Iunie

poezie [maxima medie zilnică]

toată căldura de-afară
s-a adunat în trupul meu
ca într-o fabrică de pâine

apoi au luat foc
cuptoarele
apoi şi
grânele şi tot ce s-a mai întins
pe pielea mea

cel care va sări cu apă
nu ar putea
potoli acest sacrilegiu

cel care ar putea
aduce o ploaie colosală
cu numai
un semn din mână
stă la umbra
unei bliblioteci de la marginea
lumii
sau poate
într-un wine bar

prin densitatea
fumului
rătăcind prin vestigii
îl văd cum ne strânge de talie
de talia noastră
comună
a atâtor femei frumoase
talia noastră
ca strâmtoarea Magellan

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gazetari de talia lui Eminescu au mai fost — poate şi mai mari. Poeţi de talia lui, nu.

George Topîrceanu în Eminescu şi epigonii lui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

de-ar putea vorbi copacul
despre densitatea aerului
prin care îşi urcă ramurile
spre nicăieri.

de-ar putea vorbi seva lui
despre firicelele de apă
la care tot împleteşte
în adâncuri.

vietăţile care îl locuiesc
de-ar putea vorbi
despre scoarţa-i crestată
cu scurte-scurte poeme.

umbra lui de-ar putea vorbi
o,
ce linişte s-ar aşterne!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talia suplă a clepsidrei

surprinzi perfecţiunea iernii prin
talia suplă a unei clepsidre?
curg oasele albe măcinate de vreme
în partea cealaltă a lumii,
şi roata asta mare de foc
pe care trosnesc toate păcatele
oamenilor
se învârte
în inversul acelor de ceasornic,

nu mi-e frică de viscolul morbid,
mi-e frică să nu pot ajunge acasă
să-mi îmbrăţişez
pragul şi copacul şi câinele,
mereu parcă ajung prea târziu
la tot ce îmi este mai drag,

mă uit la pereţii de zăpadă
ca la zidurile mânăstirii,
sunt o sumedenie de sfinţi înşiraţi
cuminţi, cu ochii goi,
nu-i văd pe mama şi pe tata
printre ei,

cred că
se ţin de mână undeva, pe braţele unei cruci
de Bobotează,

afară ninge cu atâta amărăciune,
încât aproape că aud oamenii scrâşnindu-şi
sfârşitul
între dinţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mii

Şi mii de versuri noi eu aş putea pe oră
Şi mi-i că mai apoi nimenea nu mi-e soră.

Şi mii de mulţumiri eu aş putea a-ţi scrie
Şi mi-i că din priviri nu te-aş putea descrie.

Şi mii de împliniri eu ţi-aş putea aduce
Şi mi-i că mai apoi un altul te seduce.

Şi mii de planuri eu cu tine-aş putea face
Şi mi-i că prea uşor ai renunţa la pace.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Earth Manager

Eu pot să împuşc dintr-un glock 19 cu baloane,
apoi să şterg pereţii de sînge, de parcă
am fost la război şi totul s-a terminat tragic.
Pot creşte la balcon portocali, povestind
tuturor că am moştenit acest har de la un duh
care a murit în blocul acesta prin 1914 şi
acum se distrează şi el cum poate. Pot să-mi
mai dau votul o dată platformei electorale
actuale, care scârţâie la fel de serios ca salteaua
bunicii la spital şi nu ar fi o problemă,
dar bunica nu vrea să moară decât cu condiţia
îndeplinirii acesteia, înainte de următorul scrutin.

Pot să mănânc pelin ca şi cum aş mânca curmale,
lucru absolut necesar în reţetele de purificare
extraterestre. Pot să-ţi recit o Biblie-ntreagă
sau un DEX, mult mai frumos decât aş putea
să-ţi spun – te iubesc. La final, pot şi eu,
atât de femeie, să mă-nbăt şi să fiu bărbată,
pentru tata, săracul, fiindcă el nici pân' azi nu poate
să creadă că primul lui plod e un drac de fată.

Pot să te vînd unei alte femei, fără regrete.
Să te răscumpăr apoi, mult mai docil
şi mai plin de viaţă. Pot să-ţi dau de mîncare,
oricînd doreşti, poezii. Dar va veni o vreme cînd
noi toţi, scriitorii ăştia nebuni, spînzuraţi
de propria lesă, ne vom aduna la aceeaşi masă
să-i cerem, lui Dumnezeu, iertare. Îi vom da
şi şpagă. Deşi tot ce am scris, dat la cuptoare,
ar putea încălzi pămîntul, cîteva milenii
de ger. Gravitatea a tot ce am scris, luată în
acoladă, va avea trei metri adâncime-n pământ.
Voi fi mare, voi fi dominantă, voi fi Earth Manager.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem liberi decât pentru un ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu avem decât libertatea primului ţipăt

apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism şi dorinţa de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
şi aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată

poate doar suferinţa din care se naşte arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preţ de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracţia universală
doar libertatea de a ţipa după o viaţă intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu voi mai putea face nimic, voi aduna în lacrima mea toată supărarea lumii. Apoi, o voi strânge în mâna mea şi voi pleca undeva, neştiut de nimeni.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu vom mai putea să operăm cu succes "Nava Spaţială" Pământ pentru mult timp dacă nu o vom putea vedea ca pe o navă întreagă, şi soarta noastră ca fiind comună. Trebuie să includă pe toată lumea sau pe nici unul.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a luat mai ieri o femeie de mână

Sunt un fel de călător de ocazie,
M-a luat mai ieri o femeie de mână
Apoi m-a părăsit,
Am luat şi eu o femeie de după mijloc
Apoi am părăsit-o
Şi tot aşa,
Târându-ne unul pe altul,
Am pornit-o prin deşertul cotidian,
Părăsindu-ne la intervale regulate.
Ba eu pe ele,
Ba ele pe mine,
De la un capăt al Pământului la altul,
De la o staţie de autobuz la alta,
De la o casă de nebuni la alta,
De la o minciună sfruntată la alta,
De la o dezamăgire la altă dezamăgire...
Evident, nu ştiu exact care este scopul
Acestor călătorii de ocazie
Prin mocirla socială,
Poate simpla perpetuare a speciei,
Poate păcatul originar,
Dar am o impresie bizară
Că destinaţia finală
Se termină ca de obicei într-o nebuloasă,
În haosul dintre mine şi tine,
În prăpastia dintre mine şi tine,
În repetabila despărţire,
Se termină undeva între deşertul cotidian
Şi un ocean al singurătăţii.
M-a luat mai ieri o femeie de mână...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestigii

În neatingerea lor
Clipele par şi acum
Resturi încinse
De cenuşă
Vântul a trecut
Fluturând în tăcere
Steagul alb
Cu scântei de argint
Şi fiindcă
În toată nevinovăţia
S-au adunat cadavrele
Atâtor flori uitate
Am început să mătur
Cu o coadă de cal
Drumul atâtor ani
De iubire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shiraz

oamenii obişnuiau să intre în viaţa mea şi să-mi spună
că le plac cine ştie ce cărţi clasice sau că
nu-şi mai amintesc titlurile sau, în loc de cărţi, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau naşul sau altele
plictisitoare

probabil că din acest motiv toţi au rămas blocaţi într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâţia
şi atâţia ani

apoi ai venit tu şi mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi şi-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni

atunci ţi-am spus, imaginează-ţi toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alţii străini
tu cel rămas în interiorul atâtor şi atâtor oglinzi
din cine ştie ce locuri uitate
apoi imaginează-ţi o carte întreagă despre acei oameni

o carte despre noi

de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care aşteaptă

apoi ai venit tu şi a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina

iar acesta e primul poem pentru tine

poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac o mărturisire

Fac o mărturisire.
Am încercat să te salvez şi să mă salvez.
În fiecare zi, panicat,
m-am străduit să insuflu
viaţă în noi.
Poate încercam, de fapt, să mă salvez doar pe mine,
pe mine, cel pe care tu l-ai adus la viaţă.

Apoi, într-o zi, am devenit
prea obosit pentru a mai putea continua.
Mi-am umplut plămânii
cu moartea noastră
şi mi-am pus nădejdea în viaţa de apoi.

poezie de J.M. Storm, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo
în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de pelerinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese
la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atât cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Volum: Ferestre spre marginea lumii. Editura: Pim/Iaşi, (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi-a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!