Unholy war

Vine şi resemnarea într-un final
şi e ca un corp cald
care se aşază
peste pielea udă, corpul tău în convulsii.
Un calm lipsit
de orice incertitudine, raze de lumină străpungând
toate coşmarurile de peste noapte,
sânge ţâşnind stereo
peste zăpadă ingenuă ca dintr-o maşină de carne.

Poţi să treci
prin mine cu ura ta,
sabie laser Star Wars,
n-o să rămână
niciun semn straniu
pe piele într-o viaţă următoare. E un zid
în jurul meu care mă protejează,
dragostea lui,
dragostea lui ca o armată
de nanoroboţi, roi furios
de viespi zumzăind metalic.

Noradrenalină-n
circuite, fiecare zi
care trece
e ca o piatră împinsă în amonte,
la final
uşurarea unei blattodee de a nu fi strivite.
Mii de emoţii pe minut,
fiecare dintre ele
ca o bulă tridimensională. Împrumută-mi un pic
sabia ta laser,
sabia ta de ură,
o să ies
învingătoare din asta,
o să accept într-un final
trupul acela cald
peste pielea mea udă, trupul meu în convulsii.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
şi piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morţii noastre.
cine ştie câţi vor mai fi pe mal
şi se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu şi-or fi savurat şi ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
şi ne naştem mai înţelepţi
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu sau Negru...

umbra se aşază peste mine
nu-i mică şi nici mare
mi se potriveşte ca o mănuşă

(oricum lângă mine
nu mai încape nicio viaţă
fiecare creşte în jurul alteia)

şi pentru că nu mai pot
privi îndărăt
o să aştept
înăuntru
e cald atât de cald încât
îmi ies aburi prin pori
din spatele umbrei vine un zgomot
închid ochii şi aştept
văd multe imagini şi pe Dumnezeu
păşind printre lucrurile mele

pare îngândurat

amorţeala îmi intră în degete
inima bate orizontal
nu e frică
ci mai degrabă un gest
care se fixează în mine

nu doare deloc

tot ce vreau acum e
să ies din noapte şi să-mi
împreunez mâinile

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram recent în maşină, mergeam spre casă şi am dat peste mârlani în trafic. Ce se întâmpla dacă începeam să mă cert cu ei? Am pus muzică, am zâmbit şi am zis că fiecare are soarta lui. Fiecare plăteşte pentru greşelile făcute într-un final.

citat din Monica Tatoiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu orice preţ

alunecăm pe străzi
mai mult ne furişăm
o ploaie cu ace
ne face invizibili
(ne place să credem asta)
de-aceea rănile noastre dor cald
aproape poetic
ca-ntr-o anestezie
ca-ntr-un vals

nu ştie nimeni
cum de ne-am trezit împreună
fiecare... pe unde am rămas?!

câtă floare de lotus
pe unde treci laşi tu din mine
câtă lumină într-un ceas

hipnotic!
tramvaie lucioase sfidează destinul
salahori călătorii-şi fac loc
în bărci

plouă!

peste verdicte
peste galbene rochii cu franjuri
peste lumea cu păsări şi sfinţi
anxioasă şi vie
continuându-şi pânda
spre zi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbuşită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi şi picioare ca nişte pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăţi din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eşua
Ele vor sta mult şi bine ca o barieră de corali, graniţă în calea altor femei
Alte părţi mai uşoare, vise, iluzii, vaporii de ceaţă vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi şi nu vei mai şti care-i adevărul:
-Aburii ridicaţi din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care şerpuieşte-n tine în aval şi-n amonte
Trece ca un râu, desculţ, prin măduva spinării, liniştit şi tandru
Şlefuieşte fericirea şi moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, ştiai deja din prima zi când ghicitoarea
Ţi-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieţii
Constelaţiile îţi vor mişca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei şti nimic niciodată
S-a făcut pojghiţă peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viaţă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Picioarele îmi înverzesc a primăvară. Mă dor.
Prin piele fire crude îmi răsar întâia oară.
Mă umplu prima dată cu acelaşi decor
Durerea soarelui mă obsedează ca o povară.

Strig dintr-o fântână, ca un înecat, să mă scape!
De suferinţă nu pot nici să dorm, nici să visez.
Îmi smulg pielea de pe picioare şi las să încape
Peste carne împletite rădăcini dese şi verzi.

Ca o coajă de ou copt pielea îmi crapă şi smulg
De pe piciorul drept lianele care mă strâng.
Cresc aripi crude şi calc suferind peste pământ
Încărcat de ierburi în care greu e pasul stâng.

Sub talpa mea îmbumbesc crini şi păsări aiurea.
Calc peste ele vesel la suflet şi tânăr la trup.
Port durerea colţului ierbii ce îmi sparge pielea
Şi simt lama ierbii tăind adânc în verdele crud.

poezie de Mircea Lucian Nincu (2009)
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diagnostic, I : Cancer / Ca (î)n Cer...

Răni nevăzute, dureri atroce;
Tăcerile nu mai au conţinut!
În fiecare plagă arderea e-o voce,
În fiecare gând e sufletul pierdut!

Seringi, aburi de sânge şi alcool;
Privirea caută orizontul orb!
De-atâta viaţă, Doamne, -mi este dor
Încât în lacrimi nu ştiu ce să Te rog!...

Un alb rece, de piatră este inima-n care
Sentimentele se distrug rând pe rând...
Doamne, nu-mi da de astăzi renunţare;
Mă simt încă pradă sieşi sângerând!

Negru peste tot; ochii nu-i închid de frică;
Proiecţii cu lumânări şi cruci şi morţi...
Din patul rece trupul rece alţii-l ridică!
O, Doamne, ce spun oare copiii la nepoţi?!

Un drum printre îngeri; lumină orbitoare;
De-atâtea aripi mă prăbuşesc în alt zbor...
Întind unii mâinile sub trupul peste care
Cineva aşează o floare şi-şi frânge-un fior!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teroriştii pot să arunce cu bombe în tine şi eşti dintr-o dată lipsit de puteri. Deţii o mulţime de bombe atomice, dar, uneori, acolo unde este nevoie de un ac nu ai ce face cu o sabie. Poţi avea sabia; asta nu înseamnă neapărat că eşti într-o poziţie superioară faţă de omul care are acul, pentru că sunt scopuri în care numai un ac este potrivit, iar sabia este de prisos.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva şi tata a iubit

dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glow

E vară, vântul ridică praful
în rotocoale în curte, gura ta
face cercuri de fum în gura mea, drifturi,
e o nostalgie pe care nu o înţeleg
în cadrul acesta,
e o teamă constantă
că într-o zi
voi pierde ceva
ce nu voi mai putea recupera,
cherie,
am pielea de sticlă pentru tine,
sunt transparentă,
poţi să treci cu mâinile prin mine,
să prinzi monştrii care nu-mi dau pace,
să vezi dragostea mea,
implozie de flori de câmp, euforie.

Şi-n miros de fabrici şi amfetamină,
dimineţile vor fi
ameţitoare şi crude,
pielea arsă şi-n
părul încâlcit
musculiţe nebune.
Vreau să te scot
din zona zero, chiar dacă asta
înseamnă să te rănesc, chiar dacă-mi va fi
greu să te ating apoi,
cu cabluri rupte ameninţând cu electricitate în jurul tău,
hai să vedem lumea împreună,
avem tot timpul după aceea
pentru zile ploioase
şi pisici,
serii netflix şi batoane de bounty,
e vară şi strălucesc ca nişte neoane stupide
într-un pustiu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerfa

Nu există biserică în care să nu fi căzut în genunchi,
cerul să nu se fi adunat în ochii mei
ca în fundul paharului gol din mîna celui care toată viaţa a şters
ferestrele bodegilor
până le-a făcut icoane la care să se închine
dragostea mea galbenă ca toamna
când intru sub cearşafuri ca pământul sub zăpezi
şi te rog, înveleşte-mă,
dezveleşte-mă,
fă-mă pernă sub capul tău plin de gărgăunii pe care nu i-am
strivit la timp,

nu există secundă din zi în care să nu mă fi salvat
de la înec se sub lacrimi
aşa cum fac drumeţii în mijlocul vârtejului când capul se face
elice
şi se urcă la cer
fir de praf într-o galaxie a nimănuilor,
dragostea mea verde ca busuiocul
când ies noaptea în lume şi se face lumină la fiecare fereastră
din cer
la care bat
şi tu nu-mi răspunzi,
primeşte-mă,
alungă-mă
dar să ştiu că mânuţa ta face semn de sabie peste ţeasta mea
suferindă
ca o gutuie într-un raft plin de morminte
putrezind ca lumina în seul rânced,
ca un licurici sub brazda de fân,

nu există piatră pe care călcând-o să nu fi gemut de durere
ca în vene sângele miruit
prin biserici de paharele din care am plecat singur
aşa cum face lumea după ce i se termină sufletul
alb ca dragostea mea
când înfloreşte în pruni şi se aprinde în alambicurile din care
doar cel mort nu-l poate îmbia pe cel viu
să guste din
dragostea mea căzută-n genunchi în toate bisericile
prin care te-am căutat şi nu te-am găsit-

cerul, un pustiu în care nisipul se ascunde-n nisip...

poezie de Gellu Dorian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

mă dezbrac de păcate într-o noapte
o lume fără uşi, fără ferestre
unde să aşez trupul ucis
jos spini, în jur mărăcini
mut în tăcerea gândului
pe o tablă, astăzi goală
pionii au pierit demult
în ploaie, viscol, în vântul nebun
turnurile s-au prăbuşit în nămol
nebunii au fugit pe unde au putut
erau nebuni, nu...
ucişi au fost şi caii, sub lovituri de tun
regele a murit în ultimul asalt, la final
ce tragic final
regal, ireal
regina a îmbrăţişat trupul rece şi gol
al regelui ei, ucis lângă tron
a sărutat încet buzele reci
un ultim gest, firesc şi pământesc
în altarul ceresc al iubirii
o lacrimă a curs pe tronul astăzi murdar de sângele vărsat
sorbind apoi cucuta din pahar
plecând cu el spre alte zări
am scris azi povestea lor
e tristă seara asta în care lacrimi plâng
păşesc peste ani
mă ard cuvintele, ce ard, ce curg, ce dor
poate, odată, cineva, va asculta
povestea mea, povestea lor

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Face to face

[show must go one]

o să se aşeze exact în unghiul acela
care îi permite să se vadă
într-o lumină unică
fără a risca să se risipească
în altă femeie sau în altă iluzie
la urma urmei viaţa este
despre perpetua căutare
de sine

o să-şi atingă pielea
pielea ei cu cruste litere şi baloane
cu denivelări şi abdicări de poziţie
pe alocuri amorţită într-un cântec desfrânat
al ursitoarelor duşmănoase

frica asta deşucheată o să-şi atingă
o să insiste aşa cum zăboveşti asupra ariei problematice
o să-şi treacă buricele degetelor peste fauna amuţită intempestiv
o să dea să se oprească
într-un oftat-cu-sânge
o să continue

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final de carte

Picături cad peste obrazul unde,
Cândva, demult dezmierdat
În pasiune de sărut cuprins...
Picături cad astăzi peste obrazul nins;
Umbrele de seară se lasă între doi,
Care s-au iubit... prin lacrimi şi zâmbete,
Furtuni şi bolţi senine...
Aceia eram noi.
Îţi aminteşti?... Acum doar doi străini!
Picături cad arse, înflăcărând în minte
Tablou restaurat cu noi prin jurăminte.
Chipul îţi surâde... se-aude un oftat,
El este de la mine şi îl ignori vexat...
Pe un perete negru las urme albe, care,
Strident abundă timpul trecând peste hotare;
Strivesc o nostalgie vrând să mă renască
Şi mă împotrivesc ca ea să ne unească!
Piese de muzeu, secvenţe dintr-un film
Se absorb tăcut, totul e străin...
Ce episod de carte cu doi eroi nebuni...!
Finalul nostru, poate...
Ce s-a născut acum.
Final de episod, finalul meu de carte,
Unde eroul a murit,
Dar eroina merge mai departe...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!