Microscop

Stăteam într-o grădină fără gard,
dar după gard stătea un virtuoz.
Cînta din carnea mea şi dintr-o
ură pentru femeia care nu cînta
într-o grădină care nu era a mea.

Sărbătorea ceva ciudat, decesul
său. Era demult uitat şi din uitare
trăgea pe gură ultimul cuvînt
c-a fost pe lume o grădină-aşa
încăpătoare, pînă cînd măceşul
mi-a zis că ar putea fi tatăl meu,

dar nu putea, ştiu eu că sunt
copilul vrăjitorului din oz cu ochii
roz şi trupul din cianură şi-astept
nervoasă viaţa dintr-o floare,
dintr-o grădină care nu era decît
o carte citită azi la Iaşi într-un
troleu, iar lumea din troleu urla
la mine să tac, sau să cobor,
sau chiar să mor. Urlam şi eu la ei

să mă omoare şi-am coborît în
staţia Mereu. Eram cu tata care
mă-ntreba dacă mai reuşim
să mergem la muzeu. Era o zi
cu îngeri în sobor şi demoni
cognoscibili de sistem şi căutam,
de fapt, grădina aia cu celule stem
în care nicio rană nu mai doare.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţă, a mea grădină

Măicuţă, a mea grădină
în care florile cresc.
Într-o zi mi-ai dat lumină.
Pentru asta-ţi mulţumesc!

Măicuţă, tu eşti o carte
din care-învăţ cum să trăiesc,
Cum să mă feresc de moarte,
şi pentru asta, te iubesc.

În grădina ta, măicuţă.
o floare, azi, sunt şi eu,
Înflorită pe-o crenguţă.
Sunt trandafiraşul tău.

Măicuţă, sunt rază-parte
din lumina ce mi-ai dat,
Desprinsă din a ta carte
cu care m-ai luminat.

Parfumul vieţii tu mi-ai dat
în lume să-l răspândesc.
Când am căzut, m-ai ridicat.
Eu pentru toate-ţi mulţumesc!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfară

Ce tristă operă cînta
Fanfara militară
Tîrziu, în noapte, la grădină...
Şi tot oraşul întrista,
Fanfara militară.

Plîngeam, şi rătăceam pe stradă
În noaptea vastă şi senină;
Şi-atît de goală era strada -
De-amanţi grădina era plină.

Oraşul luminat electric
Dădea fiori de nebunie -
Era o noapte de septembrie,
Atît de rece şi pustie!

Şi tot oraşul întrista
Fanfara militară...
Tîrziu, în noapte, la grădină,
Ce tristă operă cînta
Fanfara militară.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terapie

muzica asta a haosului mintal
care îţi poate scoate totul din cap
sau îţi poate pune totul la loc
la fel de ca şi fantezia –
acel software al necunoscutului
prin care captez publicul ţintă

şi care în timp record a devenit
singura manevră de atragere
înăuntrul meu a zborului tuturor
păsărilor colibri

care este în mine de la început
fără predictibilitate
sau condiţii
migrînd la distanţe infime
de sufletul tău aflat într-o mare
dilemă care mă cere ca pe un trofeu
pentru toate durerile pe care
nu le-a putut evita

cînd totul în jur devine tăcere
şi am nevoie de un brainstorm
să mă scoată
din lumea asta dificilă
şi implacabilă

schimb registrul
mă întind îmbrăcată în cadă
aşteptînd apa să mă acopere
de tot

(ca şi muzica)

apoi să îngheţe pentru că tata
are un aparat de spart gheaţa
care pînă acum nu a mai fost bun
la ceva

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare parfumată

dacă e să vorbim despre bărbaţi
şi dacă e să vorbim despre bărbaţi deschis
dacă e să suport consecinţele
ce mă poate interesa
mai mult
decît bărbatul unei femei fericite

în tunelul meu
mai lung decît ochii
asta e singura frumuseţe a unui bărbat
celelalte sunt minciuni
ca şi barba ta în care s-a încurcat Dumnezeu
(uite-l prin monoclu cum chicoteşte)

care dragoste mă
nu e nicio dragoste

sunt doar 50 ml de de flowerbomb
o pernă bine umplută cu virtute
filmul în care mi te-aduce Satan de urechi
extras dintre şapte numere norocoase

care dragoste mă
care tandreţe

cînd îmi scriai
tocmai luptam cu o insectă care a intrat
pe geam
eram îngrozită

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare parfumată

dacă e să vorbim despre bărbaţi
şi dacă e să vorbim despre bărbaţi deschis
dacă e să suport consecinţele
ce mă poate interesa
mai mult
decît bărbatul unei femei fericite

în tunelul meu
mai lung decît ochii
asta e singura frumuseţe a unui bărbat
celelalte sunt minciuni
ca şi barba ta în care s-a încurcat Dumnezeu
(uite-l prin monoclu cum chicoteşte)
care dragoste mă
nu e nicio dragoste

sunt doar 50 ml de de flowerbomb
o pernă bine umplută cu virtute
filmul în care mi te-aduce Satan de urechi
extras dintre şapte numere norocoase

care dragoste mă
care tandreţe

cînd îmi scriai
tocmai luptam cu o insectă care a intrat
pe geam

eram îngrozită.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare parfumată

dacă e să vorbim despre bărbaţi
şi dacă e să vorbim despre bărbaţi deschis
dacă e să suport consecinţele
ce mă poate interesa
mai mult
decît bărbatul unei femei fericite

în tunelul meu
mai lung decît ochii
asta e singura frumuseţe a unui bărbat
celelalte sunt minciuni
ca şi barba ta în care s-a încurcat Dumnezeu
(uite-l prin monoclu cum chicoteşte)

care dragoste mă
nu e nicio dragoste

sunt doar 50 ml de de flowerbomb
o pernă bine umplută cu virtute
filmul în care mi te-aduce Satan de urechi
extras dintre şapte numere norocoase

care dragoste mă
care tandreţe

cînd îmi scriai
tocmai luptam cu o insectă care a intrat
pe geam
eram îngrozită

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bimbiriţichel

I

Fraţii lui, băieţi şi fete,
Au crescut mai pe-ndelete,
Toţi plângoci şi dolofani.
Cel mai tânăr dintre şapte
Se numeşte Papă-lapte
Şi-a-mplinit abia doi ani.

Toată ziulica ţipă –
Nu stă locului o clipă,
(Cere lapte), vrei-nu vrei.
Biata mă-sa la tot pasul
Trebuie să-i şteargă nasul
Şi să-l aibă-n grija ei.

N-au nici capră, n-au nici vacă.
Mama-i văduvă săracă.
Numai Bimbiriţichel
O ajută câteodată
Când o vede supărată...
Ce s-ar face fără el?

II

Într-o seară, o vecină
Zice: – Vin de la grădină,
Dintr-o margine de sat.
Mă dusesem, eu cu fata,
Şi-am luat şi pe cumnata,
Să culegem zarzavat.

Dar nici nu intrasem bine:
De sub gard, de lângă mine
Ţâşt! un iepure şoldan!
Arză-l focul să mi-l arză,
Mi-a mâncat un car de varză,
Toată munca dintr-un an!...

Bimbiriţichel deoparte
Stă uitându-se-ntr-o carte,
Parcă nici n-ar auzi
Chestia cu zarzavatul...
Dar a doua zi, băiatul
S-a sculat în zori de zi.

Unde pleacă? La grădina
Unde ieri a fost vecina,
Într-o margine de sat –
Că-şi făcuse noaptea planul
Cum să prindă el şoldanul
Care fură zarzavat.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vremii bal

Într-un stejar bătrân, uitat de lume,
Am fost ascunşi de bunul Dumnezeu,
Îmbrăţişaţi şi fără de cutume,
Eram doar noi iubite, tu şi eu.

Dar într-o zi când cerul în furie,
A sfârtecat c-un fulger bietul pom
Şi din tristeţea lui, o bucurie
El i-a făcut în taină unui om.

Cu ochiul de artist privi el pomul
Şi ascuntând, el şoapte auzea,
Eram noi doi care voiam ca omul,
Să ne salveze dacă o putea.

Cu drujba lui, cu dalta şi securea
A-ndepărtat încet strat după strat,
Şi-a reuşit să scoată din simţirea
Artistului, un cuplu-mbrăţişat.

Cu ochii vremii am văzut minunea
Ce ne era ascunsă în copac,
Am părăsit adâncul şi genunea
Şi-am devenit doi oameni care tac,

Dar care văd acum minunăţia
Ce-n lumea noastră e ceva banal
Şi nu vedem că-i însăşi bogăţia
Ce ne dată de al vremii bal!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădină de primăvară

Iubire din grădina mea
Ai fost mereu cea mai frumoasă,
Surâzătoare şi drăgăstoasă
Himeră în primăvara mea.

Toată primăvara ştiu
Că pe tine te-am admirat,
Şi dintr-o dată mi-ai lăsat
În inimă pustiu.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2015), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult -
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua şansă

neîncrederea îmi ronţăia din răsărit
ca un şoarece din uşa de la casă
credeam că limita mea e sobrietatea
şi digestia
uneori panica şi contrapunerea
cu lumea electrică din creierii mei
ascunşi în cabluri şi instrucţiuni
de utilizare a luminii şi altor şocuri

nu voiam prea multe -
să sparg nişte nuci cu tocul
pantofului
să-mi fiu mie utilă

(alteori să-mi fiu mie dragoste)
deşi

doar umbra mea era ceva sigur
iar în ultimul timp a prins şi o crustă
galbenă
dureroasă
ca o rană chemătoare la tine
din primăvara lui botticelli
şi dintr-o plăcută lentoare
în care m-am depersonalizat
fiindcă

în lumea noastră s-a exagerat mult

mi-am dat seama de asta
azi dimineaţă
când mi-am scos picioarele dintr-o
valiză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un album antropologic am văzut reconstituirea ipotetică a pitecantropului pe cale de a deveni om. Ieşită dintr-o peşteră, cu un silex în gheară, bestia în două picioare aşteaptă, gravă, să-i cadă prada. Aceeaşi atenţie crudă o are bărbatul când a pus ochii pe o femeie. Scena se poate observa într-un bal, într-o grădină publică, într-o sală de teatru.

citat clasic din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

[Într-o grădină]

Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare ca o lumină.

S-o tai, să strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu din Scrieri alese (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină!

Într-o grădină,
Lâng-o tulpină,
Zării o floare, ca o lumină.

S-o tai, se strică!
S-o las, mi-e frică
Că vine altul şi mi-o rădică.

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

O carte mi-a spus că am valoare ca şi fiinţă umană atunci când niciun om nu a ştiut, putut sau vrut să îmi spună asta. O altă carte mi-a spus că dacă am atitudinea corectă pot înfrunta orice îmi aruncă viaţa în cale fără să mă tem. Tot o carte mi-a şoptit că nu e nevoie să ţin capul plecat şi că de murit se moare cu sabia în mână. Că natura umană este previzibilă şi pot să folosesc legile naturii şi ale universului pentru a mă face pe mine şi pe cei din jur fericiţi, tot o carte mi-a spus. Că există iubire şi că o pot trăi şi eu, ştiu dintr-o carte şi doar cărţile mi-au păstrat vie speranţa că într-o zi voi putea să fiu şi eu fericit. Scriind o carte am câştigat pentru prima oară în viaţă bani munciţi de mine făcând ce îmi place. Printr-o carte mi-am cunoscut soţia şi cărţile sunt promisiunea unei vieţi extraordinare pentru întreaga omenire. Cărţile nu ne judecă, nu ne fac reproşuri şi ne acceptă de fiecare dată exact aşa cum suntem, răbdătoare, să ne facem timp şi să le atingem, să le deschidem şi să lăsăm cuvintele aşternute în ele să ne pătrundă în suflet, prin minte. Între un om şi o carte există o iubire cu adevărat necondiţionată şi asta e alt lucru pe care îl putem învăţa de la cărţi. Atunci când au pictat imagini cu raiul, au uitat să pună în el bibliotecile.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!