Edificii pentru urmaşii noştri

Sunt eu firavul fir de iarbă
Ce-a răsărit pe dup-o stâncă
Sau bradul singur care umple
Sufletul nostru e norul rătăcit pe cerul de vară,
Pierind într-o clipă, într-al universului labirint,
Şi dulci adieri de vânt îl poartă
Dincolo de lumea ştiută de noi,
Pentru a nu putea vedea lumina
Ce ne înconjoară trupul pătat de păcate.
În albastru de Voroneţ, ne pierdem gândurile
Şi visele, rătăcindu-ne în noi înşine pentru ca nimic
Să nu ne mai poată despărţi de umbra noastră.
Căci singuri fiind, au termen de viitor,
De existenţă, de moarte.
Rămânem nişte sărmani stânci
Pe care sunt inscripţionate date şi nume,
Edificii pentru urmaşii noştri
Ce vor acoperi cu doliu, trupul golit de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să luptăm pentru protejarea existenţei şi înmulţirii rasei noastre şi a poporului nostru, susţinerea copiilor noştri şi puritatea sângelui nostru, libertatea şi îndependenţa patriei, pentru ca poporul nostru să se poată maturiza pentru a duce la bun sfârşit îndeplinirea misiunii date de către creatorul universului.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fobii ascunse

Mă tem de întuneric,
De moarte, de noapte,
De veşnicia în care ne vom afunda
În singurătatea iertătoare şi grea...
În tăcerea ce se coboară peste mine,
Ca voalul alb stropit cu sângele Mirelui
Peste castitatea morţii,
Mai am puterea de a visa la prunci
Şi la poezie.
Lăsaţi florile să fie adăpost fluturilor,
Iar lacrima închideţi-o în cetatea irisului
Pătat de dorinţe şi de păcate lumeşti!
Cheia falsă-a tristeţii deschide uşi de poveşti...
S-a scris pe trupul nostru
Anul morţii şi-al naşterii.
Cuvântul se pierde pe potecile nopţilor ascunse în noi...
Suntem acoperiţi de noroi.
Mormântul alb veghează trupul de piatră,
Dansăm în abis,
Pe partitura de piatră
A pianinei de lacrimi.
Suntem, lăsăm pentru cei care vin...
Suferinţă şi patimi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre Soare

O fărâmă de credinţă
Avem cu toţii în suflet,
Căci ne-am născut în lumină,
Iar taina botezului ne-a învelit
Cu trupul lui Iisus.
Iată că am plutit în noaptea durerii
Spre a ne limpezi lacrima.
Iată cu vor veni zorii speranţei,
Când rănile genunchilor noştri
Se vor vindeca,
Iar sângele sufletului se va uni cu Hristos,
Pentru a ne curăţi de păcate.
A fost prea lungă ultima noapte...
Clopotele inimii au bătut
Cu aceeaşi credinţă,
Apoi s-au aşezat rugi, la picioarele Mântuitorului...
Să nu mai privim trecutul
Ca pe o nucă îngăurită de vierme!
A fost spre învăţătura şi eliberarea noastră.
Iartă-ne Doamne!
Am trăit o viaţă, coşmarul unei singure nopţi.
E dimineaţa Ta, Doamne!
Soarele a răsărit
Şi lecţia aceasta a luat sfârşit.
Ajută-ne să putem posti o clipă,
Pentru a trăi cu Tine o viaţă!
Tu eşti Soarele care ni se arată
Şi viaţa vşnică pentru care trebuie să luptăm.
Amin!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea mea e realitatea...

Pentru cei care pot asculta,
Pentru cei care pot auzi,
Cu el, eu sunt în spaţiu infinit,
Cu el sunt în timpul etern...
Sunt în viaţă.
Un soare răsare şi apoi apune...
O lună care luminează nopţile...
Un zâmbet, o îmbrăţişare, un sărut...
Gesturi mici care scriu pe liniile inimii...
Nu e nimic ce nu pot fi,
Nu e nimic ce eu nu sunt.
Un loc ascuns în lume...
Ca un labirint în centrul universului...
Calea mea în mijlocul cerului sau în altă parte...
Sunt dincolo de tine.
Sunt mai mult decât să mă gândesc...
Sunt mai mult decât un vis...
Eu exist, respir...
Eu sunt realitatea.

poezie de Eugenia Calancea (6 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura

se ia măsura de destin
pentru copii, pentru nepoţi.
cămăşi nu vor mai fi, de in,
ci de nuiele şipci ori roţi.

sunt înfieraţi câte puţin
de pe acum ca nişte hoţi,
căci la trecutul în declin
e bun un viitor cu hăţ.

desigur, haine tot vărgate
ei vor purta pe trupul stors,
dar vor fi noi şi-adevărate:
dungile-s date la întors.

părinţii, înghiţindu-şi ura,
laudă metrul şi măsura.

poezie celebră de Marin Sorescu din "Poezii alese de cenzură" editura Roza Vânturilor - 1991
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecutul nostru se află victoriile noastre pe care le-am integrat pentru a deveni mai evoluaţi, precum şi rănile noastre, eşecurile şi traumele noastre. Pe unele le-am depăşit, iar pe altele nu. Şi prima mare problemă în viaţa noastră sunt rănile pe care încă nu le-am depăşit. Ele se numesc traume psihologice şi creează găuri în sufletul nostru, care dacă nu sunt reparate, vindecate, vor face ca orice punem în sufletul nostru să se piardă, aşa cum se pierde apa pe care o torni într-o sită. Apoi, după ce vindeci rănile trecutului, te poţi pune pe treabă pentru a urmări visurile şi obiectivele din viitor, însă trăind cu adevărat prezentul, zi de zi, construind pentru viitor şi oferindu-ţi plăcerile vieţii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi

Oriunde-ai fi, oricât ai fi de mare,
În Tatăl Dumnezeu ai o salvare...
În sufletu-ţi de crezi cât o fărâmă,
Cu braţul tău, mergi, muntele-l sfărâmă!

Oriunde-ai fi, oricât de mare-i truda,
Vei reuşi, cât numele de Iuda
Nu-l vei purta în gând ca pe-o povară...
Pune-ţi nădejdea-n Tânăra Fecioară!

Aprinde iar lumina spre dreptate
Să ai lumină dincolo de moarte!
Maică Marie, Pruncului Iisus
Îngenunchem, căci viaţa-i un apus.

Noi, cei care greşim şi în păcate
Ne ducem viaţa dincolo de moarte,
Noi, cei ce-n mântuire, cu credinţă
Ne vom pleca genunchiu-n pocăinţă,

Vrem să sorbim din lacrima cerească
Sufletul nostru să se mântuiască,
Ascunşi, plângând, sub talpa lui Iisus,
Să-mpărăţim în lumea cea de sus...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul... tăcere

Fiecare cuvânt are un nume...
Şi numele meu e tăcere,
Căci dincolo de ea nu pătrunde
Decât umbra morţii,
Adăpostindu-te în valuri reci,
Sub răni sângerânde, înfăşurate de doliu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc, Doamne!

Mulţumesc, Doamne!
Pentru slutirea care mi-ai dat-o
Şi pentru crucea de pe umerii mei,
Acoperământul păcatului...
Golgota, ori drumul spre moarte
Mă desparte de greu şi de plâns?!
Cresc răni purulente peste trupul meu strâns...
Ochiul vede şi cere,
Este însetat de dorinţă...
Tu-i orbeşti nevederea
Deschizând porţi de lumină spre cer.
Trupul poartă în el,
Esenţă şi lut...
Chimia morţii ne vindecă.
Cerni esenţa înălţând-o spre Tine,
Iar lutul, prin patimă,
Îl transformi în lut.
Iartă-mă, Doamne, pentru ceea ce sunt!
Tu faci sămânţa să crească...
Noi suntem ramurile Tale
Căzând în plecăciune spre Tine.
Osană şi veşnică recunoştiinţă!
Eternul îţi aparţine...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu catre Veronica

Am scris de lacul plin de nuferi
În care luna se oglindea,
Unde-mi spuneai că tu nu suferi,
Dar suferinţa se vedea.

Am scris şi despre teiul care
Ştia toată povestea noastră,
Şi despre mândrul nostru soare
Ce lumina zarea albastră.

Acum de-aş mai putea să scriu,
Cuvinte dulci ţi-aş scrie,
Dar singur zac într-un sicriu
Iubindu-te şi-n veşnicie.

Ştiu că şi tu zaci într-o criptă
Atinsă fiind de moarte,
Ţi-a fost de dor inima friptă,
Căci eu ţi-am fost departe.

În veşnicie am luat cu noi
A noastre clipe şi iubirea,
Şi-n Rai din moarte amândoi
Am renăscut cu fericirea.

Am îmbrăcat veşmântul veşnic
Al unei lumi ce n-am avut,
Când te iubeam dulce şi tainic
Pe când eram de vânt bătut.

Mereu ai fost Crăiasa vieţii mele
Şi regat ne-a fost numai iubirea,
Acum îmi eşti Crăiasă printre stele,
Regatul nostru este nemurirea.

Autor: Răzvan Isac 15-01-2015

poezie de Răzvan Isac (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr cu lacrimă

Ce crud adevăr şi ce mare povară,
Destinul se-ntoarce cu liber permis...
Părinţii nu sunt pregătiţi să ne moară
Şi-n jur este toamnă, e doliu şi-i trist.

Trec frunze prin ploaia de lacrimi, amară,
Căci gustul de nucă la sân a-ncolţit,
Părinţii ne sunt pentru mulţi o povară,
Am uitat cât de mult pentru noi au trudit.

Norii trec şi rămâne doar o lume pustie
Ploi de lacrimi... şi vise. Repetabil destin...
O minciună e lumea, o minciună e viaţa,
Fericirea şi lupta pentru care trăim.

Învăţaţi să-i iubiţi! Ei sunt rugă şi pace,
Învăţaţi că în ei e lumina de-a fi!
Îi veţi pierde cândva... Vor veni să-i atace
Îngeri negri, în noapte. Şi atunci vor pieri.

Vor fii umbre plutind pe un cer de tăcere,
Doar un nume şi-o cruce, un destin trecător,
Fiecare din ei o povară va duce,
Amintiri şi trecut şi speranţă şi dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar exista întunericul, lumina nu ar fi acel vis frumos fără de care nu ar mai fi strălucire, dacă n-ar exista suferinţa, sufletul ar fi doar o stâncă, un cuvânt încrustat pe aripa cerului adormită şi frântă, dacă n-ar exista sărutul... iubirea ar fi agonie, coşmar, umbra unor clipe moarte de mult... Şi câte exemple nu v-aş putea da...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lei şi vulturi

Eroilor din comuna Cosmeşti

Bunicii noştri au fost şi lei şi vulturi,
Şi au murit luptând cu demnitate,
Şi-au risipit duşmanu-n patru vânturi,
Pentru România Mare şi pentru libertate.

Chiar de nu-i mai vedem, ei sunt,
Sus, dincolo de bolta cea albastră,
Prin jertfa lor pentru pământul sfânt,
Ei au murit spre învierea noastră.

Sunt pildă pentru noi, ei sunt martirii,
Căci şi-au dat viaţa pentru un ţel luminos,
Prin jertfa lor înfăptuind visul Unirii,
Şi sunt eroii noştri şi ai lui Hristos.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă-n suflet...

S-au stins stele-n noapte,
Printre umbre de leneşi nori,
Cu adieri de vânt, ramuri de gheaţă
Ne mângâie trupul,
Şi rece-i piatra noastră de mormânt
Am fost, vom fi, trecut-au peste toate
Doar cu un preţ, de-o fi iertat păcatul
Dar am rămas tăcuţi, străini, în noapte...
Cu ochii-n lacrimi, sprijinind înaltul.
S-a stins şi lumânarea de o vreme
Şi plouă-n suflet... Doliul peste noi
S-a aşezat să ne subjuge trupul
Impresionat cu griji şi cu nevoi.
Umile, plecat-am... Ce-am lăsat în urmă,
Căci cine ne-a iubit cu-adevărat?
Cei ce-au rămas cu amintirea noastră
Cel, ce cu ani în urmă m-a creat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!