Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu știam că poate însemna o ploaie
lungă și neverosimilă
cât viața unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu știam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuți
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în fața unui sertar de amintiri
și de scrum,
în fața unei uși
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri și azi,
între iluzie și realitate,
între cai verzi pe pereți,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munți,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile orașelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Iluzia unui destin

când dimineața tresare
pare că este prea târziu
pentru iluzia unui destin
timpul a început deja să bată
nervos cu degetele în masă

visele par tot mai sinucigașe
și gropile tot mai comune
nopțile sunt în stare de veghe
zilele oamenilor se petrec
între dimineți precare
și seri tot mai sinistre

amintiri îndepărtate îmi sunt
tot mai aproape
viitorul
mă întreb cât poate fi
de departe
un zbor este incredibil de scurt
într-un haos perfect plauzibil

cerul mi se pare uneori o prăpastie
foarte albastră
alteori
o chemare întunecată

viața este doar o o teorie abstractă
iluzia unei mari iubiri
o îndrăzneală care frizează absurdul
între speranță
îndoială
și certitudinea
unui destin

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intensitate

clipele străbăteau distanțe lungi
între două propoziții fierbinți,
eu rătăceam cuvintele
între două emoții,
privirile tale căutau o intensitate
pierdută demult,
când o aură îți înconjura încă
Luna,
și fața ei nevăzută.

gândurile mele se dispersau în neant,
se agățau disperat de o pendulă
în spațiu,
acele de ceasornic îmi cenzurau
secundele
și-așa efemere,

te căutam pe o hartă imaginară
în inima unui deșert,
într-un crepuscul,
tu mă împușcai din penumbră
cu gloanțe oarbe,
de ură.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întrebări în umbră

dacă aș fi întâmplător
doar fulgerarea unui meteor
în noaptea unui deșert,
tu ce-ai fi?
te-am întrebat.
aș fi lumina tandră a Lunii
și tu te-ai teme de fața mea nevăzută,
îmi răspundeai într-un târziu.

dacă aș fi curcubeul însuși peste
abisul dintre muntele tău
și al meu,
tu ce-ai vrea să fii?
te-am întrebat.
aș vrea să fiu ploaia nebună care îți smulge copacii
sădiți în inima ta,
îmi răspundeai între două tăceri.

ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi doar trilul unui văzduh?
te întrebam în șoaptă.
aș fi ultima pasăre călătoare
care se frânge pe cerul tău,
răspundeai,
privindu-ți în somn
penele aripilor.

ce-ai vrea să fii tu,
dacă eu aș fi un suflet străin
care aleargă în pustiu?
te întrebam.
aș fi doar muzica unui pian
uitat la țărmul mării.
spuneai tu,
pipăind întunericul.

spune-mi,
ce-ai fi tu,
dacă eu aș fi o apă repede, curgătoare?
aș vrea să fiu doar o piatră tăcută
într-o vale adâncă
așteptând ca apele tale să-mi pieptene
genele lungi de nisip,
măcar o dată la o mie de ani.

răspundeai tu
unei umbre,
de la celălalt capăt
al Pământului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un fel de a fi

E un fel de a fi între albii pereți
Într-o zi ce îmi lasă miros de scaieți
Și-n orașul ce plânge încă-n griul murdar
Vechituri se adună într-un ieftin bazar.

E un fel de a fi între noapte și zi
Într-un târg împietrit în icoanele vii
Cu goblenuri ce-atârnă în săracă trăire
Ceainării ce vorbesc de o mare iubire.

E un fel de a fi între vis și real
Cu prințese ce mor după ultimul bal
Cu dulceață de nuci în cămări îmbâcsite
Și cu filme de ieri într-un azi retrăite.

E un fel de a fi între viață și moarte-
Tu departe de-aici, eu citind dintr-o carte
Îndrăznind să gândesc o secundă la tine
E un fel de a fi ce nu ține de mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te țineam pe brațe
să nu te ascundă norii de fluturi.


tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Ploaie între două trenuri

Între zi și noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt același, nu mai ești nici tu,
Ne strivește trenul între da și nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai ești aceeași, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aș mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărțim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între noi

Între astăzi și ieri mai există trecut
Între astăzi și mâine e timp ne-nceput
Între tine și mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, și clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munți în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Teodor Dume

Între mine și realitate

încerc acum să reconstitui
între mine și realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăși o fereastră
a sunetelor spre nesfârșit.

știu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respirația în camera cu multe oglinzi...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Simion Cozmescu

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mișcare ca să înțeleg
aveam nevoie de inerție de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respirație peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care crește prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima și ochii de culoarea lemnului neștiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte și eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate tu

Poate tu ai știut
De la bun început,
Ai știut cum va fi
De-ai să pleci într-o zi.

Ai plecat mai spre sud,
Unde păsări se-aud,
Unde pleacă cocori,
Continent de splendori.

Aș fi vrut ca să știu,
Măcar într-un târziu,
Să nu te mai aștept,
Într-un secol abject.

Când te-ntorci, să m-anunți
Să nu mor printre munți,
Într-un trist anotimp,
Într-un loc fără timp...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-a luat mai ieri o femeie de mână

Sunt un fel de călător de ocazie,
M-a luat mai ieri o femeie de mână
Apoi m-a părăsit,
Am luat și eu o femeie de după mijloc
Apoi am părăsit-o
Și tot așa,
Târându-ne unul pe altul,
Am pornit-o prin deșertul cotidian,
Părăsindu-ne la intervale regulate.
Ba eu pe ele,
Ba ele pe mine,
De la un capăt al Pământului la altul,
De la o stație de autobuz la alta,
De la o casă de nebuni la alta,
De la o minciună sfruntată la alta,
De la o dezamăgire la altă dezamăgire...
Evident, nu știu exact care este scopul
Acestor călătorii de ocazie
Prin mocirla socială,
Poate simpla perpetuare a speciei,
Poate păcatul originar,
Dar am o impresie bizară
Că destinația finală
Se termină ca de obicei într-o nebuloasă,
În haosul dintre mine și tine,
În prăpastia dintre mine și tine,
În repetabila despărțire,
Se termină undeva între deșertul cotidian
Și un ocean al singurătății.
M-a luat mai ieri o femeie de mână...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deșert și uitare

unde te mai afli tu
pe muchia aceasta de cer
pe povârnișul acesta al lumii
pe coapsa asta de foc
a uitării?

adio este un fel de a te înstrăina
de prezent
acolo unde trecutul
se întâlnește cu viitorul
la revedere înseamnă doar amânarea
destinului de ieri

urcăm în genunchi o cărare rece
tot mai întortocheată
niște trepte de fum
privind cu mânie peste umăr
înapoi în uitare
urmele în neant
ne privim trecerea prin vreme
cu lașitate
într-o gaură de șarpe
într-un ciob de oglindă
într-un ciob de cenușă
într-o gară părăsită
într-o sticlă spartă
pe fundul unui pahar
pe fundul unui ocean

ne privim pe noi înșine ca pe niște străini
ca pe niște cretini
ca pe niște dușmani
cu dinții înfipți adânc în propria carne
în propria soartă

spune-mi pe unde te afli tu
pe harta aceasta a haosului
în ceața asta ruptă în fâșii
pe roata aceasta imensă, incertă, nebună
rostogolită în abis
spune-mi
pe unde se regăsește amintirea ta
între dor, deșert și uitare?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandra Negru

Te-am visat

Te-am visat mai demult,

când încă ne căutam,

și fiecare iubea pe altcineva,

și între noi era o graniță pe care am învins-o într-un final.

Corpul tău nu era al tău,

era al altuia, și nici chipul,

dar te-am recunoscut în vis,

știam că ești tu,

cel pentru totdeauna,

trecut prin multi-galaxii și civilizații,

una mai teribila ca cealaltă,

cu lideri nebuni și zei pentru tot ce nu înțelegeau,

aveai aceeași tăcere și în mijlocul ei,

o inimă la fel de firavă,

un cub rubik ale cărui culori abia le potriveam.

Te-am visat mai demult și am plâns,

nu știam cum am să mă descurc

cu toată iubirea asta,

cum am să plătesc,

când te voi găsi,
dacă va fi prea târziu

sau mult prea devreme

și vom trece unul pe lângă celălalt

ca doi străini într-o galerie de artă.

Și frica mea a fost mare,
o grenadă ascunsă într-o altă grenadă,
o grenadă ca o matrioska care a explodat
și explozia ei nu a distrus nimic.

Explozia ei te-a adus pe tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Deviant" de Alexandra Negru este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Cârduri de gânduri călătoare

nu știu de ce,
mirosea a așternut curat,
un fel de sudoare de primăvară
se simțea printre muguri de femeie,
printre mugurii din cer,
printre poalele munților,
de dragoste de la începutul pădurii,

nu știu de ce,
cred că ai putea să-mi spui
dacă
îți mai trec păsările
prin cârduri de gânduri
călătoare,
printre crengile acelea
întortocheate de amintiri,
cum ar fi de pildă
să vii să vezi un om
între sărbători,
sau înainte de culcare,
sau înainte să-l ia naiba,
sau înainte de soartă,

sau să încerci să cuprinzi un om
căutându-l în jurul propriei axe
sau mai bine în jurul
Pământului,

nu știu cum,
mirosea a groapă reavănă
și a dor de îmbrățișare
și a cărare rece
undeva în munți,
a piele albă de trupuri de copac,
de trupurile noastre,

nu știu,
frunze mici și vii și verzi și albastre
mi-aduceau aminte de niște ochi
cruzi,
ca atunci când capătul lumii
părea
imposibil de departe
și clipa atât de
perfidă
și de aproape.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încruntare

trecutul e doar o încruntare,
fantasma unui ideal în ruină
se profilează pe dune
de nisip,

jumătate de plumb,
jumătate deșert
este Luna,

undeva motoarele lumii se sting,
lumea și-a pierdut esența
cândva,
între Adam și Eva,
într-o vale a plângerii,
între două potopuri,
într-o cetate eternă,
în ziua a șaptea,
când Dumnezeu a vrut să se odihnească
puțin,
să se încrunte.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Propriul contur

orizontul se închide ciudat,
mă așteaptă undeva o cruce de drumuri
de unde aș putea să o iau într-un sens
sau altul,
ori să mă opresc,

mă sustrage ceva din propriul contur,
obstacolul de azi nu contează prea mult
când lupta de mâine
o port mai mult cu mine însumi,

de la o vârstă
nu pot tolera cadența secundelor,
e un război de uzură dur
între mine și fatalitate,
uneori și propria mea umbră îmi
întoarce spatele,

realitatea îmi deformează percepția
asupra existenței
aș putea face o introspecție în oglindă,
poate mi s-ar părea rictusul neputinței
purtat de altcineva în
imaginea strâmbă
a adevărului.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Printre frunzele sufletului

visător între vedenii
în faldurile unui vis, trecut și petrecut
aiurea pe acest pământ
sprijin cenușa cerului cu lacrima sufletului
întunecate gânduri curg, se scurg
în mine, profund
ascult somnul într-o silabă oprită în timp
caut agonic un sens
pierdut într-un tragic nonsens
trece alt timp între timp
mereu mai puțin decât ieri, puțin mai mult decât azi
pierdut pe aici, pe undeva, cândva
știu, va mai fi o zi, într-o zi
atunci când eu nu voi fi
decât o frunză strivită sub ultimii pași
vibrează tăcerea în anii pierduți
de nimeni știuți, de nimeni cunoscuți
totul, o întoarcere neprogramată
pot să spun acum ratată
cu amintiri imprecise, ucise
a mai trecut o zi, și...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Femeia din cub

îți începeai misterul cu mine
eram într-o angoasă existențială
aș fi făcut gesturi definitive pentru
intensitatea dintre noi

începeai cu mine
experiența unei enigme
luai decizii pripite
în nesfârșitul lumii
oscilai între tandrețe
și ostilitate

îmi reduceai la minimum necesar
drumul meu sfios printre iluzii

spuneai că ești prizonieră
într-o piramidă
într-un cub de sticlă
că eu sunt o sferă
inconsistentă
o idee cosmică
un balon de săpun pe
muchiile tale ascuțite

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nonacțiune

între două margini de drum,
aștept revenirea cuvântului,
în matca fără glas
a iubirii.

cu tine în nervurile ruginite,
mă ascund în colțul croitorului de vise.

las răstignită pânza portocalie.
o privesc.
rup din ea dreptunghiuri de răni.

între două puncte,
aștern culorile inferioare.

vindecarea
începe cu strigătul verdelui alburiu.

în albastru îmbrac suferința,
pentru a-mi fi la final liniște,
într-un cub violet.

intensă adâncire în uitare,
chipul devine felinar natural.
tâmplele unesc sânul stâng și sânul drept
în boltă.

fără stele, fără prezent,
hălăduiesc prin tunelul de cuvinte,
născute sub aripa întunericului.

călătorie între aer și nimic,
între uitare și trezire,
între rugă și tăcere...

între margini de drum,
redevin centrul gol al vortexului,
în care urma pașilor se pierde.

regăsesc nonmișcarea.

redescopăr viața,
într-un con de umbră dăruit infinitului
iubire...

poezie de (15 octombrie 1968)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Regăsire

E timpul întâlnirii,
între zi și noapte
între trecut și prezent
între lacrimă și zâmbet
misterioasă alegere,
au trecut secole de așteptări
călător mi-e gândul
vibrează ca un ecou
prin câmpiile însorite de emoții
într-un colț de rai
simt mângâierea vântului
sub teii înfloriți
cu aroma primăverii din nestinsa iubire
te-am regăsit printre lumini de sentimente,
rătăcind prin amintiri
privesc răsăritul dincolo de nori
urmez calea destinului.

poezie de (2017)
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook