S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iunie

poezie [maxima medie zilnică]

toată căldura de-afară
s-a adunat în trupul meu
ca într-o fabrică de pâine

apoi au luat foc
cuptoarele
apoi şi
grânele şi tot ce s-a mai întins
pe pielea mea

cel care va sări cu apă
nu ar putea
potoli acest sacrilegiu

cel care ar putea
aduce o ploaie colosală
cu numai
un semn din mână
stă la umbra
unei bliblioteci de la marginea
lumii
sau poate
într-un wine bar

prin densitatea
fumului
rătăcind prin vestigii
îl văd cum ne strânge de talie
de talia noastră
comună
a atâtor femei frumoase
talia noastră
ca strâmtoarea Magellan

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O luptă e viaţa

o luptă e viaţa, cu tot ce ne doare,
o luptă cu timpul, cu fricile minţii,
o luptă cu boala ce nu-i trecătoare,
o luptă în care ne pierdem părinţii.

o luptă e viaţa, cu-atâtea depresii,
o luptă în care recurgem la vicii,
o luptă prea plină de false impresii,
o luptă în care ne pierdem amicii.

o luptă e viaţa, mereu inegală,
o luptă în care conduc ageamiii,
o luptă cu snobii în haine de gală,
o luptă în care ne pierdem copiii.

o luptă e viaţa, cu deşertăciunea,
o luptă în care ucidem emoţii,
o luptă în care nu ştim rugăciunea,
o luptă în care ne pierdem cu toţii.

o luptă e viaţa, cu nefericirea,
o luptă în care slăvim neputinţa,
o luptă în care uităm ce-i iubirea,
o luptă în care ne pierdem credinţa.

poezie de Ionuţ Caragea din Ceasornicarul fără mâini (22 august 2021)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată să nu mai priveşti indiferent suferinţa altuia şi niciodată să nu mai crezi că eşti prea mic sau slab să oferi ceva aproapelui tău. Da, mulţi sunt răi şi sălbăticiţi dar asta doar pentru că nu e nimeni care să îi înveţe iubirea, compasiunea şi plăcerea de a oferi. Nu e nimeni care să îi înveţe să trăiască, nu doar să supravieţuiască. Şi în afară de noi, nu va apărea nimeni care să ne înveţe ceva, dacă noi înşine nu o facem cu pasiunea şi entuziasm. "A trăi înseamnă a construi poduri peste râuri care seacă". G. Benn. Poate că munca noastră se va nărui şi tot ce am construit ziua se va dărâma noaptea însă noi ne vom lupta pentru viaţa noastră "cu dragoste de ea, cu dor" pentru că doar aşa putem sfida răul de care suntem înconjuraţi. Să nu uităm că o singură lumânare poate aduce lumină într-o cameră plină de întuneric.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici se aruncă zaruri

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
din zbor, se lasă la picioarele unui om singur.

Poate nu chiar atât de singur,
dacă ţine strâns la piept o vioară
frumos lustruită, dar care nu cântă,

care nu cântă, dar care se-aude
departe, în lunci neştiute de nimeni,
sau poate, într-un soare care nu încălzeşte,

dar care străluceşte în inima lui
şi în inima mea, totuna
şi focul se-aprinde singur, pe dealuri, a viaţă

şi care nu arde, căci frumoase femei
încă adună spice
şi tineri bărbaţi cu iarba în dinţi
le poartă pe braţe până în inima casei.

Uneori mi se-ntâmplă să ies din mine,
mi se-ntâmplă aşa
cum o pasăre mare, foarte mare,
se ridică uşor din vioara omului singur
şi zboară neîntrerupt spre o casă cu inimă.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hunt dogs

drumuri închise lângă alte drumuri închise.
derapaje continue înspre

fabricile de ciment care ne-au construit
oasele. pentru că ele trebuie să reziste

atunci când alergăm spre destinaţii necunoscute
prin pădurile de brazi aşa ca cerbii urmăriţi de
câinii de vânătoare.

*

de la luptele mici - până la luptele mari
soarele e cel care care se face din ce în ce mai aspru.

ca şi cum ar apune peste fricile noastre
într-o cameră întunecoasă.

*
printre gratii te văd.
e lumina care nu încetează să mişte.
de la alt soare
cel pe care îl poartă oraşul în piept.
dar şi el e o rană prin care poţi
să traversezi de la un mal la altul

şi atunci
te simţi
ca un câine urmărit de ecarisaj & din nou
ştii că drumurile închise stau lângă alte drumuri închise.
şi tot ce se mai zbate cu energia unui reactor nuclear

nu este fuga

nu sunt oasele tale de piatră.

*
este inima ce pulsează absorbită în sânge.

noi suntem cei care înfruntăm viscolul zi de zi
până plâmânii noştri se prefac în mormanele de zăpadă
de la marginea drumurilor
peste care au trecut lamele de ras ale maşinilor de deszăpezire.

acum respirăm aerul îngheţat & aşteptăm. aşteptăm. aşteptăm.

moartea sau dragostea - neoane sclipind anemic
aici lângă uriaşa groapă de deşeuri a oraşului.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lucruri umplu sufletul cu mereu nouă şi crescândă admiraţie şi veneraţie, cu cât mai des şi mai stăruitor gândirea se ocupă cu ele: cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine. Pe ambele nu ai voie să le cercetez şi să le presupun numai, ca şi când ar fi învăluite în întunecimi sau situate în extravagant, în afara orizontului meu; le văd în faţa mea şi le leg nemijlocit cu conştiinţa existenţei mele. Primul începe din locul pe care-l ocup în lumea sensibilă externă şi lărgeşte conexiunea în care mă aflu, în spaţiu imens de lumi peste lumi şi de sisteme peste sisteme, şi pe deasupra în durata ilimitată a mişcărilor lor periodice, a începutului şi duratei lor. Al doilea începe de la eul meu invizibil, de la personalitatea mea, şi mă reprezintă într-o lume care are o adevărată infinitate, de care numai intelectul îşi poate da seama, şi de care (iar prin ea, în acelaşi timp, şi cu toate acele lumi vizibile) mă recunosc legat, nu ca în prima, numai contigent, ci în chip universal şi necesar.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă sunteţi singur în cameră, veţi umple întreaga cameră de iubirea voastră. Chiar dacă vă aflaţi într-o închisoare, o veţi putea transforma instantaneu într-un templu. În clipa în care o veţi umple cu iubire, ea nu va mai fi o închisoare. Invers, un templu poate deveni o închisoare dacă nu este umplut cu iubire.

Osho în Farmacie pentru suflet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea şi dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat şi din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-aşa
încăpătoare, pînă cînd măceşul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, ştiu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz şi trupul din cianură şi-astept
nervoasă viaţa dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iaşi într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam şi eu la ei

să mă omoare şi-am coborît în
staţia Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reuşim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor şi demoni
cognoscibili de sistem şi căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresii de vizitator...

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,
nimeni nu-ţi zicea nimic

a doua era înţesată cu visuri
unele bifate, altele nu,
după biletul pe care îl trăgeai

cea mai mare cameră era plină cu tot felul
de lucruri inutile,
de la castele de nisip
la cea din urmă mască

ultima era goală şi întunecoasă,
acoperită cu linişte,
o linişte atât de mare,
încât îţi puteai auzi chiar gândurile...

nimeni nu ştia ce este dincolo,
unii ziceau că eternitatea
alţii...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Face to face

[show must go one]

o să se aşeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viaţa este
despre perpetua căutare
de sine

o să-şi atingă pielea
pielea ei cu cruste litere şi baloane
cu denivelări şi abdicări de poziţie
pe alocuri amorţită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor duşmănoase

frica asta deşucheată o să-şi atingă
o să insiste aşa cum zăboveşti asupra ariei problematice
o să-şi treacă buricele degetelor peste fauna amuţită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Televizorul l-am lăsat

pradă disperării cu un aer serios
al omului care iese plin de traume
după ce vede materiale de prost gust
şi dezbateri lipsite de valoare
chiar îi invidia pe cei care pot fi
manipulaţi prin astfel de mijloace

lumea de la televizor e o harababură
întunecoasă din punct de vedere moral
plină cu manechine şi snobi cu buzele
ţuguiate care au convingerea că atrag
ochiul cetăţeanului cu televizor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală fatală într-o relaţie sau într-o căsnicie este să înşeli. Nu se poate trece peste asta, nimic nu va mai fi la fel. Eu chiar cred că există căsnicii în care nu se înşală.

citat din Mihaela Cernea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva McFarlane

Eu am fost văduva McFarlane,
Ţesătoarea de covoare pentru tot oraşul.
Mi-e milă de voi cei de pe estrada vieţii
Care cântaţi prin mijloacele de transport,
Care vă delectaţi cu creaţia mâinilor voastre
Şi pe care vă va ajunge ziua mâniei, ziua îngrozitorului adevăr.
Vă spun, hainele vieţii sunt ţesute
După o matrice ascunsă sub ceea ce se află la vedere –
O urzeală pe care nu o percepeţi niciodată!
Dar voi împletiţi cu inimă încrezătoare, cântând, cântând,
Voi protejaţi în firele dragostei şi prieteniei
Figuri nobile, din aur şi din purpură.
Şi, mult după ce alţi ochi au putut să vadă,
Voi aţi ţesut o pânză albă ca luna
Şi râdeţi în plinătatea puterii voastre, pentru că Speranţa o acoperă
Cu formele iubirii şi ale frumuseţii.
Dar într-o zi partea vizibilă se şterge!
Secretul lucrării iese la lumină,
Esti singur în cameră!
Ai ţesut o învelitoare
Sub care ura te absorbe.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce contează în viaţa noastră intelectuală şi morală începe cu individul care se confruntă singur într-o cameră cu propria sa minte şi conştiinţă.

citat din Arthur Schlesinger, Jr.
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi credeţi într-o carte cu animale vorbitoare, magi, vrăjitoare, demoni, beţe care se transformă în şerpi, mâncare care cade din cer, oameni care merg pe apă şi toate felurile de poveşti magice, absurde şi primitive, şi spuneţi că noi suntem cei care au nevoie de ajutor?

Dan Barker în Pierderea credinţei în credinţă: din predicator, ateu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, mă amuză imaginaţia voastră care vă ţine prizonierii limitării. Dar noi nu suntem chiar deloc conectaţi la nivel subtil, pentru că asta e tot mintea care spune o atare perlă, noi suntem unul şi acelaşi spirit care se manifestă în toate formele şi atunci despre ce vrăjeală de subtilitate nivelatoare am putea vorbi? Noi nu avem o formă, doar frica minţii ne limitează, ne ţine prizonieri într-o formă, înţelegi? Iar înainte de a fi Gogu, erai acelaşi Spirit sau Dumnezeu care îl sunt chiar acum eu şi îl vei fi şi tu după ce nu o să te mai crezi gândul.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unholy war

Vine şi resemnarea într-un final
şi e ca un corp cald
care se aşază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coşmarurile de peste noapte,
sânge ţâşnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o maşină de carne.

Poţi să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viaţă următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboţi, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
uşurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoţii pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!