Văduva McFarlane

Eu am fost văduva McFarlane,
Ţesătoarea de covoare pentru tot oraşul.
Mi-e milă de voi cei de pe estrada vieţii
Care cântaţi prin mijloacele de transport,
Care vă delectaţi cu creaţia mâinilor voastre
Şi pe care vă va ajunge ziua mâniei, ziua îngrozitorului adevăr.
Vă spun, hainele vieţii sunt ţesute
După o matrice ascunsă sub ceea ce se află la vedere –
O urzeală pe care nu o percepeţi niciodată!
Dar voi împletiţi cu inimă încrezătoare, cântând, cântând,
Voi protejaţi în firele dragostei şi prieteniei
Figuri nobile, din aur şi din purpură.
Şi, mult după ce alţi ochi au putut să vadă,
Voi aţi ţesut o pânză albă ca luna
Şi râdeţi în plinătatea puterii voastre, pentru că Speranţa o acoperă
Cu formele iubirii şi ale frumuseţii.
Dar într-o zi partea vizibilă se şterge!
Secretul lucrării iese la lumină,
Esti singur în cameră!
Ai ţesut o învelitoare
Sub care ura te absorbe.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punctul de vedere al Cabalei, noi trăim într-un prezent continuu. Nu este trecut, prezent şi viitor. Nu există timp. Noi ne aflăm pe o axă continuă a cărei început este ziua în care am fost creaţi şi implantaţi în corpul uman în care ne aflăm acum, iar sfârşitul nu este ziua morţii, ci ziua în care ne vom contopi din nou cu Lumina Puterii Supreme. Aceasta se va întâmpla numai după ce vom executa o lungă listă de acţiuni care ni se cer pentru a ajunge înapoi la Puterea Supremă.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi pentru viaţă, XXVI - Întoarcerea în viitor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, căci a adus mari schimbări în sufletul meu. Dar aşa se întâmplă în viaţa oricărui om. Închipuiţi-vă că o anumită zi n-ar fi existat şi gândiţi-vă ce deosebit ar fi fost drumul vieţii voastre. Voi, care citiţi rândurile acestea, opriţi-vă o clipă şi gândiţi-vă la lanţul lung de fier sau de aur, de spini sau de flori care nu v-ar fi legat niciodată dacă prima verigă nu ar fi fost făurită în ziua aceea neuitată...

Charles Dickens în Marile speranţe, IX
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reuben Pantier

Well, Emily Sparks, rugăciunile tale n-au fost irosite,
Iubirea ta n-a fost chiar în zadar.
Datorez tot ce am fost în viaţă
Speranţei tale care nu a încetat niciodată,
Iubirii tale care mă vedea încă bun.
Dragă Emily Sparks, lasa-mă să-ţi spun povestea.
Voi trece peste ceea ce se datorează mamei şi tatei.
Am avut necazuri cu fata confecţionerei de pălării
Şi am plecat în lume,
Unde am trecut prin toate pericolele posibile
Ale vinului şi ale femeilor şi ale plăcerilor vieţii.
Într-o noapte, beam cu o cocotă cu ochi negri
Într-o camera de pe Rue de Rivoli
Şi lacrimile au ţâşnit în ochii mei.
Ea a crezut că sunt lacrimi de dragoste şi a zâmbit
La gândul că mă cucerise.
Dar sufletul meu era la trei mii de mile distanţă,
În zilele când mă învaţai, în Spoon River.
Şi asta doar pentru că nu mai puteai să mă iubeşti,
Nici să te rogi pentru mine, nici să-mi trimiţi scrisori;
Tăcerea ta fără sfârşit a vorbit însă pentru tine,
Iar cocota cu ochi negri a crezut că lacrimile curg pentru ea,
La fel ca şi săruturile mincinoase pe care i le-am dat.
Cumva, din acea oră, am avut o revelaţie nouă,
Dragă Emily Sparks!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herbert Marshall

Toată nefericirea ta, Louise, şi ura împotriva mea
S-au ivit din iluzia clădită de suficienţa
Spiritului şi de insolenţa sufletului tău,
Care m-au făcut să mă întorc la Annabelle şi să te părăsesc.
Într-adevăr, din dragoste pentru mine, ai ajuns să mă uraşti,
Pentru că eu am fost bucuria sufletului tău,
Chemat şi împins
Să dau un sens vieţii tale, şi nu am făcut-o.
Dar tu ai fost nenorocirea tinereţii mele –
Dacă ai fi fost fericirea mea nu m-aş fi lipit de tine?
Aceasta este amărăciunea vieţii:
Nu există fericire decât unde sunt doi –
Iar inimile noastre tânjesc după stele
Care nu ne doresc.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi Pomul Vieţii. Rădăcinile voastre sunt pretutindeni. Ramurile şi frunzele voastre se află pretutindeni. Roadele voastre se află în gurile tuturor. Oricum ar fi roadele acestui copac; oricum i-ar fi ramurile şi frunzele, oricum i-ar fi rădăcinile, ele sunt roadele voastre; sunt ramurile şi frunzele voastre; sunt rădăcinile voastre. Dacă vreţi ca pomul să rodească roade dulci şi înmiresmate, dacă vreţi ca el să fie mereu verde şi puternic, luaţi seama la seva cu care îi hrăniţi rădăcinile.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serepta Mason

Florile vieţii mele s-au desfăcut în toate părţile,
Mai puţin cele expuse unui vânt amar care a ofilit petalele
Pe partea dinspre care voi cei din oraş mă puteaţi vedea.
Din ţărână ridic acest glas de protest:
Nu mi-aţi văzut niciodată partea înflorită!
Voi, care trăiţi, voi sunteţi chiar ignoranţii
Care nu ştiu căile vântului
Şi forţele nevăzute
Care guvernează procesul numit viaţă

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aaron Hatfield

Mai trainică decât granitul, Spoon River,
Este amintirea care ţi-a rămas în memorie,
Imaginea mea stând în faţa pionerilor, bărbaţi şi femei,
Acolo în Biserica Unită de ziua Împărtăşaniei.
Eu, vorbindu-vă cu voce înnecată despre lemnarul cel tânăr
Din Galilea care a mers în marele oraş
Pentru a fi ucis de bancheri şi de jurişti;
Vocea mea se împletea cu vântul de Iunie
Care bătea peste lanurile de grâu de la Atterbury,
În timp ce pietrele albe ale cimitirului
Din jurul Bisericii luceau sub soarele verii.
Şi acolo, în propriile rememorări largi cât viaţa,
Sunteţi voi, o, pioneri,
Cu capetele plecate respirând în lume regretele voastre
Pentru fiii ucişi în bătălii şi pentru fetele voastre,
Şi copii pierduţi în dimineaţa vieţii
Sau în intolerabila arşiţa a amiezii.
Dar în acele momente de tăcere amară,
Când vinul şi pâinea erau împărtăşite,
Sosea între noi împăcarea şi pacea.
Noi, plugarii şi tăietorii de lemne,
Noi, ţăranii, fraţii tâmplarului din Galilea –
Venise la noi Mângâietorul
Şi consolarea adusă de lumina predicilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, oamenii judecă mai mult după ochi decât după mâini, deoarece fiecăruia îi e dat să vadă, dar puţini sunt în stare să şi simtă. Fiecare vede ceea ce tu pari, dar puţini te simt cine eşti cu adevărat. Iar cei puţini nu vor îndrăzni să se opună părerii celor mulţi care au de partea lor autoritatea înaltă a statului ce îi apără. Deci, faptele oamenilor şi, mai cu seamă cele ale principilor pentru care nu există un judecător suprem care să le judece, trebuie privite numai prin prisma scopului. Prin urmare, e necesar ca un principe să facă în aşa fel încât să învingă şi să-şi păstreze statul. Iar mijloacele lui vor fi socotite totdeauna onorabile şi de fiecare lăudate, deoarece oamenii de rând sunt atraşi numai de ceea ce pare şi de succesul unui lucru. Iar lumea nu e făcută decât din asemenea oameni de rând.

Niccolo Machiavelli în Principele, XVIII
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forţele demonice şi negative ale vieţii pentru a ajunge la conştiinţa ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieţii decât o cale spre moarte, o evoluţie care nu e, în fond, decât o disoluţie. Să poţi spune după fiecare experienţă de viaţă: niciodată! - după fiecare întâmplare şi după fiecare încercare acelaşi
cuvânt, simbol al definitivatului şi al ireparabilului, este, desigur, a fi pierdut totul, a fi atât de departe de viaţă pe cât eşti aproape de nimicul în care te aruncă moartea.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viaţă aş spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare şi suferinţă la început, respingere şi sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârşit însă, roadele au fost nepreţuite. Ceea ce eşti este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investeşti. Am fost întrebat cum am ieşit din starea de blocaj mental când eram copleşit de probleme şi nu vedeam ieşirea. Am ieşit din blocaj când durerea vieţii pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparţine) pentru a îmbrăţişa libertatea vieţii trăită doar după regulile mele, indiferent de consecinţe. Este o senzaţie pe care merită să o trăieşti în orice etapă a vieţii. Este momentul în care te trezeşti cu adevărat pentru prima oară.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S

suntem într-o cameră întunecoasă a capului
într-un tablou din viitor în care ne pierdem minţile
foamea şi gura ta dezlănţuită
mă înconjoară ca un fort puternic
iar ochiul de aragaz
îţi arde în inimă străluceşte deasupra patului
ca un soare mecanizat
ţinem lanţul de chei
la compromisul celor două lumi
care se caută zgomotos în chiar irişii noştri
lucioşi
starea de sterilitate de afară sfidează creaţia
şi toate monstruozităţile ei
asta e limita noastră
imposibilul
ţesutul nervos care se-ntinde pe moarte
ca pielea mea absurdă peste pielea ta logică
invizibilul
concreşterea aia de lumină metodică
din unghiul căreia am putea exista într-o carte
suntem într-o cameră întunecoasă a capului
care iese din cuşcă
în lumea fatală în care o pastilă efervescentă
de clor se luptă cu un singur microb
prenatal - faţa ta care din faţa mea muşcă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

În Flandra ţară sângeroasă,
Ne spun pribegii călători,
Femeile scot ochii, noaptea,
Plăpândelor privighetori.

Şi mai frumos ca mai-nainte,
Cu dorul veşnic de lumină,
În trilurile lor suave,
Privighetorile suspină.

Poeţi, lumina vieţii voastre
E visul magic de iubire;
În dorul ei cântaţi voi jalnic,
Ca ea nu-i alta să inspire.

Iubiţi! Să n-aveţi însă parte
Nicicând de-ai dragostei fiori!
Ca s-o cântaţi, dorind-o veşnic,
Sărmani poeţi-privighetori.

poezie clasică de Radu D. Rosetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Orbul

Cântasem toată ziua la festivalul ţinutului;
Pe drumul către casă, "Butch" Weldy şi Jack McGuire,
Cu chef şi arţag, m-au făcut să cânt încontinuu la vioară
Cântecul despre Susie Cea cu Vino-ncoace, în vremea asta ei biciuind caii –
Până când au rupt hamurile şi au luat-o razna.
Orb cum eram, am încercat să sar din căruţa
Care se prăbuşea într-o râpă,
Dar am fost prins între roţi şi ucis.
Aici unde mă aflu acum este un orb cu o frunte
Largă şi albă ca un nor.
Toţi violoniştii, de la mic la mare,
Compozitorii şi povestitorii
Stăm la picioarele lui
Şi îl ascultăm cântând despre căderea Troiei.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acceptaţi ceea ce vine spre voi ţesut în tiparul destinului, căci ce ar putea fi mai potrivit pentru nevoile voastre?

citat clasic din Marc Aureliu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicholas Bindle

Nu v-a fost ruşine de voi înşivă, concetăţenii mei,
Când mi-a fost evaluată averea şi fiecare a aflat
Cât de modestă era? –
Voi care m-aţi tot vânat cât am trăit,
Să dau, să dau, să dau la biserici, la săraci,
Să dau oraşului – eu care déjà dădusem prea mult.
Şi să nu credeţi că nu ştiu
Că orga pe care am dăruit-o bisericii
A fost folosită de diaconul Rhodes –
Cel care m-a doborât şi m-a ruinat –
Când, după ce a fost achitat, a ţinut prima slujbă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Brigitta

De ziua ta,
Deşi nu te-am uitat,
Nu ţi-am urat nimic din ce-ţi uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici "La mulţi ani cu sănătate"...
Nici doctoratul în filozofie -
Un fel de loz câştigător la loterie...
Nici limpezimea minţii lui Socrate -
Bătrânul filozof, privit numai din spate...
Şi nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-şi încurcase
"Imperativul categoric",
Sărmanul om de geniu, se desfilozofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...

Nu ţi-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi
Că-ţi va ura
De ziua ta
Un fost coleg de bancă, pe care l-ai iubit
Atât cât ţine flacăra unui chibrit...

În schimb,
În lipsă de-altceva,
De ziua ta,
Îti fac cadou inima mea -
Un lacăt vechi, stricat şi fără cheie
Cu care, însă, tu -
Cea mai sintetica femeie -
Te vei putea-ncuia, chiar fără voie,
Într-un poem postum de Edgar Poe -
Al cărui nume-adevărat e "Edgar Po"
Ca şi cum l-ai citi, numai până la... "o"!...

Şi tot aşa,
An după an,
Vom fi la fel...
Până când, într-o bună zi,
De ziua ta,
Nu vom mai fi
Decât un simplu-titlu de roman...

Eu voi fi poate-acelaşi cuc
Din bătrânescul ceas de nuc,
Ce-ţi va cânta:
"Brigitta mea,
Azi, 8 octombrie,-i ziua ta!"...
Iar tu -
Tu, care-ai fost cândva
Brigitta mea -
Ca un portret de Don Francisco de Goya,
Vei sta-n perete... nemişcată,
Surâzătoare,
Mută
Şi fardată...

Şi-n ziua aceea,
Ziua ta,
Va fi, vai!... ziua altora!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 7 (22 decembrie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

normal

Normal înseamnă să te îmbraci în haine pe care le-ai cumpărat pentru lucru, să conduci prin aglomeraţie într-o maşină pe care încă o plăteşti, astfel încât să ajungi la un serviciu de care ai nevoie pentru a plăti hainele, maşina şi casa pe care o laşi goală toată ziua ca să-ţi permiţi să trăieşti în ea.

definiţie de Ellen Goodman
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

De ziua mea citesc o poezie
În timp ce fulgii reci mai cad din cer,
Izvoare de-ntrebări bufnesc în minte
Dându-mi crez şi forţă şi mister.

Sublimă oglindire mi-e viaţa –
Grădini de flori sub curcubeu curbat,
Prin ochi îmi trec nemăsurate clipe
La care aripi pun în zbor şi-n salt.

M-aşteaptă zăngănitul de forme regulate:
Triunghiuri şi pătrate şi cercuri mai ales,
Şi sfere de lumină la care îngeri cântă
Povara limbii mele scrisă vers cu vers.

Am foc în nebunia femeilor iubite
Sub streaşină de raze şi de flori,
La ele-n sentimente îmi topesc trecutul
Şi din amintire îmi fac sărbători.

De ziua mea torn în pocale mirtul
Şi îl servesc la masa-nmiresmată
A vieţii, aşteptând ca să-mi răsară
Din nou în inimă o stea îngemănată!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!