zgribulite cete
Sub cupola unui cer indiferent și-ndepărtat,
Pătrunzând în toate colțurile-acestei planete.
Navele se strigă-ntre ele pe nume,
Se strigă de aproape și de departe;
Ca o genune chemând altă genune,
Ca o stea, altă stea din hăul care le desparte.
Navele strigă fără contenire, zi și noapte,
Mii de cuvinte zboară de la și spre fiece vapor...
Strigă de aproape sau de departe
Dar cuvântul "Frică" lipsește din vocabularul lor.
poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci te iubesc, iubito, ca o chemare în mormânt
Te caut prin lume și-n beznă m-afund,
Iar norii mă-ndemnă adesea să-ți cânt,
Căci te iubesc, cu sete-n ochi și în gând,
Ca o chemare, în mormânt.
Te caut cu ochi nevăzuți în lumină,
Și îi ascund de iubire mereu.
Si-atunci, cand la mine lumina va fi să mai vină,
Nu voi mai fi crestin, voi fi ateu.
Te caut, femeie, cu pași neumblați
Si-n ceafă iti simt mângâierea,
Iar noi, de moarte am fi putut să fim salvați
Dacă in locul durerii, mi-ai fi lăsat iubirea.
Te caut in vise, si-n ele bărbat nu mai sunt,
Sunt lup, sunt demon și-ți sfâșii plăcerea,
Căci te iubesc, iubito, ca o chemare-n mormânt,
Dar ziua imi piere puterea.
Te caut in lumea-ți de vis, colorată,
Si în mine mai tare se-ntunecă noaptea
Caci tu, îi esti vieții-adorată,
Iar eu de aici sunt plecat, sunt una cu moartea!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Au înflorit cireșii
Iubito, dă de veste
Că ea natura-i vie
Tu cheamă a fi zestre
Cireșii din chilie.
Iubito, cheamă crângul
Să freamăte ușor
Cu tot ce-i numai nimbul
Să cheme gând de dor.
Iubito, vino-n timpul
Cel necuprins de frig
Unde e rupt el nimbul
De sufletul cel aprig.
Iubito, au înflorit cireșii
E ea natura-n floare
Cu suflete curate
Vestim doar sărbătoare.
Iubito, ei cireșii
Sunt plini doar de ea boare
Pe care chiparoșii
Au pus cunună mare.
Iubito, hai la dans
Să tremure tot crângul
Ne ținem în balans
Să stăpânim el timpul.
poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturne
Câte minciuni mi-ai spus iubito
și eu am stat să ți le-ascult,
o noapte totuși am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.
Și ne-am trezit și flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea și-acum ne plouă
și-mi spune toamna mea minciuni.
Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur și pătruns
și luna încă mai privește
tăcerile care m-au uns.
Și plouă, ninge și e soare
și eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
și eu iubito te iubesc.
Trăiesc cu nopțile și luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.
Sunt obosit de a mea soartă
și totuși încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai știi iubito tu le-ai pus.
Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei și liliac
și floarea ce-ți plăcea iubito
s-a scuturat și te mai plac.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge iar a dor de Țară
Ninge iarăși peste Țară,
Cu fulgi dalbi, căzând ușor,
Și-un gând moale mă-nfioară,
Umplând inima-mi de dor.
Ninge cu-amintiri de șoapte,
Ca-ntr-un vis medieval,
Cum se pierd stelele-n noapte,
Viața curge în aval.
Ninge iarăși peste sate
Cu omăt siberian,
Genele îmi sunt udate
Cum plângeam și-acum un an.
Ninge-n gânduri ce visară
Ca o filă dintr-o carte,
Ninge iar a dor de Țară,
Dar eu, mamă, sunt departe...
Ninge ca într-o poveste
Peste-a ta veche năframă,
Iar zăpada se topește
Pe-al tău chip, iubită mamă.
Ninge, cum mereu va ninge,
Făcând bulgări vălătuci,
Ninge totul când s-o stinge-
Peste sate, peste cruci.
poezie de Vasile David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bună seara, iubito!
Bună seara, iubito!
Am trecut să-ți spun
Eternul noapte bună,
Sau că te doresc oricum.
Să-ți spun că-mi ești noapte,
Sau că somnul nu vine,
Să te chem mai aproape
Sau să te știu în mine.
Bună seara, iubito!
Mă primești în iatac?
Îți promit nopți de vis,
Tu mă rogi ca să tac.
Răscolind prin cuvinte
Hoinărim prin eter,
Tu ești fată cuminte,
Eu de soață te cer.
Bună seara, iubito!
Chiar și mâine mai sunt,
Același rămas bun,
Scris pe-o pală de vânt.
Hamalul de vise,
Ce îți cară din stele,
Constelații nestinse,
Să-ți speli pașii cu ele.
Bună seara, iubito!
Mă lasă să plec,
Înainte să vin,
Prin tine să trec.
Poteci de cuvinte
Străbătute-n doi
Aducându-ne aminte,
Să ne naștem goi.
Bună seara, iubito!
Ce-ar mai fi de spus,
Te iubesc, dar știi,
Nu ne este deajuns.
Nevoie avem,
De-un pic de noroc,
Eu pot, noi putem
Și nu stăm pe loc.
Bună seara, iubito!
poezie de Mihail Coandă (28 noiembrie 2016, Rîpa, Motru)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi
Și ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-așterne pe câmpuri și-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Și ninge si ninge pe fețe pierdute
Culoare de alb se găsește pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebunește
Amintirea îngheață, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzlețe
Și fulgii m-ascultă zâmbind printre aștri
Te strig în noapte să dormim omenește
Așa printre ghețuri cu ierni obosite.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de fulgi
Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când ființa-ți împresoară
ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare
ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingașele zări
peste a iernii albă casă
dar la geam fulgii nu cad
ci atâția iată suie
înspre ceruri parcă ard
după nașterea lor vie
iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer și nu în jos
pe-a privirii ulicioară
cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat
Doamne azi îți mulțumim
pentru fulgii mari și vii
Numele ți-l proslăvim
și-ți cântăm în veșnicii
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevroza de iarnă
Alb argintiu izvorăște din cer
Se reflecta atât de negru în mine
E rece, pustiu, mort și efemer
Ca nevroza ce zace în tine.
Iubito, urăște-mă înainte de a mă îngropa,
Căci acum ma duc din iubire...
Inexorabil destin avut-am îndupleca,
Zâmbesc, murind pentru ce am știut sa fac mai bine.
Tu, demon angelic, sfântă profanată,
Organic te-ai acostat de eul meu,
Am edificat drumul inimii pentru Afrodita-ntruchipată
Și ai coborât-o pe Artemis de la cel mai puternic Zeu...
Decor mortuar se-așterne afară
Surdina si vuiet de morți dezgropați
Și ninge, iar ninge și ninge-ntr-o doară,
Voi, suflete calde va văitați.
E iarna, iubito, e nevroza curată,
E angoasa ce se agata de mine cu putere.
Dar moartea mi-a a fost deja asigurată
Când fatumul te-a aruncat în brațele mele...
poezie de Xander Ela
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu fulgi mari...
Iar ninge cu fulgi mari
pe strada noastră,
împodobind castani
necontenit,
dansează ilegal
prin urme îngeri,
și ceasul din odaie
a murit.
Încă un an
coboară peste mine,
mă pregătesc
de-un nou recensământ,
trăiri se scurg
necontrolat prin mână,
încetul cu încetul
spre pământ.
Și dezertez
spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n
tragicul destin,
compun cuvinte
parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul
clandestin.
Azi ninge peste mine,
timpul strigă,
mă regăsesc
în visul de-mprumut,
trec ilegal
pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la
modul absolut.
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul și ce frânt,
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum.
Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Și nu-i nici ploaie, și nici vânt,
Ce rece e pe fața mea.
De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aș vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul și ce bun.
Toate-s aproape și departe
Și parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare și mi-e frig,
Aș vrea să mă ridic, să strig.
Cine-i alături și mă cheamă,
Mamă, mamă.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!